O șansă nesperată pentru mineritul autohton

Centralele Mintia şi Paroşeni riscă să rămână fără cărbune

Valea Jiului și bazinul carbonifer Oltenia ar putea fi revitalizate după ce Uniunea Europeană și-a revizuit programul energetic în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Întrucât Europa este dependentă de gazul rusesc, autoritățile de la Bruxelles au permis revenirea la producerea energiei electrice pe bază de carbune, punând astfel o pauză politicii de mediu Green Deal. „Nu există tabu-uri în această situație. Istoria a luat o altă turnură săptămâna trecută și trebuie să ne adaptăm la această schimbare istorică”, a spus șeful politicii de mediu Green Deal, Frans Timmermans.

Aceasta schimbarea de optică este una istorică pentru că în ultimii ani UE au trecut la o politică agresivă de de-carbonizare a sistemului energetic. Renunțarea la cărbunele extrem de poluant a dus însă la creșterea prețurilor la energie. În plus, multe bazine carbonifere din UE, inclusiv din România, s-au închis sau sunt în curs de închidere. Pentru că Rusia utilizează acum arma energetică, Europa face în câteva zile ce n-a făcut în ani, și anume decuplarea de resursele rusești. Iar un prim pas îl reprezintă revenirea la cărbune, urmând ca în viitor să diversifice rețelele de gazoducte către zone precum Caspica, Africa sau Orient, alături de construcția de terminale pentru gazul lichefiat.

Timmermans a anunțat că UE va adopta săptămâna viitoare legislația necesară pentru ca statee membre să poată utiliza în continuare cărbunele. Mai multe state membre, printre care Italia și Polonia, au anunțat deja posibila redeschidere a unor centrale electrice pe cărbune.

România încă n-a anunțat nimic în acest sens, dar este posibil ca în zilele viitoare să apară primele semnale din partea autorităților. În momentul actual există prevederile din Planul Național de Redresare și Reziliență care stipulează că se va elabora un calendar de înlocuire a cărbunelui din mixul energetic până în 2032. Practic, peste 11 ani ar trebui să nu mai avem nicio termocentrală care va arde huilă sau lignit. Mai exact, până cel târziu în trimestrul 3 2026 se vor închide cel puțin 5 din cele 9 exploatații miniere pe lignit din cadrul CE Oltenia. În plus, sunt prevăzute înlocuirea a cel puțin 1.300MW pe lignit cu capacitate flexibilă pe gaz, în ciclu combinat hydrogen readiness sau în înaltă cogenerare. Executivul avea în plan ca minele de huilă Lonea și Lupeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara săfi închise până în Q2 2025, iar cele de la Vulcani și Livezeni – până în Q2 2032.

În 1990, în sectorul minier românesc și industriile conexe din cele cinci zone miniere ale României, – Valea Jiului, Deva, Rovinari, Motru și Baia Mare, lucrau aproape un milion de persoane. Peste 650.000 dintre angajați au fost disponibilizați numai în perioada 1995 – 2007, când s-au închis 556 de mine. Impactul a fost uriaș, în primul rând în Valea Jiului, cea mai mare zonă minieră, și a generat nu doar sărăcie, ci și conflicte sociale puternice. În 1997, în cadrul procesului de restructurare a sistemului energetic, aproximativ 20.000 de mineri de la Regia Autonomă a Huilei (Valea Jiului, cea mai mare companie de minerit din România) au fost disponibilizați la cerere, atrași de salariile compensatorii oferite.

De noua politică a UE ar trebui să profite cei doi coloși din zona mineritului: Complexul Energetic Oltenia (compania care are concesionate minele din bazinul Olteniei, plus cele trei termoncentrale pe lignit: Turceni, Rovinari și Craiova) și Complexul Energetic Hunedoara (care are concesionate minele de huilă din Valea Jiului, dar și centralele de la Deva și Paroșeni)

Situația lor financiară este însă precară. Complexul Energetic Oltenia SA a beneficiat în cursul anului 2020, în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare, de un împrumut în limita sumei de 251.046,025 mii euro, pe o perioadă de 6 luni. În conformitate cu prevederile actului normativ, În situatia În care societatea nu rambursa la termen acest imprumut si dobanzile aferente, era obligată să notifice Comisiei Europene un plan de restructurare care să demonstreze restabilirea viabilităţii companiei pe termen lung Planul de restructurare are în vedere politica de decarbonare trimis spre aprobare Comisiei Europene, centrat pe ideea menţinerii în activitate a companiei şi alinierii acesteia la efortul european de reducere a emisiilor de carbon.

