Se întîmplă în societatea românească de astăzi, un fenomen persistent şi îngrijorător, în stare să scape de sub orice control etic, moral, social: proliferarea şi ofensiva răutăţii şi a prostiei, în formele cele mai aberante, cele mai ridicole, pe care natura umană e în stare să le producă şi să le dezvăluie.
O cantitate enormă de minţi bolnave, năclăite de anomie şi ură, de rea voinţă, lipsă de discernămînt şi de logică elementară, într-un cuvînt, de prostie multilateral dezvoltată, ține captivă o țară într-un continuu scandal, degenerînd într-un război și într-un blocaj instituțional, cu prea multe victime nevinovate, colaterale.
De la răutatea și prostia domestică în care doi locatari la bloc securizează cu sîrmă ghimpată roadele unui cireș aflat pe domeniu public, de posibilii Nică a Petrei, pînă la jalnicul spectacol al cîrcotașului politic căruia îi pute orice proiect, orice inițiativă legislativă a majorității parlamentare, în stare să protejeze cu sîrmă ghimpată legile macoviste ale justiției și umbra mizeră a statului băsist, mafiot, nu cumva, cineva, să se atingă de ele, pecinginea răutății și a prostiei pare că n-are limite și nici leac. Mai mult, la intersecția răutății cu prostia se lăfăie personajul acela atotștiutor, priceput la orice, mereu aflat în treabă și expert în datul cu părerea și presupusul, din senin sau la comandă, nimeni altcineva decît… idiotul! Naiv din ignoranță, canalie prin vocație și arivist prin conjunctură, odată coborît din pagini de carte, în realitatea imediată, idiotul își împlinește destinul, rostul, locul sub soare dovedindu-și mereu și mereu utilitatea, marea disponibilitate contestatară cu argumente rizibile sau ofensatoare la adresa oamenilor cu carte, profesioniști onești ai domeniului lor, și, în același timp, dezvăluindu-și, cu orice chip și mijloace, propensiunea pentru slujirea cauzelor pierdute. Este, de-acum, o altă specie a lanțului trofic și al anomaliilor sale, e… idiotul util!
Produs al laboratoarelor clar-obscure unde se experimentează arsenalul tehnicilor de manipulare, emancipat de puzderia mijloacelor de comunicare prin care își găsește ușor un grup, o gașcă pe măsură, idiotul util își face un titlu de glorie din calitatea de personaj anti-sistem și din statutul de războinic de serviciu. Cititor al Constituției, cu urechea, posesor de idei fixe și de obsesii vecine patologicului, cu răutatea gratuită expusă la vedere, și cu prostia convenabilă, mereu convenabilă cuiva, pe poziții de atac, idiotul util nu acceptă, nu suportă să fie contrazis. Dacă încerci să-l combați, cu paragrafe, cu texte de legi consacrate de practica europeană ori cu logica de bun simț, idiotul util devine opac, surd și catîr, abia așteptînd să te lovească, fie cu întunericul minții sale, fie cu aroganța și trufia funcției și trecătoarei poziții sociale, fie, în stradă, cu lozinci și scandări de sorginte fascistă, cu bîta ori pumnul.
Idiotul util știe tot, interpretează tot, răstălmăcește tot, are argumente și contraargumente imbatabile, izvorîte din puțul prea strîmt al gîndirii sale, dar conforme, convenabile baricadei de interese de partea căreia s-a atașat. Pentru idiotul util nu contează cît de anacronic, de jenant, de penibil se arată restului lumii, prin atitudini, afirmații și luări de poziții. Nu, el are un rol de jucat și îl joacă!
Așa se face că pentru idiotul util relațiile diplomatice și întîlnirile bilaterale, oficiale, transparente, la vedere, sînt acte de înaltă trădare, motiv și obiect de denunțuri și plîngeri penale.
Idiotul util nu doar combate autoritatea Curții Constituționele, dar o și neagă cu tărie, făcînd corp comun cu ticăloșia altul idiot util care, nici mai mult, nici mai puțin, s-ar bucura nespus să vadă Curtea, sigur, cu o excepție, arestată, încătușată și în zeghe.
Idiotul util, transformat în trompeta răsturnării ordinii constituționale, știe că poporul, poporul care l-a trimis la plimbare să tocească băncile opoziției, e deasupra Curții Constituționale a României, nu alta.
Și n-ar fi idiot util destul, dacă n-ar fi și clarvăzător. El știe, fără dovezi, dar ce contează?, că legile justiției sînt croite, cu adresă, să apere integritatea cuiva anume, tot așa cum știe, e sigur, că Fondul Suveran de Investiții, chiar mai înainte de votul final și inainte ca prevederile lui să fie puse în operă, e pușculița Coaliției.
Deși existența idiotului util, în peisajul politic, pare, tot mai mult, o cruntă fatalitate, societatea ar trebui să caute și să și găsească anticorpii capabili să o ferească de agresiunea și imixtiunea nefastă a idiotului util, precum și mijloacele pentru a-l izola într-o lungă carantină. Pentru că, din nebăgare de seamă și din prea multă bună credință a maselor care, se știe, se înșală adesea, e posibil să ne tooot trezim cu specimenul în cauză ajuns președinte de țară.
Va multumesc din suflet, Ioan Vistea ! Citindu-va si recitindu-va m-am mai „racorit” un pic. Suntem in consens deplin asupra „fenomenului” paranoiei schizoide a unora, din fericire tot mai putini, din nefericire, inca tolerati. Nu au absolut nicio scuza nici macar al argintilor tradarii de neam si tara. Sau poate „scuza” de a fi oameni numai la „caroserie” iar „motorul” de fiare salbatece turbate, care rup si musca la intamplare imprastiind turbarea printre cei sanatosi la chip si la judecata. Critica lor nu e critica ci o revarsare de ura, dusmanie si intoleranta umana. Adica, nazism si fascism.
articole de genul acesta, care arata undeva in zare, dar nu numesc nici un idiot util, ca sa-l cunoasca toti, fac mai mult rau decat bine…
Idioții au existat dintotdeauna, dar înainte nu prea aflai de ei. Erau discreți. Acum, idioții vor să-și afirme existența și o fac în mod agresiv, provocator, insultător, mânați de ură. Nu-i nevoie să-i nominalizez, pentru că singuri își fac simțită prezența.
Articolul ma obliga sa admit ca scrierea si publicarea unui asemenea text intr-un cotidian national implica o mare doza de curaj.
Mesajul nu trebuie lasat fara ecou. Adresez multumiri autorului si publicatiei.