NATO intensifică ajutorul militar pentru Ucraina. Cum stă cu aderarea

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a apreciat miercuri înaintea summitului NATO la Washington că aşteaptă ca aliaţii să aprobe cu acest prilej un nou ajutor militar substanţial destinat Ucrainei pentru a susţine această ţară în războiul cu Rusia, ajutor care va servi şi ca o punte către aderarea Ucrainei la NATO, adăugând însă că este prea devreme pentru a spune când ar putea deveni Ucraina membră a Alianţei Nord-Atlantice, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

În afară de aniversarea a 75 de ani de la crearea NATO, la acest summit „istoric” vor fi luate „decizii importante pentru viitor”, inclusiv suplimentarea ajutorului militar pentru Ucraina şi stabilirea unor relaţii mai strânse cu partenerii din zona Pacificului, a spus Stoltenberg la sosirea la Centrul de convenţii din Washington, unde are loc summitul.

Noile pachete de ajutor militar destinate Kievului vor include crearea unui nou comandament NATO pentru Ucraina în vederea furnizării asistenţei de securitate şi a instruirii soldaţilor ucraineni, livrarea de noi arme şi muniţii, inclusiv de sisteme antiaeriene, precum şi măsuri de asigurare a interoperabilităţii depline între armata ucraineană şi trupele NATO, a detaliat Jens Stoltenberg.

Este de asemenea aşteptat ca statele membre să îşi asume un angajament pe termen lung pentru finanţarea echipamentelor militare oferite Ucrainei, în valoare de circa 40 de miliarde de euro pe an.

Stoltenberg a estimat că eventuala revenire a  lui Donald Trump la Casa Albă nu va schimba relaţia SUA cu NATO.

„Indiferent de rezultat, Statele Unite vor rămâne un aliat puternic”, a spus Stoltenberg.Trump

Recomanda

25 de Comentarii

  1. Intreb o FOARTE SUBTILA intrebare:

    „POGROMAE” = „directiva HANIBAL” 😮 😮 😮 ??? Conform HAARETZ ! 😐 Esti para-statistic straniu-n „nimerei” 🙁 ! 🙂
    Avelo bahtalo ! 😘
    SHALOM, maestre !

  2. Cu tine sigur nu, gelutzu ❤️ ! Tu chiar esti: straniu OK ! 🙂
    Judeci simplu si emotional insa … nu mai putin: correct !

  3. @TATA LOR(3301)🥲🥲🥲/Tu cu cine te certi? Eu de la inceput am afirmat ca acest razboi Satan Nato-Rusia pe mana urcacanilor scosi la inaintare se va termina cu apasarea Butonului Rosu. Teoria Reducerii la Absurd duce la acesta cocluzie inevitabila. Din cei 2 combatanti unul trebuie sa moara si altul sa traiasca.

  4. „gelu spune:
    10 IUL. 2024 LA 18:42
    Acest razboi dus de Satan Nato impotriva Rusiei se va sfarsi cu apasarea Butonului Rosu, Numai asa slujbasii lui Uciga-l toaca vor disparea de pe suprafata pamantului. Aliluia.”

    Ti-am zis, in toamna cad ATOMICE, inaintea alegerii lui TRUMP ! 😐
    Asa ca nu ma crezi 👽 ca le ante-stiu 👽 inainte ?
    (in AUGUST in CALIFORNIA va fi primul SEMN MONDIAL VIZIBIL ca …
    Crede in mishteaux, pentru a nu fi surprins atunci … „mers in paradis” nu-ti poate oferi credinta in el ca REAL PROPHET ! 😐

  5. „Frunzăverde Reșița spune:
    10 IUL. 2024 LA 21:20
    @Delict de opinie-prea blând sunteți cu căcănarii aplaudaci ai Kremlinului.Au auzit și ei o știre de la banca Mondială,și o țin langa,neștiind ce înseamnă acea știre cu adevărat.Catelus cu părul creț,aiasta e de mintea lor, bieții….

    Vrei sa zici ca e inteles gresit ce zice WORLD BANK si de fapt e pe dos adica … albul e negru, inaltul e scund , tare e slab si sarac e … bogat …adica Russiei nu i-a crescut PIB-ul ?
    ca cam … asta reise: „nu va credeti ochilor, CREDETI ce va zic!” ? 😮

  6. „Delict de opinie spune:
    10 IUL. 2024 LA 21:15”

    vorbesti de parca Russia n-ar sta, ca un quasi-continent ce e, pe bogatiile naturale dorite istoric de toate imperiile de pana la USA, azi ! „LEBENSRAUM” 😉 😉 😉
    Iti spun babeste ceva: Russia va avea mereu ce si cui vinde ! 😀
    Planeta are reursele mineralogice si pamanturi fertile, NU PESTE tot !
    Nu e totuna sa fi in JAPONIA bogata fiat-monetar, insa saraca in resurse: „URLAND la LUNA” sau sa fi in Russia si sa ti se ceara respectuos si pe BANI 🙂 de peste tot: … litium, grau, uraniu, petrol, GAZ, RACHETE BALISTICE, masini si avioane, etc. !
    Russia isi poate permite sa creasca sub SANCTIUNI 😮 insa UE isi poate, oare, permite sa „se uite urat la rusi” la iarna
    cand nu vor mai avea GAZ din depozitele ukrane DEAJ explodate 🙁 ?
    AUD ?
    Nu compara mere(RUSSIA) cu nasturi(USA+UE) 😛 ! IQ=?