Prin aplicarea măsurilor din planul de restructurare emisia specifică la nivel de companie se va diminua de la 0.82 t CO2/MWh în 2020, la 0.51 t CO2/MWh începând cu anul 2026, ceea ce reprezinta o reducere de aproximativ 38%. Acest lucru se explică prin aceea că, prin implementarea planului de decarbonare, Complexul Energetic Oltenia va avea capacităţi noi de producţie, mai puţin poluante, cu o emisie specifică (t CO2/ MWh produs) mai mică. Asta în deja vechea gândire cu Green Deal. În noua paradigmă, urmează să vedem ce decid cei de le Bruxelles.

La Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvență, pentru salvarea activelor functionale energetice, a fost demarată o procedura reglementata prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 60/2019, privind reglementarea unor măsuri financiar – fiscale necesare pentru siguranţa alimentării cu energie electrică precum și pentru stabilirea unor măsuri referitoare la
obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și a împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici, ce fac obiectul unor decizii de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegalcu modificările și completările ulterioare, procedura care stabileste o modalitate specială de stingere a
obligaţiilor fiscale și bugetare prin darea în plată a active funcţionale energetice si activele miniere ce asigura carbunele necesar functionarii acestora.

Sucursala Electrocentrale Deva a intrat în luna mai 2021 în conservare ca urmare a faptului că prin nerealizarea investițiilor de mediu la cele două instalații mari de ardere IMA 2 și IMA 3, împotriva României a fost declanșată o procedură de infringement (Cauza 2018/2202 – Nerespectarea art. 32 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale și art. 6 alin. (2) din Decizia de punere în aplicare 2012/115 de stabilire a normelor referitoare la planurile naționale de tranziție menționate în Directiva 2010/75/UE).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

32 de Comentarii

  1. Nu va puneti mari sperante . Ai nostri sunt mai catolici decit papa . As vrea sa ma insel…

  2. Războiul este un dus rece pentru Lumea Adormita Civilizata .

    Cu Pandemia ne – am lămurit și cum am ajuns la fund de sac a venit vremea sa reconsiderăm și Încălzirea Globală …

    de unde rezulta ca propaganda și manipularea sunt bune numai pe timp de pace .

  3. Tzarii cat mai mult carbune! Noroc bun!
    Ia sa vedem de unde vor mai gasi mineri, dupa ce toate minele au fost inchise, iar minerii care n-au fost pensionati volens nolens s-au facut sparanghelieri si capsunari.
    Mineritul nu-i o meserie pe care s-o inveti ad-hoc.

  4. Mulți la pensie (interzis cumul pensie – salariu), de unde fonduri pentru refacerea structurilor abandonnate (‘conservate’), banii merg în altă parte .

  5. Green Deal ul este o mare escrocherie prin care se taie drepturi ale omului si se castiga mai multi bani de la populatie fortand sa cumpere cosciuge (auto) electrice mult mai proaste si mai scumpe. Bineinteles ca Romania va rata si aceasta sansa.

  6. Da ne mai intorc nemernicii astia cum vor ei. Chiar nu putem sa renuntam la clica din ue si la deciziile lor aberante ? Cat mai stam plecati ca niste slugoi ordinari in fata depravatilor de la bruxel ? Chiar nu ne putem vede interesul de tara singuri fara amestec extern ? Cat de prost si vandut poti sa fii sa iti inchizi caldura, lumina, curentul, hrana, apa la ordinele unor bestii europene ?

  7. Da’ bravo! Adică cum, toată harneala cu dealul verde stătea în baza gazului de la ruși? N-are cum, știi ce zic. UE sau USofA nu ne-a mințit niciodată, doar n-om fi atât de proști să nu-i credem în continuare, știi ce zic.

