Respingerea ca nemotivat a recursului înaintat de FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România) împotriva societății editoare a ziarului Cotidianul, precum și a mea și publicarea încheierii din Dosarul nr. 22373/3/2019 a avut darul să-mi aducă și alte vești și documente necunoscute.
Am primit mai multe copii după o serie de documente despre confiscarea bunurilor evreiești din România în perioada anilor ’40. Ele provin din Arhivele Statului Israel și au fost declasificate după cum arată ștampila imprimată pe fiecare pagină în septembrie 1997. Acestea au rămas necunoscute în România pînă în ziua de azi. Oricum, ele nu au fost prezentate ca documente în procesul de la Sibiu cînd un simulacru de procedură judiciară s-a încheiat cu desemnarea FDGR drept succesor al Grupului Etnic German (GEG).
Dacă judecătoarea Maria Morar ar fi avut la îndemînă lista proprietăților evreiești din Transilvania confiscate de GEG, probabil că sentința n-ar fi putut conține o asemenea concluzie și o atribuire către FDGR a statutului de succesor al GEG. Este vorba despre listele de proprietăți evreiești, întocmite la cabinetul generalului Adolf Eichmann de către Gustav Richter, ajutorul lui Adolf Eichmann și consilierul SS pentru România. Conform unei prezentări de la Yad Vashem, „Richter worked in Eichmann’s Jewish affairs department in the Reich Security”…. „In April 1941 he was sent to Romania as an advisor on Jewish matters. He soon left, but returned to Romania in September 1941 at the request of political leader Mihai Antonescu. He then stayed until August 1944. Richter called for the establishment of a Judenrat called the Jewish Center (see also Jewish Center, Romania). Soon, he helped plan to put Romanian Jews in ghettos; make them wear the Jewish badge (see also Badge, Jewish); confiscate their property; and ban immigration to Palestine. Richter then convinced Mihai Antonescu to prepare to deport Romanian Jews to Belzec”.
De asemenea, am primit și o copie a celebrului raport Richter către Eichmann despre măsurile luate în România, în care se precizează că 3,5%-4% din proprietățile confiscate evreilor din România au revenit organizației fasciste Deutsche Volksgruppe in Rumanien, interzise după Al Doilea Război Mondial.
Iată decretul de confiscare, adoptat de Consiliul de Ministru prin Legea 485, semnat mai apoi și de Regele Mihai I:
Trebuie precizat că și după confiscare, în plină instaurare a comunismului în România, a mai existat o tentativă de recuperare a bunurilor confiscate de la Grupul Etnic German, dar a fost respinsă de instanțele de judecată.
Pentru cei interesați, posibilitatea scoaterii acestor bunuri din proprietatea statului român a apărut cu prilejul schimbărilor de după 1989. Astfel, după tot felul de retrocedări a apărut și o Ordonanță de Urgență, 83/1999, dedicată restituirilor de proprietăți confiscate.
Iată și OUG nr. 83, din 8 iunie 1999, dată de Guvernul Radu Vasile:
„Articolul 1
(1) Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea.
(3) Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. În situaţia în care continuitatea entităţii juridice de drept privat, care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate, nu reiese din actele normative în vigoare, această continuitate se recunoaşte de către instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea entităţii juridice de drept privat, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Pentru a se declara
Conform acestei ordonanțe, pentru a se califica drept succesor al Grupului Etnic German, nou înființat după 1989, asociație cunoscută sub numele de FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România), avea nevoie de o ”recunoaștere de către o instanță judecătorească” (citat din OUG 83/1999). Așa a apărut procesul în constatare de la Sibiu, deschis exact pentru stabilirea succesiunii GEG. Iată copia sentinței de la Sibiu din 2007, care fără dezbateri și fără recurs, fără probe și martori a făcut din FDGR succesor al unei organizații naziste interzise. Și, în baza cărei sentințe definitive, a putut solicita parte din bunurile confiscate.
Sentința a trecut neobservată, necontestată și a făcut din FDGR succesor al Grupului Etnic German fără să analizeze statutul de interzis al organizației și deciziile de confiscare a bunurilor. Printr-o demonstrație sumară, aparent juridică, FDGR a fost transformat în succesor și, pe cale de consecință, a devenit proprietarul bunurilor confiscate de statul român (prin decretul prezentat mai sus) de la o organizație fascistă interzisă prin convenții internaționale și prin prevederi legale în România.
Toate încercările de a revizui sentința de la Sibiu s-au lovit de nulitate și de dezinteresul total al reprezentanților statului român.
Revizuirea ei, conform Codului de Procedură Civilă, se poate face doar în următoarele condiții:
Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (art 5) „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.
Or, apariția unor documente necunoscute în cazul procesului face posibilă atacarea sentinței nr. 2790/2007 pronunțate la Sibiu, prin care s-a decis că FDGR este succesor al organizației fasciste denumite Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe in Rumänien). Anularea acesteia poate fi cerută de una din părți (ceea ce nu este cazul) sau de reprezentanți ai Parchetului General de pe lîngă Ministerul Justiției.
Ceea ce noi și cerem prin prezentarea acestor documente.
Publicăm separat documentele desecretizate de statul israelian. Ele conțin lista caselor evreiești din orașele Brașov, Sighișoara și Sibiu confiscate pentru Grupul Etnic German. Lista caselor confiscate este cea mai convingătoare probă că FDGR nu se putea constitui ca succesor al Grupului Etnic German decît cu riscuri enorme pentru statutul său.
Celelalte documente pe care nu le-am selectat pentru publicare din cauza dimensiunilor conțin adrese de localități și sume confiscate de la persoane din alte localități din România.
Noutatile ne arata de ce a cistigat autorul .
Deci ăsta a fost trocul. Te facem președinte și tu ne dai cășile înapoi. Direct nu le puteau revendica pentru că renunțaseră la cetățenia română. Oare de ce nu mă miră!
Dacă nici acum, cu toate dovezile și documentele pe masa, „decidentii” romani nu se trezesc și nu acționează, sunt buni de plata si de trimis în justiție!!
