O țară a intrat oficial în întuneric

Populația din Venezuela a fost obligată să își scoată aparatele electrocasnice din priză pentru că guvernul a oprit alimentarea cu energie electrică pe motiv că țara trece printr-o criză economică profundă care are efecte și asupra producției de electricitate, scrie Business Insider.

Raționalizarea utilizării curentului electric este cea mai recentă măsură usturătoare pe cere guvernul a luat-o pentru cetățenii săi. Deja, venezuelenii se confrundă cu o penurie de alimente și sunt nevoiți să stea la coadă ore în șir în magazine.

Executivul a impus o pauză de curent de patru ore în opt regiuni ale țării începând din acestă săptămână și a anunțat că măsura va dura cel puțin 40 de zile. Au scăpat însă două centre administrative importante, Caracas și Vargas. Inițial, acestea au fost trecute pe lista regiunilor unde se va aplica raționalizarea, însă au fost scutite în ultimul moment.

Momentul opririi curentului l-a luat prin surprindere pe Pedro Tarazona, proprietarul unui magazine din Santa Tresa del Tuy, localitate aflată la sud-est de capitala Caracas. Avea frigiderul plin de carne. Ventilatorul s-a oprit, iar aparatul care procesează plățile bancare nu a mai funcționat din lipsa energiei. Astfel, cel puțin doi clienți au plecat fără să cumpere nimic.

Președintele statului, Nicolas Maduro, spune că situația în care se află țara este din cauza secetei provocată de fenomenul meteo El Nino, care a diminuat debitul de apă în lacurile de acumulare ale barajelor hidroelectrice. Însă, criticii regimului susțin că problemele cu care se confruntă țara se datorează unui management economic defectuos și ineficient în administrarea sistemului energetic național. Economia Venezuelei a fost puternic lovită în ultimii ani de scăderea prețurilor la țiței, în condițiile în care țara este unul dintre cei mai mari producători mondiali. Veniturile s-au diminuat drastic.

Venezuelenii duc lipsa de medicamente, de produse de uz casnic, inclusive de hârtie igenică, sau ulei. Maduro susține sus și tare că Venezuela este victim unui război economic dus de capitaliști. Ca să reducă și mai mult consumul de curent, săptămâna trecută, guvernul a decis să schimbe fusul orar astfel încăt să se mai adauge încă o jumătate de oră de lumină a zilei.

În plus, președintele Maduro a cerut femeilor să renunțe la utilizarea uscătoarelor de păr. Analiștii susțin că măsurile luate de autoritățile de la Caracas, inclusiv acordarea unei zile libere suplimentare în fiecare săptămână, va afecta în continuare productivitatea muncii.

Grupul de cercetare Capital Economics a calculat că acestă criză ar putea reduce și mai mult creșterea economică din acest an, cu aproximativ 1,5%. Întreruperile de energie electrică sunt un pericol special pentru întreprinderi, deoarece creșterea bruscă a puterii atunci când curentul este restabilit duce la arderea rezistențelor de pe aparatele electrice.

Tarazona a spus că a pierdut deja un frigider și o mașină de tocat electric în acest fel. „Noi, comercianții, suferim deoarece echipamentul și marfa se deteriorează”, a spus el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.