Operațiunea PSD: Bolojan „omul străinilor”. Ne vindem sau nu țara dacă listăm companiile de stat la bursă ANALIZĂ

Reforma companiilor de stat este jalon în PNRR. Jalonul prevede listarea sau restructurarea a trei companii până în august 2026.

De Rareș Mereuță - senior editor
Operațiunea PSD: Bolojan „omul străinilor”. Ne vindem sau nu țara dacă listăm companiile de stat la bursă ANALIZĂ

Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu/ Sursa foto: gov.ro/ Colaj: Cotidianul

Reforma companiilor de stat este jalon în PNRR. Jalonul prevede listarea sau restructurarea a trei companii până în august 2026.

O adevărată cruciadă a început în spațiul public după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a publicat o listă-pilot cu 22 de companii, dintre care unele se pot califica pentru listarea pe Bursa de Valori (BVB). Lista este exploratorie și nu există o decizie politică asumată la nivel de coaliție. Coaliție care și așa este cu un picior în groapă, în contextul referendumului prin care PSD vrea să-l dea jos pe Ilie Bolojan. Imediat, social-democrații au ieșit cu un comunicat de presă prin care susțin că listarea pe bursă a unor companii profitabile reprezintă un atentat la siguranța națională și vin în răspăr cu trendul de la nivel european.

PSD a pornit o adevărată ofensivă împotriva premierului Bolojan. Ultima redută este lista-pilot cu companiile care ar putea fi listate la bursă. Acuză că o astfel de măsură ar echivala cu un atentat la siguranța națională și vor depune luni, în Parlament, un proiect de lege care interzice înstrăinarea acțiunilor. În același timp, PSD mai are deschis un front: referendumul intern cu final previzibil, prin care vor forța debarcarea lui Bolojan de la Palatul Victoria.

Doar că reforma este jalon în PNRR: „Propunerea noastră va merge către Comisia Europeană cu trei companii, două de la transporturi și una din energie”, a explicat Oana Gheorghiu.

Strategia PSD: Bolojan „omul străinilor”

Odată cu informarea din ședința de Guvern de joi privind Raportul CNR9, Oana Gheorghiu a ținut să precizeze în conferința de presă de la Guvern că „nu există o decizie, o asumare politică”. După acest anunț, social-democrații au dat drumul artileriei de comunicatori.

Surse din interiorul PSD au explicat pentru Cotidianul că linia de comunicare a partidului este de a-l acuza pe Bolojan că „este vândut străinilor” și că vinde la bucată ce a mai rămas din industria națională. Mai mult, sursele citate au spus că, în contextul actual, o astfel de strategie este „jenantă”. Asta în contextul în care orice persoană, inclusiv cu cetățenie română, poate cumpăra eventualele acțiuni la aceste companii.

Mai mult, PSD deține în guvern un minister cu atribuții de avizator obligatoriu, prin care poate bloca orice inițiativă pe care nu o susține. Este vorba de Ministerul Justiției.

Linia PSD împotriva lui Bolojan pe companiile propuse spre listare la bursă

Claudiu Manda, secretar general PSD: Ce mi se pare, de departe, cel mai grav este că lista neagră a vânzărilor cuprinde companii din domeniul energiei și asta în plină criză energetică. Atunci când alte state încearcă să-și consolideze siguranța energetică, Ilie Bolojan vinde și ce mai avem profitabil.

Daniel Zamfir, lider al senatorilor PSD, vineri: Acum am finalizat proiectul de lege prin care vom interzice, cel puțin pentru următorii doi ani, vânzarea de acțiuni ale societăților/companiilor de interes strategic unde statul este acționar și care nu înregistrează pierderi financiare. Luni dimineață PSD va depune la Senat proiectul de lege.

Daniel Zamfir, joi: Sigur, îmbrăcată frumos în formula listării la Bursă, acțiunea devoalează, de fapt, strategia lui Bolojan de la bun început, când a accentuat în mod real starea de panică economică, a sărăcit populația și a falimentat companii românești ca să prezinte acum soluția salvatoare (…) Întrebarea are un singur răspuns. Doar dacă ai un plan ticălos care n-are legătură cu interesele României.