Cine detine acum acele imobile ? Poate ne raspunde redactia Cotidianul. Sper sa nu fie printre cele 6 sase case obtinute din ” meditatii” niciuna. Daca da va fi grozavie….Sper ca Plavanoficusul stie …. Si pentru unii comentatori- In Brasov -” Kronstadt” , casele retrocedate FDGR prin ” biserica evanghelica” sunt inchiriate la preturi piparate si lasate de izbeliste.Unele sunt foarte degradate , altele asteapta demolarea , dar inca nu s-au prezentat ” cumparatorii” si ” investitorii” potriviti sa le cumpere si sa ridice altele pe locul respectiv.Exemplu – cum urci de la hotel Ambient spre str.Nicolae Iorga , linga cimitirul evanghelic pe partea dreapta spre Liceul de muzica si pe stinga in spatele micii biserici evanghelice de linga Teatrul ” Sica Alexandrescu ” Nu mai vorbesc de cele din spatele Bisericii Negre si a Colegiului Honterus …..
Iohannis clar trebuie sa infunde puscaria,inclusiv judecatorii care au dat sentinta favorabila acestor restituiri ilegale !!!
Daca judecatoarea Morar stia… dar nici reclamantul FDGR (Ioha), nici reclamatul Primaria Sibiu (Ioha) nu stiau?
In mod normal, nu trebuia in momentul pronuntarii sa existe o lista cu bunurile aferente succesiunii?
Johanis ar infunda puscaria, daca, niste romani temerari si cu constiinta cetateneasca, l-ar da in judecata pe Mormanul de nesimtire, in nume propriu si oficial, fiind o procedura legala, usoara pt un avocat cu experienta. Merita demarata actiunea judecatoreasca, in al 13-lea ceas, ca acest Johanis Geaca Rosie instigator la violenta si sticle incendiare sa plateasca!
E limpede pentru toată Planeta Mer🌈:
Imposibil ca Pădurenii să nu fi știut nimic !
Eu vă tot spun, da’ voi nu vreți să mă credeți că (și) cu asta trag Plăvanul la edec. Pentru salariile lor MODESTE și pensiile de MIzERIE !
Vor MUTA oare DECISIV la sfârșitul mandatului ?
Cum au făcut cu Petrov și ETNICII, măRog…😜
Si totusi…e cva romanesc in Danemarca. Nicio reactie din partea celor de la care te-ai fi asteptat sa fie primii care reactioneaza si protesteaza. Nici atunci nici azi.
Stimabile, dacă tot menționezi (chiar și între paranteze) denumirea originala a Grupului Etnic German, atunci fă-o cel puțin corect: „Deutsche Volksgruppe in Rumänien”. Altfel apari ca un diletant, care însăilează denumiri străine pentru a părea autentic, fiind doar ignorant.
Și dacă tot ți-ai propus să te informezi și, mai ales, să ne informezi despre subiect, îți sugerez și lucrarea de sinteză „Akten um die Deutsche Volksgruppe in Rumänien 1937 – 1945. Eine Auswahl” având pe Klaus Popa drept editor. Monografia de cca. 600 de pagini este apărută la Berlin, Bern, Bruxelles Oxford și New York în anul 2005.
Viorico mama, mortul e de vina, nu-i asa? Te intrebi daca mai traieste cineva dintre ei?
Se vede cu ochiul liber cum Nea Cornel a intors-o din condei in ce o priveste pe judecatoarea care a comis CRIMA in complicizate cu
primaria Sibiu, justitia romana, Securitatea rebotezata si regimul neobolsevic, fapt nesesizat de postaci printre care si o Baltita
im mocirla antisemita/care uraste atavic evreii a lu scrofu hemo roid!!! „Deodata brusc” Nea Cornel o transforma pe INFRACTOARE in cea mai onesta, cinstita si verticala justitiara urmarita de un GHINION teribil, nu i-au stat la dispozitie „noutatile”, caci altfel lasa fara FdGr si fara casele in posesie inainte de SENTINTA CRIMINALA!!! Statul roman trebuie sa-si RECUPEREZE ABSOLUT TOATE IMOBILELE, inclusiv pe ale evreilor care inca nu si le-au recuperat prin procese individuale, dupa care sa le restituie pe cele nerestituite!!! Insa problema principala nu o constituie regimul imobilelor confiscate cu girul STATULUI LEGIONAR Antonescu
de la evrei, confiscarea ilustrand modul criminal cum s-a constituit PATRIMONIUL GEG, ci faptul ca GRG-ul nazist NU A FOST SUB NICIO FORMA SUCCESORUL PATRIMONIAL, ETNIC si CULTURAL-IDEOLOGIC al unei COMUNITATI EXISTENTE ANTERIOR constituirii sale din noiembrie 1940!!! Nea Cornel trebuia sa stie ca in conformitate cu legislatia si CONSTITUTIA romana exista alte doua posibilitati
de ANULARE a sentintei, RECURSUL(EXTRAORDINAR)IN ANULARE si EMITEREA UNEI LEGI SPECIALE IN ANULARE servind INTERESUL STATULUI!!!
oug83/1999 ?
-numai ca INTRE TIMP
a survenit o modificare a Constitutiei,
„Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, DREPTURILE, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”,
cu referire la dreptul de proprietate,
in instanta in 2007 s-au folosit de o oug vadit neconstitutionala!
„A doua acuzatie adusa de reclamant partii adverse consta in aceea ca paratul ar fi sustinut in articolul publicat ca Forumul Democrat al Germanilor din Romania ar fi beneficiarul restituirilor imobiliare de bunuri confiscate de la etnici evrei. In sustinerea acestei acuzatii reclamatul arata ca paratul a afirmat in articol ca ,,numeroase documente atesta faptul ca G.E.G. a actionat pentru insusirea a cat mai multe bunuri, mai ales imobiliare, inclusiv evreiesti pe care le-a trecut in proprietatea sa” si ca, dupa cateva paragrafe, paratul sustine ca in patrimoniul F.D.G.R. ,,au fost retrocedate cladiri ale unor gradinite, gimnazii, licee si alte institutii publice”. Arata reclamantul ca in acest mod paratul … aduce in spatiul public, in mod deliberat, ideea mincinoasa, defaimatoare si denigratoare potrivit careia Institutul National pentru Studierea Holocaustului si Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania ar fi avut motive evidente de protest, lasand cititorul convins de existenta bunurilor evreiesti in patrimoniul F.D.G.R.
