Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Fundaţia Calea Victoriei, organizează joi, 31 martie a.c., începând cu ora 19.00, în Salonul Cerchez, un prim eveniment dedicat muzicii de operă şi soliştilor români celebri.
Gazda serii va fi Luminiţa Arvunescu, realizator Radio România Muzical, iar invitatul special care va deschide această serie de evenimente este Nelly Miricioiu, celebra soprană britanică de origine română.
Genericul ales, Opera FANtastică, indică foarte precis această dublă adresare: către un public „Opera – Fan” şi, în acelaşi timp, către acei artişti care fac din Operă, prin talentul şi efortul lor, un tărâm „fantastic”.
Publicul va asculta povestiri din spatele scenei, consideraţii muzicale – cu amănunte descoperite prin zeci de ore de studiu personal – şi câteva arii în interpretarea binecunoscutei soprane.
Artista a debutat la Covent Garden în 1982 şi a cântat pe scene celebre din Europa – Londra, Milano, Amsterdam, Bruxelles, Roma, Hamburg, Geneva, München, Viena, Salzburg, Paris, Madrid, Barcelona, dar şi în SUA – Washington, Philadelphia, Dallas, San Francisco, New York. A interpretat nenumărate roluri principale, alături de nume ca Jose Carreras, Placido Domingo, Roberto Alagna, Renato Bruson sau Alfredo Kraus.
Despre soprana Nelly Miricioiu, Luminiţa Arvunescu, realizator Radio România Muzical şi iniţiatoarea proiectului „Opera FANtastică” spune că „este o interpretă de referinţă în lume, pentru marile roluri ale repertoriului liric (Lucia di Lammermoor, Mimi, Manon Lescaut sau Floria Tosca), memorabilă în partituri de Opera Rara semnate de Rossini, Donizetti, Puccini sau Mercadante. Dialogând – de câteva ori – radiofonic şi citindu-i, pe de altă parte, interviurile, am fost fericită să constat magnetismul estetic pe care îl are fiecare opinie venită din universul, foarte activ, al acestei mari soprane, sinceritatea şi responsabilitatea părerilor sale”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.