Comunicat PSD: PSD nu a fost consultat pe tema vânzării unor pachete de acțiuni din companiile strategice. Nu a existat nicio discuție în Coaliție pe acest subiect, iar reprezentanții PSD din Guvern s-au opus explicit inițiativei prim-ministrului și viceprim-ministrului. Scoaterea la vânzare a celor mai profitabile companii de stat, în plină criză energetică și financiară, reprezintă un atentat la siguranța națională a statului român.

„România și-ar pierde o bună parte din suveranitatea economică”

Ștefan Ovidiu Popa, liderul deputaților PSD: România nu este de vânzare, iar securitatea sa energetică nu poate fi negociată în spatele ușilor închise!

Diana Tușa, deputat PSD: Prin această nouă mișcare, România și-ar pierde o bună parte din suveranitatea economică. Compania care va fi controlată de investitori străini ia decizii economice în interesul propriu, așa cum este normal, dar deciziile pot să nu fie convergente cu strategia de dezvoltare a României.

Mihai Fifor, deputat PSD: Toate marile state europene – Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, Polonia, Cehia – merg în direcția exact opusă: își consolidează controlul asupra companiilor strategice, mai ales în energie (…) Sub masca „reformei”, a PNRR și a luptei cu deficitul, Bolojan nu face decât să împingă România într-o zonă de vulnerabilitate strategică, exact când ar trebui să o consolideze.
Cine slăbește deliberat controlul statului asupra resurselor strategice, într-un context geopolitic complicat, nu guvernează. Vulnerabilizează România.

Marius Budăi, deputat PSD: România și resursele ei sunt în mare pericol! Domnul prim-ministru Bolojan pregătește, în secret și fără vreun mandat democratic, înstrăinarea celor mai valoroase companii ale României – Hidroelectrica, Romgaz, CEC Bank, Poșta Română, Loteria Română, Portul Constanța, Aeroporturi București.

Ce prevede proiectul PSD din Parlament care interzice înstrăinarea acțiunilor la companiile de stat

  • Se interzice, până la data de 31 decembrie 2027, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută.
  • Dispozițiile alin. (1) nu se aplică acțiunilor deținute de stat la companiile, societățile și instituțiile de credit care înregistrează pierderi pentru cinci ani consecutiv, sau pentru care a fost declanșată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și acțiunilor a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituție de credit în parte.
  •  Se suspendă, până la data de 31 decembrie 2027, orice operaţiuni privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar, aflate în curs de realizare.
  • Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică operaţiunilor postprivatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat.

PSD nu mai poate da înapoi: Bolojan afară, până la capăt ANALIZĂ

Cazul unei companii germane care contrazice retorica PSD

Pe 1 ianuarie 1995,  Deutsche Bundespost Telekom, deținută de stat printr-un fond special al guvernului federal german, a devenit oficial o societate pe acțiuni listată la bursă: Deutsche Telekom AG.

Baza legală pentru această privatizare a fost creată de „Legea germană privind reorganizarea poștei și telecomunicațiilor”, așa-numita Postreformă II.

Postreforma I anterioară, adoptată în 1989, a împărțit fosta Deutsche Bundespost în diviziile Poștă, Postbank și Telekom. Având în vedere dezvoltarea economică și tehnologică de-a lungul anilor, transformarea acestor divizii de afaceri în societăți pe acțiuni și privatizarea ulterioară a acestora a fost următorul pas logic.

Pentru a face față concurenței și a finanța modernizarea, accesul la piețele de capital a devenit esențial. Listarea la bursă a fost văzută ca o condiție-cheie pentru atragerea de fonduri și pentru extinderea internațională a companiei, dar și pentru transformarea sa într-un jucător competitiv la nivel global.

IPO-ul Deutsche Telekom a avut loc în noiembrie 1996, fiind urmat de alte două emisiuni de acțiuni în 1999 și 2000. În total, compania a atras zeci de miliarde de euro, bani folosiți pentru investiții în infrastructură și dezvoltare. Deși acțiunile au cunoscut fluctuații puternice, compania a rămas una dintre cele mai stabile din piață, care a dus la dividende serioase pentru investitori, potrivit descrierii de pe site-ul oficial.

