Partitocrația și excluderea elitelor de la vârful politicii sunt văzute drept cauze ale confiscării statului de către o mână de neaveniți, dar și cauze ale ascensiunii populismului. Remediul ar fi reconectarea cu elitele, readucerea tehnocraților la vârful puterii, meritocrația. Sună bine, dar să vedem cum funcționează meritocrația la partenerii strategici din Statele Unite. Și nu vom vorbi de administrația Trump, definită ca populistă, ba chiar fascistă în ultimele săptămâni, ci despre o administrație care se pregătește, meritocratică, văzută ca salvatoare a politicii externe a SUA – administrația Joe Biden.
The American Prospect a publicat recent un articol intersant despre echipa de politică externa a candidatului Joe Biden. Îi găsim aici pe Sergio Aguirre și Nitin Chadda. Aguire a fost șeful de cabinet al Samanthei Power, ambasadoarea SUA la ONU. Chadda a fost scriitorul de discursuri al fostului șef al Pentagonului, Ash Carter. Mai nimeni nu a auzit de ei, căci, nu-i așa, vorbim despre meritocrație, nu despre niște populiști dornici de spectacole mediatice. Cei doi au lucrat la cel mai înalt nivel al politicii externe a SUA în administrațiile Clinton și Obama. Victoria lui Donald Trump, în 2016, i-a luat prin surprindere.
Rămași fără fotoliile de la Washingon, s-au îndreptat spre industria consultanței. Mulți foști înalți oficiali americani își deschid firme de consultanță ce le poartă numele: a făcut-o Madeleine Albright, a făcut-o și Condoleezza Rice și mulți altii. Aceste firme de consultanță ajută companiile dispuse să platească pentru a deschide uși acolo unde puțini pot, prin mai toate capitalele lumii. Le ajută să gestioneze posibile crize, să deschidă noi piețe, să nu se încurce, ci să profite de legile stufoase. Modelul a fost brevetat de Henry Kissinger, prin Kissinger Associates, care a început să lucreze pentru Coca-Cola sau American Express și alte multinaționale.
Cei doi funcționari ”meritocrați” și tehnocrați de mai sus s-au asociat cu Michele Flournoy. Și ea a fost o apropiată a administrațiilor democrate. Câștigă circa jumătate de milion de dolari anual reprezentând intersele mai multor firme de consultanță: Boston Consulting Group (pe care i-a ajutat să-și sporească cu 36 de milioane de dolari contractele militare intermediate), a fost fondatoare a Center for a New American Security, de orientare democrată, membră a mai multor organizații corporatiste.
Flournoy avea nevoie de un nume cu ceva rezonanță și s-a orientat către Tony Blinken, fost subsecretar de Stat și mâna dreaptă a lui Joe Biden de circa 20 de ani. Și astfel a luat naștere firma de consultanța WestExec Advisors. Firma nu are nevoie de vreo publicitate, pentru că experiența lui Flournoy este cunoscută de mulți CEO din SUA, de la Google și până la alți giganți. Acum, scrie The American Prospect, Flournoy oferă consultanță companiei israeliene de inteligență artificială Winward.
Flournoy a lucrat tăcut, profesionist, ca un ”tehnocrat”, ”meritocrat” pur sânge, pentru strategia ultimelor administrații democrate. Ea i-a ajutat pe contractorii militari din SUA să obțină contracte uriașe de la Pentagon pentru intervențiile militare ale administrațiilor Clinton și Obama, scrie The American Prospect. A fost considerată una dintre eminențele cenușii din spatele ofensivei militare americane în Afganistan în timpul administrației Obama, o strategie care a adus contracte grase pentru induistria militară și a prelungit războiul. The Washington Post și alte mari publicații au dezvăluit, la finalul anului 2019, ca cetățenii americani au fost mințiți de guvern în legătură cu situația din Afganistan încă de la începutul războiului. A fost asta în interesul SUA? Nu știm, dar cu siguranță a fost în interseul cercurilor politice și tehnocrate de la Washington. Acum, aceeași Flournoy face lobby pentru majorarea bugetului Pentagonului pentru pregătirea unei confruntări cu China. Ea nu este considerată o vizionară la Washington, motiv pentru care The American Prospect se întreabă ale cui sunt intersele pe care le promovează prin această gonflare a amenințării chineze.
Michele Flournoy și asociații săi sunt, prin definiție, elita de la Washington. Nu sunt personaje vizibile – Flournoy nu apare în public decât la conferințele ce le tine la think tank-urile americane. A creat Center for a New American Security ca un fel de consilu național de securitate din umbră pentru Hillary Clinton. Când Clinton a pierdut nominalizarea, în 2008, s-a orientat către administrația Obama și a făcut lobby pentru intervenționimsul american de pe urma căruia vin contractele importante pentru clienții săi din industria militară.
