Medvedev, picătura care umple paharul: „Înseamnă al treilea război mondial”

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat sâmbătă, după ce SUA au promis că vor trimite muniţie cu dispersie în Ucraina, că, dacă aderarea Ucrainei la NATO se va concretiza, ar însemna un „al treilea război mondial”.
Medvedev a spus, într-un mesaj pe canalul său Telegram,că preşedintele american Joe Biden, după ce „a fugit ruşinos din Afganistan” şi apoi „a distrus economia europeană” şi a livrat sute de tone de arme Ucrainei, „a declanşat un conflict prelungit extrem de periculos cu Rusia”.

„Ca urmare a acestui fapt, regimul de la Kiev distruge ceea ce a mai rămas din ţara sa. Acum, după ce a epuizat toate resursele, (Biden) promite muniţie cu dispersie şi îi tentează din nou pe neonaziştii de la Kiev cu perspectiva NATO, a cărui realizare înseamnă un al treilea război mondial”, a insistat fostul preşedinte rus.

Recurgând la insultele sale obişnuite, Medvedev a susţinut că Biden face acest lucru pentru a „domina şi îngrădi alte ţări”, dar şi pentru că „este un bătrân bolnav, care suferă de demenţă severă”, care „nu ştie ce face”.

„Sau poate este vorba de cu totul şi cu totul altceva? Poate (…) tocmai s-a hotărât să iasă din scenă cu graţie, provocând un Armaghedon nuclear şi luând cu el pe lumea cealaltă jumătate din umanitate”, şi-a încheiat Medvedev atacul asupra lui Biden.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

31 de Comentarii

  1. Gura pacatosului spune prostii. Cum va incepe al 3-lea Razboi Nuclear? Isi va lansa Rusia proiectile nucleare asupra Occidentului? Daca o face, inseamna anihilarea Rusiei, poate chiar a lumii intregi.

  2. Va spun povestea domne nu stiu ce societati secrete de pe timpuri finantate la greu de jmecheri. Do you stand for anything at all when your nation bleeds unde sintem ne uitam in jurul valurilor de caldura sau frig speram la tezaur inainte sa fim praf sub soare. Pace tuturor fratilor care lupta de fapt pace tuturor albumul unicorn domne 1967 retineti Johnny is in the corner and he won’t fight back asa au facut rusii la revolutia lui Lenin spriginita de khazarii din vest domne. Ccr put a spell on you aia se face domne la scara larga elita vrea totul mintea ai energia noastra si domne actioneaza ca vampiri energetici. I got the fire. Romania e Dacia nu uitati.

  3. Și dacă ar veni războiul noi saraciile nu avem ce pierde doar datoriile la bănci dar patronii evazionisti lacomi avari care au strâns averi colosale din muncă necinstită le tremură chiloții.

  4. Intr-adevar, bosorogul de la Casa Alba, care trebuie dus si la wc si asezat pe scaun, nu mai e demult stapin pe gesturi, actiuni, ginduri si vorbe. In spatele sau isi fac de cap tot felul de criminali al caror unic scop in viata este imbogatirea si principala trasatura de „caracter” (??), genetica, lacomia (va spune ceva ? …), care trag sforile. Un presedinte american stie din momentul depunerii juramintului (si chiar mult mai dinainte !) ca va fi ostatecul unui grup de interese, al unei oligarhii financiar-bancare, al industriei armamentului si al „serviciilor” (de multe ori nu in serviciul poporului american !) si ca orice pas gresit poate fi si ultimul (JFK, daca ar invia, v-ar putea povesti cite ceva …). Iar Medvedev (cu „razboiul mondial” sper sa nu aiba dreptate, dar probabil ca multe depind de China …) face o caracterizare 100% adevarata in ultimul paragraf al articolului : personal tataie Joe imi aduce aminte de pilotul german dement de acum citiva ani, care a ales suicidul la bordul avionului de pasageri pe care-l pilota !

