Observatorul Cultural „Despre CNA, deontologia presei şi alţi demoni”

„Dacă luăm în calcul reacţiile pe cît de indignate, pe atît de concertate ale anumitor comentatori din spaţiul public, deontologia presei audiovizuale se află în pericol de moarte: pe 6 februarie, CNA a amendat Antena 3 cu doar – oroare! –, 50.000 de lei pentru difuzarea, via Antena 1, a scenetei umoristice de linşaj mediatic O cină romantică cu Andreea Pora. Şi asta în vreme ce emisiunea lui Robert Turcescu, Sub semnul întrebării, a fost amendată cu nu mai puţin de 70.000 de lei pentru nişte imprecaţii pe deplin întemeiate ale lui Dan Puric la adresa mafioticei guvernări USL… Bref, sfidînd protestul celor 600 de ziarişti, deontologi şi intelectuali pro-Băsescu, ca şi somaţiile adresate de avangarda acestora şovăielnicei organizaţii ActiveWatch, Consiliul s-a demascat, arătînd că-şi merită din plin calificativele atît de plastic acordate, într-un articol publicat de Dan Andronic în Eve­nimentul zilei: „CNA suge-suge-sugerează“. Ce ruşine!

Este CNA echidistant? Un lucru îmi pare evident: e mult mai echidistant şi mai nearondat Guvernului (în prezent USL) decît era pe vremea PDL şi decît ar vrea analiştii pro-Băsescu să se creadă. Ştiu că unii mi-ar putea imputa, la o adică, partizanatul asumat, drept pentru care, în loc să invoc – inutil – partizanatul de sens contrar al unor analişti media precum doamna Brînduşa Armanca, voi încerca să apelez la un limbaj pe cît posibil comun cu al celor 600: „înapoi la argument“, la date şi la fapte.

Ce spune un sondaj Mediafax
Potrivit unui sondaj Mediafax, într-un clasament al celor mai amendate televiziuni în 2013, primele trei poziţii sînt ocupate de Antena 3 (18 sancţiuni, în valoare totală de 295.000 de lei), România TV (20 de sancţiuni, 250.000 de lei) şi Antena 1 (23 de sancţiuni, 245.000 de lei), adică de posturile „antibăsiste“. Şi asta – atenţie – într-un an de guvernare USL! Unii au deplîns „degradarea“ (trădarea) eticii jurnalistice în cazul unor membri CNA precum Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea sau Christian Mititelu, foşti angajaţi ai BBC sau Radio Europa Liberă. Dacă însă în privinţa lui Radu Călin Cristea, numit de PNL, poate fi invocată oricînd implicarea în polemici politice şi publicarea de articole partizane, inclusiv în Observator cultural, în cazul lui Christian Mititelu suspiciunile de partizanat USL sînt infirmate de întreaga sa activitate. O comparaţie cu atitudinile membrilor CNA numiţi de PDL sau de preşedinte (Narcisa Iorga, Florin Gabrea sau Valentin Jucan) n-ar fi deloc în favoarea celor din urmă. Nimeni n-a afirmat că sancţionarea Antenei 3 e injustă. În plus, pentru aceleaşi imagini cu Andreea Pora „înfulecînd“ un cîrnat a fost amendat, retroactiv, şi postul România TV, deşi a cîştigat contestaţia de la Curtea de Apel. Întreb: cu ce e mai prejos sceneta umoristică O cină romantică cu Andreea Pora decît şlagăre în devenire precum Balada lui Rică Căcărău? Ce amenzi usturătoare a primit postul B1 TV pentru mizeriile debitate de Radu Banciu despre studenţii bursieri şi studentele bursiere din Republica Moldova („lături/beţivi şi curve“), între multe altele? A semnat cineva vreo petiţie de protest împotriva acestor insanităţi? Nicidecum. I-a somat vreo voce cu reverberaţii externe influente pe cei de la ActiveWatch să ia o poziţie mai fermă? Să fim serioşi.
E clar: avem de-a face cu o minima moralia aplicată, concesiv, „alor noştri“, asimilaţi „răului mai mic“, neesenţial (nimeni nu-i perfect, nu există pădure fără uscături etc.), în timp ce „ai lor“ sînt asimilaţi unui etalon al abjecţiei absolute. Cum să vedem în ei „aceeaşi mizerie“? Nu ne învaţă oare dl Andrei Pleşu „să nu le refuzăm unicitatea“ Antenei 3 şi României TV – o unicitate în Rău, fireşte? Ba bine că nu. Ne învaţă însă „ce e Rău şi ce e rău, adică bine“ nişte spirite obiective şi credibile? Nici pomeneală: e vorba de diverşi opinion maker-i, unii dintre ei respectabili, dar cunoscuţi pentru opţiunile sistematic pro-Băsescu (preşedintele însuşi fiind, cum se ştie, un „rău minimal“, un „imperfect“ necesar întru convertirea mahalalei inepte la valorile euroatlantice).

