NASA caută patru „marțieni” voluntari

Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că este în căutarea a 4 voluntari motivaţi pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte.

Începând din primăvara anului 2025, 4 voluntari vor petrece 12 luni în cadrul simulării „Mars Dune Alpha”, ce se va desfăşura la Houston, Texas. Situl măsoară 160 de metri pătraţi şi este modelat după conceptul unei staţii de cercetare de pe planeta Marte. Staţia de cercetare va fi o construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

Programul este conceput să stimuleze condiţiile şi provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie, printre care administrarea unor resurse limitate, defecţiuni ale unor echipamente şi sisteme, întârzierea comunicaţiilor şi alţi factori de mediu ostili. Printre sarcinile care le vor reveni celor 4 voluntari se numără ieşiri autonome la suprafaţa planetei, operaţiuni cu roboţi, menţinerea habitatului şi creşterea unor culturi.

Aceasta va fi cea de-a doua astfel de simulare, ce face parte din programul ”CHAPEA” (Crew Health And Performance Exploration Analog) al NASA, menit să pregătească viitoarele misiuni cu echipaj uman pe această planetă.

Persoanele interesate pot aplica până la data de 2 aprilie, conform NASA. Voluntarii trebuie să aibă licenţă în domeniul ştiinţelor naturale, să aibă vârsta între 30 şi 55 de ani, să fie „sănătoşi şi motivaţi”, nefumători şi să fie cetăţeni americani sau să dispună de viză de şedere permanentă în SUA. De asemenea, trebuie să fie vorbitori fluenţi de limba engleză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

17 Comentarii

  1. Ce sa faci pe Marte ? Cu Butelia de Oxigen in Spate ! Ca nu poti sa Dormi ! Daca nu ai Oxigen ! Mai bine pe Terra !

  2. Daca ar fi doi martieni cu doua martience … eu m-as baga. Dar ptr 1 an de lucru manual, nu prea vad sa gaseasca amatori.

  3. „Staţia de cercetare va fi o construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D”
    …si va ramane in picioare pana la premiera filmului artistic „Amartizarea”, difuzat in direct in intreaga lume.
    De aceea, castigatorii casting-ului pentru antrenament vor fi exclusiv actori.
    „A small step for man…”
    „Cut!!!”

  4. Marte avea înainte un nucleu care se învârtea (acum oprit), un câmp magnetic, o atmosferă, probabil, asemănătoare Pământului și ape curgătoare. Ar fi putut și probabil a susținut viața în trecut, deși Marte orbitează în afara așa-numitei zone Goldilocks, unde o planeta primește suficientă energie pentru a permite apei să existe sub formă lichidă pe suprafata ei. Alungirea gâtului și a craniului sunt practici umane interesante, mai ales când te gândești la cum ar arăta o ființă vie de pe Marte cu mai puțină gravitație. Dar asta este deocamdată o teorie care ne aprinde tuturor un beculeț în minte. Numărul mare de cratere meteoritice și cicatrici de impact cu plasmă îmi spune că nu există absolut niciun motiv pentru a ne stabili pe Marte. Dar sunt unii care au alte idei și probabil se gândesc să o terraformăm.

  5. „De asemenea, trebuie să fie vorbitori fluenţi de limba engleză” …… hahaha, fiţi dom’le serioşi! Pe Marte se vorbeşte rusa nu engleza deci, pentru simulare musai să fie vorbitori de rusa.

  6. Daca ne am concentra mai mult pe cercetare si mai putin pe a ne da cu bombe in cap, cred ca am fi departe.

  7. Or gasi patru voluntari, bolnavi in stadiu terminal si care nu mai au ce pierde. Un om sanatos, inclusiv la cap, nu se duce acolo.

  8. Ce faci pe Planeta Marte ? Ca Nu este Aer ! Nu poti sa Respiri !

  9. Este vorba de un an de trait in conditii asemenatoare, dar pe PAMANT, nu pe Marte mai nanacilor.

  10. Pana in 2025 cam slabe sperantele sa mai existe aceasta construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

  11. Nu au cum sa simuleze pe Pamant conditiile perfevt asemenatoare cu cele de pe Marte.
    -Imposibil sa simuleze atractia gravitationala la fel ca pe Marte, mai mica dacat cea de pe Terra.
    -Imposibil sa simuleze radiatia de pe Marte unde nu exista centurile Van Allen care ne protejeaza de aceste radiatii pe Pamant. Chiar daca ii radiaza cu niste instalatii speciale, particulele nu sunt identice cu cele venite din spatiul cosmic si Soare.
    -Cum vor simula si saptamanile petrecute pe drumul catre Marte la discretia radiatiilor din spatiul cosmic? Pe un astfel de traseu, cosmonautii respectivi au toate sansele sa ajunga pe Marte bolnavi de leucemie sau poate deja morti.
    -Cand vor ajunge pe Marte cine o sa-i care pe brate, cum se intampla cu cosmonautii ajunsi pe Pamant dupa ce au stat mai mult timp in spatiul cosmic?
    Deocamdata, la posibilitatile actuale, calatoria spre Marte si stationarea pe Marte sunt imposibile si cu riscul sacrificarii intregului echipaj ……[Rumburak]

  12. Intreb,foarte interesat de a fi unul din cei 4 ,,cobai”,trebuie sa fii vaccinat anti-COVID?Am glumit..amar…

  13. Sa-i bage pe gates,schwab, werner etc. ca ăștia nu suporta alți oameni. Poate se canibalizeaza între ei și salvam omenirea!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.