Mihai Pătrașcu: „Avem curajul să inovăm continuu”

Antreprenoriat în România înseamnă provocări serioase şi antrenamente cu intensitate. Cu toate acestea, un studiu recent al Global Entrepreneurship Monitor și al Comisiei Europene a măsurat că România se situează pe prima poziţie din ţările UE în ceea ce priveşte intenţiile antreprenoriale: 27% din români preferă să îşi asigure venituri pe cont propriu. Barometrul de Spirit Antreprenorial Românesc (2013) menţiona că 52% din întreprinzători consideră că poveştile de succes au un impact puternic asupra culturii afacerilor.

Mihai Pătraşcu este creatorul evoMAG. Avea 22 de ani şi absolvise recent Facultatea de Electronică şi Telecomunicații. A fost susţinut în decizia lui de prieteni apropiaţi. A fost educat şi orientat spre performanţă şi a simţit că profitul îi va permite planuri pe termen lung şi creşteri constante. Aşa încât evoMAG a fost întotdeauna profitabil. Fiind o afacere bazată în cea mai mare parte pe tehnologie, a luat în considerare de la început viteza transformărilor din acest domeniu şi inovaţia. Una dintre ameninţările cu care avea să se confrunte a fost preferinţa românilor să cumpere din ce în ce mai mult din străinătate, pentru că în mediile virtuale nu sunt graniţe, sistemele de plată sunt comode, comisioanele sunt mici, iar ofertele sunt nenumărate.
„Livram calculatoare cu o rablă găurită în podea”

Anca Dobrescu: Care a fost traseul personal spre performanţa înaltă? Cine a avut influenţă în alegerile tale?

Mihai Pătraşcu: Voi descrie pe scurt: am construit o reţea de cartier încă de când eram la liceu. În scurt timp am ajuns la 250 de abonaţi şi am reuşit să atrag şi furnizori care să ofere servicii de Internet. Ca student, am început să repar calculatoare, alături de un prieten. Am ajuns să formăm o echipă de 20 de oameni. În acelaşi timp, făceam mentenanţă pentru câteva firme şi am început să vindem calculatoare. În 2005, am decis să construiesc singur un proiect de magazin online.­­­ Am înfiinţat propria firmă, cu banii luaţi în avans de la companiile cărora le reparam calculatoarele. Am dat reţeaua de cartier unui prieten programator în schimbul unui script pentru un magazin electronic. La început, puneam anunţuri zilnic, timp de două ore, de la 9.00 la 11.00, pe toate site-urile posibile. Am dat anunţuri jumătate de an şi vindeam două-trei calculatoare pe săptămână. Livram cu o rablă de Dacia 1310, găurită în podea, pe care o botezasem Blue Shark. Am testat mai multe nume de magazin în anunţurile pe care le încărcam pe Internet: Evosys, Evoshop și evoMAG. Oamenii sunau cel mai mult la anunţurile cu evoMAG.Am fost susţinut mereu de familie în această aventură. Am prieteni care m-au ajutat la început şi au crezut în visul meu. La fel, şi parteneri sau colaboratori care au dat o şansă unui puşti, în urmă cu aproape 12 ani.

„Este foarte important să dezvolţi lideri“

Cum ţi-ai antrenat calităţile necesare unui antreprenor?

Să fii antreprenor înseamnă să găseşti permanent soluţii la orice probleme întâmpini. Astfel, soluţiile în sine la toate problemele apărute de la înfiinţarea companiei constituie experienţa mea. Dacă mă uit la evoluţia mea în cei aproape 12 ani de construcţie a evoMAG, aş putea spune că 7 ani i-am petrecut conducând ca un control freak (n.r. – persoana care are nevoie să dicteze modul în care totul se face în jurul ei). Tot ce se întâmpla în companie trebuia să aibă aprobarea mea, de la confirmarea deciziei de a cumpăra hârtie de copiator până la a decide când se repara o maşină sau cum se fac livrările către clienţi. În ultimii 4 ani am studiat şi am învăţat că nu aşa se fac lucrurile. Am putut vedea astfel imaginea de ansamblu şi să îmi conduc echipa ca un lider, nu ca un manager. În prezent, consider că impactul meu este la nivel de strategie şi big picture, nu la nivel de management.

Cum te-ai format ca lider?

Acumulând experienţă. De multe ori, şi datorită experienţei, ştii că ai luat o decizie bună pentru că este urmată de rezultate bune atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Ce-i drept, este important să înveţi să ai răbdare pentru a vedea rezultatele mai ales pe termen lung. Iar domeniul în care activăm, cel al comerţului online, ne forţează să avem un foarte bun control al deciziilor, pentru că totul se desfăşoară foarte rapid. Este însă foarte important să dezvolţi lideri. Am oportunitatea să fiu înconjurat de colegi loiali şi mulţi dintre ei îmi sunt alături chiar de la înfiinţarea companiei, mă pot baza pe ei. Prin urmare, am avut şi beneficiul de a ne dezvolta împreună, atât pe plan personal, cât şi profesional. Astfel, îmi este la îndemână să investesc în dezvoltarea lor, fără să îmi fie teamă că aceştia vor pleca din companie în viitorul apropiat. Pot spune că petrec tot timpul pentru a dezvolta lideri, iar prin asta înţeleg o colaborare permanentă cu colegii mei.

