The Economist

”Naţionalismul, în ascensiune în Europa şi Statele Unite”

Naţionalismul este în ascensiune, mai ales în Europa şi Statele Unite, luând diverse forme, precum mişcările proindependenţă din Catalonia şi Scoţia, ori, mai frecvent, ale doctrinelor populiste şi reacţionare de dreapta, comentează revista The Economist, considerând alarmante noile tendinţe.

„Oriunde privim, naţionalismul este în ascensiune. Uneori ia forma naţiunilor autoproclamate care solicită dreptul de a-şi determina viitorul: Catalonia în Spania, Kurdistanul în Irak, Scoţia în Marea Britanie, Biafra în Nigeria. Mai frecvent, este vorba de tendinţele spre dreapta populistă şi reacţionară. Partidul Alternativă pentru Germania (AfD) a obţinut 94 de locuri în Bundestag. Marine Le Pen, liderul formaţiunii Frontul Naţional, a obţinut o treime din voturi în scrutinul prezidenţial din Franţa. În Ungaria, Austria şi Cehia au ajuns la putere naţionalişti; la fel, în Polonia. În perioada postreferendum din Marea Britanie, «au preluat din nou controlul», sau cel puţin aşa au pretins. Turcia are politici militante, Japonia vrea renunţarea la pacifism, India jonglează cu noţiunea supremaţiei hinduse, China visează la glorie, iar Rusia a adoptat o atitudine beligerantă”, observă editorialiştii The Economist într-un material intitulat „Naţionalismul, încotro? / Naţionalismul nu se atenuează, dar nu este clar spre ce direcţie se îndreaptă”.

„Cele mai remarcabile sunt tendinţele naţionaliste din Statele Unite. America a fost prima naţiune care a proclamat independenţa faţă de toţi suveranii, cu excepţia poporului şi Constiuţiei naţiunii. Statele Unite s-au perceput permanent drept un loc special. Dar, de-a lungul istoriei ţării, acest excepţionalism a fost o formă de universalism; (…). Acum, la putere a ajuns un preşedinte furios, cu doctrină nativistă, care observă că America nu mai conduce pe plan mondial, ci este lăsată în urmă, astfel că promite să o facă din nou măreaţă”, adaugă editorialiştii The Economist.

„Oamenii care traversează în mod facil frontierele şi culturile, obţinând astfel prosperitate, consideră alarmant acest nou naţionalism. Observă că aceste tendinţe blochează activităţi comerciale între naţiuni paşnice, blochează cooperarea pentru soluţionarea problemelor globale. Dar tind să creadă că aceste tendinţe vor trece, precum febra. (…) Naţionalismul este o moştenire a iluminismului. S-a instalat în politica mondială într-un mod mai complet şi cu mai mult succes decât orice alte moşteniri mai celebrate ale iluminismului, inclusiv decât marxismul, liberalismul clasic şi chiar decât capitalismul industrial. Nu este vorba de o aberaţie, ci este aici pentru a rămâne. Făcând abstracţie de preocupările elitelor cosmopolite, acesta nu este neapărat un lucru rău. Dar, precum religiile, naţionalismul este capabil să scoată ceea ce este mai bun din oameni, dar şi ceea ce este mai rău. Îi poate inspira să coopereze liberi în căutarea binelui comun. De asemenea, îi poate umple de certitudini terifiante, justiţiare, generând conflicte şi nedreptate”, subliniază The Economist, observând că, „în mod trist, noul tip de naţionalism mizează pe latura paranoidă, intolerantă a acestei moşteniri”.

„Naţiunile există de secole. Naţionalismul a apărut în zona Valmy, în nordul Franţei, pe 20 septembrie 1792. (…) A fost prima victorie a Războiului Revoluţionar, purtat pentru naţiune, nu pentru rege. (…) Naţiunile de acum sunt, dintr-un anumit punct de vedere, produse ale naţionalismului, mai degrabă decât invers, aşa cum ar susţine naţionaliştii”, explică The Economist, observând că, spre exemplu, în urmă cu zece ani, în Polonia existau doar două publicaţii pe teme istorice, iar acum sunt peste 12.

Cea mai ambiţioasă tentativă de eliminare a naţionalismului este Uniunea Europeană. A reuşit, în sensul că un război între statele membre UE este în prezent de neconceput. Dar statul naţiune european nu s-a îndreptat în direcţia în care speraseră unii dintre fondatori. Guvernele naţionale continuă să conducă la Bruxelles, structurile naţionale sunt dificil de dizolvat, iar probleme precum birocraţia nu pot fi eliminate uşor. Cineva, undeva pare să încerce mereu să se agaţe de putere.

