Instanța specializată persoane juridice de la Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiate în dosarul 18753/299/2017, toate solicitările celor care doresc reînființarea Uniunii scriitorilor din comunism.
Această Incheiere judecătoarească lămuritoare, pe care o publicăm integral, reprezintă o adevărată clarificare istorică, după Decizia nr. 118 din anul 2000 a Curții Supreme de Justiție, având în vedere teribila tevatură făcută de nostalgicii unei perioade nefaste în ceea ce privește asocierea scriitorilor și nu numai, cât și inducerea în eroare a scriitorilor și justiției asupra situației așa zisei uniuni a scriitorilor.
( red.)
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 București
Incheiere din 28 Noiembrie 2019 din dosarul 18753/299/2017
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.06.2017 sub nr. 18753/299/2017 petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA prin Nicolae Manolescu a solicitat înregistrarea în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de Judecătoria Sectorului 1 a menţiunii potrivit căreia Uniunea Scriitorilor din România a fost înfiinţată şi recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949 şi funcţionează în temeiul Decretului-Lege nr. 27/1990 şi propriului statut, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 85 din OG 26/2000.
În motivare, în esenţă, petenta invocă art. 1 din Legea nr. 21/1924, art. 44 pct. 2 şi art. 38 din Constituţia din 1948 şi arată că Prezidiul Marii Adunări Naţionale a decis înfiinţarea şi recunoaşterea ca persoană juridică de drept public a Uniunii Scriitorilor din România. Invocă Decretul 267/1949 şi arată că acesta nu este abrogat. Arată că USR s-a înregistrat în Registrul special ca urmare a cererii nr. 390/06.09.1994. anterior intrării în vigoare a OG 26/2000, iar cererea fost admisă prin încheierea din 19.09.1994 pronunţată în dosarul nr. 158/PJ/1994 prin care s-a luat act de modificările intervenite în statut conform procesului-verbal din 19.04.1990. Invocă art. 4 din Decretul-Lege nr. 27/1990 şi art. 85 din OG 26/2000.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În mod necesar şi prealabil analizării fondului, instanţa arată că nu se va pronunţa distinct pe cererea de intervenţie principală formulată de Cipariu Mircea-Dan (admisă în principiu prin încheierea din 08.06.2017), pe intervenţia principală formulată de asociaţia UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA prin Cristian Teodorescu şi Dan Mircea Cipariu (admisă în principiu prin încheierea din data de 10.07.2017) în sensul admiterii sau respingerii acestora, având în vedere motivarea acestor două încheieri. Astfel, s-a reţinut că aceşti intervenienţi invocă „obiecţii”, adică nu reclamă un drept propriu prin cererea de intervenţie principală, ci, prin raportare la particularităţile procedurii necontencioase şi art. 532 alin.2 NCPC, formulează obiecţii faţă de solicitarea petentei, adică justifică pretenţia de a fi luate în discuţie respectivele obiecţii în cadrul procedurii de soluţionare a cererii necontencioase.
Instanţa subliniază caracterul necontencios al procedurii de înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, indiferent de atitudinea procesuală a petentei sau a celorlalţi participanţi. Prin formularea repetată a unor cereri denumite „de intervenţie”, prin formularea de cereri de suspendare a judecăţii, participanţii la procedura necontencioasă nu o pot transforma, contrar legii, într-o procedură contencioasă, supusă judecăţii în şedinţă publică cu dezbateri contradictorii. Instanţa observă că între petentă şi participanţi există numeroase litigii, în care acestea îşi contestă reciproc calitatea de reprezentant al Uniunii Scriitorilor din România, majoritatea fiind de competenţa completelor specializate în materia persoanelor juridice, în care cei implicaţi au folosit aceleaşi căi procesuale (intervenţii, cereri de suspendare), în funcţie de poziţia procesuală, reuşind blocarea reciprocă a judecării cauzelor în materia persoanelor juridice. Instanţa subliniază că sunt aplicabile prevederile OG 26/2000 coroborate cu prevederile cărţii a III-a NCPC-Procedura necontencioasă.