Instanta considera insa ca aceasta acuzatie este nefondata deoarece paratul nu a sustinut expres in articol ca reclamantul ar fi preluat imobile ce s-au aflat in patrimoniul unor evrei. Nu s-ar putea considera ca paratul a dorit sa acrediteze aceasta idee indirect deoarece nu a facut decat sa afirme ca G.E.G. a fost cea care ar fi preluat abuziv bunuri de la comunitatea evreiasca si ca reclamantului i s-au restituit doar unele bunuri fara a se indica persoanele care au avut in patrimoniu, in trecut, acele bunuri. Daca s-ar fi afirmat ca reclamantului i s-au restituit toate bunurile ce s-au aflat in patrimoniul G.E.G. la data desfiintarii, atunci, intr-adevar, s-ar fi putut sustine ca articolul include ideea ca reclamantului i s-au restituit si bunurile ce au apartinut comunitatii evreiesti si care, dupa cum spune paratul, ar fi trecut in patrimoniul G.E.G.”
juri.ro sentinta de condamnare a istoricului Ioan Scurtu VS FDGR
Poate ar fi utilă o campanie de presă care să militeze pentru inițierea unui referendum de demitere a lui Klaus W(eekend) Iohannis. Să rămână fără beneficiile unui fost președinte.
Și, evident, trecerea patrimoniului Greg la Stat, rste o necesitate. Crimele nazismului sunt imprescriptibile. Pe cale de consecință, România trebuie să respecte deciziile unui tratat internațional.
Charlie, mamă, in loc să bați câmpii pe forum, ajută la bătut covoare oamenii în vârstă, ca vine Crăciunul și poate primești niscai găuri de covrigei de la ciolacu, mere coapte de la Core si papucii de pe forum de la Cornel Nistorescu, că tare te mănâncă in fund!
tocmai am gasit pe masa de lucru revista Tricolorul
pe prima pagina a nr.56 din iunie 2004 troneaza mare,
” Mafia politica de la Bucuresti a pierdut orice sprijin intern si extern
REGIMUL ILIESCU-NASTASE
A INTRAT IN MOARTE CLINICA! „,
-iliescu e cu genocidu,
lu werner probabil ca i-a zburlit un fir de par operatiunea speciala din ucraina
pornita din pricina traficului de copii.
Mă țugulane, cu siguranță vechii proprietari nu mai trăiesc dar au descendenți care îi moștenesc. Dar pentru tine e greu cu gândeala!
Viorico si mostenitorii l-au facut pres pe Ioha? Doamne!
1.judecătorii nostri nu cunosc istoria țarii pe a cărei Constituție jură la investirea in funcție- vezi și scandaloasa motivare din cazul inginerului Ursu, sinucis de comunisti si securisti
2.niciun securist, niciun comunist nu a fost judecat pentru implicarea lor in reducerea la tacere a opozantilor
3.ca sa dai rețete juridice trebuie fie să te pricepi, fie sa apelezi la un avocat; o noua revizuire nu va putea fi admisa pentru ca textul este clar: documentele fie trebuie sa fi fost ascunse de adversar- aici de Forumul democrat al germanilor, fie sa nu fi putut fi prezentate in instanta din cauza unei imprejurari mai presus de vointa partii- adica Statul roman prin reprezentantii sai- primaria- sa nu fi avut acces la aceste documente, ceea ce e ridicol, caci era suficient sa vorbeasaca la sinagoga. abuzul judecatoarei va triumfa, din pacate
Intreaga dezbatere are si un rol instructiv pentru sclavetii sovietici ai Securitatii rebotezate in FOSTELE DIRECTII, le arata cine a fost de fapt CRIMINALUL CONTRA UMANITATII si a POPORULUI ROMAN Antonescu, „CONDUCATORUL STATULUI LEGIONAR”!!! Deasemenea, apare cu atat mai clara FALSIFICAREA ISTORIEI ROMANIEI comisa de ISTORICII BOLSEVICI de dupa 1945!!! Nici cu istoricii de dupa 1989 nu mi-e rusine, daca a fost nevoie de o noua conjunctura a teatrului politic pentru a-i determina sa-i demaste aceasta ALTA CRIMA Alogenului Secu-i!!! CRIMA din 1997 a ramas pana-n 2020 necercetata de istoricii care tacusera si in fatza CRIMELOR de dupa 2014!!! Si ma intreb, de ce in campania din 2014 NU A FOST PUSA PE TAPET aceasta CRIMA JUDICIARA? Cumva pentru ca unii sperau un NOU VIITOR sub sceptrul unuia posedand CALITATILE POPORULUI sau? Ale neamtului? Apropo de votatul unora cu doua-patru maini…
Super! Cetatenii israelieni carora nemtii le-au sparlit propietetile sa fie urgent impropietariti. Nu de germani evident ca sunt intangibili ci de statul roman. Uite ce bine a iesit treaba asta pentru toti. In afara de noi evident!
„o serie de documente despre confiscarea bunurilor evreiești din România în perioada anilor `40.
Ele provin din Arhivele Statului Israel și au fost declasificate ”
-„declasificate” adica tocmai i-au clasificat si discriminat
cu acte in regula pe respectivii ca fiind Editat,
probabil secret de stat pt. Izreal:
ok,
nimeni nu este perfect!
(nu stim ce s-a ales de cei „nedeclasificati”.
Toata tarasenia e ca nemtii si autoalesii isi disputa niste case.
La ce ar folosi Romaniei sa se bage in ciorba aceasta? Ce ar avea statul roman de castigat daca niste case si-ar schimba proprietarii, oricum ne-romani?
Balacareasca-se intre ei, ce ne priveste pe noi?!
In peroada aia in Europa comanda Germania, deci… Inceputul l-a facut Nastase, cu Shroder, dar CDR a abuzat doar in favoarea minoritatilor. Atunci a fost pierduta si Bibliteca Batthianeum din Alba Iulia…Dintre toate minoritatile cei mai avantajati au fost sasii si ungurii, ei au „recistigat” bunuri care nu le apartineau la data confiscarii.
Mă țugulane, mai sapă și tu pe net. Ai să găsești poze cu joha care are kipa pe scăfârlie. O fi pus-o așa, de amorul artei!