Mobilizare pentru B1, „răul mititel“

Cum să nu suspectezi, în asemenea condiţii, că mobilizarea în favoarea B1 a fost menită să credibilizeze agenda partizană a „celor 600“, în ideea că B1 (răul mititel) şi Antena 3 sau RTV (Răul unic şi absolut) nu pot fi puse, „relativist“, pe acelaşi plan? Căci a fi „echidistant“ faţă de tabăra pro-Băsescu şi cea pro-USL – ceea ce nu înseamnă neimplicat sau apolitic! – echivalează cu a fi mascat pro-USL: cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Cît despre Răul care-a ocupat, în aceşti ani de criză, minţile bizonilor majoritari autohtoni, puţintică răbdare: va fi exorcizat în momentul în care patronii corupţi şi securişti ai celor două trusturi de presă vor fi arestaţi de „justiţia independentă“, iar patronatele vor fi preluate de oameni care lucrează pentru noi. Ei, ce buni erau satanizaţii Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă (noul Sorin Ovidiu Vîntu) cînd dădeau semne de parteneriat cu „calea“ lui Traian Băsescu!
Prin urmare, „Uniţi salvăm“, Asociaţia România Curată, incidental ActiveWatch, jurnalişti precum Cătălin Tolontan, membri CNA precum Christian Mititelu sau intelectuali publici ca Dorin Tudoran au devenit, făr-a prinde chiar de veste, „uselişti“ sau complici. Ridicol! Avem de-a face, e limpede, cu un complex de inferioritate (citeşte: al lipsei de audienţă TV) la deontologii noştri de dreapta pro-Băsescu, compensat, simetric, printr-un complex de superioritate (al calităţii intelectuale şi etice), cu victimizarea ipocrită de rigoare. Logica pe care se întemeiază atitudinea lor este următoarea: Antena 3 şi România TV sînt „emblemele“ corupţiei şi ale securismului, tot ce se spune acolo e dezinformare şi minciună, iar cei care le creditează şi nu sînt dispuşi să-l vadă în ele pe The Big Satan sînt proşti manipulaţi, iresponsabili resentimentari, ticăloşi vînduţi, idioţi utili sau colaboratori simpatizanţi ai fostei Securităţi. Exact ca în sloganul scandat naiv, în 1990, în Piaţa Universităţii: „Cine este fesenist/ Ori e prost, ori securist“. Vina Antenei 3 şi a România TV se află chiar în audienţa lor primejdioasă strategic (pe această logică, presa a fost inclusă, pe vremea guvernului Boc, la capitolul „vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale“).
Înţeleg foarte bine că, pentru „băsişti“, Antena 3, Realitatea lui SOV şi România TV reprezintă o traumă îngrozitoare: cu sprijinul lor au fost spulberaţi electoral. Înţeleg la fel de bine că, pentru antibăsişti, B1 n-a reprezentat niciodată un demon pustiitor de minţi pe care să-şi propună să-l elimine pe orice cale. Din punctul de vedere „băsist“, Antena 3 şi RTV sînt, ce mai vorbă, Vrăj­maşul. Din punctul de vedere al „antibăsiştilor“, Băsescu e, viceversa, principalul vinovat pentru tot ce nu merge. E clar că şi Antena 3, şi România TV, şi B1 TV sînt arme politice, de luptă partizană, e clar că toate fac rabat de la obiectivitate şi atacă, adesea, cu mijloace nepermise. Fiecare cu adevărul său, fiecare cu publicul său, fiecare cu legitimitatea şi argumentele sale.