Aşadar, participarea altor persoane la soluţionarea cererii necontencioase nu atrage aplicabilitatea regulilor din procedura contencioasă. Indiferent de denumirea terţului, anume aceea de participant, intervenient sau martor, dacă intervenţiei din materie necontencioasă i s-ar aplica integral şi necondiţionat regulile procedurii contencioase (art. 61-77 NCPC) ar însemna respingerea automată a cererii principale de înregistrare ca efect direct al aplicării art.531 NCPC, or o astfel de interpretare nu poate fi primită.
Ca o comparaţie, instanţa arată că dacă în cadrul soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite debitorul sau altă persoană formulează cereri de intervenţie, cererea principală nu poate fi respinsă în temeiul art. 531 NCPC. În plus, caracterul special, derogatoriu al procedurii necontencioase, coroborat cu normele speciale din materia încuviinţării executării sau a procedurii de înregistrare la persoanele juridice, impun în principiu soluţionarea, şi nu suspendarea judecăţii, chiar dacă pe rolul instanţelor ar exista litigii de fond. De exemplu, ar fi vădit incompatibilă cu procedura încuviinţării executării silite o suspendare a judecăţii până la soluţionarea vreunei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti executorii în primă instanţă. Procedura necontencioasă îşi urmează cursul firesc, având în vedere că încheierile în materie necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat şi având în vedere că, în măsura în care într-o procedură contencioasă se pronunţă o hotărâre judecătorească cu putere de lucru judecat, atunci persoana interesată va putea solicita radierea menţiunilor din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, similar procedurii rectificării cărţii funciare (art. 907 ncc).
Instanţa apreciază că temporizarea efectelor hotărârilor unei persoane juridice nu se poate face decât pe calea ordonanţei preşedinţiale, conform art. 217 ncc, motiv pentru care instanţa nu se poate deroba de obligaţia analizării aspectelor deduse judecăţii, chiar dacă este vorba de o cerere necontencioasă şi chiar dacă împrejurările sunt aduse la cunoştinţa instanţei pe calea unor „obiecţii”. Pentru aceste considerente, instanţa urmează a analiza pe fond cererea de înregistrare cu verificarea obiecţiilor formulate de terţii participanţi la procedură.
Pe fond, pentru uşurinţa verificării raţionamentului şi ţinând cont de faptul că sunt 6 volume, instanţa a ataşat la dosar legislaţia relevantă: Decretul 267/1949, Decretul-Lege nr. 27/1990, Legea 21/1924, OG 26/2000.
Conform art. 85 din OG 26/2000 persoanele juridice de utilitate publică – asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel – înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.
Aşadar, legea exceptează de la aplicarea regulilor OG 26/2000 doar persoanele juridice de utilitate publică, aceasta fiind premisa pe care petenta nu o îndeplineşte.
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA a fost înfiinţată în temeiul Decretului 267/1949 pentru recunoaşterea Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română, ca persoană juridică de utilitate publică, adoptat de PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE.
Art. 1 alin.1 prevede că Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română este persoană juridică de utilitate publică cu sediul în Bucureşti.
Petenta a afirmă că acest act normativ nu a fost abrogat şi că este în continuare persoană juridică de utilitate publică.
Instanţa nu poate reţine un astfel de argument, pentru următoarele considerente:
În primul rând, utilizând raţionamentul petentei în sensul că actul nu a fost abrogat, ar trebui acceptat în tot Decretul 267/1949 şi nu doar articolul 1 alineatul 1 pe care partea îl consideră favorabil. Or, important de reţinut este şi alineatul 2 care prevede că „Ea este organizaţia unică a scriitorilor din Republica Populară Română fără deosebire de naţionalitate sau de limbă.” dar şi art. 2 care arată că Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română, funcţionează în conformitate cu statutul adoptat la data de 25-27 Martie 1949, de Conferinţa Scriitorilor din Republica Populară Română. Acest statut poate fi modificat la propunerea Uniunii, cu aprobarea Ministerului Artelor.