Charlie, ai o gândire lineară, te sutoplagiezi permanent și nu contribui cu nimic la dezbaterea propusă de Cornel Nistorescu. Ori esti un lrldus msrxistoid infect, ori zaci la pat cu ochii pe tavan și urechea la antena 3. Cred că ești in neica nimeni,producător de vânturi si tăbăcar de piei de cloșcă.
nea cornele ce faci ,bagi zizanie intre nemti si (editat)?(editat) stiu care e pretul puterii …platesc …pierd citeva case si cistiga toatya romania cu ajutorul nemtului……esti orb …istoria holocaustului in educatia generatiilor viitoare de iobagi…
10:24, superficialutatea ne caracterizeaza?
De unde a pornit tarasenia stii?
Stii ca istoricul Ioan Scurtu, doctor in istorie pe bune, a fost reclamat de FDGR pentru un articol aparut in Cotidianul amendat cu o groaza de bani si i s-a interzis sa-si mai publice studiile pe tenă si din ziar si din internet, de peste tot?
Stii ca CN a fost tarat prin sali de judecata vreo 6 ani si a scapat intr-un final? Stii ce stres inseamna asta?
Gigele, iti plac manelele?
Nu, mie-mi place jazul la fel ca parintilor mei!
Si daca parintii tai ar fi idioti?
Atunci mi-ar placea manelele.
Constatare: a crescut mult numarul manelistilor. La petrecerile liceenilor invitatii sa cante sunt numai manelisti!
Cine l-a ales pe Joha de 2x cand toata povestea era cunoscuta din 2007 ? Va spun eu: a venit Fenechiu cu 670.000 de voturi de la DanDiaconescuDirect, adica actualul AUR ! S-a votat candidatul SRI, pentru ca, cel SIE era pus premier la guvern, asa era intelegerea intre servicii. In place cum va dati acum ochii peste cap. Continuati, Ciuca este candidatul SRI si Ciolacu are sprijinul SIE ! La cat avioane F35 si tancuri a cumparat Ciuca cu banii inainte, are si sprijinul partenerului strategic.
@Charlie
sint niste grupuri religioase
care functioneaza pe „zeciuială”:
-sa vezi cand o intra dihomia in aia!!!!!!!!
@șoimul patriei, „primaria…. era suficient sa vorbeasaca la sinagoga.”
mai șoimul patriei singuratic,
deasupra fdg din Sibiu este fdg din Rumänien,
deasupra la sinagoga sint unii cu „declasificarea”:
-e ori caz de „oul si gaina”
ori de troaca porcilor.
Ion Coja/Profesorul Ioan Scurtu pus la punct de justitia ticalosita.
„În naivitatea mea, crezând că ilegalităţile nu se pot prescrie, am făcut recent un pariu simbolic cu Ion Cristoiu, acesta susţinând că în continuare se va aşterne tăcerea peste acest subiect, aşa cum s-a întîmplat şi cu altele
de acest fel. Probabil că voi pierde acest pariu, căci cancanul, bucătăreala, chiloţăreala şi războiul valizelor par să fie pentru opinia publică din România, pentru politicienii români şi pentru cea mai mare parte a jurnaliştilor mult mai importante decât
spolierea patrimoniului public printr-o sentinţă judecătorească aberantă.
Iată de ce spun că nimeni nu mă poate convinge că un judecător, oricare ar fi el, ştie mai mult despre istorie decât unul dintre cei mai mari istorici ai României. Pe cale de consecinţă, această Sentinţă, chiar definitivă fiind,
nu poate să rămână aşa decât dacă s-a decis că acea „Convenţie de Armistiţiu” din 1944, Legea 485/1944 şi „Tratatul de pace” din 1947 nu mai sunt valabile.”
Cand incep acum sa redactez reclamatia e 11:45 si rubrica de comentarii e blocata la 11:07, comentariul meu de la 11:18 nefiind inca publicat si in mod precis alte comentarii, tema fiind brizanta…
decretul de confiscare a caselor evreilor fost promovat de maresalul antonescu nu de grupul german,sa nu fim ignobili dupa 90 de ani de la europa fascizata in alt context istoric
„Pentru aceste motive, in numele legii, hotaraste:
Admite in parte cererea formulata de reclamantul Forumul Democrat al Germanilor din Romania, cu sediul in judetul Sibiu, municipiul Sibiu, str. General Magheru nr. 1-3, C.U.I. 4846283 in contradictoriu cu paratul …..
Constata incalcarea de catre parat a dreptului nepatrimonial al reclamantului la imagine si prestigiu, prin formularea, acreditarea si raspandirea in mass media a unor afirmatii si acuzatii denigratoare/defaimatoare prin publicarea articolului ,,Schimbarea la fata a Grupului Etnic German din Romania” in ziarul Cotidianul din 15.02.2017 si pe blogul personal al paratului http://….ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-Romania/.
Obliga paratul la incetarea incalcarilor drepturilor nepatrimoniale anterior aratate ale reclamantului.
Obliga paratul sa indeparteze din mediul virtual, respectiv de pe blogul sau, articolul ,,Schimbarea la fata a Grupului Etnic German din Romania” si interzice pe viitor paratului sa faca afirmatii care aduc atingere drepturilor nepatrimoniale anterior aratate ale reclamantului.
Obliga paratul sa publice in ziarul Cotidianul, pe cheltuiala paratului, intr-un singur numar, dispozitivul acestei hotarari.
Obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de 6000 lei cu titlu de daune morale.
Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 15.12.2017”.” juri.ro
Cine a fost primul ministru al Romaniei in axea perioada
Spune-ne ceva Domn Nistorescu ca de judecator ai spus, de unde miroase pestele?-
Va salut ! Sa fie restituite proprietățile evreilor și tuturor minorităților, ca destul au pătimit în anii ” 40……
Ce spuneam la 11:18 si nu s-a publicat nici la 12:45 cand am reclamat scriind gresit ca e ora 11:45, fiind publicata reclamatia, nu si COMENTARIUL, o practica deontologica nu prea veche: Dejectia lu „soinul patriei” e reprezentativa pentru stilul DIVERSIUNILOR sclavetilor sovietici ai Securitatii rebotezate in fostele Directii…Combativitate „antibolsevica” dupa care urmeaza DIVERSIUNEA in sine de spulberare criminala a oricarei sperante de recuperare a RAPTULUI!!! Formulata pe PUNCTE in stil marius hemo roidul…
Si ca de obicei sunt trimise la produs CLONE ce sustin cu alte formulari dejectia alatrineza Baltita tip marius hemo roidul Titi Cacalosul alias gigel dez axon natul rollasonat…Insusi robotu defect justinianus olahanus AnonimUS a fost scos si el la produs!
