Economistul şi bancherul Lucian Isar continuă acuzele la adresa şefilor Băncii Naţionale a României cu o problemă ce ţine de rezerva de aur a României. Acesta susţine că tonele de aur pe care România le ţine la Londra consumă resurse financiare, nicidecum nu aduc bani statului român aşa cum trebuia. Acesta a calculat că la o rentabilitate medie de 1,5% ţara noastră a pierdut 37,5 milioane de euro pe an. Răspunsul l-a primit de la Alina Constantinescu, arbitragist principal, Serviciul administrarea rezervelor internaţionale, Direcţia operaţiuni de piaţă, BNR. Aceasta spune că pretenţiile vehiculate în ultima perioadă cu privire la obţinerea unor randamente mai ridicate în special în administrarea rezervei de aur, cu trimitere la spusele lui Isar, sunt nefondate şi vine cu clarificări în acest sens pe care le prezentăm mai jos.
Mai mult de jumătate din rezerva de aur de 103 tone a Băncii Naţionale a României (respectiv 60%) este depozitată în afara graniţelor ţării, în principal la Londra. Cotidianul.ro a prezentat recent poziţia BNR în această chestiune, iar acum pune în paralel argumentele lui Lucian Isar şi ale Alinei Constantinescu.
Lucian Isar:
Problema lui Isărescu legată de aur nu este cantitatea de aur depozitată, ci venitul care s-ar fi putut obţine de pe urmă acestei operaţiuni.
Din răspunsul BNR rezultă că BNR ţine aurul la Londra şi îi costă custodia. BNR susţine că a făcut suficienţi bani în trecut, până în 2006, încât să îşi permită să fie generoşi cu cineva anume în ultimii 10 ani.
La o rentabilitate medie de 1,5% pe an, în ultimii 10 ani, suma lăsată pe masă depăşeşte 375 MILIOANE de dolari SUA, adică 37,5 milioane pe an (un avion nou, 2 spitale, 250 mii pensii a câte 150 de euro pe luna, venitul lunar al lui Isărescu pentru 78 de ani).
Asta da cadou. Suma această Nu a intrat în bonusul lui Isărescu, dar ar fi putut să între. E generos. A lăsat-o cu totul, la alţii!
România nu obţine venituri de pe urmă aurului ţinut la Londra ci plăteşte pentru custodie.
Cică aurul Nu a fost furat. Şi BNR insistă pe această tema.
Problema nu este aurul ci VENITURILE ce puteau fi obţinute din aur.
Anturajul BNR se preface că nu înţelege ce înseamnă rentabilitate din păstrarea aurului la Londra.
Veniturile, normal a fi obţinute din menţinerea aurului la Londra, s-au furat sau doar au fost făcute cadou?
Din opinia BNR nu aflăm doar că Isărescu a dezinformat în 2010 cu privire la deţinerea de aur în străinătate ci şi confirmarea faptului că BNR Nu primeşte nimic pentru menţinerea aurului la Londra ci chiar plăteşte pentru această custodie.
Pentru a masca discuţia legată de cadoul oferit prin lipsa de remunerare pentru aurul de la Londra, Isărescu a regizat lansarea Muzeului Tezaurului de la Tismana.
BNR nu poate aduce imediat aurul în ţară pentru un motiv simplu: acordul informal de a nu aduce aurul înapoi în România, pentru a produce bani pentru alţii.
Înainte de o decizie a lui Isărescu din 2006 se făceau bani din plasamentul aurului, aflat oricum de multă vreme în străinătate. Din rapoartele BNR din anii 2005 şi 2006 aflăm că băncile favorite pentru plasarea aurului erau Fortis Bank, Morgan Stanley şi Nova Scoţia Bank.
BNR încearcă o justificare pentru cadoul oferit, încă Nu ştim cui, de a nu rentabiliza deţinerea de aur de la Londra:
– Există o analiză realizată în 2006 pe care se bazează decizia lui Isărescu de a nu mai primi venituri pe aurul aflat în străinătate; nu ştim de ce studiul nu a fost actualizat în ultimii 10 ani inclusiv pe fondul atingerii maximului istoric de preţ al aurului în anul 2011
– BNR Nu poate atinge rentabilităţile maximale invocate în opiniile mele; EU CER că aurul să producă ceva mai mult decât zero în ultimii 10 ani; la 2,5 miliarde de dolari, în aceşti 10 ani se strângeau cât se dorea a se obţine din tăierile de salarii şi pensii în 2010
– Rentabilitatea obţinută până în 2006 acoperă costurile de custodie plătite în ultimii 10 ani.
În rezumat, BNR ţine aurul la Londra, îi costă dar au făcut suficienţi bani în trecut încât să îşi permită să fie generoşi cu cineva anume, în ultimii 10 ani.