În Rusia, filosoful politic Aleksandr Dughin este foarte influent în rândul naţionaliştilor. El îl consideră pe preşedintele Vladimir Putin un fel de ţar care ar reprezenta identitatea tuturor ruşilor. „Pentru noi, ţarul este subiectul, iar noi suntem oamenii aflaţi în slujba lui. Drepturile omului sunt drepturile ţarului”, afirmă el în mod enigmatic.

Noul tip de naţionalism nu pune accent doar pe diferenţele dintre ţări, ci încearcă să alimenteze furia între acestea. Michal Bilewicz, specialist în psihologie socială la Universitatea din Varşovia, explică această furie prin modul de control pe care o persoană îl are asupra propriei vieţi. Naţionalismul nu este determinat de zel patriotic, ci de stima de sine. Loialitatea faţă de naţiune combinată cu încrederea favorizează altruismul. Dimpotrivă, sentimentele de frustrare şi insuficienţă tind să conducă la narcisism, explică specialistul. Oamenii care au frustrări pe care nu le pot controla recurg la naţionalism pentru a primi garanţia că sunt la fel de buni ca toţi ceilalţi, poate chiar mai buni. Consideră că lumea este cea care nu le oferă respectul pe care îl merită şi sunt obsedaţi de modul în care îi percep ceilalţi, subliniază Michal Bilewicz, explicând că, în timp ce altruiştii sunt orientaţi spre viitor, narcisiştii sunt preocupaţi de trecut, altruiştii intră în comuniune cu ceilalţi, narcisiştii îi exclud pe ceilalţi, altruiştii îi consideră pe oponenţi complementari, narcisiştii îi percep drept trădători, altruiştii apreciază că imigranţii conferă varietate, narcisiştii cred că le ameninţă modul de viaţă, altruiştii sunt uniţi de valori, iar narcisiştii sunt uniţi de elemente precum rasa şi cultura.

„Şi Canada are un naţionalism feroce în modul său specific. La fel ca orice altă formă de naţionalism, şi cel din Canada este deranjant. Dar chiar dacă uneori acest naţionalism are accente moralizatoare şi de îngâmfare, Canada are o lecţie de dat într-o lume plină de incertitudine. (…) Canada are sugestii pentru soluţionarea conflictelor între naţionalismul de tip civic şi cel etnic. În Canada, politicile gravitează în jurul conceptului de coeziune. (…) Modelul canadian celebrează diferenţele şi recompensează colaborarea. Canadienilor le place să spună că iernile foarte reci i-au forţat să colaboreze pentru a putea supravieţui”, notează The Economist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Păi, cum să nu devii naționalist dacă ai ochi și observi că UE este de fapt o bagabonțeală menită să tragă jarul doar pe turta câtorva națiuni!
    La urma urmei nu este nimic rău în a fi solidar cu propria etnie, că din câte observ, neamțul n-are de gând să împartă frățește cu românul în situația în care românul a pus la dispoziția UE totul, atât resursele naturale cât și cele umane!
    Austria este băgată în clubul select al naționaliștilor, diversionist. Sunt deranjați doar de migrație, în rest, sunt trup și suflet cu Germania, principala beneficiară a invenției bagabonțești numită ipocrit Uniune Europeană.

    • UE ptr Romania e pe sistemul: noi va dam tot, in schimb voi ne luati tot!

  2. nationalism in america??? ha ha ha ha ha ha ha ha
    singurii care pot manifesta acolo nationalismul simt indienii nativi americani! sa-l folosesti pe trump, un emigrant la baza, si sa spui despre el ca ar promova nationalismul e dincolo de limitele umanului. imperialism agresiv, de supunere pe baza fortei armate si finainciare e realitatea lui trump.

    ha ha ha
    si ca sa dam dovada dorintei perfide de manipulare si mai ales a neintelegerii ce inseamna de fapt nationalism, citez urmatoarea fraza:

    Naţionalismul nu este determinat de zel patriotic, ci de stima de sine.

    Nationalism se referea la natiune ca obiect si subiect. Daca natiunea este un individ atunci aberatia se sustine. Dar ca sa explic despre ce e vorba in capul sarantocului la suflet, care a scris articolul, crede ca important e unul si nu toti. E cam aiurea sa-i sacrific pe toti pentru unul. Intodeauna natiunea e cea care primeaza si nu unul. Stima de sine duce, in cazul celor slabi la minte si sfulet, la orgoliu care de regula nu se intilneste la nationalisti ci la internationalisti si la acel unu care are pretentia ca toti sa faca precum el.