„Linia justă“ a Adevărului

Nevoia de arbitru e, în asemenea condiţii, reală. Pentru unii, arbitrul ar putea fi dat de „echidistanţi“. Nu e deloc sigur, deşi oricum e mai bine. Pentru „deontologii de dreapta“, arbitrul cu legitimitate supremă pare a fi însă fie Partidul Popular European, atletul politicilor de austeritate, cu reprezentanţii săi din conducerea Comisiei Europene, fie Departamentul de Stat al SUA. Minunat, numai că acesta nu e un argument intelectual, ci unul de autoritate (geo)politică şi de soft power extern, pe linia (neo)conser­vatoare a Războiului Rece şi pe linia intervenţionistă post-Cold War. Iar cei care-l utilizează o fac, după toate aparenţele, de pe poziţiile unor avocaţi din oficiu ai puterilor girante, sperînd, probabil, să capitalizeze maximum de influenţă publică de pe urma lor. Căci, nu-i aşa, cum să-i acreditezi ca arbitri pe „Uniţi salvăm“ sau pe cei din Asociaţia România Curată (deşi ultimii ar avea, prin apropierea de anticorupţia Monica Macovei & Co, argumente suplimentare în favoarea „direcţiei Vest“)? Cum să-i girezi ca arbitri pe complicii CriticAtac, pe cei care n-au vrut să iasă în stradă exclusiv pentru procurorul Danileţ şi „statul de drept“, pe motiv că ar face „jocurile lui Băsescu“?
Adevărul şi dreptatea sînt chiar la preşedintele jucător, orice altceva le poate da apă la moară lui Voiculescu şi pe ale lui Putin! Felul în care se transmite de sus în jos în toată masa substanţei acest Adevăr ţine de un management autoritar specific, care-i protejează, în pofida tuturor evidenţelor, pe cei chemaţi să-i aplice „linia justă“. Servită în intervenţiile televizate de preşedintele Băsescu însuşi, retorica stigmatizantă la adresa adversarilor ajunge să fie preluată, ca la nişte ordine deghizate prin consemn în opinii personale, de reţeaua fidelilor din spaţiul public şi retransmisă mai departe în aceiaşi termeni.
Pentru o perspectivă mai largă, iată un exemplu de logică de front şi de chemare la ordine servit în presa cotidiană quality: „Sînt semne clare că frontul coordonat, cel puţin iniţial, de Traian Băsescu se fisurează. Pentru că unii se tem că la Cotroceni va veni un personaj cu altă orientare cardinală, dar şi pentru că, pe acest fond de instabilitate, alţii au început să plătească poliţe celor care, în trecut, au fost favorizaţi mai mult de preşedinte. Din fericire, în ciuda prostiei şi orgoliului care îşi fac apariţia şi în tabăra celor ce au înţeles că aceştia sînt cei mai periculoşi inamici ai ţării, România contează. În plus, adevăraţi parteneri au apucat să investească suficient în noi pentru a nu abandona acest avanpost. Nu fără luptă, cel puţin. Ceea ce înseamnă că nici celor ce au început să le tremure genunchii nu li se va permite să dezerteze. Şi cu atît mai puţin să trădeze“ (Dan Cristian Turturică, în articolul „Sfîrşit de partidă (II)“, publicat în România liberă, 3 februarie a.c.).
Comparaţia operată, apocaliptic, de Gabriel Liiceanu, în articolul „Cianura noastră cea de toate zilele“, între cavaleri ai dreptăţii ca Andreea Pora sau Dan Tăpălagă şi „cavalerul lui Dürer“ e, orice s-ar spune, enormă în patetismul ei inobilant. Dar ridicolul n-a omorît încă pe nimeni (n-am uitat momente antologice ale apologetismului comercial din anii ’90 precum „Kierkegaard – Patapievici al danezilor“ sau „arheul Pruteanu“). Ba chiar, după cum ne învaţă tînărul Eliade, curajul de a fi ridicol este un apanaj al personalităţilor excepţionale.