Curtea de Conturi a României Nu poate ignoră perioada 2002-2016, indiferent câte prietenii istorice există cu anturajul lui Isărescu.
Alina Constantinescu:
Referitor la administrarea activă a rezervei de aur deţinută la Londra, precizez că, după depăşirea situaţiei dificile legate de vârful de datorie externă din anul 1999, Banca Naţională a României, în politica sa de administrare a rezervelor internaţionale, a considerat utilizarea de depozite pe termen scurt ca modalitate eficientă de păstrare a unui grad relativ ridicat de lichiditate a rezervei de aur.
Această metodă a condus la obţinerea de venituri sub formă de dobânzi (încasate în aur sau valută), păstrându-se în acelaşi timp proprietatea asupra activului şi la diminuarea costurilor de depozitare.
Fructificarea rezervei de aur prin plasamente la contrapartide aprobate, specializate în astfel de operaţiuni, s-a efectuat până la jumătatea anului 2006.
Decizia de stopare a acestei activităţi a fost determinată de scăderea drastică şi menţinerea la nivele foarte scăzute a ratelor dobânzilor oferite pentru depozitele de aur, în special a celor pe termen scurt (până la 6 luni). În perioada anilor 2000 – 2006 preţul aurului a crescut cu peste 134 la sută (de la 272 la 637,7 dolari/uncie) şi a avut ca impact diminuarea de către producătorii de aur a activităţii de acoperire a riscului de scădere a preţului, ce a generat scăderea constantă a nevoii formatorilor de piaţă de atragere de aur fizic.
Astfel, nivelul scăzut al dobânzilor obţinute pentru plasamentele de aur (acestea se situau la sfârşitul lunii martie 2006 la circa 0,02 la sută) a condus la diminuarea accentuată a randamentului obţinut din aceste operaţiuni.
În aceste condiţii a fost preferată utilizarea limitelor de expunere faţă de entităţile private, aprobate conform strategiei de administrare a rezervelor internaţionale aferente acelei perioade pentru plasamente în valută (euro, dolari americani, lire sterline) al căror randament era superior la acea dată (2,57 la sută la euro, 4,56 la sută la dolar american şi 5,26 la sută la lira sterlină), pentru maturităţi similare, decizie ce a condus la obţinerea unor venituri mai mari în aceleaşi condiţii de risc de credit.
În consecinţă, utilizarea în continuare a limitelor menţionate pentru plasamentele de aur ar fi împiedicat fructificarea corespunzătoare a rezervelor internaţionale.
Începând cu luna septembrie 2008, pieţele financiare au fost marcate de cea mai mare volatilitate din ultimii 70 de ani, după ce sistemul financiar internaţional a ajuns într-o situaţie de cvasi-blocaj ca urmare a crizei generale de lichiditate generată de falimentul companiei Lehman Brothers, faliment urmat de dispariţia bruscă a încrederii pe piaţa financiară internaţională.
Astfel, în contextul unui mediu financiar dominat de aversiune generală faţă de orice produs ce încorpora risc de credit, a creşterii semnificative a probabilităţii de faliment a contrapartidelor eligibile, a diminuării calificativelor acordate acestora de către agenţiile de apreciere a riscurilor, Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale a decis şi suspendarea activităţii de plasare de depozite în valută la entităţi private.
Tendinţa de diminuare a expunerii faţă de entităţi private s-a manifestat şi în rândul celorlalte bănci centrale din Uniunea Europeană. Astfel, media expunerilor acestora faţă de tipul de entităţi menţionate a scăzut la 2 la sută în luna septembrie 2013, de la circa 15 la sută în luna ianuarie 2004, conform datelor publicate de către Fondul Monetar Internaţional.
Adoptarea unei conduite bazate pe principiile consacrate în practica internaţională privind siguranţa, lichiditatea şi performanţa investiţiilor în cadrul activităţii de administrare a rezervelor internaţionale a condus la prevenirea înregistrării unor pierderi financiare şi/sau de imagine.
În antiteză cu această abordare se menţionează cazul Albaniei care în anul 1990 a înregistrat pierderi de 150 milioane dolari americani (sumă ce reprezenta 115 la sută din valoarea exporturilor ţării pe anul respectiv) ca urmare a unei speculaţii financiare pe piaţa valutară internaţională. Acest fapt a condus la pierderea rezervelor valutare şi acumularea de arierate la plata datoriei externe în valoare de 550 milioane dolari americani (suma reprezenta de nouă ori veniturile obţinute de economia albaneză din exportul de bunuri şi servicii).
În consecinţă, pretenţiile vehiculate în ultima perioadă cu privire la obţinerea unor randamente mai ridicate în special în administrarea rezervei de aur sunt nefondate având în vedere că obţinerea acestora este direct corelată cu nivelul de risc asumat.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.