  7. Stotenberg asta este prost făcut grămadă, la fel și cei care sprijină războiul din Ucraina. Dacă americanilor nu li se punea pata pe Rusia, trebuiau să fie de acord cu o soluție germană pentru Ucraina : cedarea estului rușilor, aderarea Ucrainei la NATO în schimb, așa cum s-a rezolvat problema Germaniei când a fost acceptată că membru. ( A intrat în alianță fără Germania de Est) Dacă s-ar fi întâmplat asta, ucrainenii trebuiau să plătească EI 2% din PIB pentru armată,nu USA și UE. Deh, asta este moda printre politicienii de stânga, ca Stotenberg, sunt foarte generoși cu banii contribuabililor din statele pe care le conduc…

  8. Propaganda mincinoasa a mass-mediei satanice occidentale are scopul de a lamuri cetatenii cum ca rusii sunt de vina si acestia trebuiesc infranti. Ca-n momentul declararii directe a razboiul contra Rusiei de catre Satan Nato, opinia publica occidentala sa fie convinsa ca acest razboi contra rusilor este un rau absolut necesar. Tarile Nordice, Franta, Germania, Polonia vor fi partial sau complect distruse. La fel si Satan USA si drept urmare si Israelul care ramand fara sustinerea militara a Satan USA va fi facut terci de vecinii sai arabi si persani.

  9. @Delict de opinie-prea blând sunteți cu căcănarii aplaudaci ai Kremlinului.Au auzit și ei o știre de la banca Mondială,și o țin langa,neștiind ce înseamnă acea știre cu adevărat.Catelus cu părul creț,aiasta e de mintea lor, bieții….

  10. @mishteaux-aceiasi gogoriță imbecilă va frământă.Nu realizezi că , Rusia,este setată pe economie de război,care odată tot se va termina(cu victoria Ucrainei),dar care nu mai poate fi resetată pe economie normală (la ruși economia înseamnă ce-ți da pământul,nema creativitate,nema democrație,nema nimic.Sa nu crezi că resursele durează la infinit:carne de orci(tun),petrol,gaze,etc.Lumea va realiza că dementul a ucis materialul biologic ,rămânând sute de mii de familii fără bărbați, fără copii,etc.Multa prostie zace în voi,cum ar fi zis ,azi, Cocoșilă.Dar prostia,și cea criminală,nu doare.

  11. Românii vor PACE, n-au chef să dea ortu’ pentru averea lu’ Rat’sChild din UrcRuina ! Clar ?
    Trolacii Urcaci și Rusofobii sunt rugați reZpectuoZ să nu mai frece menta pe forum !
    Sus pe trotinete, bombele Rusești FAB 500, 1500, 3000… vă așteaptă cu drag pe la Volcheansk.
    Și NewYork (!), măR😜g …
    ●] mElena PoMpa 1 -BoMba [●

  12. v-am zis ca candva … ve-ti crede in mishteaux ?
    (are un IQ colossal … nicimcar MOSSAD-ul si SULLIVAN-ul yankeu nu au voie sa spuna public ca ante-stiau de pgroamele din „7 octombrie” sa nu mai zic de dejucarea planurilor CIA in Bielorusssia si China …atunci cu Xi )
    INTREB:
    – Nu-i anost misterios-narcisistul MISHTEAUX straniu ? 🙁

  13. „Delict de opinie spune:
    10 IUL. 2024 LA 20:20
    @altceva ma framanta, NU NATO ! -Prostul daca nu-i fudul ,nu-i prost destul!Nu va frământă prostia mai degrabă decât dolarul?”

    PROSTIA cui ? A Rusiei care in pofida 🙁 SANCTIUNILOR USA+UE a ajuns (confirmat de credibilitatea WORLD BANK) la statulul de 😎TARA HIGH INCOME😎 desi GERMNAIA se dez-industrializeaza fara win-win-ul pre-nordstreamist („OCHII PE BUTELIE” remember that!) cu rusii …
    rusii au profit si fara SWIFT 😛 din partea asiatica !
    IQ=?

  14. „celebra „WORLD BANK” (BANCA MONDILA) spiune oficial ca RUSIA are dupa 2023 statut de 😮Tara HIGH INCOME😮 … statut pe care nu-l avea cat vindea GAZ ieftin pße NORDSTREAM nemtilor”

    Simplu, e o simpla chestiune de aritmetica: Pe glob sunt peste 200 de state, te imbogatesti daca vinzi la 200-31 decat la 31. Daca cele 31 au sanctionat Rusia, aceasta a instituit EMBARGO pentru cele 31 ! In plus, si inainte de 1989 Ceausescu era sanctionat, asa ca a vandut prin terti. Asa au procedat si rusii, iar cele 31 tari au platit acelasi lucru la preturi mai mari, de criza !

