O criză care nu-şi găseşte leac

Untold

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, Doina Goşa, a anunțat că necesarul la nivelul Capitalei este de 500-600 de componente pe zi, în timp ce oamenii care vin să doneze sânge, într-o zi normală, sunt aproximativ în număr de 200-250.
Doina Goşa, a declarat că medicii rămân neputincioși în fața nevoii pacienților dacă oamenii nu se mobilizează în vederea donării.
Ea a mai spus că alte probleme majore cu care centrul se confruntă sunt numărul mic al donatorilor de trombocite, dar și al celor cu grupe rare de sânge și cu RH negativ. „Râmân în jur de 250 de pungi de sânge pe care noi le procesăm însă din păcate nu este suficient. Avem probleme în ceea ce priveşte trombocitele pentru că noi le recoltăm şi le facem de la donatorul care vine în mod constant la donare şi în felul acesta numărul donatorilor de trombocite este mai scăzut decât numărul general al donatorilor. De la donatorul nou nu facem trombocite”, informează directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București.
Conform sursei citate, importanța educării oamenilor în sensul donării constante trebuie să reprezinte o prioritate, întrucât în timp ce numărul donatorilor scade, cel al pacienților care au nevoie de sânge se păstrează constant.
„Ceea ce este foarte important este că oamenii trebuie să vină constant să doneze sânge şi un alt mesaj pe care l-aş transmite este acela că în lunile iulie şi august, din păcate, numărul donatorilor de sânge scade, iar numărul pacienţilor nu scade rămâne acelaşi şi nevoia este aceeaşi. De aceea i-a ruga pe bucureşteni înainte de a pleca în concediu să treacă pe la noi să lase o pungă de sânge”, a conchis Doina Goșa.
Vineri, la Centrul de Transfuzii Bucuresti a avut loc evenimentul dedicat Zilei Internaționale a donatorilor de sânge desfășurat sub sloganul ,,Sânge sigur pentru toţi”.
Sorina Pintea a precizat, prin intermediul unui mesaj transmis de la Luxemburg, unde se află pentru a conduce Reuniunea Formală a miniștrilor Sănătății în cadrul Consiliului UE, în mandatul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, că trebuie subliniată importanța Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge în vederea conștientizării necesității donării de sange. Ea a mai spus și că le mulțumește donatorilor pentru gestul lor „care face diferența în lupta medicilor pentru viață”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Bun.Sa donezi sange este un lucru bun.Insa cand ai nevoie urgenta de sange,cu hemoglobina 4,cu donatori de sange,afli ca sangele pleaca de la centru de transfuzii si nu mai ajunge la spital la persoana care are nevoie urgenta,se pierde pe drum.Alta varianta ,pe care o folosesc medicii spun [asta in circa 4-5 zi]ca a venit sangele ,dar nu este compatibil cu sangele pacientului.Poti sa mori cu zile ca nu vor sa faca decat cui vor ei,pacientilor care au relatii si putere politica[posibil si financiar].Este o adevarata mafie a sangelui.Foarte multe persoane cu care am dicutat s-au confruntat cu aceasta problema,de ani de zile.Nimic nu se rezolva.Protocoalele nu se respecta.Se minte ca nu merg laboaratoarele sambata si duminica,ca se trimit la gramada pungile,,nenominalizat si cand ajung la spital,ghinion ,nu este compatibil.Dar acelasi sange este foarte compatibil la pacienti pe care ei dorec sa-i salveze.In schimbul sangelui se baga perfuzii la greu cate 2 pungi pe zi cu NACL,in fiecarezi ,fara sa se tina cont ca pacientul a avut infarct .Dupa lupte grele se baga pungi care sunt din stocul de rezerva si care probabil sunt aproape de expirare,pentruca hemoglobina creste doar cu o, 3[in loc de de 3 sau 4 pentru fiecare punga]Asta s-a intamplat anul acesta la Spitalul Filantropia din CRAIOVA -sectia ATI {Hematologie]Intai sa se rezolve mafia sangelui si cred ca dupa aceea lumea va intelege ca trebuie sa donezi,altfel daca fiecare pateste asa ceva cand ii crapa buza ,ce cale de convingere mai aveti.Tot in Craiova,persoane aflate pe masa de operatie ,asteapta ca rudele disperate sa faca rost de sange.Medicii care acum au salarii foarte mari se cred niste dumnezei ,care decid cine sa traiasca si cine nu.[Zicand chiar daca ne reclami nu rezolvi nimic,tot de noi depinde ,nu ne obliga nimeni sa facem decat ce consideram noi]

  2. Eu am avut 3 cazuri in familie:intri cu o boala in spital si iesi cu alta,nu ai scapare daca ai peste 70 ani!Ii tot dam cu subfinantarea la „sanatate”,dar azi se dau de 8 ori mai multi bani la „sanatate”decat pe timpul lui Ceausescu,vedeti vreo imbunatatire?sa fim seriosi!

  3. Platiti-le Bani DESTUI celor care dau sange.
    CAT ar fi de scump, castigul SOCIAL nu poate fi cuantificat in bani.
    Cat ar fi de scump, o tara care se micsoareaza ca numar de oameni, PIERE.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.