Un Kerouac iranian: Ali Eskandarian, „Anii de aur”

Treizeci şi şase de oraşe în patruzeci şi două de zile, cântând în deschidere la un soi de vedetă. De pe o coastă pe cealaltă, în sus şi-n jos, unul lângă altul, într-o fantezie rock. O nebunie intensă care până la urmă s-a amplificat în ceva incontrolabil. Am traversat munţi, râuri, ape, canioane, furtuni, inundaţii, poduri, oraşe-fantomă. Am dormit în hoteluri de cinci stele, în moteluri cu gândaci, în apartamente ciudate, pe podele de linoleum unsuros, pe parchet, pe iarbă, pe pietriş, în praf. Am devenit monştri noi doi, Jake şi cu mine.

Ne-am pierdut toată inocenţa. Ne-am transformat în politicieni, cămătari, pragmatişti, escroci, vagabonzi nocturni, metodologi mutanţi în luptă cu ororile inevitabile ale sistemului nostru economic liber, sau cel puţin aşa dădeam impresia.

Anii de aur este publicat ori în curs de publicare în Olanda, Statele Unite, Marea Britanie, Portugalia, Spania şi Germania. „Un Kerouac iranian…”, titrează The Guardian.

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului şi muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curând în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză de Dan Sociu.

Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

Volumul este o relatare într-un ritm alert şi captivant a vieţii unui muzician rock din Iran care a crescut în America.

Personajul central, chitaristul Ali, duce un trai boem, mereu la limita supravieţuirii, mereu între turnee, concerte şi petreceri cu foarte mult alcool, droguri, sex şi iubiri pasagere.

Perfect integrat în societatea americană, Ali priveşte cu un ochi critic ambele sale culturi.

Amintirile decupate din trecutul iraniano-american şi comentariile încărcate de cinism construiesc o imagine realistă a vieţii contemporane, căreia artistul frământat îi simte efemeritatea.

„Romanul… este despre cineva ca mine: un imigrant, un copil al războiului, un cântăreţ de rock, un artist care încearcă să trăiască într-o lume modernă ce i se pare palpitantă. Există şi o latură de insurgenţă politică în scrisul meu şi, de asemenea, o groază de sex, droguri şi rock… Cred că acesta poate fi marele roman iraniano-american – sau cel puţin aşa îl voi numi până când cineva îmi va dovedi că greşesc”, afirma Ali Eskandarian.

Ali Eskandarian (1978-2013), talentat muzician de origine iraniană şi romancier, s-a născut în Pensacola, Florida. Revenit în Iran, a copilărit în Teheran, însă după Revoluţia Iraniană familia sa a primit azil politic în Germania, iar ulterior s-a stabilit în Statele Unite, în Dallas. Din 2003, Ali Eskandarian a trăit în New York, unde şi-a clădit o carieră de muzician. A cântat împreună cu o formaţie de tineri iranieni emigraţi, The Yellow Dogs, şi a făcut mai multe turnee prin Statele Unite şi Europa. În 2013, Eskandarian a fost împuşcat mortal în New York, împreună cu alţi doi membri ai formaţiei.

Vasile Ernu, “Sectanţii”: Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru Literatură, 2015

Recent, la “Vox Caffe”, Bucureşti, a avut loc prima ediţie a Premiilor „Matei Brâncoveanu”, acordate de Fundaţia Alexandrion tinerei generaţii din cultura română.

Sectanţii, cel mai recent titlu semnat de Vasile Ernu, a obţinut Premiul „Matei Brîncoveanu” pentru Literatură. Apărut la Editura Polirom, în colecţia „Ego-grafii”, Sectanţii este primul volum din Mica trilogie a marginalilor, în care vor mai apărea Bandiţii şi Izgoi-Jidi.