Aşadar, alin.2 cuprinde o interdicţie absolută şi ar trebui acceptat că nici o altă formă de asociere, în afară de USR, a unor persoane ce au calitatea de scriitori nu este permisă de lege. Această ideologie de interzicere a formelor de liberă asociere a scriitorilor era specifică perioadei 1945-1989 când nu se putea concepe acordarea unor astfel de drepturi/libertăţi pentru categorii socio-profesionale considerate apte a vulnerabiliza regimul politic şi derivă din „unicitatea” partidului comunist. Aşadar, filosofia potrivit căreia un singur partid politic este suficient s-a extins asupra multor forme de asociere. În măsura în care în unele domenii s-a permis totuşi funcţionarea unor astfel de asocieri, cum este şi USR, modificarea statutului era supusă aprobării/controlului de stat prin Ministerului Artelor.
Tocmai de aceea USR a primit la data respectivă statutul de persoană juridică de utilitate publică, în considerarea „unicităţii” sale, or, în lipsa acestui fundament rămâne golit de conţinut statutul acordat în anul 1949. Instanţa subliniază că modalitatea de formulare şi de ordonare a dispoziţiilor din decret, conduce la concluzia că alin.2 nu reprezintă altceva decât fundamentul alin.1, cele două alineate fiind indisolubil legate între ele.
În al doilea rând şi în continuarea raţionamentului anterior, instanţa reţine, contrar argumentelor petentei, că Decretul 267/1949 este abrogat începând cu data de 15.01.1990 data intrării în vigoare a Decretul-Lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi de teatru.
Având în vedere schimbarea regimului politic, legiuitorul de la nivelul anului 1990 a decis adoptarea unor acte normative în vederea reparării inechităţilor din perioada regimului comunist.
Astfel, contrar art. 1 alin.2 din Decretul 267/1949 care afirma „unicitatea” organizaţiei de scriitori USR, art. 1 din Decretul-Lege nr. 27/1990 prevede dreptul la liberă asociere a categoriilor vizate anterior: „Scriitorii, artiştii plastici, compozitorii, creatorii de film şi de teatru se pot asocia, potrivit specificului lor de creaţie, în organizaţii profesionale cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale în vigoare.” Iar art. 9 prevede „Pe data prezentului decret se abrogă orice dispoziţii contrare”. Reţinând că art. 1 din Decretul 267/1949 este vădit contrar Decretului-Lege nr. 27/1990 instanţa reţine abrogarea celui dintâi. Întrucât alineatele 1 şi 2 din art. 1 din Decretul 267/1949 nu se pot disocia, alineatul 2 reprezentând cauza/fundamentul acordării statutului special singurei organizaţii de scriitori acceptate, instanţa constată că începând cu data de 15.01.1990 –data acordării dreptului de liberă asociere şi pentru scriitori, petenta nu mai deţine statutul de utilitate publică.
Pe cale de consecinţă, de la data de referinţă 15.01.1990 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA devenea persoană juridică de drept privat supusă prevederilor legale în vigoare, ca orice altă formă de asociere, aşa cum prevede neechivoc teza finală art. 1 din Decretul-Lege nr. 27/1990 şi avea obligaţia de a-şi actualiza statutul prin raportare la normele de drept comun, iar în măsura în care dorea să obţină, din nou, un statut special, acela de utilitate publică, trebuia să uzeze de prevederile legale în vigoare.
La data respectivă era în vigoare Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociatii si Fundatii) în vigoare de la 06 februarie 1924 până la 29 aprilie 2000, fiind abrogat şi înlocuit prin Ordonanţă 26/2000.
Art. 8 din Legea nr. 21/1924 prevedea că Fara distinctie intre persoanele juridice de drept privat existente si acele ce se va forma in viitor, de la data promulgarii legii de fata, nici o modificare de statute sau transformare a caracterului asociatiei sau asezamintului, nici o modificare a organelor de control si administratie, nici o incetare sau dizolvare, operatiunile de lichidare si de atribuire de bunuri, nu se va putea face decit conform acestei legi. Aceste persoane sint obligate a se supune tuturor dispozitiilor declarate de ordine publica in legea de fata. Modificarile statutelor sau actelor constitutive sint supuse verificarii si aprobarii puterii judecatoresti in conditiile art.1.