„Dreptul anonimilor la opinie“

Lucrurile devin, în schimb, alarmante cînd un site quality precum contributors.ro o determină pe o colaboratoare ferventă să-l părăsească, prin cenzurări de mesaje şi puneri la punct discrete (v. Adriana Gorga, „De ce am plecat de la contributors?“, 8 februarie 2014). Ce a făcut, de fapt, doamna Gorga? A îndrăznit să contrazică, reverenţios, politicos şi constructiv, de pe aceleaşi poziţii principiale, dar prin scrisori deschise, bias-ul dlui Vladimir Tismăneanu din articolul „Caloriferul, transformatorul şi SIDA. Despre ruina PNL“ în privinţa unor intelectuali anticomunişti („prieteni“ şi „neprieteni“, dar solidari cîndva întru cauză), ca şi exclusivismul dlui Gabriel Liiceanu, care în comentariul sus-pomenit „generaliza injust“ asupra categoriilor sociale pe care „se sprijină România“. Se vede însă că, pentru contributors.ro, nici măcar aşa ceva nu-i îngăduit. Deviaţionismul idealiştilor trebuie adus rapid pe calea dreaptă, ca şi în cazul şovăielnicului Mircea Toma (unde era în joc un ONG important). Există în acest sens şi argumente de autoritate intelectuală, formulate memorabil de opinenţi ca dl Virgil Iordache pe forumul contributors.ro, într-un comentariu despre articolul de rămas-bun al Adrianei Gorga: „Mîndria e un păcat, nu ne foloseşte la nimic. Credeţi că pe mine nu mă mînca limba să vreau să intru în dialog cu Liiceanu sau Tismăneanu sau alţii mari care mai publică pe aici? Ştiţi cînd o să insist să fac asta cu numele la vedere? Cînd o să fiu invitat sau o să am publicaţii la nivelul lor. Să fii autor contributors îţi dă o vizibilitate care te obligă la o anumită rezervă în intervenţiile pe forum, iar să te contrazici obositor pe ches­tiuni tehnice cu Tismăneanu cînd tu n-ai o carte Havard sau Oxford mi se pare o lipsă de măsură“. Mai e nevoie să spun că dna Gorga nu i-a interpelat pe cei doi în calitate de „academici“?
Pentru cei cu memorie mai scurtă sau selectivă, ţin să reamintesc un episod instructiv. Răspunzînd „detractorilor“ care i-au atacat cu argumente similare („cine sînteţi voi să vorbiţi, care vă e opera?“) pe tinerii contestatari ai cultului eminescian din Dilema (nr. 265), revista condusă de dl Andrei Pleşu a publicat, un număr special, un dosar intitulat „Dreptul anonimilor la opinie“. Atunci, în 1998, acest contraargument era oportun. Azi, folosit de cine „nu trebuie“, e nociv. Iată însă că, într-un articol din Adevărul.ro, coordonatorul respectivului număr de-acum 15 ani, Cezar Paul-Bădescu, publică un articol intitulat… „Gâzi şi Turceşti“! Blasfemie relativist-postmodernă: diabolicul Mihai Gâdea şi angelicul Robert Turcescu pe acelaşi plan?!
Să se mai mire cei erijaţi „de partea bună“ a Istoriei că au pierdut încrederea multora dintre cei care le-au fost, cîndva, alături (precum sussemnatul)? Să nu se mire. Pentru că, înainte de orice altceva, e vorba despre încredere; şi despre concluziile pe care le tragi cînd îţi dai seama că Împăratul e gol”.

„Observatorul Cultural”

http://www.observatorcultural.ro/Despre-CNA-deontologia-presei-si-alti-demoni*articleID_29824-articles_details.html

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.