Modificări la Codul Rutier. Se dă LIBER la viteză?

Restrictii trafic
Restrictii trafic

Comisiile reunite de industrii, juridică şi transporturi ale Camerei Deputaţilor au dat marţi raport favorabil unui proiect de lege privind modificarea Codului rutier, în sensul în care maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate cu un panou afişat cu 500 – 1.000 de metri înainte, pe sensul de mers.

Mai exact, proiectul de lege pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a primit votul Senatului şi urmează să primească votul plenului Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Cum se vor petrece lucrurile? Ei bine, panoul se montează de către administratorul drumului la solicitarea poliţistului, iar maşinile cu radar trebuie să fie inscripţionate vizibil, dar şi poziţionate vizibil. De asemenea, dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de 10 metri de maşina de poliţie, potrivit agerpres.ro. 

Proiectul primise aviz negativ de la Guvern, iar deputaţii USR au fost singurii care s-au opus acestuia la votul din comisie. USR a criticat dur proiectul de lege, calificând prevederile acestuia ca fiind „o oroare”.

„Practic, radarele vor trebui semnalizate oriunde sunt instalate cu panouri puse cu un kilometru înainte, deci Poliţia, atunci când vrea să pună un radar, trebuie să sune la administratorul drumului, la Primărie sau la CNAIR şi îi roagă pe aceştia să monteze cu un kilometru înainte un panou care să anunţe că urmează un radar. Se dă practic „liber” la nerespectarea legii, la nerespectarea vitezei de deplasare. (…) Am fost şocat să vedem cum toate partidele, în afara USR, au votat la unison în comisie nişte aberaţii juridice destul de multe”, a declarat, la finalul şedinţei, deputatul USR Cătălin Drulă, în opinia căruia era mai onest să fie scoase limitele de viteză.

Potrivit deputatului USR Ionuţ Moşteanu, „Poliţia a fost castrată în acest moment în ceea ce priveşte controlul vitezei şi se dă totodată liber unui imens circuit de raliu”, în condiţiile în care există mii de morţi din accidente, dar şi pietoni ucişi pe trotuare, de către vitezomani.

„În fiecare zi moare cel puţin un român din cauza vitezei pe şosele şi în aceste condiţii aproape toate partidele au decis că este liber la viteză. Acest proiect de lege nu a avut aprobarea Guvernului”, a precizat Moşteanu.

Ce se întâmplă cu radarele-pistol?

Tot comisiile au decis că dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie. Guvernul a anunţat că nu susţine această iniţiativă.

Deputatul PNL Florin Roman, unul dintre iniţiatorii proiectului, spune însă că radarele nu sunt interzise, aşa cum a apărut în spaţiul public, ci doar acele radare care nu sunt în locuri vizibile. El afirmă că cele mai multe decese din accidente rutiere în România se datorează în primul rând infrastructurii precare şi numărului mare de autovehicule care circulă zilnic şi abia apoi consumului de alcool şi neatenţiei la volan, pe locul 4 „în acest top nedorit” fiind viteza excesivă.

Controverse pe modificările la Codul Rutier

„Acest proiect de lege este aplicat în ţări ale Uniunii Europene într-o formă similară, iar el a dus la reducerea numărului de victime rezultate din accidente rutiere. (…) Peste tot în UE există obligaţia ca aceste radare, fie că sunt fixe, fie că sunt experimentale, să fie semnalizate, iar semnalizarea lor duce la reducerea numărului de accidente. Auzeam pe colegii de la USR spunând astăzi „nu e în regulă că mor oameni pe drumurile din România”. Aşa este, nu e în regulă că mor oameni pe drum şi, dacă lucrurile nu merg, atunci ceva trebuie schimbat. (…) Deocamdată ne-am dus pe partea de prevenţie. (…) Acest proiect îi protejează pe poliţişti – ei nu mai pot fi trimişi de şefii lor să stea la pândă să facă planul de amenzi. De acum înainte vor avea demnitatea de a-şi face meseria ca şi colegii lor din UE”, a explicat Florin Roman.

Co-iniţiator al proiectului, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a arătat, la rândul său, că modificarea Codului rutier este una necesară.

„Am plecat de la următorul principiu: în fiecare an Poliţia ne-a spus că numărul morţilor din accidentele de circulaţie creşte. Niciodată nu am văzut că au scăzut şi atunci, dacă principiul ăsta a fost prost şi nu a făcut prevenţie şi s-au folosit de un tertip şi anume de a se ascunde şi de a nu face prevenţie, de a se pune după curbe sau prin câmpuri, sau după blocuri, înseamnă că principiul a fost prost. Plecând de la acest principiu prost, noi am vrut să îl schimbăm şi am găsit soluţia să le solicităm de data asta să facă prevenţia.

Asta înseamnă că ei nu vor mai sta ascunşi, vor fi vizibili. În al doilea rând, îi obligăm să presemnalizeze fiecare radar şi am socotit noi că 2.000 de metri pe drumurile naţionale, autostrăzi şi drumurile judeţene, locale sunt suficienţi pentru ei ca să poată să pună panouri de presemnalizare şi minimum 500 de metri în oraş, în aşa fel încât cetăţeanul, ştiind că el poate fi amendat sau, eu ştiu, dacă merge cu viteză mare, chiar să moară, cum spun ei, în momentul în care apar aceste panouri de presemnalizare, exact ca la efectul Pavlov, cetăţeanul va înţelege că automat el trebuie să meargă cu viteză mai mică”, a explicat Rădulescu, la Parlament.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

7 Comentarii

  1. E Prima data cand sunt de acord 100% cu USR. Cum sa dai drumul la asa o aberatie de lege?

  2. O mare porcarie!! Nu sunt suficiente accidentele cu raniti si morti, produse de viteza si alcool? In cazul acesta, mai bine desfiintati Politia Rutiera si faceti si economie la buget. Aceasta „lege” tembela nu numai ca nu trebuie votata, din contra, legislatia rutiera trebuie inasprita!

    • bai da tu ai carnet sau conduci carute , bai USR (unii sunt retardati)ce aberatii ai si tu in cap

  3. Pe autostrazi, pe DN in Europa, exista panouri de presemnalizare care avertizeaza restrictiile de viteza si faptul ca urmeaza control radar! AU FOARTE MARE EFECT, NIMENI NU DORESTE SA FIE AMENDAT!!! Masura este FOARTE BUNA SI ARE CA EFECT RESPECTAREA VITEZEI LEGALE ceeace duce implicit la reducerea drastica a numarului de accidente!! Iata preventia adevarata!!

  4. Ie buna ideia…in orice stat european este radar…..si trb puse mai dese la noi in tara si nu scoase limitele..de viteze…sa venit sa vedeti cum se circula in satu chisoda din judetu timis..ca nici nu poti sa te odihnesti raliu nici un limitator de viteza asa primar este…si plolitia nu face nimic…nui de copetenta lor….

  5. Sunt de-a dreptul consternate de asa o propunere de modificare a Legii Circulatiei! Cum, cand in Romania se moare cu atata usurinta pe drumurile publice, voi va ganditi sa ajutati dementii care conduc iresponsabil sa-si faca de cap? In loc sa inaspriti legislatia voi vreti s-o faceti mai laxa? Sunteti ori iresponsabili, ori criminali de-a dreptul, urmarind probabil sa micsorati si mai mult populatia acestei amarate de tari!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.