Pe termen lung, Deutsche Telekom a trecut de la un furnizor național la un grup global, activ în peste 50 de țări. Veniturile s-au dublat, iar compania a devenit cel mai valoros operator telecom din Europa.

Acționariatul companiei germane

Deutsche Telekom AG are un acționariat mixt, în care statul german rămâne un acționar important, dar nu majoritar. Republica Federală Germania deține direct aproximativ 14,1% din acțiuni, iar prin banca de stat KfW controlează încă aproximativ 14,2%, ceea ce ridică participația totală a statului la circa 28–29%.

Restul acțiunilor este deținut în principal de investitori instituționali internaționali (fonduri de investiții, fonduri de pensii și ETF-uri), care cumulează aproximativ 54–55%, în timp ce investitorii individuali dețin în jur de 17%.

Sursa: Telekom

Opt companii de stat, propuse pentru închidere. Altele ar urma să fie listate la bursă

Cum arată lista-pilot cu companiile propuse spre listare

Companiile recomandate spre listare:

  • Hidroelectrica – pachet între 5–10%, prioritate maximă.
  • Romgaz – pachet între 5–7%.
  • CEC Bank – IPO ofertă maximă, cel mai solid candidat.

Companii condiționate:

  • Transgaz – pachet maxim de 5%, condiționat de timing Neptun Deep.
  • CN APM Constanța – IPO, condiționat de clarificarea participației Fondului Proprietatea.
  • Salrom – IPO, condiționat de finalizarea auditului rezervelor (blocat de inundarea Salinei Praid).
  • Romarm/Cugir – IPO, condiționat de modificarea legislației privind fondurile de pensii private sau structurare ofertă fonduri suverane.
  • Poșta Română – IPO, performanță financiară în îmbunătățire.

Companii amânate:

  • CNAB – blocat de litigiul Fondului Proprietatea, orizont: 2027–2028.
  • Nuclearelectrica – orizont 2027, reactorul 1 în retehnologizare.

Companii nerecomandate:

  • Transelectrica – pachet stat 58,69%, orice ABB semnificativ coboară sub pragul de control.
  • Cuprumin (Roșia Poieni) – nu IPO, audit rezerve T3 2026 + audit obligație de mediu. Licitație partener strategic: 2027. Stat: minim 51%.

 

Distribuie articolul pe:

47 comentarii

  1. Ticalosii si banditii. De ce institutiile de forta, coercitie si judiciare ale statului roman nu se sesizeaza in acest caz pentru a chema la judecata pe Boul Baltii. Cat mai lasam acest blestemat incapabil sa-si bata joc de poporul roman, savarsind atatea ticalosii si faradelegi…?!

  2. De ce sa luam bani frumosi de dezvoltare pe valorile Romaniei cand putem sa le dam gratis, ca apa din spatele barajelor si apoi sa imprumutam bani cu cea mai mare dobanda ? Asa, pesedeste, are grija de noi Gyuri baci !

  3. Cazul meu: NU am fost intrebat de GHINEA& Co, atunci cand a inscris „””listari/cedari/jaloane”!!
    A fost referendum? Am lipsit din viata CETATII????

  4. Domnule jurnalist. Va rog sa-mi vindeti masina dvs dupa care va puteti duce acasa si spuneti familiei ca de fapt n-ati vandut-o unui strain. Si ca de fapt strainul o sa aiba mare grija de masina o sa investeasca in ea o s-o repare, totul va fi si mai bine!

  5. DA, o vindem!
    Da, ptr ca odata listate pe bursa, se va face totul ptr a fi aduse actiunile la un nivel cat mai scazut ca sa fie motiv de vanzare. Atunci apar ,,investitorii” din Rusia, India si Palesmucja, le cumpara si le dau la fiare vechi iar terenurile ajung terenuri ptr constructie ca cel de la Tractorul Bv sau IPRS Baneasa.
    De asta noi nu mai avem nici industrie si nici agricultura.
    Am cumparat ceapa facuta in Olanda. Vai nde steaua noastra!