RETROCEDARILE trebuiau legiferate ca REPARATII ale CRIMELOR MONSTRUOASE ale NATIONALIZARILOR BOLSEVICE, dar FIIND MODERATE DE ODRASLELE CRIMINALILOR COMINTERNISTI au fost transformate intr-o noua NEDREPTATE, PROPRIETARII si URMASII PROPRIETARILOR fiind DEPOSEDATI A DOUA OARA, cu COMPLICITATEA STATULUI SECURIST LEGIFERANT care s-a folosit de GRUPE INFRACTIONALE JUDETENE din OFITERI ACOPERITI ca NOTARI, AVOCATI, PRIMARI, SEFI REGISTRE AGRICOLE, SEFI CADASTRE JUDETENE, SEFI PREFECTURI si JUDECATORI!!!
STATUL NEOBOLSEVIC BLOCAND INSCRIERILE in Cartile Funciare si INTERPUSII alti OFITERI ACOPERITI CUMPARAND PROPRIETATILE, ba chiar si DREPTURILE SUCCESORALE, la PRETURI MODICE, dupa care STATUL NEOBOLSEVIC sub ACOPERIRE PSEUDO-DEMOCRATA NU MAI BLOCA, totul decurgand UNS!!!
Se observa cum CRIMELE trecutului post-LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern AU FOST/SUNT…LINIARE!!! LINIARE, analfabet alatrinez
mentionat mai sus si NU „lineara”!!!
domnule Nistorescu crezi ca evreimea internationla nu pedepsea GRUPUL GERMAN din lipsa se timp?daca il stia vinovat:))
Charlie, nu-ți priesc Băile de nămol, scufundările fără mască și scrisul de comentarii cu mănușile fără degete.
E deajuns sa te uiti la fisionomia si numele care le poarta Ca sa.ti dai seama ca sant sabotori ,,cu cetatenie romana,,si Ca se schimba intrei ei doar sa ramana la putere sa implementeze vanzarea si parazitarea. Daca o sa mai votati neocomunisti din sleatka de golani a lui Pauker&co o sa ne trezim cu toate resursele si proprietatile vandute si expropriate dar si carne de tun in vreun razboi din care iar vom Platì daune.Trebuie sa ne zbarlim un pic la ei ca si.au luat.o in cap.Acum ne umplu de Datorii de care noi Nici nu beneficiem si drept urmare trebuie sa regionalizam teritoriul???🤔🤨🤬🤬🤬🤬🤬🤬
Dacă tot nu și-au pierdut valabilitatea Tratatul de Pace și Convenția de armistițiu,nu ar fi bine să se revadă și alte restituiri,statui,manifestări „culurale” etc?
Pana cand evreimea elita comunista bolscevica nu plteste daunele provocate POPORULUI Roman, GENOCIDUL ASUPRA INTELECTUALILOR SI ELITEI RELIGIOASE ORTODOXE,sa nu se hazardeze sa ceara Ceva pentru Ca v.a fi rau.
Ce frunos suna „Forumul DEMOCRAT al Germanilor din Romania”!
Mult mai bine decât „Grupul Etnic German”!
Lupul a îmbracat straie noi de oaie si paste linistit în mijlocul turmei.
Radu humor a dispărut, tema editorialului estd prea tare pentru ficatul său si colecistul debil.
„DOCUMENT 7:
Legea 590 din 22 decembrie 2003, privind tratatele, potrivit
căreia o decizie judecătorească trebuie să ţină cont de
tratatele internaţionale pe care nu le poate încălca.
Având în vedere că proprietăţile Grupului Etnic German au
fost confiscate în baza Armistiţiului încheaiat de România
în 12 septembrie 1944, acestea nu puteau face obiectul
retrocedării.
Deci Sentinţă civilă a Judecătoriei Sibiu nr. 2790 din 28 mai
2007 era ilegală.
Cu atât mai mult, primarul Klaus Iohannis avea obligaţia de
a ataca decizia instanţei, lucru pe care nu l-a făcut, pentru
că era în conflict de interese, comiţând astfel infracţiunea
de abuz în serviciu.
ART. 31, LEGEA 590/2003:
(1) Obligaţiile prevăzute de tratatele în vigoare se execută
întocmai şi cu bună-credinţă.
(2) Aplicarea şi respectarea dispoziţiilor tratatelor în vigoare
reprezintă o obligaţie pentru toate autorităţile statului
român, inclusiv autoritatea judecătorească, precum şi pentru
persoanele fizice şi juridice române sau aflate pe teritoriul
României.
OCUMENT 8:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu adresează (in iunie 2010) Judecătoriei Sibiu
o cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 2790, arătând că „FDGR nu
poate fi continuatorul unei organizaţii pro-hitleriste de tip fascist”,
mai ales că OUG 31/2002, incrimina constituirea unei organizaţii cu
caracter fascist.”
https://media.stiripesurse.ro/other/201811/media-154141721481047200.pdf
Imre, ce „v-a” fi mai baiatule? Tu ai citit articolul prezent si cele anterioare pe aceasta tema? Stii care este subiectul articolului la care comentezi?
Subiectul este ca o instanta din Romania a facut din FDGR succesorul a tot ce a obtinut GEG de la statul roman prin interventia Germaniei naziste. GEG obtinuse si aproape 4% din proprietatile evreiesti confiscate in anii 1940. Intrebarea este, FDGR a intrat in posesia acelor proprietati? Ce a facut cu ele?
Profesorul dr. Ioan Scurtu si-a pus aceste intrebari intr-un articol aparut in Cotidianul, articol pentru care a fost actionat in justitie de catre FDGR. FDGR ii ceruse daune de 70000 lei. A fost obligat sa-si retraga articolul de peste tot din On-line si practic, i s-a cerut lui, istoric sa stopeze orice cercetare a subiectului. Cum ti se pare?
Dl Cornel Nistorescu a batut scarile tribunalului vreo 6 ani cu tot stresul. Acesta este subiectul dar „voua” cand auziti cuvantul evrei, vi se aprind beculetele si va pierdeti echilibrul.
