MEN aprobă calendarul pentru proiectele manualelor 

Ministerul Educației Naționale (MEN) a aprobat calendarul evaluării proiectelor de manuale școlare pentru anul școlar viitor, astfel că, până pe 11 mai 2018, aceste proiecte trebuie să primească avizul pentru tipărire, fiind o măsură pentru evitarea problemelor legate de livrarea manualelor la timp.

Potrivit Ministerului Educației, în perioada 19 decembrie 2017 – 5 martie 2018, autorii de manuale trebuie să elaboreze proiectele, urmând ca, între 6-19 martie 2018, acestea să fie depuse la registratura MEN, care le va transmite către Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) în vederea evaluării.

Evaluarea propriu-zisă a proiectelor de manuale școlare și comunicarea rezultatelor se vor desfășura între 20 martie și 10 aprilie 2018, iar depunerea eventualelor contestații (în 48 de ore de la comunicarea rezultatelor) se vor putea face între 11 și 12 aprilie 2018.

Conform calendarului sprobat de MEN, în perioada 13 aprilie – 4 mai 2018, va avea loc soluționarea contestațiilor prin organizarea procesului de reevaluare a proiectelor de manuale școlare și comunicarea rezultatelor definitive, iar avizarea proiectelor de manuale școlare va avea loc între 7 și 11 mai 2018.

„Sesiunea de evaluare a proiectelor de manuale şcolare vizează 140 de titluri pentru disciplinele din trunchiul comun (TC) aferent ciclului primar, respectiv 111 titluri pentru ciclul gimnazial. Procesul de evaluare se declanșează după instruirea specifică a persoanelor implicate. Evaluarea calității științifice şi didactice a conținutului fiecărui proiect de manual școlar este realizată de către trei evaluatori cooptați (cadre didactice din învăţământul preuniversitar) şi un specialist extern în domeniul ştiinţe ale educaţiei”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Ministerul Educației.

Potrivit sursei citate, activitatea de evaluare se desfășoară, în mod independent, de către fiecare evaluator cooptat, procesul fiind confidențial pentru toate persoanele implicate, până în momentul comunicării rezultatelor finale.

„Un proiect de manual școlar este declarat admis din punct de vedere al criteriilor de evaluare a calității științifice şi didactice atunci când întrunește minimum 85 de puncte din 100 de puncte posibile. Toate proiectele de manuale şcolare declarate admise în urma încheierii sesiunilor de evaluare şi de reevaluare sunt supuse unui proces de avizare ştiinţifică realizată de câte un specialist extern (cadru didactic din învăţământul superior, specialist în domeniul/disciplina pentru care se propune fiecare proiect de manual şcolar)”, se mai arată în comunicatul instituției.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.