În Bugeac există o comunitate religioasă care reuşeşte să supravieţuiască de patru generaţii, cu toate că a trebuit să treacă prin tot atâtea regimuri diferite: imperiul ţarist, România Mare, URSS şi Republica Moldova. Comunitatea a fost fondată la sfârşitul secolului al XIX-lea de un negustor din Transilvania, ajuns undeva între Chilia, Ismail, Cetatea Albă şi Odessa. Sub influenţa ruşilor rascolnici şi molocani, a coloniştilor germani protestanţi şi a evreilor mesianici, tânărul transilvănean simte o chemare ce îl îndepărtează de religia ortodoxă şi îl aruncă într-o aventură incredibilă. Este vorba despre o sectă cu idealuri înalte şi un stil de viaţă de o puritate nemaiîntâlnită.

Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013), tradus în rusă, bulgară, spaniolă, italiană, maghiară şi poloneză. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvîntul, Premiul pentru roman şi memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul şi a fost distinsă cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009, Polirom; nominalizată la Premiul pentru eseu al revistei Observator cultural şi distinsă cu Premiul Tiuk!; tradusă în Italia şi în curs de publicare în Rusia); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu, 2010, Polirom); Intelighenţia rusă azi (2012, Cartier); Sînt un om de stînga (2013, Cartier).

La categoria Literatură au mai fost nominalizate volumele: obiecte umane de Teodor Duna (Cartea Românească, 2015) şi Întîmplări şi personaje de Florin Lăzărescu (Polirom, 2015).

O nominalizare la secţiunea Ştiinţe Socio-Umane a primit Alexander Baumgarten, conferenţiar doctor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, pentru colecţia „Biblioteca medievală”, iniţiată şi coordonată la Editura Polirom, începând cu anul 2003, şi care are în portofoliu 27 de volume.

“Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română”

Marţi, 15 decembrie, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti, a avut loc lansarea volumului Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română, de Mircea Anghelescu, recent apărut la Editura Cartea Românească.

Lâna de aur prezintă literatura românească de călătorii din secolele al XIX-lea – al XX-lea, adică din faza modernă a culturii şi literaturii române. Chiar la începutul secolului al XIX-lea, vechiul tipar al călătoriei şi al jurnalului de călătorie (călătoria unei delegaţii de boieri la Istanbul) se întâlneşte cu călătoria unui spirit modern, a lui G. Asachi, la Roma. Între aceşti doi poli geografici şi mai ales culturali, între Orient şi Occident, se desfăşoară istoria călătorilor români şi a literaturii care consemnează călătoriile lor. Prezentarea acestor călătorii, ca şi analiza felului în care ele sunt visate, realizate şi scrise, se face în cele trei părţi ale cărţii: până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când ia naştere turismul modern; de la Odobescu şi Macedonski până la Primul Război Mondial, şi călătoriile epocii interbelice. Împreună cu alte evoluţii din spaţiul public, acest parcurs reflectă treptata cristalizare a unei identităţi naţionale.

„Am fost un copil şi un adolescent normal şi am devorat deci toată literatura de călătorii din biblioteca părinţilor mei, începând cu Jules Verne în ediţiile ilustrate de la Hetzel, până la Abisinia lui Mihai Tican Rumano, pe care o am şi acum. Când am crescut, am editat textele multor scriitori călători (Filimon, Ralet, apoi Heliade Rădulescu, Dinicu Golescu ş.a.), ba chiar am îndrăznit să scriu şi eu o asemenea cărticică în 1999: Paris, oameni şi locuri. Am studiat şi am predat această literatură, românească şi nu numai, încercând să pun textele şi călătoriile autorilor români pe marea hartă culturală a Europei şi chiar pe aceea a lumii: mi s-a părut că aşa se vede mai clar pe ce drumuri mergeau ei. Această carte este aşadar un fel de concluzie a vreo patruzeci de ani de «călătorii»”, mărturiseşte Mircea Anghelescu.

Mircea Anghelescu este profesor emerit al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti. A fost paleograf la Secţia de manuscrise a actualei Biblioteci Naţionale, cercetător ştiinţific principal şi director cu delegaţie (1991-1994) al Institutului de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române, vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Române (1994-2003) şi preşedinte al Asociaţiei de literatură generală şi comparată din România (2009-2011).