Felicitari, domnule Nistorescu!
Ce bine ca se mai gasesc jurnalisti-justitiari care sa le faca dreptate bietilor si etern oropsitilor evrei. Poate ca ar trebui sa punem mina de la mina (noi, romanii, ca sasii au cam plecat din localitate) si sa le platim evreilor citeva miliarde despagubiri pentru casele alea, plus citeva zeci de miliarde dobinzi, plus daune morale, psihice, sociale, acvatice, subacvatice, aeriene, terestre si extraterestre. In caz ca nu avem destul cash, cu generozitatea care ii caracterizeaza, evreii ne vor imprumuta suma necesara, urmind sa ne platim datoria si bobinzile la datorie in urmatorii 20 de ani. Dupe care, se va face o reevaluare si o recalculare a pierderilor suferite de evrei si copiilor nostri le va reveni datoria de onoare sa continue platile sine die.
Domnu’ Nistorescu, aveti onoarea sa faceti dvs prima strigare (ca la nunta): cit donati?
Intrucat rezonanta pseudonimului „ivda” e feminina ma voi adresa in consecinta, felicitand-o pentru comentariul echilibrat, precis
si dovedind capacitati analitice serioase…Toate DOCUMENTELE prezentate DEMONTEAZA SENTINTA CRIMINALA, dar in mod deosebit Nr.8, cu toate ca NU A INVOCAT Legea 590 din 28 mai 2003 cum ar fi fost normal!!! In consecinta, completul TRADARII INTERESELOR Romaniei
a sfidat si cererea de REVIZUIRE!!! Pentru ACURATETEA comentariului lui ivda, Alogenul Secu-i ERA IN CONFLICT DE INTERESE de la inaintarea „cererii de retrocedare”, iar faptul ca INFRACTORUL nu a inaintat RECURS nu are legatura cu conflictul de interese ce ERA DEJA EXISTENT, ci cu COMPOLICITATEA LA INFRACTIUNEA DE DEVALIZARE a AVUTIEI NATIONALE!!!Asa ca ivda, nu ti-am inteles chestia cu „conflictul de interese” mai ales ca suna mai mult a „explicatie-legitimare” a exact unui ACT DEMASCATOR al INTREGULUI RAPT!!!
Tpt ce e in Romania trebuie confiscat si bunurile sa apartina poporului roman si minoritatilor…
Toate au fost facute din sudoarea romanilo. Au adus ceva in tara asta evreii, sasii, moghiorii decat bisnita si exploatare… Vezi Rascoala lui Horea de academician David Prodan din care se vede sufletul mare a acestor gunoaie
Dumnezeu nu bate cu bata, prea mult a suferit acest popor. Adevarul din pamant răsare si dreptatea vine din cer
@Charlie, „RETROCEDARILE … dar FIIND MODERATE DE ODRASLELE CRIMINALILOR COMINTERNISTI ”
cica bunica „era prea batrana”;
odraslele alea sint tot prin regiunea in cauza,
maxtor acum le-ar da 300 de bombe termo-nucleare
toate deodata!
(bombele alea exista si functioneaza
dar sub parametrii prezentati de PROPAGANDA BOLSHEVICA,
cica pufff! si a disparut Metropola,
nu este asa,
trebuie MAI MULTE!)
O chestie, cred, interesantă. Radu Vasile e din Sibiu. Așadar, cred că grupul etnic interesat a căutat ceva în trecutul său până, hăt, când sugea la sânul mamă-sii. Sau or fi aflat că e grabnic doritor de mălai. Apoi, ordonanța cu pricina a fost floare la ureche…
Felicitari Domnule Nistorescu, Domnule Scurtu… Nu ca caatiga poprul roman ceva din chestia aata dar luptati pentru adevar si nu ne bate Dumnezeu. Aceste bunuri trenuie să apartina poporului roman si minortatilor. Poporul roman a fost fauritorul acestora, ce au adu evreii, sasii, ungurii decat bismita ai ecploatate. A se vedea Răscoala lui Horea de David Prodan, că-ți sta mintea in loc ce batjocură au favut acestia. Rugamintea din urma ar fi să-l favi pe Yohamis sa bage statuia lui Brukental la el in curte, acest mincinos aitalhar care la.momit pe Closca aliatul lui Horea cu unele promisiuni in favoarea rasculatilor…ai apoi ia traa pe roata. Mintit a fost si Vlad Tepes de acesti teutoni. Poate ne apui ceva si despre Gojdu, tinuturile romanestiluate cu japca. Intr-un cuvant ai luat slujba lui Horea si a martirilor romani
Dumnezeu sa te intareasca si pazeasca
Fericiti cei ce lupta pentru dreptate ca acelora este imparatia cerurilor…
Scrie in Biblie printre altele ca fiecare tara are ingerul ei și-l rugam pe acesta sa te ocroteasca
16:39, nu te speria, plateste nen-tu Ioha din pensia speciala.
Nu prea înțeleg cum organizațiile evreiești din România se sesizează la orice poet român care a fost legionar (organizație necondamnata la Nuremberg pentru crime de război)și primește numele unei străzi , dar nu se sesizează când GEG organizație condamnată la Nuremberg , își revendică dreptul la existență și patrimonial . Este un troc oare , Brutus?!!
Domnu Nistorecu am inteles un lucru.In tara asta comanda filosionisti si odraslele lor cu toata Mass Media de rigoare si cativa evrei mai mult decat sionisti chiar fundamentalisti.De cate ori au ocazia si se mai iveste o portita o oportunitate mai incearca sa fure ,sa acapareze sa capușeze Ceva in interesul lor iar cand cineva cu bun sens si bun simt sesizeaza i se Pune palma pe gura e demonizat,improscat cu noroi,inventate calomnii,tras Prin tribunale,avertizat.In tara asta sistemul paralel trebuie sa devina poporul,atunci vor fi eliminate pe rand toate plosnitele cu sunete de șuturi in fund.