    Astia intorc pe dos nu filozofia ci bunul simt.

    Sinteti prea mici pentur un joc atit de mare. Nu reusiti sa screti nimic convingator pentru ca totul pica la faza de lectura. Nici nu e nevoie de mult ca sa ditrugi, cu normalitatea, un asemnea text.

    • Marele nostru noroc este ca nici Jermania , nici Frantia si nici Big Brother nu au politici militante, nu vor sa renunţarea la pacifism, nu jonglează cu noţiunea supremaţiei exceptionalismului , nu visează la glorie si nu au adoptat o atitudine beligeranta. Cu atat ne mai putem consola in aceste vremuri grele pentru Omenire.

    • De acord „CATA” …. Statul National este pavaza sigura impotriva desfiintarii natiunilor, a identitatii fiecarui popor, a culturii specifice si este singura „arma” pertinenta impotriva globalizarii desantate a cupolei mondialiste… cat despre ” natiunea” americana…sa fim seriosi… nu exista asa ceva…doar comunitati etnice de emigranti sositi la intervale diferite in SUA …cu interese diferite puse toate de politicieni sub un fals drapel unificator…un stat multietnic fara o religie coagulanta nu poate fi numit o natiune… Cat despre englezii de la The Economist… vai de capul lor…habar nu au despre ce scriu…sa se uite in oglinda mai intai…

  3. Domnule Dutu , daca nationalismul trebuie dezbatut si in ziua de Craciun inseamna ca e groasa , nu e de joaca cu pistoale jucarie sa o impresionam pe doamna Turcan . Framantarile sociale sunt inerente , la usa globalismului e normal sa stranute nationalismul incercand sa-l contamineze , e bine ca se cunoaste flagelul si ca se intervine pentru eliminarea febrei . Ca membru PRM , deputat in Parlamentul Romaniei , sunteti posesorul unor idei cristalizate in materie de nationalism , e bine sa le impartasiti si sa urmeze dezbateri pe aceasta tema , intr-o constructie planetara ce implica integrarea si armonizarea unor mega-structuri este firesc sa existe refulari , luari de pozitii partinice , emfaza si pretentii de lider . Maestre , ca elev al profesorului Faidecev de la Academia de Regie si Arta Coregrafica din Moscova , cum ati pune in scena si cum ati dori sa arate coregrafia viitorului ? Poate fi globalizata ” stima de sine ” ?

  4. The Economist pe tot parcusul anului 2016 si ,mai putin,in 2017 a aruncat dupa populatie cu articole nesemnate despre nationalism si pericolul sau,marota minoritarilor cu kipa !Practic a imparti partidele de astazi,lipsite de orice ideologie,in dreapta ,stanga si extreme,arata ca meseria de „analist politic”,se bazeaza pe clisee!Partidele castiga alegerile in functie de programe,care sunt intocmite in functie de iteligenta si profesionalismul!Pentru scaderea de impozite,pentru cresterea salariilor si pensiilor,pentru reducerea ajutoarelor sociale (cu caracter electoral) care imping la nemunca si la indatorarea tarii,militeaza orice partid!Pentru bariere impotriva imigratiei de fapt invaziei celor de alte religii,militeaza orice stst si partid care isi cunoste interesel!Daca imparatul Constantin pe la anul 313 en a impus cu forta crestinismul (impotriva altor credinte ) in interiorul Imperiului Roman,nu inseamna ca astazi nu putem fi toleranti cu alte religii, in cadrul unei natiuni,dar nu cu o religie care are inscrisa in coduri distrugerea celorlalte religii!Nu cred ca nationalismul este in crestere ,nu exista popor european fara cunostiinta de sine!Doar SUA este o fabrica,nu o natiune si chiar daca propaganda americana face eforturi disperate de a acredita ‘natiunea americana”aceasta, sa o forjeze in razboaie inutile (care únesc”natiunea”)de fapt de la cel mai bogat pana in cel mai amarat cartier al oricarui oras ,culoarea etnica apare clar,natiunea nu exista !Sunt grupuri etnice ,cu organizatii etnice de lobby, care lupta pentru a se impune pe scena politica,economica si sociala!Orice candidat la presedentie ii da cu gargara ‘natiunii’dar cauta sprijin in organizatiile etnice ale negrilor ,ale evreilor,ale portoricanilor etc,nu si a albilor!Interesanta”natiune” ,nu?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.