O ”povară de nesuportat” pentru țările est-europene

Pe lângă discuțiile legate de Brexit și prelungirea sancțiunilor împotriva Rusiei, Consiliul European ce are loc la Bruxelles pe 12-13 decembrie va discuta despre planul de reducere la zero a emisiilor cu efect de seră, până în 2050.

Pentru Germania, Franța, Olanda și alți contributori neți la bugetul UE, angajamentele pentru lupta împotriva încălzirii climei sunt pe primul loc. Însă pentru țările din Europa Centrală și de Est lucrurile stau diferit.

Gergely Gulyas, șeful cancelariei premierului Ungariei a și declarat că reducerea la zero a emisiilor de carbon în țara sa, până in 2050, ar fi ”o povară de nesuportat”. El a mai spus că un asemenea obiectiv nu poate fi atins fără contribuția tot mai mare a energiei nucleare. O treime din necesarul de energie al Ungariei provine din surse nucleare. Din arderea cărbunelui se obține doar 15% din energie.

Situația este mult mai dificilă în Polonia, care obține 80% din energia electrică din cărbune, iar țara nu are încă o centrală nucleara și proiectele pentru construcția uneia sunt considerate foarte costisitoare. Cât privește Cehia, premierul Andrej Babis este unul dintre cei mai aprigi critici ai ambițiilor ecologiste europene.

Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen vorbește despre un pachte de ajutor de 100 de miliarde de euro pentru a ajuta statele membre să renunțe la combustibilii fosili până în 2050. În plus, se au în vedere investiții de 1.000 de miliarde de euro în energie verde, până în anul 2030.

Cele o sută de miliarde de euro sunt prea puțin, spun diplomați europeni din țările care ezită, scrie Reuters. ”Pentru noi este cu siguranță prea puțin. Atât în termeni de energie nucleară, cât și în ce  privește sprijinul financiar”, spune unul dintre diplomați, sub protecția anonimatului. ”Vor trebui să vină mai mulți bani… însă unele țări nu vor fi deloc entuziasmate să ridice pragul de 100 de miliarde de euro”, spune un alt diplomat.

Disesnsiunile ditre țările membre s-au văzut deja în cursul acestei săptămâni, când diplomații trimiși la Bruxelles au blocat un set de reguli noi care să stabileasca care produse financiare sunt ”verzi” și ”sustenabile”. S-au opus Marea Britanie, Franța, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Bulgaria și Slovenia. Aceste țări se tem că noile reguli europene vor dăuna investițiilor în energia nucleară și acțiunilor companiilor din domeniu. Așa-zisa ”taxonomie europeană” nu exclude aceste investiții, însă nu le considera nici ”verzi” și nici ”sustenabile”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Nu exista POVERI DE NESUPORTAT pt.tari mici si slabe. Astea slabe au suportat jugul otoman,jugul hitlerist, jugul bolsevic ,au va sa zica experienta,nu sint luate din oala.

  2. Deja avem drumul trasat spre lumansri sau felinar in locul becului, in loc de gaze naturale pentru centrale,intram pe balega animalelor sa ne incalzim si despre mancare: tinem post negru ca asa indica popii si siteuri-le de slabit???! Doar asa vor rezista pensiile speciale mare parte peste limita suportabilitatii bugetului de stat,indemnizatiile europarlamentarilor care in mare parte isi bat joc de tara si conationali!

    • Dezvoltarea durabila si verde va incaiera tarile lumii. Pana acum a fost doar teorie si ceva minime practici. Dar in conditiile epuizarii unor resurse, a consecintelor climatice, fiecare tara va dori sa aibe avantaje, mai ales marile puteri.Razboaiele tot de la resurse au pornit.

  3. Atunci de ce se construieste de zor conducta intre Rusia si Germania? Gazele ruseasti sunt verzi? Sau numai tarile estice trebuie sa se supuna si sa cumpere energie de la cine trebuie.
    Sa presupunem ca e o vara secetoasa, e noapte, nu bate vantul, adica hidro nu, eoliene nu, fotovoltaice nu. Cine produce energie electrica? Pentru asta sunt necesare centralele nucleare, cele pe gaze si carbune cu precizarea ca exista tehnologii care sa reduca poluarea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.