  8. Ce porci. Ce ticăloși. Ce scârbă te cuprinde. Să mai crezi ceva din ce spun cu “Vai! planeta Pământ e pe ducă că ardem lemne, cărbune și miriștile de buruienile uscate cu semințele de anul trecut”. Lemnul din Carpații României numai pentru Holzindustrie Schweighofer Sebeș, copacii Austriei intangibili sunt să le facă lor oxigen. Mai putem sta la masa UE cu asemenea nemernici? România încă n-a anunțat nimic în acest sens”!!! Ea are în PNRR bani să închidă mineritul pe cărbune din Oltenia și să renoveze conace de grofi din Ardeal. Cu Barna Tánczos Ministrul Mediului blocajul pe mediu pentru Oltenia va fi neîntrerupt. Despre nepricepuții de la Economie și Energie slugi mizerabile ale USA și UE au sarcină de înarmare, de alungat firmele rusești și lasat mii de români de drumuri. Cu industriile de îngrășăminte dependentă de gazul rusesc, la o țară ce am ajuns iar eminamente agrară,? Iuhu! le închidem și pe ele. Reluăm prostia ceaușistă și trecem termocentralele de cartier de bloc din nou pe cărbune cu Remiza de cenușe? Nicolae Ceaușescu a fost primul președinte al României; domnul Iohannis după ce face și în ce dezastru implică România susținut de Parlament și SRI, va avea satisfacția să fie ultimul președinte. La terminarea mandatului România are toate șansele să nu mai existe printr-o hotărâre UE identică cu ce cu cărbunele. “România e vinovată, de la ea eu plecat toate provocările armare spre Rusia, am fost prostiți de români câ-i ocupă rușii. Să fie împărțită.” Ofițerii SRI, domnii Ciolacu și Câțu și G. Simion, Rareș Bogdan, Coloș și destui ziariști belicoși zilele acestea, sau monstrul Băsescu vor avea de mult vile în Elveția că-i țară neutră!

  9. Romania funtasa fortata de eurosreiti din politica de astazi sa se prostitueze industrial si sa inchida capacitati energetice , pentru a ajuta Hungaria sa devina stapana peste destinul energetic al Romaniei . Iar pentru toate astea trebuie sa multumim Molotov-Ribentroff , dar si zmeilor europeni ca Holandejii sau Italiano-mafioto . Trebuie sa ii deconspiram , sa le batem obrazul si sa-i punem sa ne plateasca distrugerile organizate de benzile lor de agenti industriei romane.

  10. „… Rusia utilizează acum arma energetică”. Întreb și eu, de când utilizează Russia arma energetică? Nu Germania a blocat certificarea calității conductei Nord Stream II construită de ruși pe banii lor? Nu la bursă au crescut prețurile la gaze? Le-au scumpit cumva rușii? Nu s-a auzit de așa ceva nicăieri. Mai mult: Ungaria are contract pe 15 ani cu rușii pentru furnizarea gazului la preț de nimic în timp ce noi și UE nu știm dacă trecem iarna cu bine. Totul se reduce în UE la cultivarea urii față de ruși prin respingerea ofertelor rusești indiferent cât ar fi ele de avantajoase pentru Europa și învinovățirea rușilor pentru faptul că există, interzicerea accesului la presa rusă care spune adevăruri deranjante pentru europeni și intoxicarea populației cu minciuni. Mă aștept la un dezastru economic imens și dureros pentru zona euro în viitorul cel mai apropiat, inclusiv ieșirea din UE a câtorva țări. Într-un conglomerat de state care vorbesc cel puțin 27 de limbi este greu să ascunzi adevărul și să prezinți în continuu minciuna pe post de adevăr. De altfel, oamenii de afaceri amerikani au fost sfătuiți în scris de CEO-ul BlackRock să nu mai investeaSCă nici măcar o centimă în UE iar când Larry Fink dă asemenea sfaturi ele devin profeție autoîndeplinită. Cu cine să facem economie adevărată și prosperă? Cu cine are în cap numai LGTB, educație sexuală în grădinițe, simpatizarea nazismului și disprețul față de creștinism? E imposibil.

