Oltchim, o mină de aur, un sac uriaş de bani, plin de găuri!

Cum vă mai „cârpiţi” la această oră, domnule administrator?

Situaţia este, haideţi să-i spunem, neplăcută, întrucât producţia este redusă undeva către 10% din volumul total şi se supravieţuieşte pe baza unor soluţii conjuncturale, singurele pe care le avem la îndemână în momentul de faţă. Adică mai primim 200-300 de tone de materie primă – propilenă astăzi, şi-apoi peste 30-40 de zile. Apoi nu trece nici măcar o săptămână şi furnizorul de energie, CET Govora, ne ameninţă că ne opreşte electricitatea, Salrom-ul, care ne furnizează saramură, vrea să majoreze preţul acum în plină insolvenţă, iar salariaţii sunt şi ei destul de tracasaţi, se tem pe de-o parte că-şi pierd locurile de muncă, văzând că perspectivele societăţii sunt din ce în ce mai rele. Eu n-am înţeles chestiunea asta… Vă pot spune că lucrăm la un plan de urgenţă de salvare care constă în încercarea de a accesa un credit de aproximativ 15 milioane de euro de la BCR şi în al doilea rând suntem în discuţii cu şapte furnizori şi un client mare, pentru a obţine credit-furnizor de la ei, care să ne permită să asigurăm supravieţuirea pentru următoarele patru luni, astfel încât să avem timp să aplicăm planul de reorganizare, plan care înseamnă o treaptă intermediară către privatizare. Din punctul meu de vedere, aceasta este soluţia pe termen mediu şi lung, vânzarea Oltchim 2, un vehicul care ar urma să se constituie din activele nefuncţionale ale societăţii şi care se va vinde unui investitor, sau unui număr de investitori strategici, actori importanţi şi respectaţi din domeniul petrochimiei, în aşa fel încât Oltchim să reziste competiţiei.

În mod cu totul paradoxal, neaşteptat pentru mulţi analişti, comentatori şi-aşa mai departe, Oltchim are pe mai departe o piaţă de desfacere foarte bună. Produsele pe care le realizează sunt foarte vandabile, unele dintre ele fiind unice în Europa, produse care se realizează sub patent Oltchim. În altă ordine de idei, activele – deşi este vorba despre un combinat construit în anii ’70 – sunt într-o stare bună de conservare şi pot fi repuse în funcţiune destul de rapid.

Toate combinatele de acest tip din Europa „duduie”, ca să folosim un termen la modă. Cum am reuşit noi „performanţa” să ne inundăm singuri mina de aur?

Explicaţiile sunt simple şi româneşti. Ştiţi cum spun economiştii: „Activele ascunse sunt mine de aur”. Aşa este, sunt active ce pot fi puse la treabă cu investiţii nu foarte ridicate. Bineînţeles că nu le faci pe toate odată, ci treptat şi piaţa de desfacere, repet, este una foarte-foarte largă. Oltchim nu este egalat în această parte a Europei din punctul de vedere al paletei foarte variate de produse pe care le fabrică, dar şi din punctul de vedere al volumului acestora. Am să vă dau câteva date tehnice pentru a vedea cum s-a ajuns în această situaţie. În anul 2006, această societate avea o cifră de afaceri de două miliarde de lei (noi) şi avea un număr de 3.500 de clienţi. În anul 2012, cifra de afaceri a scăzut la 800 de milioane de lei şi erau 1.400 de clienţi. În toată această perioadă, cifra de afaceri a fost împărţită în felul următor: 80% din această cifră era împărţită între zece societăţi –  nu mai multe!? -,  iar restul de 20% mergea către ceilalţi clienţi, iar cele zece societăţi n-au fost doar societăţi de tip off-shore, au fost şi firme în care Consiliul de Administraţie de la Oltchim se regăsea ca acţionar şi membru în CA şi cel mai deranjant lucru din punct de vedere managerial a fost că aceşti clienţi erau în acelaşi timp şi furnizori. Practic, ţineau Oltchimul într-o adevărată menghină, nelăsându-i practic nicio posibilitate de a supravieţui.

Ele, împreună cu nişte traderi mari de produse, care după nişte ani când au văzut că societatea se afundă în datorii şi în probleme din ce în ce mai complicate, evident că au profitat şi au făcut societatea să fie dependentă de ei.  

Vorbim de firmele „de casă”, firme-puşculiţă de partid?

