Motivarea CCR în ce privește alegerile parlamentare

Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a decis că data alegerilor parlamentare este stabilită de Parlament şi nu de Guvern.

Hotărârea de guvern prin care a fost stabilită data alegerilor parlamentare pentru 6 decembrie, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă, îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, arată CCR în motivarea deciziei prin care au respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra actului normativ.

La finalul lunii septembrie, CCR a respins sesizarea preşedintelui Iohannis şi a Guvernului asupra Legii.

Paragrafe din motivarea CCR

– Totuşi, având în vedere succesiunea derulării procedurilor constituţionale [termen de depunere a legii pentru exercitarea dreptului la sesizare a Curţii Constituţionale/ termen de promulgare şi sesizarea la limita termenului a Curţii Constituţionale/ procedura în faţa Curţii Constituţionale etc.], dacă intrarea în vigoare a legii analizate nu s-a produs cu un interval de timp suficient înainte de momentul la care Guvernul este ţinut potrivit legii-cadru să emită hotărârea de stabilire a datei alegerilor, această hotărâre emisă fiind îşi încetează de drept efectele de la momentul intrării în vigoare legii care îi retrage, temporar [în privinţa alegerilor organizate ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016], competenţa de a stabili data alegerilor. Prin urmare, Hotărârea Guvernului nr.744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.816 din 4 septembrie 2020, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă [art.6 alin.(2) din Legea nr.208/2015], îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a legii criticate

– Cu privire la competenţa Guvernului de a stabili data alegerilor, Curtea constată că aceasta este de nivel legal şi poate fi oricând eliminată prin lege sau, astfel cum s-a întâmplat în cazul de faţă, să se reglementeze o derogare de la aceasta tot prin lege. Nu este o cerinţă constituţională ca Guvernul să fie cel care stabileşte data alegerilor, ci doar o opţiune politică a Parlamentului.

– Curtea constată că stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului se face prin lege organică, iar înainte de expirarea mandatului Parlamentului, prin lege ordinară. Astfel, dacă Parlamentul opta ca data stabilirii alegerilor parlamentare să fie hotărâtă prin lege ordinară, aceasta însemna că data antereferită trebuia să se plaseze în interiorul duratei de 4 ani a mandatului Camerelor, însă, prin art.1 alin.(1) din legea criticată, Parlamentul a optat pentru adoptarea unei legi organice de stabilire a datei alegerilor, ceea ce înseamnă că alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani a Camerelor

Reacție de la Guvern

Hotărârea Guvernul pentru stabilirea datei alegerilor parlamentare este în vigoare, spune Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului, după ce Curtea Constituțională arată că își va înceta efectele odată cu intrarea în vigoare a legii care prevede că Parlamentul decide data acestor alegeri.

„Hotărârea de Guvern este în vigoare în momentul de față și tot calendarul aferent organizării alegerilor pentru data de 6 decembrie. Am văzut și noi motivația, așa cum a fost publicată. Urmează să facem o analiză asupra acestui conținut și să decidem care sunt căile de urmat”, spune Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului.

Motivarea integrală a fost publicată pe ww.ccr.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. Își vor pune în cui ‘pohta ce au pohtit-o’ ! Urmează sudălmile aferente la adresa CCR !

  2. Pana in 6.12.2020 vor muri tot mai multi romani, iar pana in primavara si mai multi daca se impinge data alegerilor pana atunci. Cea ce va aduce prejudicii electorale Partidului, romanii ingrati vor da vina pe „guvernul meu” ptr deciziile „guvernului meu” dupa 1 an de guwernereala a PNL.

  3. @Un OM Ai inteles ceva din ce este scris in articol? Nu e 6 decembrie este 20 DECEMBRIE MAXIM! ADICA NU IN MARTIE cum vor tovarashi tai!

    Ieei CCR nu avea cum puna alegerile in martie PENTRU CA NU ESTE CONSTITUTIONAL!

  4. @Eduard Dracul.Si tu esti un alt analfabet functional, ca majoritatea pdleprelor cu diplome false sau studii nefinalizste?