N-am timp să citesc toate comentariile, așa că-mi cer scuze dacă a maiscris cineva asta:
Dacă ar fi rămas toate aceste imobile și bunuri în proprietatea Statului Român, n-ar mai putea fi revendicate de nimeni ! 😎 Așa, din proprietatea unui FDGR pot fi oricând retrocedate foștilor proprietari sau urmașilor lor ! 😉
Mă miram eu de ce tac Vexlerii și toți ceilalți, care nu numai că nu-l criticau pe Johanis, principalul făptaș al raptului suferit de ai lui, dar tăceau mâlc și-n privința imobilelor ( vreo 11 )din Sibiu, deși prin alte părți reușeau să obțină de-a moaca și imobile pentru care primiseră despăgubiri, sau le vânduseră chiar ei înainte de a pleca în Palestina, că pe atunci, prin anii 60 acolo spuneau că pleacă, nu în Israel !
Sasul, se zice că și cu ceva sânge de-al lor, dar nu pe mâini, ca alții 😎 , le-a făcut , cu bună știință ,un serviciu la „niște evrei”, drept pentru care nici măcar această peiorativă afirmație , la alții atât de condamnată, în ce-l privește pe Iohanus, n-a avut nici o reacție, măcar formală, de reproș sau condamnare cum se întâmplă de regulă ca să întrețină antisemitismul, prilej cu care Florian cu ai lui, dar nu cei din jugm primesc bani frumoși de la români ca să-i insulte în ultimul hal !
„O chestie, cred, interesantă. Radu Vasile e din Sibiu.”, spune Dan .
Nu numai că era din Sibiu, dar era, vrei, nu vrei, tot dintre ei ! 😉
am dat din intamplare de acest site si articol de 2 bani, scuzati. Intrebare: 1. daca FDGR nu poate fi succesorul GEG acesta fiind declarat criminal si ilegal, atunci DE CE statul roman POATE fi „succesorul” GEG, insusindu-si toate proprietatile acestuia? 2. comunismul a fost declarat org. nedreapta,criminala si in Romania, dupa 89. Atunci cum se face ca voi, romanii de azi,v-ati insusit TOT ce a fost al Romaniei socialiste/comuniste? V-ati luat toata Romania incl. tot ce au construit si agonisit comunistii. Pai nu sunteti si voi atunci „succesorii” unui grup criminal si odios? Duplicitari cumva? Macar GEG nu a comis crime precum comunistii, nu a expropriat pe nimeni,a fost doar un grup politic, fascist si bine ca disparut. Tot ce a detinut GEG le-a fost dat tot printr-o lege romaneasca din Bucuresti (scoli, internate, fundatii, pana si bisericile evanghelice, cladiri administrative, muzee, terenuri). GEG nu s-a atins de proprietatea personala a sasilor, (ca despre ei e vorba, nu romani). Prin Decretul acela toti sasii au devenit membrii GEG, fara sa fie intrebati, indiferent de orientarea lor politica. 3. Daca dupa razboi Romania a confiscat prin lege proprietatile GEG, avea obligatia sa le returneze proprietarilor de drept, conform unui dicton din justitie: nu poti indrepta o nedreptate inlocuind-o cu alta nedreptate. Iar Brasovul, Sibiul, Sighisoara, etc au fost dintotdeauna localitati germane, fara ca sasii sa ridice pretentii teritoriale.Doar n-o fi Bruckenthal construit de romani, si nici Cetatea cu Turnul cu Ceas din Sighisoara, sau Biserica Neagra din Brasov.Nici macar istoricii comunisti nu au negat asta. E ca si cum unui hot de masini i se confisca masina de catre politist, iar acesta si-o pastreaza pentru el si nu o returneaza proprietarului de drept. Cum am spus, articol camtendentios si manipulativ, cu tenta natioalista. Scuze ptr. eventualele greseli gramaticale sau de ortografie. Sunt plecat din 90. Probabil o sa stergeti comentariul…
@ivda
ne pare ca OUG 31 13/03/2002 – Portal Legislativ
legislatie.just.ro › Public › DetaliiDocumentAfis
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 31 din 13 martie 2002
privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării …
este iarasi neconstitutionala tot in raport cu art.115.6 survenit intre timp prin modificare:
oug31/2002 aduce atingere(!, in felul ei,intentia conteaza)
DREPTULUI la libera asociere,
măi,drept constitutional exact cum cere chiar 115.6.
o lege sau ordonanta neconstitutionala=nu a exista niciodata,nu a produs efecte legitime,
nu a putut produce efecte legitime(e caz de „avort de lege”)
i-auzi, cica sasii au fost bagati cu forta in DVR :))) de-aia or fi intrat peste 70.000 dintre ei in Waffen SS si Wehrmacht ca voluntari, nu fiindca le promisese Dolfi ca vor fi stapani aici, iar romanii le vor fi slugi? ce cretin cu creierul fixat in buloane poti fi, bah brainfixx
Brașov,Sibiu,Sighișoara sunt orașe în care etnicii germani s-au stabilit,asta nu face orașele germane.
Apropos de ce se întâmplă acum în fâșia ce-a mai rămas din Palestina – Fâșia Gaza :
„…confiscate their property; and ban immigration to Palestine. ”, tradus:
„ confiscarea averilor și interzicerea imigrației în PALESTINA.”
Herr barinfixx, ma bucur ca nu v-au sters comentariul. Asa mai avem ocazia sa citim basme nemuritoare, din diferite culturi. Inclusiv cele romanesti. intox we trust, über alles !
In liste apar case evaluate de la 2000000 la 60000, unele cu multi proprietari si pentru unele apar si cumparatori luati in considerare.
Dupa cum spune si Radu H., bietii de ei au fost prinsi intr-o capcana, li s-au luat bunurile, au fost impiedicati sa emigreze ca sa fie trimisi in lagare. Dupa 80 si ceva de ani, nu mai traieste niciunul dintre ei sa poata vorbi.