  15. @altceva ma framanta, NU NATO ! -Prostul daca nu-i fudul ,nu-i prost destul!Nu va frământă prostia mai degrabă decât dolarul?

  16. rusia poate fi exclusa lejer din toate organismele internationale, niciun acord semnat pe vremuri cu rusia nu mai e valabil, pentru ca e vorba de alt stat, un stat terorist condus de un lider dus cu pluta, ma refer la puținel.NATO trebuie sa ajute Ucraina.

  17. Cum dracul, Belzebut, Mamonna, SATANA
    a reusit RUSSIA in 2023 , cand era „izolata” comercial de lume prin SANCTIUNILE de toateeee felurile
    sa-si ridice nivelul de trai in asa fel incat
    chiat si renumit-celebra „WORLD BANK” (BANCA MONDILA) spiune oficial ca
    RUSIA are dupa 2023 statut de 😮Tara HIGH INCOME😮 … statut pe care nu-l avea cat vindea GAZ ieftin pße NORDSTREAM nemtilor. Cu atat mai straníu cu cat RUSSIA are chir azi CASH 300 de miliarde in bancile vestului, pe care vestul 😀 vrea sa i le confiste 😀 desi nu.i in razboi OFICIAL cu russnacii !
    Urat moare ca HEGEMON USA si nasol trage nu doar nordstreamist obligat „aliatul” UE dupa ea in adancuri !

    Nu ma credeti pe cuvant ! Belitzi ochii si vedeti cat mai rezita DOLLAR-ul ca moneda FIAT-MONEY tiparita fara PLAFON (usa l-a desfiintat nu din lacomie ci din neputinta) ca „VALUTA” garantata de statul MEGA-INDATORAT ce-o tipareste !

    Cei cu IQ>145 inteleg correct lumea …ceilalti DOAr ce li se spune ca-i adevarat !
    PROPAGANDA e pentru prostii majoritari care voteaza nu pentru putinii indignati de tampeniile bolborosite „sportiv” de pseudo presedinti in DEZBATERI spectacol ! 😀
    Noroc ca GENIILE-s passive (pana la o LINIE ROSIE) plictisite …

    MAGA !

  18. Daca CATASTROFA din august (California) se va chiar 🙁 [PUNCTUAL!] intampla
    multi or sa te creada (para-statistic misterios-coroborat:) „ghicitor”
    „ILIE-n CARUL DE FOC” ..urcat talmudyk la cer in vechime ! 🙁
    SHALOM !

  19. Siutatia mega bancilor occidentale 🙁 dupa TESTUL de STRESS secretizat e dezastruoasa
    u nevoie de 350 miliarde de dollari (suma in crestere anula) nu ca dobanda cu ca adaos la dobanda anuala !
    USA = 34 trilioane(MINUS) de dollari in ACCELERATA crestere
    UE = c-o GERMANIE premeditat dez-industrializta: 18 trilioane (MINUS) de euro in ACCELERATA crestere

    MISHTEAUX spune ce nu MEGA-COLOSSALELE DATORII sunt problema (CREDITIV FIAT-MONEY-ceasca) decadentei HEGEMONULUI anglo-saxon 😛 !
    Ci TREND-ul de ne-oprit (vedezi chiar AZI INDATORAREA MILITAR ABSURDA din cauze mascate , subteran bancare) al
    cresterii lor ACCELERATE !

    „NINGE PE FED!” -> Cutremul in CALIFORNIA in AUGUST ! 🙁
    (sa nu spuneti ca dupa „24-joi” 2022 ca n.ati fost 🙁 pre-avertizati ! cica si atunci CIA si BND-eaua ante-stiau cum ante-stia MOSSAD-ul despre …”pogroame” si GENOCID-ul ce le-a urmat ! = STIAU PE DRACU’ ! 👽)

  20. Doar babuinii si pitecantropii nu stiu ca Ucraina NU va deveni membra NATO NICIODATA. Nu de alta, dar dupa un razboi nuclear mondial nu va mai exista nici NATO, nu numai Ucraina.

  21. Impresia generala este că SUA caută cu „orice preț” un conflict cu Rusia în Europa !. SUA este la zeci de mii de km.de Rusia,așa că prosti din Europa să se măcelărească între ei.

  22. Iuiuiulieee! Hotărâre definitivă, se vor trimite din țările nato vecine cu ukraina, grupuri de lupta in ukraina! Și nu e doar atat, vom auzi mult mai multe obligatii pe care și le-au asumat cei 3 cretini din politica românească prezenți! Ah mamaaaa!

  23. Acest razboi dus de Satan Nato impotriva Rusiei se va sfarsi cu apasarea Butonului Rosu, Numai asa slujbasii lui Uciga-l toaca vor disparea de pe suprafata pamantului. Aliluia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.