  5. Sa nu uitam nici zicerile spuse inca din primele luni ale razboiului de catre doamna Ursula von der Leyen si de catre J.R.Biden : Federatia Rusa nu mai poate ramane in formula actuala de existenta si nici nu stie ce il asteapta .Ultimile stiri ,ce ne arata aparitia unor bombe cu fragmentatie, oferite de catre SUA Ucrainei ,ne ofera in clar situatia din teren .Rusia are sansa sa se retraga .Nici macar Putin nu poate lasa ca distrugerile din transee sa ii omoare atitia concetateni .Ar insemna un carnagiu inutil .Ucraina va soma cu mult timp inainte conducatorii militari ai Rusiei sa se retraga asa cum o vace si cu cetatenii din crimeea care inca mai sunt filorusi .Rusia nu are decit o singura solutie stiuta inca de la inceputuri .Rusia se va retrage si va incerca sa creeze un culoar de separare intre ea si Occident printr-o formula militara ce tine de lansarea unor mini bombe nucleare sau de punerea in scena a unui accident la centrala nucleara de la Zaporojie(mai degraba asta ) .Raul astfel facut poate fi usor explicat in Rusia de catre conducatorii actuali .Nu am pierdut .Separatia totala s- a produs .Am distrus tot .Asa intelegem si de ce rusii au distrus atitea orasele la ras cu riscul de a fi acuzati de intreg mapamondul .Principiul este simplu : nici voi dar nici noi .Intreaga zona NATO trebuie sa isi schimbe armamentul .Doar UE si NATOul european au forta economica si politica de a se reinarma cu noile tehnologii dovedite performante in razboi .Cei ce au pariat militar si partial economic pe Rusia vor fi nevoiti sa ragindeasca totul asa cum o sa vedem ca se intimpla la turci (deja Erdogan isi modifica discursul )si la unguri .Politic , economic si miltar Rusia nu mai reprezinta o alternativa pentru natiunile UE si nou UE aflate in Europa .Vechiul Imperiu European se reface mai ceva ca pasarea Phoenix din propria cenusa

  6. Daca ucrainenii vor folosi munitie cu dispersie la fel cum au folosit chiar rusoflocii in Ucraina, trogloditii vor raspunde cu bomba atomica?
    Muscalii nu-s capabili sa duca un razboi ca lumea cu Ucraina, iar imbecilii din clica lui Putina se gandesc la un razboi mondial? Nu vedeti ca nu gandesc nici cat o curca beata? Ca sa vezi ce face vodka din mujic!……[Rumburak]

  7. Putineeee!!~ Nu-i mai da bautura narodului! Tine-l o luna legat si departe de sticle!

  8. Mai sunt doar 21 zile pana-n August cand va incepe marea bubuiala. Amerlocii facand tot ce le sta in putinta pentru a se produce acest lucru. Munitia cu defragmentare va fi folosite de Zdrelinsky impotrivar civililor din Donbas si Luhansk si asa va incepe balciul cel mare. Restu-s povesti de adormit #rrezistentii pupatori de Soros, Schwab si Rothschild.

  9. Nebun, nebun, dar Medvedev are dreptate, USA va provoca Rusia in asa hal ca razboiul mondial bate la usa!!

  10. Vad ca avertismentele rusilor sunt luate in deradere de multi. Poate unii cred ca razboiul din Ucraina e doar asa pe calculator si rusii de fapt nu au intrat cu trupe, tancuri, avioane, artilerie, rachete si au facut praf o tara care isi facea titlu de glorie in a-i ura si batjocori pe rusi.

  11. Faptul ca Medvedev (un fel „Urseanu”) declara ca Biden e vinovat de escaladare arata ca si el, Medvedev insusi, face parte din joc.
    Cine in ziua de azi, inca posedand doua sinapse functionale, mai crede ca Statele Unite sunt conduse de presedinte, o persoana inlocuibila o data la patru ani, cand este vadit ca planurile americane (si executia lor) se intind pe decenii intregi?
    In mod clar Medvedev alimenteaza naratiunea clasica pentru prostime: politicienii astia corupti, dom’le, e de vina pentru escaladare.
    In realitate mai toata lumea a realizat ca deciziile majore se iau in spatele scenei, de personaje care au o anumita sfiala in a se arata publicului.