De cand a venit h. la putere, evreii au fost lasati sa plece in Palestina. Au fost lasati sa-si vanda toate proprietatile. Dupa razboi , prin anii 70 le-a venit idea sa profite de faptul ca nemtii au pierdut si au inventat h. Acum la o suta de ani dupa evenimente, au mai „gasit” niste jumatati de acte. probabil mai au si cateva milioane de supravietuitori
Iata cum au obtinut sasii si ungurii proprietatile (te doare mintea):
Numărul zilelor de muncă ale iobagilor ajunsese la patru la săptămână cu brațele, trei cu animalele și două pentru jeleri. Asupra țăranilor apăsau și o serie de dări: zeciuiala din produsele agricole și animale, plocoanele, cărăușiile, cazarea funcționarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deținea monopolul vânatului, morăritului și pescuitului, a preluat păduri, pășuni și multe terenuri agricole.eea ce îi nemulțumea pe țărani. Au mai fost supuși unor obligații privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului și al minereului, ca și la plata unor impozite. Iobagii aveau voie să se căsătorească numai cu aprobarea nobililor…., asa ca toate bunurile lor sunt blestemate, se va alege ruina si praful
Brukentalul asta, mandria Sibiului a fost destituit de Imparatul Frantz Iosif pentru marsaviile facute. Sa mai cerecetam si istoria si apoi sa ne dam cu parerea
Romania s-a angajat solemn, scis și parafat, in fața mai multor instituți europene și mondiale, PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR CONFISCATE,. Deci s-a creat voit un haos administrativ și un jaf planificat vizănd proprietățile (vezi doar centrul timișoarei, plus dispeâariția pădurilor), s-au distrus arhivele locale și naționale prin punere de niște șefi foarte patrioți,..drept urmare primarii s-au improprietărit in neștire, la fel neamurile lor și revoluționarii. Iar restul stă cu buza umflată pe la tribunale, iar de la un stat in faliment nu ai ce recupera… Poate nu vrei autonomie..
FDGR a câștigat în primă instanță procesul de reparare a prejudiciilor aduse imaginii publice împotriva lui Radu Golban, Cornel Nistorescu și Silviu Mănăstire, anunță FDGR pe pagina de Facebook a formațiunii. Judecătoria București obligă pe pârâți la plata de daune morale de 25.000 RON fiecare. ”Este deocamdată o decizie în prima instanță. Este al doilea proces pe care l-am câștigat, dar mai avem și altele pe rol. Cauzele le știți și dumneavoastră foarte bine, e vorba de tot felul de calomnii rostite de diverși domni. Banii pe care îi vom primi în instanță în urma acestor calomnii îi vom dona în scopuri caritabile”, a anunțat președintele FDGR, Paul Jurgen Porr.
FDGR a câştigat un prim proces împotriva lui Ioan Scurtu, după ce acesta a publicat un articol în Cotidianul. Scurtu a trebuit să plătească 6.000 de lei, daune, FDGR.
Fostul ministru al Educației, Liviu Pop și consilierul primului – ministru pe teme economice, Darius Vâlcov au fost dați și ei în judecată de FGDR din aceeași cauză: calomnie.
29 martie 2019
„Este inimaginabil prin ce am trecut în toți acești, fiind vânat efectiv, cu interdicție la tipar în Sibiu – tipăream la Brașov! – cu interdicție la difuzare – distribuiam ziarul gratuit într-o vreme! –, cu recompensă pe capul meu dovedită în instanță, cu mașina vandalizată săptămânal, cu familia amenințată permanent, din cauza aceasta copiii mei au fost nevoiți să plece în străinătate pentru siguranța lor, etc.”
Marius Albin Marinescu
CASĂ CU CASĂ. HAIDUCII IMOBILIARI AI LUI IOHANNIS, ANCHETE ONLINE
„… ștampila notariatului condus de Bucșa apare în mai toate procesele de retrocedare dubioase, către FDGR și Biserica Evanghelică. De exemplu, Bucșa a semnat documentele pentru retrocedarea clădirilor din centrul orașului, a școlilor, grădinițelor sau a muzeelor. Același notar a legalizat și documentele de restituire de proprietăți (precum “Curtea de Fier”, Grădinița 44)… ”
Despre casele obtinute cu acte false… dosare pierdute, termene depasite…
Din nou The BEST SOV ie etica de dimineatza mi-a blocat, dupa care mi-a sters din moderare un comentariu in care-l demascam pe hemo roid alias brainfixx cel Titicaca Losul pentru dejectiile in legitimarea RAPTULUI Secu-i-ului…In stil inconfundabil marius, adica cu dejectii numerotate…Zilnic intre 11:00 si 13:00…
Trebuie sa fii dotat de la „Natura ATEILOR” cu un munte de nesimtire pt a ACUZA ROMANIA de „nazism” intrucat por ci Tania seku Titicaca Losul hemo roid „brainfixx” considera STATUL ROMAN „succesor” al GEG…Mai mult, face comparatia tem Bella cu AVEREA PCR
preluata, zice varanul, „tot in ‘succesiune'” de Romania POST-LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern!?
Nata Raule, PATRINONIUL NAZIST al GEG a fost CONFISCAT prin DECRET REGAL, ceea ce NU INSEAMNA SUCCESIUNE, chiar daca PRELUAREA de catre statul roman a PATRIMONIULUI PCR dupa Lovitura de STAT KGB/GRU/Comintern tot prin CONFISCARE a fost DOVADA CONTINUITATII BOLSEVICE!!! Ti-a iesit porumbelul din gura rasputinoid infam, in 1989 A FOST UN ACT DE S-U-C-C-E-S-I-U-N-E!!!
Și dacă evreii au fost mutați în Israel acum să ținem locul pârloagă ? Cum se forma statul Israel fără populație …ori așa ori așa ? Păi ce face un primar cu casele abandonate din Centrul orașului ? Le ține așa urâte ?
Când o persoană, sau un grup prejudiciază mai mulți cetățeni, care din diferite motive nu mai pot fi identificați cu părțile care le-ar reveni de pe urma jafului la care au fost supuși, să zicem de niște cămătari, atunci bunurile confiscate trec în patrimoniul Statului, a cărui avere se presupune că-i a tuturor cetățenilor săi :
P.S. Dacă ai un pistol, poți jefui o Bancă. Dacă ai o Bancă, poți jefui un întreg popor ! 😎
Greu se mai fac oamenii oameni, greu…
Greu le-nvaţă omul pe toate,
greu, dar el încearcă şi poate
greu descuie lacătul bolţilor
dar numai el ştie cum
Greu de puiul lui se desparte
el aici şi puiul departe
cum ar bate toate cărările
să şi-l oprească din drum…
Greu găseşte locul izvorului de iubiri
Greu desface aripa zborului la sfârşit
Multă minte omul adună
până când ajunge să spună
Greu se mai fac oamenii oameni, greu…