Moody’s ar putea retrograda ratingul Spaniei

Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a anunţat, miercuri, că ar putea retrograda ratingul suveran al Spaniei, din cauza deteriorării perspectivelor de creștere economică şi a provocărilor cu care se confruntă guvernul în atingerea ţintelor fiscale, informează AFP.

Moody’s, singura mare agenţie de rating care menţine în continuare un rating de top pentru Spania, a precizat că va derula o revizuire de trei luni a ratingului ‘Aaa’ de care beneficiază Spania. „Dacă la finele acestei revizuiri, ratingul Spaniei va fi coborât, cel mai probabil va fi cu o treaptă, maximum două”, a informat Moody’s.

Acest avertisment vine după ce, la data de 28 mai, o altă mare agenţie de rating, Fitch, a redus cu o treaptă ratingul pentru datoria Spaniei, apreciind că perspectivele de creştere sunt afectate în special de datoria privată, în pofida eforturilor guvernamentale destinate reducerii deficitului public.
„Perspectivele de creştere ale Spaniei sunt mai slabe decât cele ale altor state care beneficiază de un rating Aaa”, a declarat vicepreşedintele Moody’s, Kathrin Muehlbronner.

„Pe termen scurt, eforturile de asanare bugetară ale guvernului, combinate cu costurile crescute cu împrumuturile cu care se confruntă în prezent guvernul, consumatorii şi companiile vor încetini, probabil, creşterea economică”, a adăugat Kathrin Muehlbronner.

Moody’s estimează că, în perioada 2010 – 2014, Spania va înregistra un ritm mediu de creştere de un procent, comparativ cu estimările guvernului, care mizează pe o creştere de aproximativ trei procente în 2013. ‘Moody’s crede că vor fi nevoie de mai multe ajustări fundamentale la o serie de capitole importante de cheltuieli pentru ca guvernul să-şi atingă ţintele de deficit bugetar’, a apreciat Muehlbronner.

Economia spaniolă a ieşit din recesiune în primul trimestru, graţie unei creşteri modeste de 0,1 procente, comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Recesiunea a urcat rata şomajului la peste 20 de procente, iar deficitul public a explodat până la 11,2 procente din PIB în 2009.

În acest an, guvernul de la Madrid a adoptat o serie de măsuri severe destinate redresării finanţelor publice, obiectivul fiind reducerea deficitului public până la şase procente din PIB, în 2011, şi la trei procente din PIB, în 2013.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.