Da, bineînţeles. Dar eu nu am foarte multe să le reproşez acestora, ci managementului, mă rog, conducerii şi reprezentanţilor în AGA ai statului român. Dar să ştiţi că această tactică s-a întors împotriva lor, întrucât din această formă de afacere de tip cerc închis – erai în acelaşi timp şi furnizor şi client – au rămas cu nişte sume destul de mari de primit şi vorbim de aproximativ 200 de milioane de euro ce nu vor mai fi recuperaţi niciodată. Adică sunt creanţe negarantate, ceea ce înseamnă că dacă o vreme a fost foarte profitabil să faci afaceri cu Oltchim – primeai produs cu 50%mai ieftin decât preţul de cotaţie -, dar acum această lăcomie s-a întors împotriva lor. Dacă unii dintre ei vor vrea să participe la salvarea Oltchim, probabil îşi vor recupera o parte din bani, dacă nu, asta este!…

Cine plăteşte „oalele sparte”?

În primul rând aceşti creditori care nu-şi vor mai primi banii, apoi toată acea pleiadă de persoane care se fac vinovate de cauzarea insolvenţei şi din păcate, dacă se va ajunge la faliment – lucru pe care eu îl exclud din start -, va plăti mai toată populaţia salariată a zonei de-aici, peste 15.000 de oameni care trăiesc de pe urma combinatului.

Vorbim de o unitate de importanţă strategică naţională care sub o formă sau alta trebuie repusă pe linia de plutire, iar dumneavoastră sunteţi optimist în acest sens. Care ar fi paşii de urmat?

Nu numai că sunt optimist, dar falimentul nu este o opţiune. Suntem condamnaţi practic să evităm acest lucru. Sunt optimist pe de-o parte, pentru că, aşa cum aţi sesizat dumneavoastră, Oltchim este o mină de aur. Eu o văd şi ca un uriaş sac de bani care în momentul de faţă este rupt la fund, plin de găuri. Ceea ce trebuie să facem noi – şi şi facem – este să peticim sacul şi-atunci vom putea plăti datoriile curente ale societăţii şi datoriile istorice către bănci. Există foarte mulţi parteneri comerciali mai vechi sau mai noi care vor să-şi continue afacerile. A existat o perioadă de neîncredere în Oltchim, dar, după ce s-a publicat raportul cauzelor, au început să revină, să propună reluarea colaborării. Spre exemplu, un mare trader a venit săptămâna trecută spunând că vrea să cumpere întreaga cantitate de sodă caustică a combinatului, 200.000 de tone pe an. Evident că n-o să le vând tot, pentru că nu vreau să creez dependenţe, iar pe de altă parte nu se poate ajunge imediat la maximum de producţie din motivele pe care le ştim.

Cererea este aşadar enormă, rămâne doar de închegat un mecanism de funcţionare a societăţii…

Exact! Singurul lucru care mă face să fiu puţin pesimist este că există furnizori de la care te-ai fi aşteptat la un comportament mai solidar – vezi cazul societăţilor de stat – şi care într-o măsură mare depind de Oltchim, aşa cum şi Oltchim depinde acum de ele. Pe de altă parte m-aş fi aşteptat ca unii dintre sindicalişti să fie mai solidari cu societatea, în timp ce ei – dacă vă uitaţi acum la televizor – au ieşit iarăşi să protesteze.

V-aţi gândit vreun moment că ar fi o acţiune orchestrată?

Nu că m-am gândit, este sigur că este aşa, pentru că în raportul acela asupra cauzelor am spus şi cine sunt vinovaţii, vinovaţi care la această oră nu stau foarte liniştiţi, vor să agite spiritele…

Nume!…

Am scris şi în raport. Primul vinovat şi cel mai previzibil bineînţeles că este domnul Roibu. Acum, bineînţeles că este dreptul oamenilor să protesteze, bineînţeles că se tem într-o asemenea perioadă de instabilitate, dar trebuie să se gândească toţi cu foarte mare atenţie dacă asta vor, pentru că se diminuează serios şansele redresării într-un mediu conflictual.

Aşadar, în condiţii de linişte şi fără lovituri „sub centură” primite, culmea, de la societăţi de stat, Oltchim ar putea redeveni acea mină de aur despre care povesteam?

Suntem cu toţii într-o barcă – e adevărat că eu sunt timonierul acestei bărci -, dar barca este în faţa unor valuri destul de mari. Dacă nu suntem solidari ca să evităm naufragiul, atunci timonierul singur n-are cum s-o salveze!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.