Livrarea într-o oră

Cum îţi recompensezi echipa?

Angajaţii pot accesa mai multe traininguri, diferenţiate pe departamente, oferind astfel membrilor echipei posibilitatea dezvoltării continue, personale şi profesionale, pe parcursul unui an.

Ce semnificaţie are pentru tine concurenţa, sistemul concurenţial, și cum o abordezi?

Industria în care activăm este una cu un nivel ridicat al concurenţei. Am asistat anul trecut la mai multe achiziţii, ceea ce este un lucru bun, mai ales pe IT&C. Înseamnă că este loc de creştere, iar evoMAG are toate premisele pentru rezultate bune. De asemenea, o consolidare înseamnă şi un nivel mai ridicat de profesionalism în piaţă, dar şi o concurenţă mai mare. Concurenţa însă este benefică pentru clienţii finali, iar pe noi ne obligă să investim permanent şi să le câştigăm încrederea.

IT-ul este cel mai puternic, viu, trendsetter. Cum vă poziţionaţi?

Noile tehnologii, domeniul în care activăm, industria în sine, ne obligă să inovăm permanent, să rămânem competitivi. Şi vă dau un exemplu: livrarea produselor. Este foarte cunoscut faptul că românii sunt „early adopters“ (n.r. – reacţionează la noutăţi) atunci când vine vorba de tehnologie, iar toţi clienţii noştri doresc să intre în posesia produselor cât mai repede. Venind în sprijinul acestei nevoi, de rapiditate în livrare, suntem singurul magazin online din România care oferă livrarea produselor într-o oră de la plasarea comenzii. Totodată, oferim şi opţiunea de livrare în trei ore.

Tehnologiile înregistrează zi de zi recorduri de viteză în ceea ce priveşte dezvoltarea acestora. Cum administraţi această realitate?

Este o realitate care face parte din strategia noastră – aceea de a pune la dispoziţia clienţilor cele mai noi tehnologii, materializate în cele mai noi produse. Realizăm acest lucru printr-o legătură strânsă cu partenerii, distribuitorii şi vendorii de echipamente electronice şi electrocasnice. Iar aceste parteneriate ne permit să aducem rapid noile produse şi în România şi să le oferim spre vânzare clienţilor finali, la preţuri avantajoase. Mai mult, ne preocupă uşurarea accesului clienţilor finali la produsele respective din punctul de vedere al costurilor. Astfel, le punem la dispoziţie mai multe modalităti de plată, inclusiv plata în rate, o soluţie din ce în ce mai folosită de clienţii noştri.

„Ne interesează un mediu economic şi politic stabil“

Cum se poziţionează acum evoMAG şi care sunt obiectivele pentru următorii 10 ani?

Anul trecut am avut rezultate foarte bune, în creştere cu 20%, până la peste 20 de milioane de euro. Planurile pentru 2017 vizează o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro. Cât priveşte următorii ani, ne dorim să rămânem un jucător important în online, să ne extindem la nivel naţional şi internaţional, să avem un business sănătos, să fim profitabili şi să inovăm permanent în acest domeniu.

Spre ce ne îndreptăm?

În ceea ce priveşte priorităţile companiei, ne interesează un mediu economic şi politic stabil, un climat de predictibilitate care să ne permită să livrăm produse şi servicii în concordanţă cu aşteptările clienţilor. La nivelul industriei, toţi cei implicaţi ar trebui să încurajeze plata cu cardul, astfel încât tot procesul acesta de achiziţie de produse prin Internet să fie mult mai uşor, iar administrarea cash-ului din companie să fie cât mai redusă. Tot în ideea unui acces mai uşor la produsele pe care le doresc clienţii şi a unei experienţe plăcute de cumpărare, ar trebui luat în calcul şi accesul simplificat la finanţare pentru clienţii finali. Argumentul este că tot mai mulţi clienţi accesează sistemul de achiziţie în rate pentru produsele pe care şi le doresc. O altă prioritate este livrarea mai rapidă a produselor. Venind în sprijinul nevoii clienţilor de rapiditate în livrare, evoMAG este singurul magazin online din România care oferă livrarea produselor într-o oră de la plasarea comenzii şi opțiunea de livrare în trei ore. Personalizarea ofertelor către clienţii finali este o altă prioritate care ar trebui luată în calcul de toţi retailerii în perioada următoare.

În cele trei zile de Black Friday (18-20 noiembrie), numărul total de vizite pe site-ul evoMAG.ro a fost de peste 800.000. Vârful de trafic a fost atins imediat după startul campaniei, la ora 00.10, când pe site erau peste 35.000 de vizitatori unici simultan. După prima zi se epuizase deja peste 60% din stocul de produse. Din totalul clienţilor care au comandat, 73% au fost bărbaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Anca Dobrescu 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.