  12. Paraliticul nu stie ce face si insista in dorinta lui de a ingenunghea Rusia.A vazut ca tot ce ia livrat criminalului Zelenski, nu au avut nici-un efect,Putin a facut pipi pe toate si si-a vazut incontinuare de planurile lui ,iar acum incearca cu altceva.Sper sa fie si ultima lui incercare si sa primeasca exact ce vrea el sa faca la altii.

  13. Medvedev spune exact ce spun si expertii militari din Vest. nota mea: SUA nu vor iesi, din Ucraina, nici macar drept putere regionala. Sapa si lopata, asta lasa Robinette-Obama în urma lor.

  14. ps respectivele bombe cu fragmentare nu vor ajunge la destinatie, ca de obicei: vor fi distruse de rusi, care au controlul cerului Ucrainei.

  15. Puisorii imprastiati de aceste bombite vor ucide mii de ucraineni in urmatorii ani.Paguba-n ciuperci par sa spuna americanii. Chiar asa !

  16. Ucraina se bate cu Rusia pentru titlul de Primul intre Slavi….Nu e vorba de o lupta pentru eliberare nationala, nici dracu nu poate desparti rusul de ucran….Lupta Ucrainei este jegoasa, mizerabila pentru ca Ucraina si – a adus in ajutor haidamaci din 30 de tari, care fiecare ar vrea sa puna laba pe resursele Rusiei…Cand vrei sa te bati pentru locul de Primul intre Slavi trebuie sa o faci fara ajutor extern…..Altfel esti o jigodie…Rusia s – a format prin Suferinta si Lupta intre imperiile Suedez, Polonez, Lituanian, Mongol. Rusia s – a ridicat singura prin sacrificarea rusului de rand….Este un gest criminal sa te amesteci in conflictul dintre Rusia si Ucraina….Daca te bagi provoci Raznoi Mondial..
    Romania prin politica sa capitalista imbecila a contribuit decisiv la declansarea razboiului Doi mondial….Azi vrea sa contribuie la fel de Criminal….Imbecila clasa politica romana nu poate altfel, altfel e rasturnata de popor pentru ca e proasta, incompetenta, hoata. De aceea s – a pus capra la Occident….Tampita ca de obicei, nu vede rahatul in care baga tara..

    .

  17. Khazarilor care conduc SUA, Europa si Ucraina nu le pasa cati ucraineni sau rusi vor pieri. Ei urmaresc sa curete teritoriul de toti slavii din Europa pentru a lasa teren gol si pentru a instala un nou stat khazar pe teritoriul Ucrainei si alte zone adiacente, inclusiv Polonia, Cehia si Slovacia care au tot populatie slava. Acesta este motivul real pentru care hkazarii care conduc SUA si UE se cramponeaza de razboiul din Ucraina pe care chiar ei l-au declansat din umbra in modul viclean si malefic care ii caracterizeaza. Pe ei nu-i intereseaza victoria nici unei parti ci doar ca slavii sa se macine si ucida intre ei si sa dispara de pe fata pamantului. Acest razboi este parte a programului marii resetari care lucreaza pe multiple planuri pentru exterminarea populatiei planetei. Cine este atat de orb si n-a inteles asta pana acum, se va numara printre primele victime ale genocidului planetar pus la cale de mafia khazara. Khazarii sunt un neam satanic fara nici o legatura cu evreii a caror religie si identitate le-au furat exclusiv pentru imagine si pentru ca actiunile lor malefice sa treaca neobservate pe o perioada de timp cat mai indelungata.

  18. Europa trezeste-te ! Spune STOP lui Biden! AJUNGE! E un război de uzură, de distrugere. Ucraina nu poate câștiga! Dați-l pe Zelenski jos de pe scena si aduceți pe unul care să înceapă negocieri de PACE.

  19. @ samaritean
    Este evident ca nu stapanesti limba romana, ai probleme si cu acordul si cu topica.
    Nu degeaba esti de aceeasi parte cu tampitelul ceausist anonim si cu patriotismul sau de parada.
    Interesant cum se regasesc doi paraziti securici.