Referitor la argumentele petentei în sensul că art. 1 alin.2 din Decretului-Lege nr. 27/1990 prevede că Fiecare organizaţie de creatori funcţionează în temeiul statutului propriu şi are dreptul să-şi aleagă forma şi structura organizatorică pe care le consideră cele mai potrivite specificului activităţii sale. sau că art. 4 prevede că Organizaţiile de creatori se bucură de o deplină autonomie structurală, funcţională şi economică, instanţa reţine că nu conduc la concluzia existenţei statutului de utilitate publică decât dacă se prevedea expres în lege acordarea acestuia. Art. 1 alin.2 şi art. 4 nu reprezintă decât afirmarea unor principii generale, ca o continuare a ideii că asociaţiile nu mai sunt sub controlul aparatului de stat, nemaifiind supuse controlului Ministerului Artelor, aşa cum era cazul în perioada în care era în vigoare Decretul 267/1949.
În plus, instanţa mai reţine şi faptul că existenţa unor norme speciale, pentru anumite domenii nu „creează” şi statutul de utilitate publică care nu poate fi dedus implicit, sub imperiul Legii 21/1994 persoanele juridice de drept public dobândeau acest statut numai prin lege (art.1) iar sub imperiul OG 26/2000 statutul se dobândeşte prin hotărâre de Guvern (art.38-45).
Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Uniunea scriitorilor, Uniunea arhitectilor, juristilor, avocatilor, artistilor etc….uniuni menite sa jupoaie eficient si metodic bani de la „profesionisti” in niste institutii-mamut pline de fufe pe tocuri plimband 3 hartii. De ce ar trebui ca „profesionistii” sa fie AFILIATI OBLIGATORIU la „uniuni” si „colegii”, atat timp cat aceste institutii NU FAC NIMIC PENTRU BINELE LOR? nimic!
propagandistii brusselezi eticheteaza perioada de constructie economica , politica , morala si sociala a Romaniei dintre 1970 – 1989 – drept ” nostalgica” iar pe cei care constientizeaza decaderea la toate capitolele a Romaniei , drept ” nostalgici” .
perfect spus! .judecaorii nostrii, dumnezei pe Pamant, pot emite prin hotararile lor orice aberatii… acum trendul este sa condamnam raul comunist, dar, daca se schimba regimul vor schimba cu ususrinta aceasta decizie istorica. La fel se intampla si in procesele cu amarastenii de ceetateni: o instanta spune ca este alb , instanta superiora spune ca este negru functie de interese. Imi este scarba de aceasta justitie mocirloasa!
Pe scurt. Cum primește uniunea asta bani de la stat? Nu cumva este încă o manevra a lui vosganian, sa candideze, doamne iartă, la Nobel?
Unde este o Prăduială a statului, musai e Vosganian, adulat ca un binefăcător! Era limpede ce-i cu uniunea lui Manolescu, care se visează șef peste scriitori, boala veche și netratată
Felicitări Cotidianul pentru popularizarea acestei încheieri in procedura persoane juridice. Aburelile lui Manolescu au primit un răspuns procedural, mai ales ca u indus în eroare zeci de Instanțe judecătorești
Scriitorii trebuie sa fie intr-o uniune, jucatorii de fotbal intr-un club si muncitorii intr-un sindicat tocmai ca acestea sa poata arata cu degetul pe nonconformisti: cine nu e cu noi (scriitorii, jucatorii, muncitorii, academicienii, inginerii etc) e impotriva noastra.
Nu e vorba decat de controlul acelui segment al societatii.
