Acolo lângă tun s-a întâmplat, pot să jur. Ea a venit cu taxiul. Taxiul era galben. Șoferul, adică taximetristul, om serios, tată de copii. Ea s-a dat jos, atât de delicată, ce picioare frumoase avea, ce pulpe, ce șolduri. Și ochelari de soare din ăia șic, cumpărați de la Paris. Pentru croazetă, pricepi? Croazieră? Nu, croazetă. Avea buze roșii. Cine, croazeta? Nu, ea, ea avea buze roșii, să cazi lat, dar lat, ce s-o mai sucim. Și-a tras ușor poșeta, a sacos banii. Cu delicatețe. Nici nu s-a uitat la rest, nu. Păi da. Păi altfel cum. A oftat ușor. S-a sprijinit un pic de portieră, extrem de atentă, să nu-și șifoneze fusta, ah, o fustă perfectă, mulată. Mulată tare? Foarte tare mulată, ce s-o mai sucim.
Taxiul a demarat încet, să nu stârnească praful, dus a fost. Și apoi niște clipe cât o eternitate. Sânii ei împungeau văzduhul, soarele s-a înroșit de rușine. Ea, da, chiar ea, s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta. Unii sunt și astăzi de părere că era venusiancă nicidecum pământeancă. Aha! Păi da! Păi cum altfel?! Acum, ce să zic, o fi fost de la PNL, de la PSD, de la UDMR, de la USR, de la PRM, de la PMP sau de la PDL, sau de la AUR sau de la PNG, de la PIN, poate, de la Alianța Civică sau de la Forța Civică. De la PNȚCD nu. Sigur nu. Păi da. Păi cum altfel? Așa și? S-a uitat în dreapta, s-a uitat în stânga. Dar de ce nu era nimeni acolo, s-o primească? Păi pentru că e o femeie puternică. Păi pentru care să știi că n-au venit să nu se dea de gol, c-ar fi pila lu’ cutare sau lu’ cutare, amănțica, iubițica, uite-așa, chestii din astea lumești, femeiești, bărbătești. Dar tu cum crezi că se face politică la noi?! Dar ce, la ei e la fel? O fi, nu zic nu. Și ea, da, ea, se uită ce se uită, oftează un pic, așa, molatic, să ți se rupă inima. Dar ziceai că e hotărâtă, înfiptă, bărbătoasă, curajoasă, că pune piciorul în prag, că nu e de joacă, zău așa, cu ea, tocmai ea. Ofițer acoperit era, ce să mai vorbim. Avea un revolver în poșetă, centură neagră, drone, elicoptere, tancuri în sutien, ah sutienul! Și nimeni, zici. Așa zic, pustiu ca-n palmă, deșert lunar. Nici spioni, nici clevetitori, nici jurnaliști. Nici. Aha, n-aveau ăia habar că ea era acolo în toată splendoarea ei, gata să-și ia în primire postul înalt de la Ministerul de Război. Dar stai că nu e tot, nu e toată povestea. Nu? Păi sigur că nu! Păi cum altfel?! Și cum ajunge în preajma tunului de la intrare, ca să ajungă la ușa grea, de bronz, se aude o răsuflare întretăiată și apare ca din senin tocmai el. Chiar el? Tocmai el. Și ea? Ea? Ce e cu ea?
Ea ce-a zis, nu s-a speriat, n-a strigat după ajutor? Păi când să strige? Chiar atunci, vezi bine! Păi el a și ajuns în dreptul ei și a tras-o de fustă. Chiar așa? Chiar așa cum face de dimineață și până seara cu toate femeile din guvern. Și ea? A strigat! I-a fost teamă?! Ah, nu! L-a pălmuit. Pe bune, tu? Chiar așa, poc, poc, l-a pălmuit, așa să știi. Păi nu mă așteptam. Și el? El a căzut lat. Mort? Aproximativ mort, aproape mai răsufla. Păi chiar așa? Păi cum altfel?!
Dacă mai trece careve și pe aici, uite un alt ficțional delicios: https://www.cotidianul.ro/orban-si-cu-dragnea-jefuiesc-banca-nationala/