Acum, Flournoy și foștii colaboratori ai Samanthei Power și Ash Carter, alături de Tony Blinken, speră că vor reveni pe cai mari în birourile administrației Joe Biden. Cum ei nu sunt niște populiști, niște diletanți în ale politicii externe, lumea ar trebui să răsufle ușurată. Ei sunt elitele. Flournoy s-a născut în Beverly Hills, a absolvit liceul la un pas de Hollywood, a fost școlită apoi la Harvard și Oxford. Mai contează dacă mașinațiunile ei de la Washington și alte capitale contra a milioane de dolari au servit interesului americanilor simpli? ”De ce i-ar păsa, câtă vreme Flournoy nu a fost cu ”noi” niciodată”, scrie The Ameruican Conservative, comentând articolul amintit mai sus.
Dacă așa arată meritocrația americană, cum ar arăta ea la noi? Simplu: un SRL înregistrat în România și un contract semnat cu vreo primărie te fac suspect de corupție, conflict de interese, trafic de influență, pasibil imediat de justiție televiztă. Dacă ai în schimb un ONG sau think tank și primești granturi de la ambasade și fundații, dacă ai și un LLC înregistrat în SUA, dacă intermediezi afaceri ale unor multinaționale, atunci nu mai faci trafic de influență, ci esti un vizionar, ești elită, ești tehnocrat și te califici pentru a face parte din meritocrație. Și de ce ți-ar mai păsa dacă acțiunile și contractele tale aduc sau nu vreun serviciu tuturor cetățenilor.
Fraieri americanii astia, poate au nevoie sa le-o dam pe Lulu… sa-i invete despre cum sta treaba cu traficul de influenta, sa puna de un protocol cu CIA/DHS/Curtea suprema. Sa-i bage la luare de mita daca ies la restaurant si nu-si platesc partea.
Da, ar fi interesant de vazut cine este in spatele elitelor de la noi „de dreapta”(pronuntat cu degetul mic ridicat). Banci, multinationale ?
(1)
Dle Marchievici, un alt articol bun!
Pacat insa — e impresia care rezulta din articolele publicate in timp — sunteti partinitor.
Mereu greutatea pacatelor cade pe democrati, in timp ce contrapartida republicanilor lipseste ciudat din peisaj si comite doar accidental, si din vina democratilor desigur, cate o mica iregularitate. Sigur, aveti tot dreptul la propriile afinitati si optiuni.
Realitatea azi e diferita, schimbata dramatic. Complexa, complicata. Cele doua partide sunt mai mult ca oricand doua fatete ale aceleasi medalii. Exista in domeniul public o vasta literatura de documentare despre masinatiunile subterane ale ambelor parti.
Din nefericire, si asta este ceea ce lumea a inceput sa inteleaga, politicienii zilelor noastre de pretutindeni sunt mai curand niste „candidati manciurieni”, oameni cu un atare profil psihologic si „pedigree” care fac figuratie pentru un complex aparat de interese, invizibil, globalist, corporatist, si nu in ultimul rand, al serviciilor. Nu este de azi-de ieri, dar s-a schimbat radical din anii ’90 incoace. Cu alte cuvinte, aceast angrenaj complex, functioneaza cu impunitate, infiltrat in toate sferele de activitate pe care le dirijeaza si contoleaza, aproape fara jena sau perdea catre o lume a viitorului sinistra, calculata la rece, fara umanism.
(2)
Nu e de mirare ca omul obisnuit, mai mult sau mai putin educat, la nivel intuitiv cel putin, nu mai are incredere in guvernanti, in masinaria statului. Dar si aici e o capcana, caci nu organizarea statala este problema, ci statul paralel globalist care are tot interesul sa demonteze organizarea statala asa cum o stim. Insa, trecuta prin testul timpului, organizarea statala, suverana si democratica, ramane deocamdata singura forma de organizare sociala, ne-utopica, ne-tiranica viabila. Este in acelasi timp unitatea minima si maxima de gestionare decenta a comunitatilor umane. Nu perfecta, dar continuu perfectibila. Nu se opune unei viziuni globaliste inteleasa ca „simfonie a natiunilor” suverane, ci doar celei globalist-imperial-militare hegemonice — o lume a elitelor tehnocrate si militare stapane si a supusilor lucratori, „masters & slaves.”
Opinia mea, desigur…
Henry Kissinger: “Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa, fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial.“
David Rockefeller: „Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala.„
Bertrand Russell: “Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”
Walther Rathenau: „Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii.„