Ii va jupui Dan Cipariu și Cristi Teodorescu, pe care Manolescu prin avocat i-a executat silit în folosul unei uniuni pe care o administrează nelegal și in interes evident personal
E greu de inteles fasoleala sofisticata si cumva (banuiesc eu) falsa (in sensul ca nu apartine stiintei dreptului, ci domeniului politico-ideologic) a mecanismului logic prin care instanta a ajuns la concluzia ca petenta (USR) n-ar intruni conditia de a fi „de utilitater publica” si, ca atare, respinge cererea de inregistrare. In plus, intr-un stat pe care nu-l doare nici la basca de scriitori, inexistenta unei asociatii a scriitorilor avand caracter de „utilitate publica” este nu superflua, ci chiar de dorit. Scriitorii n-au decat sa-si faca cate asociatii vor pornind de la organizarea pe blocuri, strazi, cartiere, sectoare, orase/”muncipii”, judete, regiuni etc. pentru ca, oricum, nu intreseaza pe nimeni in afara membrilor lor si, la fel oricum, nu au nici o valoare sociala. Si asta in numele libertatii si pentru a neutraliza nostalgicul principiu al unicitatii institutionale. Ma rog. Dar, totusi, la nivel national, cine si cum va reprezenta interesele comune ale celor care fac parte din tagma (ca de breasla nu prea mai putem vorbi) scriitorilor?
Cine citeste un text si nu-l pricepe sau il intelege gresit mai bine tace, naibii din cloantza ca sa nu se faca de ras!!!
Instanta a dat o sentinta istorica care nu lezeaza dreptul de asociere permis si…cizmarilor sau centuristelor(apropo, stie cineva dintre prostacii secu de „dreapta” pe unde umbla mamica lor „lili”?) sau tractoristii!!! Persoana juridica de drept privat e una si aici se incadreaza fosta Uniune a Scriitorilor Proletcultisti,cu totul alta e persoana juridica de utilitate publica! Cu asta subiectul e incheiat si nu trebuie politizat fiind ideologizat destul de toti proletcultistii stalinismului tarziu care-i sunt membrii de frunte…Flacaii vor mai departe statutul privilegiat din bolsevism cand ca si azi ridica in slavi Partidul si Directiile Securitatii rebotezate…Cum dai sa o intorci la „stanga” si la „dreapta” in mod fatal dai de bolsevici si de Securitate…
Doi vecini, unul fost sef la Sindicate si unul fost in Marea Adunatura Nationala inainte de ,,zavera ” din 1989 , se certau ieri pe scara blocotetului ca trebuie sa se reinfiinteze CC al PCR . Mare tevatura a locatarilor, multi ,,privati” si pana la urma un vecin fost improprietarit cu actiuni in marea improprietarire din anii ‘ 90 a dat verdictul : nu mai avem nevoie de CC al PCR fiindca tovarasii au hotarat imperuna cu nea Nelu academicianul sa infiinteze parlamentul cu doua camere, fara dependinte. Dar vecina Filomena fosta coafeza la INTER specializata in bisnita cu cafea , tigari KENt si bomboane cubaneze a propus ca banii pentru marirea pensiilor si alocatiilor sa fie facuta din vanzarea averilor confiscate de la tovarasii improprietariti de ,,secoritate” cu averea nationala a noastra , a celor care populam blocotetele construite pe munca noastra de 45 de ani in colhozurile comuniste. Si sa incepem cu tov, Catarama cel fara frica de pandemie.
#Charlie – Am luat nota de recomandarea ta, emisa, ca de obicei, foarte cordial si amabil. Ce sa-i faci? Noi, astia, mai prosti si mai nostalgici mai derapam cateodata. Am trait si vremurile alea de vorbesti tu despre ele. Dar parca erau altfel (whoops! alt derapaj nostalgic!).