  20. Daca intra cilocau ala care a fost cu epoleți copy paste , geamanhl lui dancila, girafa prezidenția in Putin cu blindatele scorpion alea cere se scufunda, o belește și prigojin

  21. Ce se face printul JW Klaus ca nu o sa mai posta zbura cu turbojeturi, pe ici pe colo, rusii sigur o sa-i traga si lui o atomica in torpedou. Aleluia!

  22. @bunul samaritean
    Ar trebui sa semnezi „boul samaritean”, adica idiotul util din Samara care tine partea crimelor sioniste. Sionistii au provocat deja doua razboaie mondiale fara sa se manjeasca pe maini, actionand din umbra si punand la treaba banii furati omenirii timp de secole prin camata, razboaie sau furturi directe acoperitre de legi samavolnice date de politicieni corupti cumparati cu bani si care le-au legalizat jafurile. Sunt blabati doar cei care merg sa moara in linia intai la ordinele oculte ale acestor fiinte malefice care stau la adapost si nu isi asuma decat banii si averile fabuloase dar nemuncite. Acum sionistii forteaza un al treilea razboi mondial si depopularea intregii planete.

  23. @Al: Esti acelasi mincinos patologic si mirlandez pe deasupra, pentru ca asa da bine la trolii rusi. Aduna-te deci cu axon si gelu si jucati hora popilor. Va veti simti perfect, fiecare cu delirul lui. Ai grija insa sa nu iti dai de gol verzaciunea de sub spoiala cu rosu. Nu de alta, dar „mai e stalinisti p’acilea”.

  24. Acum te recunosc. Ai revenit pe linia de plutire stiuta. Adica aceeasi veche panarama agramata.
    Postarea ta de la 14:14 este o capodopera de analfabetism. Ma mir cum nu ti-e rusine sa mai apari cu asemenea capodopere de incultura……[Rumburak]

  25. Sincer, avand in vedere si pot compara situatia ukrainei si a Romaniei, ukraina e in tazboi si se apara, umbla zelensky pentru binele tarii, si, hoiturile politice si nu numai, din Romania politica doar pe distrugere, vanzare, pus tara la dispzitie straineza, acaparari si imbogatiri peste noapte, poate sa inceapa! Hai sa facem paralela intre perioade, in legatura cu aurul romaneasc, si anume: in 1916-1918 Romania era speriata ca germania si restul invadatorilor, fura averea Romaniei si, benevol a mutat aurul-bogatia verutabila a tarii in rusica la Moscova, dupa 1990, tara e pusa pe tava europei(u.e.) si occidentului, lasata in grija germaniei pentru coordonare si aparare, si, au mutat benevol, la fel ca in anii 1916-1918 aurul la londra, cu gandul ca fura rusica averea Romaniei. Furaciuni si escrocherii plus minciuni in abele etape istorice, Romania furata prin artificii legale. Ati mai auzit ceva de aurul de la londra? Nu cred! Padurile le taie oricine din strainatate, gazele,curentul electric si apa sunt predate cu ani in urma, au amanetat viata cetatenilor din Romania pentru 50 ani, plus destule. De ce ai mai crede ca va fi o mare schimbare in bine pentru tara si cetateni, daca baza a ceea ce inseamna schimbare in bine e deja putreda? Romania…la drum parlea! Calculul numerologic isi arata semnele adevarului crunt din teren. Sper sa nu fie real.

  26. Respect pentru Medvedeev si speram ca umbla la butoane sa faca ordine cu drogatii ,pedofilii homalaii. si pleava de sclavi occidentali

  27. Retineti caci vine si la noi timpul!
    Pe campul de lupta nu inchizi un ochi care te ajuta la vedere periferica mai ampla! Te antrenezi sa ochesti cu ambii ochi deschisi, altfel risti sa ti-o traga altul din unghiul pe care tu nu-l poti vedea cu un singur ochi concentrat pe tinta! Lectie pt cine vrea sa supravietuiasca un pic mai mult decat dusmanul!
    La fel si cand tintesti cu un pistol; amandoi ochii deschisi iti pot salva viata!

  28. Ferească Dumnezeu de un al 3-lea război mondial??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.