O Românie clădită pe politică sau o Românie condusă după principii?

Guvernul a fost dat jos, şi premierul, numit în doar 7 ore. Dar cât va dura până când România va clădi o democraţie adevărată şi sănătoasă?

A fost dat jos guvernul, care a avut cel mai scurt mandat din istoria recentă a României. În timp ce parlamentul Cehiei dezbătea moţiunea lor de cenzură în aceeaşi vineri fatidică, România a dat jos un guvern, au fost consultări cu preşedintele despre formarea unui nou guvern, au urmat două ore de suspans, iar deznodământul a fost un nou prim-ministru desemnat până la ora începerii talk show-urilor. România a demonstrat o eficienţă aproape nemţească.

A fost un act de democraţie rapid derulat şi consumat. În schimb, dezbaterea în parlamentul Cehiei a durat 9 ore şi guvernul a trecut. Ca şi în România, problemele societăţii rămân.

Democraţie înseamnă însă mai mult decât un vot în parlament, câteva consultări politice şi un nou guvern. De ce au fost atât de nepopulare ultimele două-trei guverne? Cum guvernezi e mai important decât numele miniştrilor.

Dacă se poate da jos un guvern şi să se numească un nou prim-ministru în doar câteva ore, fără un puci sau altceva ilegal, cât de mult ne trebuie să construim şi să reclădim democraţia. Va fi un efort mult mai lung, mult mai anevoios, dar mult mai important pentru binele României.

Întrebări necesare pentru noul guvern şi cei care joacă un rol activ în viaţa publică, fiecare cetăţean interesat de viitorul ţării lui.

Ce se va întâmpla cu vestitele servicii secrete? Se vor depolitiza sau vor fi numiţi doar noi ştabi şi stăpâni politici care se îmbracă cu altă cămaşă? Vor manipula şi vor face acte nedemne de o democraţie sau se vor alinia regulilor democratice?

Ce se va întâmpla cu oamenii numiţi pe criterii politice, nu pe competenţă profesională, directori de şcoli, directori de spitale, directori de alte instituţii?

Baroni? Se vor schimba baronii ”lor” cu baronii “noştri”?

Ce se va întâmpla cu clientela politică ce primeşte favoruri de la cei care sunt actualii locatari ai Palatului Victoria? Se vor îmbrăca în roşu acum în loc de portocaliu?

Ce se va întâmpla cu subalternii care până mai ieri erau siliţi să dea o parte din salariul lor la partidul de guvernământ?

Ce se va întâmpla cu ziariştii care erau înregimentaţi politic? Vor cânta o altă melodie? Vor nuanţa preferinţele lor? Vor spune “Iartă-mă. Am greşit”?

Alegerea e simplă. O Românie clădită pe opţiuni politice efemere sau o Românie care se bazează pe principii.

Mii şi mii de protestatari care au ieşit în ianuarie pe străzile oraşelor româneşti au cerut o schimbare, o societate fair, clădită pe reguli europene (cele vechi, nu cele practicate azi).

România are o şansă acum să facă ce s-a început în 1989, dar nu a fost niciodată finalizat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.