Nu eludati esenta, @Cotidianul, si anume ca Manolescu („Apolzan”) e problema instantei de judecata într-un proces politic deghizat, Manolescu si restul aparând o forma de asociere, ca fondurile Uniunii, maruntzele, demult disparusera. Membrii ei nici înainte de ’89 nu traiau din venituri de autor (pe care le-ncasau editurile), ci din slujbele salariale pe care le-aveau (la edituri, reviste, ziare, ori cu totul în afara scrisului: inginer, tehnician, medic, profesor, etc.). Instanta ar fi trebuit sa constate un faliment, nu sa faca teoria chibritului politic privind un „decret” sau altul, mai ales ca Legea asociatiilor exista, si Uniunea Scriitorilor (sub alta denumire) se poate reface. „Membru al Uniunii Scriitorilor” fiind un titlu de noblete, de care tipii si aveau nevoie, si-au nevoie si astazi, asa ca decizia pe care-o invocati, @Cotidianul, inchizitoriala, e amorala. Manolescu n-a fost nici Buzura, nici Dinu Sararu, nici Eugen Barbu sau Mircea Dinescu ori Liicheanu-Andrei Plesu, tipii care-au devastat, financiar, Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, actualul Minister al Culturii, ajuns si fara bani, si fara specialisti, fara oameni educati si interesati în resuscitarea culturii nationale. Nici un Calinescu, Panaitescu-Perpessicius ori alti dedicati, în perspectiva. Nu ca-mi place Manolescu, dar stigmatizarea lui e amorala si ilegala. Atac direct la un om care, totusi, îi e preferabil unui Liicheanu-hot-de-editura-cu-vila-n-Cotroceni, si-nainte, alaturi de Blandiana et comp. si Johannis, lafaindu-se-n sejururi „disidente” la Paltinish-Sibiu. Decizia „justitiei” române, muzica! muzica! = triumful tupeului. Parvino tâlhareste, cu alte cuvinte, numai sa „n-afle” nimenea.
Instanta specializata in persoane juridice,in procedura necontencioasa sau gratioasa,face o stralucita analiza a aplicarii legii in timp ,a efectelor sale si da o solutie perfect legala ,de natura sa puna capat activitatii Uniunii Scriitorilor in forma sa stabilita acum ca fiind nelegala,organizatie care nu este de utilitate publica.
Care sunt consecintele pt.ca dl N manolescu si altii s-au cramponat in fel si chip de a mentine USR ca functionand „legal”,este treaba celor raspunzatori de aceste consecinte ce se intind pe o perioada indelungata de timp cat s-au incasat sume ilegale si nu s-au platit impozite etc.
Intrucat Uniunea Scriitorilor se poate reinfiinta sub statut legal,”titlul d e nobelete „pentru membrii ei nu dispare,mai ales ca (doar) creatia il defineste si nu prea pare intemeiat ce spune cineva mai sus,atacnd pe considerente emootionale desigur,diverse nume ce ar fi „devastat” Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste,actual Min Culturii.Evident si patrimoniul fostului riganism a disaprut in ceata ca si alte diverse patrimonii,disparitii nelamurite si deci nu se stiu clar autorii.
Incheierea instantei nu este „inchizitoriala”,legea este aceiasi pentru toti,amorala a fost nerespectarea ei,si dl.Manolescu nu poate fi”judecat”dupa cum „a jefuit sau nu patrimoniul cultural”ci in calitate de Presedinte al unei Uniuni functionand cu un statut ilegal.
„Omul care trece”, crezi ca a-mi pune in fatza pseudonimului simbolul „rezist” e un semn de cordialitate/amabilitate? La fel ca alti comentatori care in loc sa ma intituleze exact, „Charlie”, apeleaza la formula @Charlie. Nu inteleg de ce te treci in turma „prostilor si nostalgicilor”? In vremurile alea, in staul, nicio faptura nu regreta uciderea suratelor rapite si strangulate cu coltii in atacurile nocturne ale lupilor flamanzi,iar unele se faceau ca nu au vazut fericite ca au scapat! Dar trec peste acest aspect stiind ca te referi la epoca Ceausescu a amagitoarei lipse a terorii si iti spun ca o viata de puscarias in propria tara nu pot sa o consider normala. Nu posed psihologia vietasului care dupa ce a renuntat sa evadeze, a decis in mod las sa-si accepte soarta. Scriitorii din comunism sunt propagandistii comunismului indiferent cat de magnific insiruie cuvintele!!! Paunescu versifica precum o mitraliera, uneori cu har, dar propaganda desantata pe care a comis-o pentru cultul personalitatii lui Ceausescu si a sistemului bolsevic l-a descalificat nu numai ca poet, ci si ca om!!! Salbaticia „capitalismului securist” are si acest scop, trezirea nostalgiilor. Dar ma intreb, ai avut cumva nostalgii in anii infometarii planificate 1980? Nu, ai rabdat asa cum am infatisat mai sus, poate cu gandul la Dumnezeu!