A publicat 16 volume de istorie literară şi mai multe ediţii din operele lui Vasile Boerescu, Dumitru Caracostea, Nicolae Filimon, Moses Gaster, Dinicu Golescu, Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Ralet, Radu Rosetti ş.a. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ediţii critice (1983) şi Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al Academiei Române pentru istorie literară (1986).

“Villa Margareta”, de Doina Jela, în dezbatere la Bucureşti

„21 decembrie 1989. În cancelaria unei şcoli comunale dobrogene se depun semnături pe o declaraţie de înfierare a Timişoarei. Un întârziat intră vijelios şi anunţă căderea lui Ceauşescu. Clipă providenţială pentru eroina romanului (voce naratoare, mereu sugrumată de o vină nedesluşită): are şansa de a trăi dislocarea istoriei şi, mai ales, norocul de a fi scăpat de ticăloasa iscălitură. (…) Povestea unor iubiri imposibile şi a prieteniei dintre două femei cu vocaţia absolutului, ruptă abrupt ca un eu schizoid, se ţese în jurul celui căutat odată cu revelarea mecanismelor perverse ale suspiciunii, trădării şi delaţiunii ca mod de existenţă. Villa Margareta este o carte despre idealism, macularea lui şi drama încercării de a regăsi credinţa în rostul adevărat al vieţii.”

Editura Polirom şi Librăria Bizantină din Bucureşti au organizat recent o dezbatere pe tema Trecerea de la nonfiction la fiction: ce se pierde şi ce se câştigă?, eveniment prilejuit de apariţia recentă a romanului Villa Margareta, semnat de Doina Jela, publicat la Editura Polirom, în colecţia „Fiction Ltd.”.

În romanul Villa Margareta, ficţiunea şi realitatea se contopesc într-o poveste emoţionantă şi tulburătoare.

Când Doina Jela se hotărăşte să scrie un „jurnal de lăsare la vatră”, în haosul şi agitaţia din redacţia editurii unde lucrează îşi face apariţia Rafael, o veche cunoştinţă a ei, şi îi lasă un manuscris misterios în vederea publicării. Din acest moment, pe măsură ce îl citeşte pentru a-i face un referat, paginile din jurnalul ei se împletesc cu cele din manuscrisul lui Relu-Rafaelu, iar ceea ce era iniţial o obligaţie, personală şi de serviciu deopotrivă, devine o veritabilă provocare pe măsură ce descoperă că personajele sunt reale şi, mai mult, că le cunoaşte. Vlad Cernescu, Letiţia, Ioana, Valeria şi Rafael sunt aduşi laolaltă de repartiţia ca profesori la un liceu dintr-o comună de pe malul Dunării, nu cu mult timp înainte de revoluţie. Poveştile lor se întretaie, legături nebănuite ies la iveală, iar micile istorii personale se prelungesc până în prezent şi compun istoria mare a ultimului sfert de veac, având în centru Villa Margareta, un loc al pasiunii înflăcărate, dar şi al marilor dezamăgiri.

Doina Jela este jurnalistă, editoare, traducătoare şi scriitoare. A coordonat colecţiile Procesul comunismului de la Editura Humanitas şi Actual de la Curtea Veche Publishing. A fondat Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

A contribuit la numeroase volume colective: Vînzătorul de enigme (1993), Analele Sighet (1997, 1998, 1999, 2001, 2002), Cum era? Cam aşa… (2006), Cartea cu bunici (2007), Războiul de 30 de zile (2007). Dintre volumele publicate menţionăm: Cazul Nichita Dumitru. Încercare de reconstituire a unui proces comunist (1995), Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat (1998, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar (1999, 2002; carte ecranizată de Lucian Pintilie în După-amiaza unui torţionar, 2001), Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste (2001), Afacerea Meditaţia Transcendentală (în colab. cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, 2004), Ungaria 1956: revolta minţilor şi sfîrşitul mitului comunist (coord. în colab. cu Vladimir Tismăneanu, 2006), O sută de zile cu Monica Lovinescu (2008). La Editura Polirom a mai publicat Telejurnalul de noapte (1997; ed. a II-a, Vremea, 2005).