  5. Citez finalul :” În concluzie, apreciem că Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru
    Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016,
    este neconstituțională, în ansamblul său, contravenind prevederilor art.1 alin.(5) și art.63 alin.(1)
    din Legea fundamentală”
    Judecător,
    Daniel Marius Morar

    La aceasta lege s-au adus:
    sesizare de neconstituţionalitate
    (formulată de Președintele României)
    SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE (Dosar nr.1323A)

    sesizare de neconstituţionalitate
    SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE (Dosar nr.1324A)

    Fata de cele de mai sus,legea fiind neconstitutionala,ramane 6 decembrie data alegerilor,daca nu se mai intimpla nimic cu pandemia !pam,pam.

  6. Asta-i țară de căcat împrăștiat!!..suntem singura țară din lume care își permite așa ceva…oare in state amănau alegerile trei luni??…cine dracu’îi mai ascultă pe comuniștii aia din ccr??..n-are nimeni curaj să-i dea jos sau să-i aresteze??..orice om are un preț!!..

  7. Notati bine! Pana la alegerile parlamentare nationale , indiferent care va fi data alegerilor( la termen sau amanate), infectatii vor creste fulminant. Odata desfasurate alegerile , vor scadea conform V=ului lui mantocareala de ministru al finantelor , Chit, Chitu , chit. Ba! Venitiv-va pe cale, lasati norodul in pace , dupa ce ca furati il mai si batjocoriti !!

  8. Hotararea oracolului de la CCR, un fel de: ,,Te vei duce,te vei intoarce , nu, vei veni”. Fiecare intelege ce-i place.

  9. in multe tari alegerile au fost aminate
    si nime nu o macanit ca pisalcocii de pnlisti ai lui iohannes

  10. ionalui wernerkopil Intr-o tara cum e Romania alegerile trebuiesc desfasurate. Este imperios necesar sa se schimbe optica,prioritatile si drumul Romaniei spre civilizatie. Vremea FSN-ului a trecut. PSD este doar un pres pe care vom calca si ne vom (editat) cu bolta.

  11. @Rammstein:
    Citez din scrierea ta:”Asta-i țară de (editat) împrăștiat!!..suntem singura țară din lume care își permite așa ceva…oare in state amănau alegerile trei luni??…cine dracu’îi mai ascultă pe comuniștii aia din ccr??..n-are nimeni curaj să-i dea jos sau să-i aresteze??..orice om are un preț!!..””
    Sa analizam comentariul tau, da?
    „Tara de (editat) imprastiat”, sau bugetari politic de lux care mint si manipuleaza nonstop naivii, naivi care-si pun creierul pe tava sa li se implanteze minciuni, din cauza de lenea si gandire obiective!? CCR a hotarat conform Constitutiei actuale si nu ca asa vor unii sau altii! Daca asta este prevazut legal in Constitutia actuala, de ce crezi ca acei bugetari de la CCR nu ar respecta Carta legislativa de baza a Romaniei? De mult erau la bulau daca nu respectau ‘add-literam’ Constitutia!

  12. @costi Daca te referi la fsn, sa stii ca pdleprele se trag direct de acolo, apoi au inghitit pnlul. Im concluzie pcr=fsn=pdlepre=pnl

  13. @Rammstein tovarase, nu mai suntem in anii’50, nu mai putem sa arestam la gramada, suntem discreti, mai un dna, mai o suspiciune rezonabila, ii legam noi pana la urma.

  14. Domnule de la ,,,COTIDIANU.,?DORU BUCSU.?TE DERANJEAZÃ COMENTARIUL MEU?DE NU ÎL M AI PUBLICI?AM O SATIFACTIE,CITESTEL S AU L AI CITIT,DACÃ NU.,DUCETIVÃ DRACU DE .OBIELELE SECURITÃTII.PUNCT.ROMÂNIA ESTE PIERDUTÃ DATORITÃ SI VOUÃ .,JURNALISTILOR DE ,DOI LEI.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.