  11. se intampla cand nu ai nici-o strategie, nici-o viziune!
    Si UE si Romania, sunt conduse de niste agarici numiti politic. Sii, cine a intrat in politica?
    Hotii, frustratii, curvele si de de nu, spionii.
    Asta este realitatea tovarasi! Iar cainii de paza ai tarii care trebuiau sa cearna neghina, au alte interese, BANII!

  12. Green Deal-ul nu e valabil si in atacurile distrugatoare si ucigase din ucraina? Doar cand e vorba de inchis totul in Romania sunt valabile?

  13. Da, da, tu, ala din poza ! De ce tot plantezi panselute pe intuneric, nu vezi ce groase au crescut tulpinile alea galbene, tot din poza, ale florilor plantate in ’90, la chemarea tovarasului Iliescu ? Si mai termina cu prostiile astea cu carbunele care polueaza, nu vi s-a spus tot de la UE ca „nu e ecologic” ?

  14. Creștină și umană gândirea Occidentală: “Decât să luăm gaz de la ruși mai bine grăbim cu câțiva ani Sfârșitul lumii”. Sfârșit pe care de altfel tot știința Occidentului a anunțat-o când a văzut că și alții, inexistenții acum 60 de anii, precum asiaticii (chinezii, și alții) indienii, arabii și sud-americanii vreau la masa cu bucate a bogaților europeni, și americani. Cât despre șansa României nu prea mai e cu cine. Dacă polonezii s-au mobilizat deja credeți ca la noi va reporni cineva termocentrala Mintia, mineritul pe cărbune, mineritul neferos și formidabila metalurgie neferoasă pe care am avut-o? Să dea Dumnezeu, că cu cine e acum la deciizi și ce cunoștințe puțin probabil.

  15. Deci iata ca PNRR se poate modifica! Dati drumul la Mintia, ultima inchisa de ministrul bandit Popescu si gealatii lui useristi! Dati drumul la hidrocentralele de pe Jiu! PS. Nici Ucraina, dupa conflict, nu va avea pierderi mai mari ca Romania, dupa jaful post decembrist!!

  16. Romania este colonie,liderii sunt slugi.asta e motivul pentru care r rip

  17. Păi acum fără gaz rusesc, cărbunele nu poluează ?Măi să fie, cum ies la iveală toate manipulările de pînă acum , cu privire la incălzirea globală și nu numai, cu plandemia v-ați convins singuri, ca scopul a fost vînzarea de catre bigpharma a vaxinurilor.Cît despre Paroșeni și Mintia,se poate apela la un sobor de preoți pentru trecerea la cele veșnice, huila exista doar în pămant.Nu mai exista personal calificat, școli nici atît,iar exploatarile miniere Lupeni și Lonea sunt depașite tehnologic din toate puntele de vedere, ele fiind la nivelul anilor 60.Ele mai “ funcționează “ azi plus combinatul numit pompos CNH,doar pentru suge bani de la buget pentru clientela politica aflata la putere, rezultatul” muncii” fiind cîteva roabe de carbune ce nu ajunge nici pentru o saptămană a Paroșeniului de exemplu.Deci despre care carbune vorbiți in Valea Jiului ????!!!!

  18. @ JOE : corect , mai sus s-a afirmat ca in 1997 cei care au plecat cu ordonanta au fost atrasi doar de bani , fara sa spuna nimic despre conditiile in care lucrau , marea lor majoritate fiind cei din abataje Apoi nimeni nu spune de prapadul facut in subteran cu metoda de exploatare ” cu subminare ” .

  19. ca popor roman statator de sine nu ne mana nimic in lupta dar cum Romania a ajunsa o colonie. cu vatafii nostri mari consumatorii de laptic licurician, e foarte normal sa fim si noi bagati la inaintare. daca Licuriciul cel Mare se gandeste ca NATO sa intervina si pe ucrainieni sa-i sustina. ca soldatii nostri sa ajunga carne proaspata de tun pentru ca ROTH&CHILD company sa nu-si piarda prada. tara cumparate ca o sclava pentru a sa datorie. iar pe leprele alogene cocotate-n varf de stana le vor durea direc in vrejurile atrofiate c-a noastra tara va fi lovita cu racheta termo-nucleara. si drept urmare noi, romanii si tara vom deveni cenusa si mormane de betoane calcinate si fiare distorsionate. ramanand dupa noi o tara molozata si fara nici o suflare de fiinta romaneasca.