Cartea reper în înţelegerea colectivizării româneşti: „Ţăranii sub asediu” de Gail Kligman şi Katherine Verdery

„E cel mai cuprinzător şi mai pătrunzător volum despre colectivizarea agriculturii în România”, apreciazăKeith Hitchins.

Având ca surse documente de arhivă, istorii orale şi date etnografice, Ţăranii sub asediu aruncă o nouă lumină asupra colectivizării din România comunistă.

În 1949, regimul comunist român, aflat la începuturile sale, a dezlănţuit o intensă şi brutală campanie de colectivizare a agriculturii, după modelul sovietic, într-o ţară cu un pronunţat profil agrar.

Gail Kligman şi Katherine Verdery analizează modul în care colectivizarea a zdruncinat din temelii viaţa rurală, transformând comunităţile săteşti tradiţionale în organizaţii birocratice fundamentate pe „lupta de clasă”. Faptul că oameni slab pregătiţi, dintre care mulţi nu erau convinşi de beneficiile colectivizării, aplicau pedagogii şi tehnologii importate din Uniunea Sovietică a avut drept consecinţă acte de violenţă greu de controlat chiar şi de liderii partidului.

Autoarele arată că vastul proces de inginerie socială nu a afectat doar proprietăţile ţăranilor, ci a fost crucial pentru crearea partidului-stat, a mecanismelor de conducere şi a „omului nou”.

„Ţărănimea s-a aflat, din timpuri imemoriale, sub asediul celor avizi să-i smulgă surplusul agricol sau mijloacele de producţie agricolă. Uneori armele folosite împotriva ei au fost dijmele şi taxele, alteori reformele agrare, iar alteori «împrejmuirea» pămînturilor obşteşti şi privatizarea. Volumul de faţă examinează o formă de asediu specifică secolului al XX-lea: colectivizarea agriculturii. (…) Scriind această carte, ne-am propus să lămurim cum şi cu ce efecte s-a realizat acest lucru în România între 1949 şi 1962, dar ambiţia noastră este mult mai cuprinzătoare: ne dorim să elucidăm un tip de politică aplicată mai multor milioane de ţărani din toată lumea”, menţionează autoarele în prefaţa volumului.

Ţăranii sub asediu. Colectivizarea agriculturii în România (1949-1962) de Gail Kligman şi Katherine Verdery, în traducerea Justinei Bandol, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în cadrul prestigioasei colecţii „Historia” (coordonator Mihai-Răzvan Ungureanu), disponibil. Volum publicat cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Ţăranii sub asediu a fost declarat în 2013 câştigător al Society for Romanian Studies Biennial Book Prize.

„O extraordinară grijă de a nu vedea România pauşal, toată la grămadă, ci de a o vedea cu toate nuanţele ei regionale, ecologice sau de tip de economie din diversele subregiuni sociale”, scrie Bogdan Murgescu.

Gail Kligman este profesor de sociologie la University of California. La Editura Polirom a mai publicat: Nunta mortului. Ritual, poetică şi cultură populară în Transilvania (1997, 2005) şi Politicile de gen în perioada postsocialistă. Un eseu istoric comparativ (în colab., 2003).

Katherine Verderyeste profesor de antropologie la City University of New York Graduate Center. Dintre volumele publicate, menţionăm: The Vanishing Hectare: Property and Value in Postsocialist Transylvania (2003), Secrets and Truths: Ethnography in the Archive of the Romanian Secret Police (2014).

„Războiul Mondial al Fumătorilor”

Nu e un roman de dragoste.

Nu e despre „orfanii cu părinţi”.

Nu e istoria unei prietenii.

Nu e despre Loja Mondială a Fumătorilor.

Nu e o distopie politică.

Nu e despre escapade tabagice.

Este toate acestea la un loc.