@ileana(I): Instantele din România (si nu numai) sunt INCHIZITORIALE. Fapt inatacabil. PROCURORUL, adica reprezentantul STATULUI are, în proces, un rol INCHIZITORIAL. Ion Vieru fiind, alaturi de Spânu, specialist, si el, în diabolizarea a ceea ce indivizii spun c-ar fi fost „comunism”, si-n realitate, socialism sadea. Tipii platindu-si, în realitate, polite personale. Ori, prin darâmarea sistematica a ce s-a facut (bine) înainte (în cazul de fata, 1989, în altele, 1789 si-nainte), se-ajunge la haos, la distrugerea nu numai a statului, a institutiilor (vezi spitalele, scolile…etc.), ci si a oricaror forme de pricepere-ntre oameni. Nici macar „eu, Mita, tu, Miki”. La fascim-neo-nazism. Despre Buzura & comp. stiu ce spun. Manolescu : n-a încasat sume ilegale de la Uniune, care nici nu-i avea, ci speculându-si functia de ambasador la UNESCO. Si-nca! Tipului neintentându-i-se vreo actiune civila si nefiind obiectul nici unui dosar penal. Autorii „disparitiilor” patrimoniilor : cum sa nu se stie cine-ar fi! Patrimoniile oraselor si satelor, foste institutii publice, ba chiar si Muntii Retezat, „restituite”/ „restituiti” (cui?) abuziv (fiindca-n 45 de ani impozite si taxe din partea românilor de rând, pentru shantiere de restaurari, fusesera rascumparate, si-nca si de la familii de colaboratori ai nazistilor, respectiv de-ale oamenilor politici vinovati de falimentul tarii, anterior si din timpul WW2 sau alora deja despagubiti de România, cu 100 de TONE de AUR, în „afacerea optantilor”), de numitii Nastase Adrian si cloaca, si-ajunse, acuma, în ruine. Caz UNIC în Europa. Fel de-a spune ca România-ntrece, de fapt, în „rezultate” Africa post-coloniala. Privindu-l pe Manolescu: instanta aplica aiurea prevederi ale „NCPC” (sic!), în absenta, însa, a unei parti civile-n proces.
@ileana(II): Ceea ce dovedeste ca patrimoniile de care-i deposedata USR niciodata nu vor mai fi recuperate (si restaurate, daca-i vorba de cladiri).Instanta de judecata aplicând si ea, à la Nastase Adrian si cloaca, politica pamântului pârjolit, a uchroniei, distrugerii istoriei României ca civilizatie si cultura. Multi dintre membri USR erau saraci. Ca-ti place sau nu, dar saraci. Un corn si-o cafea pe zi. + o bere platita de prieteni. Institutie stufoasa, dar mai degraba „resto du coeur”. Statutul USR nici el nu era „ilegal”, ilegala e decizia instantei care nu-i recunoaste persoanei juridice, post-festum, utilitatea publica. Vreau sa te vad si pe tine, fara casa-masa-loc de munca-salariu-pensie, etc, adica-n situatia de-a apela la USR pentru un „împrumut” (despre care toata lumea stia ca era nerambursabil) care, desi nu toti membrii cotizau („artisti”, „scriitori”, „poeti”, nu-i asa!), nu lasa pe nimeni coate-goale, se dadea drept organizatie, de bine, de rau, de binefacere. Pentru ca lumea de litere sa nu mai ajunga niciodata-n situatia unui Eminescu. Asta fiind de priceput din USR, nu altceva.