  20. deci ne da m ui e voie sa facem ce avem de facut in Romania suverana? wow…in timp ce Poonia se pregatea sa le dea cu planul verde peste botnitza, ca si ungaria, bulgaria si toate tarile cu adevarat suverane si care lupta pentru oamenii lor, Romania deja inchidea pe banda rulanta tot. suntem condusi de TRADATORI SI CRIMINALI! asta nu este motiv de bucurie ! este motiv de jale!

  21. Păi cum rămâne cu STOPAREA POLUĂRII la nivel Mondial ?!
    Ce sens mai are să construiti masini Electrice…dacă,
    se revine la producerea energiei electrice pe bază de CĂRBUNE Foarte POLUANT ?!
    Redeschiderea Mineritului = continuarea POLUĂRII MASIVE.
    Probabil mai importante sunt afacerile din industria Energetică, Banii,
    decât Natura – Mediul în care Trăim, Sănătatea copiilor, a noastră.
    Halal.

  22. tricileta progresista „electrica” este cel mai mare poluant :)) din ciclul „stiai ca…?”

  23. Ce baga si ce vor baga atat termocentralele cat si romanii in centralele termice;cauciuc,plastic,uleiuri reziduale auto si alte uleiuri reziduale,combustibil usor,din petrol reziduabil,pacurina,CLU,si toate gunoaiele aduse din occident.Carbune si gaze mai putin,ca acestea costa mult.Toate acestea sunt arse fara filtru,dupa care se baga naftalina sa se curete cosurile infundate.Asa ca respirati adanc romani,pentru ca rusii sunt ,,dusmanii nostrii,,Carbunele il vom importa de la nemtii care au deschis o gramada de cariere,nicidecum de la noi.

  24. Pe sistemul asta parca vad ca miine poimiine vine de la Bruxelles o informare in care ni se spune ca virusul covid e sanatate curata !

  25. …Nu vă mai lamentați,nu mai ocărâți,nu mai așteptați de la străini!..Căutați un CEAUȘESCU,puneți-l în fruntea țării,dați-i mână liberă,urmați-l ca o unică voință -și în 3 ani veți avea :termocentrale,hidrocentrale,eoliene,solare nucleare,minerit,industrie,flotă,armată,școală,biserică,românism!!!–agricultură,irigații,stațiuni de cercetare etc!

  26. Asa se intampla cand in fruntea demnitatilor europene de prim rang, ajung fel de fel de birocrati, rupti de realitate.

  27. miron cosma:
    „-mi-e dor de o mineriada!”
    (nu mai avem minerii necesari)
    (unde sunt idiotzii utili de la 10 august?)

  28. Prostii de la putere nu vad ca avem potential eolian si hidro. Muntii nostri aur poarta noi cersim din poartan poarta.

  29. Acum nici 2 saptamani carbunele putea, chiar si asa se tranzactiona la 240$/tona… saptamana trecuta a inchis la 417$/tona. Petrolul a inchis la 116-118$/baril, in dimineatza asta la deschiderea pietelor din Asia, vad ca a sarit la 129$. In conditiile in care SUA s-au dus sa cerseasca petrol de la Venezuela, tzara cu mari rezerve care a fost sanctionata de ani de zile, si in care au incercat si o tentativa de rapire a presedintelui socialist, in acelasi timp cu aproape ridicarea sanctiunilor impotriva Iranului. Se pare ca eliberarea a 60 milioane de barili din rezervele strategice de tzarile G7 n-a avut niciun impact. Cica in Germanica nu mai gasesti canistre de benzina metalice nicaieri si zvonuri ca nemtii au dat iama prin tzarile straine duminica sa faca plinurile la preturi reduse. As spune ca treaba e serioasa rau, dar prea putina lumea crede, multi nici nu stiu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.