  6. perioada 1996-2000 cand Basescu a evaporat Flota, cand zootehnia s-a transformat in hale de produs spatar scaun auto, cand bancile Agricola, BCR si BRD au fost privatizate pe doi lei si eximbanc zguduita, dobanzi la imprumuturi de peste 150% atunci s-a hotarat vanzarea Petrom si distributie gaz Emil Constantinescu si asa zisa lume de dreapta PNL, PNTCD, PD…acum tot ei PNL+PDL cu ramura USR vor sa finalizeze ceea ce au inceput atunci

  7. lui Ghinea, Gheorghiu, Bolojan si sustinatorilor lor sa traisca sa-si muste mainile cu care au semnat si primit salariu pt ceea ce au facut.

  8. Bolojan a taiat para’ndaratul primarilor PSD din programul de investitii inutile facute pe credite, Anghel Saligny, care a indatorat tara in asa hal. De aici toata ura si minciuna. Eu ma mir de cata toleranta are poporul roman fata de datoriile facute de PSD. Smecherul de Grinda vrea sa va scuteasca de plata a catorva sute de lei pentru a plati datoriile facute de ei de sute de miliarde. Misto, va meritati soarta !

  9. Minciuna este arma „socialismului de caviar” importat de la francezul François Mitterrand, l’ami de l’assassin (Ion Ilici Iliescu) !

  10. Cum indrazneste veneticul Bolojan impreuna cu individa aia milionara din banii spitalelor, cum indrazneste sa vanda CEC-ul banca romanilor de 80 ani ? aici sunt economiile pensionarilor, pensiile, mici depozite pt sanatate. OPRITI-L PE BOLOJAN pana nu va fi prea tarziu, individul are misiuni si termene de la Franta, Germania, Austria, Olanda sa termine Romania.

    1. a murit acad. Zaman cel care a salvat dupa ’89 CEC de la ” rapirea din serai”, dar cu toti veneticii astia, vanduti inaltelor Porti ale lacomiei si dezumanizarii…nu mai se poate, daca nici …aruncate pe Basescu nu s-au prins

  11. AMINTITI-VA CUM A APARUT PNRR, TRECUT PRACTIC LA SECRET. BAIETII DESTEPTI AU SCRIS SI ROMANIA LA INSUSIT.
    TO DO LIST-UL VICEPREMIERULUI VINE DIN ACEEASI ZONA. ROMANIA NU MAI ARE GRADE DE LIBERTATE, EA EXECUTA ORDINE.

  12. Sloganele ”ne vand tara” si ”e omul strainilor” sunt deja expirate, dar ce face acest Boloja si nu doar el ci si celalalt de la Cotrocenii……iti lasa un sentiment amar si real spre asa ceva. Unde a facut Bolojan dupa inscaunare prima vizita?! Chiar inainte de a merge la Ursula. Iar despre celalalt de la Cotroceni….nici nu mai incape indoiala. Sunt atatea necunoscute……………..

  13. Sunt câteva probleme ce-ar trebuii rezolvare urgent de guvernul bolojan ,înainte de listarea la bursă ,impozitarea multinaționalelor și oprirea externalizări totale a profiturilor,dar aici boli nu s-au atins deloc

  14. – să listeze companiile cu pierderi
    – altfel, sunt de acord cu grupul infractional organizat pesede

  15. N-ar fi rău dacă am cumpăra ceva directori pentru firmele cu pricina.La stat, ca oriunde, ochiul stăpânului îngrașă vita și peștele de la cap se-mpute.Să scoți la mezat energia pe praful ăsta, se cheamă că ești căzut în cap.Iar la CEC se cheamă că ai probleme mari de HR dacă a devenit nerentabil.Poate c-ar fi cazul sa exportămTOATĂ klika politică prin N.Koreea cu niste sticle de Hennesy, să-i țina Kim pe-acolo.

  16. N-ar fi răudacă am cjmpărz ceva directori pentru firmele cu pricina.La stat, ca oriunde, ochiul stăpânului îngrașă vita și peștele de la cap se-mpute.Să scoți la mezat Henergia pe praful ăsta, se cheamă că ești căzut în cap.Iar la CEC se cheamă că ai probleme de HR dacă a devenit nerentabil.Poate c-ar fi cazul sa exportămTOATĂ klila politică prin N.Koreea cu niste sticla de Hennesy, să-i țina Kim pe-acolo.

