NASA construieşte suprafaţa unui asteroid pe fundul mării

Înainte ca oamenii să exploreze un asteroid în spaţiu, un grup de astronauţi şi cercetători NASA vor testa conceptele şi tehnicile pentru următoarele expediţii pe o suprafaţă asemănătoare celei de pe asteroid, pe fundul oceanului.

Săptămâna aceasta, ingineriiconstruiesc fundaţiile celei de-a 15-a expediţii NASA Extreme Environment Mission Operation, adică NEEMO 15, care va începe pe 17 octombrie. Pentru a pregăti misiunea, echipele de scufundători se ocupă momentan de suprafaţa necesară pentru a simula aspectul unui asteroid.

Expediţiile NEEMO sunt realizate în laboratorul subacvatic Aquarius al Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice din SUA, la 19 metri adâncime, în largul Floridei.

Expediţia NEEMO 15 din acest an va simula o călătorie pe un asteroid, iar „acvanauţii” vor investiga cum se poate ancora pe suprafaţa unei roci spaţiale şi cum se pot mişca pe ea, a declarat purtătorul de cuvânt al NASA Brandi Dean.

Faţă de Lună sau de Marte, asteroizii nu prea au o gravitaţie pe care să o exercite asupra astronauţilor sau a vehiculelor lor, aşa că NEEMO 15 va investiga diverse metode de ancorare.

„Nici experţii nu ştiu cum va fi suprafaţa asteroizilor. Ar putea exista unii despre care nu vom ştii nimic până îi vom vizita. Aşa că cea mai bună metodă este să îi mergem la ei”, a spus managerul de proiect al NEEMO, Bill Todd.

NASA foloseşte laboratorul Aquarius şi fundul oceanului pentru a simula aspecte ale mediilor cu gravitaţie redusă şi pentru a-i ajuta pe cercetători să înţeleagă elemente relevante pentru misiunile spaţiale reale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.