Moldovenii nu vor unirea, bată-i vina…

”Ăştia nu vor să unească cu România!”, ”Au rămas comunişti”, ”Să primim sute de mii de ruşi în România?”, ”Dacă ne unim cu Basarabia, pierdem Ardealul”, ”După unire, trebuie să-i mai cărăm în spate şi pe moldoveni, nu ajunge că suntem noi săraci!”, şi multe alte inepţii inundă canalele de comunicare publică, în această perioada electorală extrem de importantă atât aici, cât şi peste Prut. Vuvuzelele Washingtonului, Moscovei şi ale Berlinului reuşesc cu destul succes să prostească o bună parte a românilor, prea preocupaţi de propria existenţă ca să se mai gândească şi la problemele adevărate care le afectează viaţa mizeră şi, de multe ori, le-o scurtează cu mult înainte de vreme. Să încercăm să privim obiectiv adevărul şi să ne asumăm propria răspundere pentru dezinteresul nostru față de ce au reuşit să realizeze, nu uşor, dar cu mult mai multă inteligenţă şi tenacitate, înaintaşii noştri.

Nu o să mai reiau adevărata istorie a Basarabiei, puţini o ştiu cu adevărat, mulţi nu au nicio idee, şi aproape nimeni nu este cu adevărat interesat să o cunoască. O să spun doar că, în anul 1918, fraţii noştri români, aflaţi sub ocupaţie rusească de mai bine de o sută de ani, şi-au luat soarta în propriile mâini şi au hotărât să se reunească cu ţara mamă. Apoi, în 1940, au fost abandonaţi, de aceeaşi ţară mamă, ruşilor. Pentru o foarte scurtă perioadă, România şi-a recăpătat, prin forţa armelor, teritoriile de peste Prut. Pentru ca, apoi, ruşii să fure iarăşi Basarabia. Unii o să pomenească de sudul ei şi nordul Bucovinei. Nu e destul spaţiu să vorbim şi despre aceste teritorii. Data viitoare…

Cert este că acum (ce a mai rămas din) Basarabia este un stat separat de România. Cum s-a ajuns la acest lucru? Aici începe vina generaţiei noastre postrevoluţionare de politicieni, unii trădători, alţii incompetenţi sau total dezinteresaţi de ţara care îi îmbuibă şi îi cocoloşeşte. În momentul destrămării Uniunii Sovietice, moldovenii de peste Prut, încă buimăciţi de atâtea decenii de sovietizare forţată, bine dirijaţi de către KGB-ul local, au cerut independenţa în locul unirii cu România. Pe atunci, țara noastră era condusă de comuniştii cu faţă umană susținuți tactic de către securiştii rebotezaţi SRI şi SIE. Încă nu-şi schimbaseră stăpânii, dar nici mentalităţile de slugi ale ruşilor, aşa că au făcut ce ştiau ei mai bine.

Au cedat, încă o dată, Basarabia către ruşi. Nu o să iau niciodată apărarea partidelor istorice care, aflate încă în deruta reconstrucţiei, au votat în Parlament, alături de FSN şi aliaţii săi roşii, recunoașterea ”Republicii Moldova” ca stat independent şi suveran. Am fost de faţă, eram reporter acreditat al ziarului ”Cotidianul”, când parlamentarii, cu o singură excepţie, revoluţionarul timişorean Claudiu Iordache, au votat ca o turmă beată împotriva interesului naţional al României. Restul de artificii de imagine, ”Podul de flori” şi alte petarde, nu au avut decât rolul de a arunca ceva praf în ochii românilor (semi)conştienţi, de pe ambele maluri ale Prutului. Ba, chiar, România a fost prima țară care a recunoscut oficial noua republică. Și politicienii dâmbovițeni s-au mândrit grozav de tare cu asta. Rusia a reacţionat imediat, a creat o diversiune în Transnistria şi a folosit Armata 14, staţionată acolo, pentru a crea un conflict îngheţat care ameninţă şi azi să devină fierbinte.

S-a găsit un ”format de negociere” cu ruşii, din care România s-a auto-exclus din voinţa proprie şi personală a lui Ion Iliescu. Şi aşa s-a ajuns la situaţia actuală în care, în privinţa Basarabiei, au un cuvânt greu de spus ruşii, americanii, nemţii precum şi alte naţii, iar românii ioc! Lăsând deoparte simpatiile proruseşti, care din fragedă pruncie i-au fost inoculate de către tatăl său fostului preşedinte Ion Iliescu, nu putem să nu remarcăm faptul că în ultimii 27 de ani România a dus o lipsă acută de oameni de stat cu conștiință naţională, sau măcar cu conștiință. Românii și politicienii lor i-au ignorat cu obstinație pe ceilalți de peste Prut. Nu a fost nici un interes să-i integrăm economic, să ne facem auziţi printr-o presă românească la Chişinău. Măcar dacă autismul ăsta ne aducea nouă ceva prosperitate pentru că atunci vedeau şi ei că la noi este mai bine şi măcar aşa îi convingeam să vrea unirea, dacă altfel nu am făcut nimic..

Astăzi Basarabia se află într-o situaţie foarte complicată. Ruşii controlează cam tot ce mişcă pe acolo. De la puţina industrie şi agricultură, la media şi politică. Chiar şi activitatea infracţională, prin renumita mafie rusească. La noi, agenţii de influenţă inundă ecranele de toate dimensiunile cu mesajele lor otrăvite. Câteva vi le-am spus la început. Mai sunt multe altele. Oricum irelevante pentru oamenii cu ceva minte în cap. Sunt alegeri prezidenţiale peste Prut. Faptul că va câştiga prorusul sau proeuropeanca nu are atâta relevanţă. De fapt, niciunul dintre ei nu va vrea unirea cu România. Prorusul dorește păstrarea orientării spre Uniunea Euro-Asiatică, adică noul format al fostei Uniuni Sovietice. Proeuropeanca va asculta de protectorii americani şi germani, şi am auzit de la ambasadorii şi oficialii acestora poziţia antiunionistă occidentală. Aici interesele NATO şi UE şi interesele României nu coincid deloc.

E adevărat, încă majoritatea basarabenilor nu vor unirea. Dar să nu-i mai acuzăm pe ei de acest lucru. Vina ne aparţine și nouă în bună măsură. De ce? Pentru faptul că, asemenea lor, ne-am încrezut în politicienii şi în partea nocivă a presei, ne-am lăsat şi ne mai lăsăm manipulaţi, simultan, atât din Est, cât şi din Vest, dăm dovadă de un egoism feroce şi un fals spirit naţional. De ce să-i acuzăm pe ei că sunt exact ca noi? E normal, doar toţi suntem români… Se vor îngălbeni şi se vor înroşi, stroboscopic, ecranele televizoarelor, vom vedea multe spume în colţul gurilor de ”analişti”, vom auzi multe scuze și acuze, indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale basarabene. Ei, şi? Până când nu vom conștientiza faptul că suntem români şi că acest lucru ne obligă la responsabilitate, toate lamentările, acuzaţiile, naţionalismul sau internaţionalismul de paradă nu ne vor ajuta cu nimic. Întreb iar și iar, retoric se pare, Deşteaptă-te, române?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.