  17. Citez „Cazul unei companii germane care contrazice retorica PSD” da e Telekom dar e doar un caz poate fericit. Mai dati exemple si de alte cazuri mai putin reusite sa priceapa si astia de scriu pe aici. Asa e normal la o presa care nu incearca doar sa manipuleze!

    1. Cred ca e clar ca astia care vand companiile strategice ale Romaniei lucreaza pentru straini. Dar desigur pericolul national e Gigi Relu care posteaza si el pe tiktok trei injuraturi si devine atacul hibrid asimetric rusofon!!

  18. Prostii ! Eu am alt exemplu tot din Germania. Germania producea petrol sintetic dupa metoda chimistului German Fritz Haber care a luat shi premiul Nobel in chimie pentru asta. Americanii le-au interzis Germanilor sa produca petrol sintetic. Cel putzin o uzina Germana producatoare de petrol sintetic a fost demontata shi transportata in SUA unde ea a functzionat rentabil inca multzi ani. Azi Germania importa din SUA hidrocarburi inclusiv cele produse de uzina Germana transportata in SUA dupa WW2. Africa de Sud produce acum petrol sintetic in uzina SASOL ( Sud African Sintetic Oil ). Nici vorba sa privatizeze ori sa vanda vre-o data Africa de Sud SASOL dimpotriva o uzina SASOL proprietatea Africii de Sud a fost deschisa in Dubai.

  19. Doamna Manda e exagerat de vocală pentru că vrea să creadă propriile neadevăruri. Referințele politice și profesionale ale domnului Olguța se reduc la faptul că este soțul soției sale.

  20. Eu ce să mai cred acum? Să cred pe alde Budăi și Manda sau evoluția Bursei de Valori.
    Deocamdată văd că toate Companiile de Stat listate la BVB merg foarte bine.
    E jale mare la pesedaci dacă apar entități private în Consiliile de administrație, și-au luat adio de la contractele păguboase pentru „băieții deștepți”.
    Au început iar cu „noi nu ne vindem țara” cu care ne-am distrus toată industria în anii 90.

  21. Vă mai aduceți aminte de Bota ? Baroul Constituțional ? Omu’ zicea foarte limpede că nu vrea să fie (doar) două barouri, iar al lui să fie preferat.

    Așa-zișii democrați (toți foști feseniști) să înființeze ei alte companii în domeniile alea despre care se scrie în articol. Cearta asta nici măcar nu-i ceva nou, ne amintim (smintim ar vrea tastatura :) ) de falsa alegere Ilici vs. Petrică

  22. Spagarii PSD a facut bani frumosi pe mormanele de fier vechi de stat, Liberalii prefera sa le trimita la fieri vechi prin privati, precum cu institutul lemnului, fabricile de mobila, etc.

  23. tovarasilor! Cine a vandut petrolul, gazele, aurul, rafinariile, otelariile, terenurile arabile, Bolojan?
    Sper ca la urmatoarele alegeti, sa mergeti dupa Orban EDITAT!

  24. NU , nu se vinde țara dacă se listează companiile de stat la bursă ! Se face cadou , se oferă gratis , pe tavă .

    1. Cred ca e clar ca astia care vand companiile strategice ale Romaniei lucreaza pentru straini. Dar desigur pericolul national e Gigi Relu care posteaza si el pe tiktok trei injuraturi si devine atacul hibrid asimetric rusofon!!

  25. Se rărește ceața..
    Iată și scopul globaliștilor- lista…
    Ro este cum musca împăienjenită…doldora de datorii și neputincioasă….gata de supt..