@Charlie : ca-ti place ori nu, tot asa am sa m-adresez. Si las-o moale cu condamnarea „comunismului” rasarit din ruinele WW2 si dupa ce România interbelica fusese totalitara, legionara, adica xenofoba si antisemita, cu „intelectuali” instigând si contribuind la ura de masa si rasa (Maniu, Coposu) si la izbucnirea WW2. „Securist” : nu te prosti. De unde sa fi avut România bani de „Securitate”, când regimul cade ca un castel de carti de joc, în ’89? Si distrugerea României a venit din partea unor indivizi despre care „securitatea” (si fara bani, si fara personal) n-avea decât fluturasi, nu dosare. Cu Doina Cornea si Tökes pe post, la 22 decembrie 1989, de „eroi nationali”. Haida-dé! O fi fost, absurdul, inventat de-un român (Eugen Ionescu), dar nici chiar asa! C-un Tismaneanu-n rol de Torquemada si cu puzderie si de puradei (si la periferie, si-n centrele oraselor), si de impostori (prin centrele snoabe ale oraselor cu cladiri netencuite, nevaruite, cu structura de rezistenta compromisa, si ajungând ruine…).
#Charlie – Nu stiu daca ai observat cum functioneaza mecanismul de postare, dar cred ca n-ai data atentie acestui detaliu insignifiant si, totusi, important in felul lui. Cand postezi tu la nume apare Charlie. Cand cineva iti raspunde s-a utilizat semnul „@” semn utilizat prin cutuma la adresele de mail, adica cutarica @ (de la, la) yahoo.com, de la mail.com etc. etc. Pentru ca eu sunt un mare „iubitor” de rezistenti am preferat ca in locul lui „@” sa folosesc „#”. Utilizarea nu are nici o conotatie si nu este o eticheta sau o asimilare cu ceva/cineva, ci pur si simplu un semnal ca ce urmeaza este un raspuns ori o replica, ori …. dupa cum devine cazul. Deci nu te-am asociat rezistentilor in cauza si, te asigur, poti fi convins de asta. Pe de alta parte, insa, m-am simtit vizat de atacul taios la adresa celor care, daca citesc un text si nu-l pricep sau il inteleg gresit „mai bine tace, naibii din cloantza ca sa nu se faca de ras!!!”. Si asta din cauza ca ceilalti postaci par sa fi inteles foarte clar totul (intelegere care, uneori, acopera o totala nepricepere sau o crasa indiferenta fata de subiect). Fiind, deci, singurul nedumerit in legatura cu natura substratului demersului „istoric” mi-am exprimat incapacitatea de procesare si …. a iesit ce vezi. Totusi, da-mi voie ca pe baza putinelor elemente de stiinta dreptului, pe care le-am acumulat, atat cat m-a dus mintea, facand aceasta facultate cam acum 150 de ani, sa-ti repet ca demersul este o jonglerie conceptuala si verbala care apartine „capodoperelor” care demonstreaza ca 2=3. Este insa o parere proprie si nu doresc s-o var pe gatul nimanui cu sila si despre care nici nu vreau sa polemizez cu cineva. Asta neinsemnand, insa, ca trebuie sa-mi tin pliscul sau sa ma perpelesc la gandul ca „m-am facut de ras” in fata cuiva. In rest, vorba cantecului, s-auzim numai de bine.
Chestiunea nu-i Manolescu. Legile s-au schimbat după 1990. Uniunea n-are organizare legală, adica organele de conducere sa fie controlate de membrii persoanei juridice. Uniunea de pe vremuri, era a statului, scriitorii erau beneficiari și la o adică indezirabili erau imediat excluși. Manolescu acționează azi de parcă ar fi in fruntea unei uniuni legal înființată de scriitori, ceea ce nu este adevărat. Știe ca nimeni dintre membri nu îl poate contrazice, pentru ca la o adică nu are calitate, uniunea nefiind constituită după legile actuale.