Număr record de amenzi pentru viteză excesivă

Peste 16.000 de sancţiuni contravenţionale pentru conducere cu viteză excesivă au fost aplicate de poliţiştii de la rutieră, în cadrul unei acţiuni naţionale de trei zile. Agenţii au folosit peste patru sute de aparate radar, fiind reţinute peste cinci sute de permise ale unor şoferi cre au depăşit viteza legală cu mai mult de 50 de kilometri la oră.

În perioada 14 – 16 iulie, sub coordonarea Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat la nivel naţional pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse din cauza nerespectării regimului legal de viteză.

În urma acţiunii, poliţiştii au aplicat 16.086 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15.880 prevăzute de legislaţia rutieră şi 206 prevăzute de alte acte normative.

De asemenea, au fost reţinute 1.085 de permise de conducere, au fost retrase 263 de certificate de înmatriculare şi au fost constatate 176 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au folosit 435 de aparate radar, 9.785 dintre sancţiuni fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În 556 de cazuri, permisele de conducere au fost reţinute pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

De exemplu, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat un bărbat, din judeţul Braşov, în timp ce conducea un autovehicul pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, cu viteza de 223 de kilometri la oră, abatere filmată şi înregistrată cu aparatul radar.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional, dispunându-se reţinerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.