O poveste pentru fiecare dintre noi: YOU’LL NEVER SMOKE ALONE.

Marin Mălaicu-Hondrari este autorul bestesellerului Apropierea (Polirom, 2014, ed. a II-a), recent apărut în limba spaniolă, la Ediciones Traspiés, în traducerea Elenei Borrás García, cu titlul Cercanías.

Aceasta este cea de-a doua traducere a romanului, după cea în limba polonă, la Editura Książkowe Klimaty, traducător Dominik Małecki.

Ecranizarea cărţii, în regia lui Tudor Giurgiu, va fi lansată anul viitor.

Romanul Apropierea a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural (2011) şi la Premiile Observator Cultural (2011).

Marin Mălaicu-Hondraris-a născut la 29 ianuarie 1971, în Sângeorz-Băi. A publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, Vinea, 2006; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2008), Apropierea (roman, Cartea Românească, 2010; ediţia a II-a, Polirom, 2014; în 2015, Apropierea a apărut în Polonia sub titlul Bliskość, la Editura Książkowe Klimaty, traducere Dominik Małecki, şi în Spania, cu titlul Cercanías, la Ediciones Traspiés, traducere Elena Borrás), La două zile distanţă (poeme, Charmides, Bistriţa, 2011; premiul revistelor Poesis Internaţional şi Transilvania) şi Lunetistul (roman, Polirom, 2013). A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul după romanul Apropierea.

Un volum de poezie obiecte umane de Teodor Dună

„Am scris cartea asta în câteva săptămîni. E tot ce pot şi vreau să spun legat de ea. Despre unele lucruri – cum ar fi aşa-zisele aserţiuni fantasmatice despre propria poezie – e mai înţelept să nu vorbeşti”, mărturisea Teodor Dună.

„Pentru suprarealişti, obiectele sunt forţe demonice, acumulări oarbe de materie în spaţiu şi timp. Pentru neoexpresionistul Teodor Dună, obiectele sunt corpuri care mimează viaţa, care se joacă «de-a viul» în toate lumile posibile. Ca în Comala lui Juan Rulfo, obiectele umane ale lui Dună se fac şi se desfac în acord cu propriile legi interioare, visează şi iubesc «la o mie de metri deasupra lor», cartografiază «viaţa de sub unghii» şi «spaţiile amneziei», prospectează «tărâmul kauf» şi «groapa adâncă din piept». Comala lui Dună e însă şi lumea în care înaintezi, mereu de la capăt, prin formele poeziei, şi ea un trup viu care se mişcă şi se transformă. O lume cu totul nouă, care nu seamănă cu nimic din ce putem citi azi în poezia românească şi în care Teodor Dună este pe cât de singur, pe atât de adevărat”, scrie Simona Sora.

„În obiecte umane, principiul poetic e o imagine desfăşurată în avalanşă, o notaţie ce merge în catastrofă şi care sare imediat într-un scenariu fantasmatic dus regulat, la rându-i, în parabolă. Notaţia transformată în vedenie, cam ca la Ion Mureşan, proiectează un film de concrete anxioase şi de peripeţii în metafizic, nonşalant relatate. Căci într-acolo se uită – şi acolo vede – Teodor Dună, poet cu o forţă imaginativă eruptivă, dar ritualizată. Iar de văzut, vede şi el cum «cadavrele se descompun» şi face reportajul – nu clinic însă, ci fantasmatic – al unei agonii. Totul într-o materialitate imaginativă şi o acuitate existenţială proprii doar poeţilor cu viziune”, apreciază Al. Cistelecan.

Teodor Dună (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

A publicat volumele: trenul de treieşunu februarie, Editura Vinea (2002, Premiul Naţional pentru Debut „Mihai Eminescu”, Botoşani, 2003), catafazii, Editura Vinea (2005), de-a viul, Editura Cartea Românească (2010) şi Der Lärm des Fleisches, Edition Solitude, Germania (2012). Grupaje din poemele sale au fost traduse în franceză, engleză, suedeză, bulgară, spaniolă, maghiară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.