  26. ATENȚIE MAXIMĂ , „DĂRUITOAREA CEȚII „ONAGISTA BOLOVANULUI , scoate pe „ultima sută „ la MEZAT : HIDRO , NUCLEAR ȘI TRANS ELECTRICA , ROMGAZ , PORTUL CONSTANȚA , SALROM , CEC, TRANSGAZ(CĂ POATE NU ȘTIAȚI CE „CAUTĂ MUSCA-N LAPTE ) – LISTA PREZENTATĂ ASEARĂ DE GÂDOI CODOI LA A3 , pe care a apucat să-l „străbată remușcările ( s-o fi văzut în SMOALĂ , acum la „spovedanie„ ) . E ULTIMA ZVĂCNIRE A #maiDANezilor , înainte să-i salte hingherii de pe scaune . Nu e cazul să vă spun pe cine să chemați de la „ECARISAJ . Sunt destui ROMĂNI ADEVĂRAȚI . SE DĂ LUPTA FINALĂ , DACĂ PIERDEM „ZIMBABWE „ SCRIE PE NOI.LĂSAȚI HOȚII DE „ALEGERI „ , DUPĂ . ACUM VOR SĂ FURE „BRUMA DE ȚARĂ CARE NE-A MAI RĂMAS.

  27. Au iesit valorile tarii la atac: zamfir și manda. Sa nu vindeți, ca nu mai avem ce fura. Ce fac ei cu toate neamurile angajate in companiile astea?

    1. Ada cu cereri spălați țara asta a muncit să aibă și ea o avere ,apar troglodiții ăștia și vor ei sa vanda acțiuni,tari că Germania ,Italia nu știu cum să facă să își protejeze averea sa dar noi românii vorba Eminescu lui ,a Moldovei Dl Vieru RSS romanul moare de grija străinului ,nu știu ce vârstă ai dar dacă ai părinți spune-le și lor care au muncit pe brânci de acești doi neica nimeni vremelnici pe aici ce vor să facă

    2. dupa ce iti vinzi ce ai din ce mai mananci pt ca si imprumuturile trebuie platite, iar daca nu ai nimic, Polonia are industrie si orice ”cumparatura” de fieratane are si o latura in industria ei noi nu mai avem profesionisti nici mesteri doar la sparanghel si capsuni…

  28. Legislativul hotareste. Vor o Romanie supla, liberala sau ca toti sa ramana cu o gandire pesedista de care pana si pe Marx si Engels ii doare capul? Este o schimbare de optica. Se percepe romanul ca european sau crede ca poate sa continue sa latre precum sarpele cu clopotei la orice trece si-i deranjeaza somnul? – vezi pdv al hienelor!
    Constitutia va decide daca abordarea este corecta sau nu.
    Sau si mai onest, se pun in fata riscurile si avantajele oricarei decizii.
    Si sa nu uitam ca tradarea lui Dragnea s-a facut cand era PSD in toata gloria lui de partid corupt! Schema PSD s-a fumat deja. Nu au cuvinte de bucurie ce resimt ei.

  29. Franta, Germania si Italia au o alta strategie de stat….cauta da ”adune” in cosul statului domenii strategice prin recumparare zis nationalizare, numai noi face si pe ”-” in patru sa scoatem si ce avem pt politica strutului…crezand ca in nisip cresc legume si poame

  30. Trebuie bani la buget ca nu ne mai imprumuta nimeni. Aici s-a vrut sa se ajunga, sa vindem din companiile profitabile. Basescu a procedat corect cand a taiat 25% din lefurile bugetarilor in loc sa vanda aceste companii.

    1. Pai si bolo a taiat lefurile, mi-a luat 1000 lei deja si vad ca tot nu le ajung de scot tara la taraba! Ce fac cu banii?? Totul la Ukruina?

  31. Apoftegma PSD e scoasa ieri ,propsatura ca Stiuca Grindeanu,cand a inceput si campania sucursalelor de partid care se gudura la Grindeanu si sotii Manta ,de Ploaie,respectiv Militara

  32. Vindeti tot globaliști împuțiți! La francezi ,la nemți și la austrieci! Și după aia puneți cruce României! Mizerabililor!

    1. las’ ca aranjez io la Parigi, sa revina Dictachioru Beshito-MaimuZZolini (care oricum conduce din umbra PD-L-ul vopsit galben – cu VOPSEA FURATA !).

  33. S-a trecut la next level! Datul la gioale! După aprinderea luminii in ochi , urmează trădarea de țară! Hienele nu se vor duse de la ciolan! Oricum amărâții rămân cu ochii în soare și nu primesc nici măcar o ciosvarca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.