Într-una dintre săptămânile începutului de primăvară mă aflam pentru prima oară la Chişinău în compania Orchestrei Române de Tineret. „Podul de flori” a prins glasul muzicii!
Ropote nesfârşite de aplauze, urale de întâmpinare, numeroase rechemări la rampa sălii de concert au salutat primul concert la Chişinău al Orchestrei Române de Tineret; ansamblul îi reuneşte pe cei cu totul merituoşi, tineri ce studiază în instituţiile de învăţământ superior vocaţional din România, absolvenţi din ultimii ani ai acestora. În plus, concertul s-a bucurat de participarea solistică excepţională a tânărului violoncelist Andrei Ioniţă, actualmente student al Universităţii de Arte din Berlin, câştigător a numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, dintre acestea premiul suprem al secţiunii sale, distincţie cucerită anul trecut în cadrul prestigiosului Concurs Ceaikovski de la Moskova.
O dată în plus, muzica se dovedeşte a fi un preţios mijloc de comunicare, un teren al întâlnirilor de semnificaţie. Deloc surprinzător, „acordajul” spiritual întru muzică, constituirea propriu-zisă a ansamblului au fost posibile graţie strădaniilor dirijorul Cristian Mandeal, artist al coagulărilor hotărâtoare în vederea constituirii ansamblului.
Câteva au fost capetele de afiş de specială atracţiozitate ale programului. Mă refer în primul rând la celebrele Variaţiuni pe o temă Rococo, pentru violoncel şi orchestră, de Piotr Ilici Ceaikovski, versiune realmente captivantă, datorată tânărului, minunatului muzician Andrei Ioniţă; dispune de un sunet de o elocvenţă seducătoare ataşată sensului, vitalităţii înseşi a frazei muzicale. Aspectul timbral, inclusiv dinamica sonoră, sunt constructive; chiar şi atunci când emoţia comunicării devine supra-solicitantă. Iar aceasta fără a impieta asupra intonaţiei, ferm controlate inclusiv în registul supra-acut; secţiunile lucrării, variaţiile, capătă individualitate iar ansamblul acestora îşi menţine coerenţa.
Violoncelistul Andrei Ioniţă. Foto Virgil Oprina
Cu prilejul primei prezentări a programului la Atheneul bucureştean, la cererea insistentă a publicului, la cei 22 de ani ai săi, Andrei Ioniţă a oferit o versiune uimitoare în mod absolut a Preludiului din prima Suită pentru violoncel solo de Bach; unitatea de gândire, inteligenţa construcţiei de ansamblu, sensibilitatea acută, dar echilibrată, îmglobează aici o viziune timbrală extinsă, cea care colorează spaţiile inspirat aerate ale lucrării. În această versiune Preludiul bachian devine o entitate artistică ce atinge zonele înalte ale spiritului.
Celălalt aspect remarcabil al programului l-a constituit prezentarea Suitei din opera Cavalerul Rozelor de Richard Strauss. Indiscutabil, realizarea acestei spectaculoase lucrări presupune un temeinic antrenament profesional parcurs la nivel de excelenţă de tinerii instrumentişti sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. Sunt tineri muzicieni care, cu rare excepţii, în instituţiile de învăţământ artistic din care provin, dispun de posibilităţi limitate privind cântul în ansamblu. Muzica acestei lucrări – sunt reluate simbolurile muzicale ale operei – este ea însăşi un spectacol construit de dirijor, de tinerii săi colaboratori. Se atinge o vervă dinamică în bună parte atent controlată, un antren sonor impresionant ce poate însă depăşi, în finalul suitei straussiene, în momentul de climax, aşezarea firească a momentului psihologic. Un punct de specială atracţiozitate artistică s-a dovedit a fi momentul wagnerian, Preludiu şi Moartea Isoldei, impresionant prin dinamica foarte largă a evoluţiei orchestrale, prin susţinerea amplă, bine întreţinută a acesteia.
Aş observa, întregul program se poate constitui într-un veritabil exemplu de concert simfonic de bună reprezentativitate; debutul acestuia l-a făcut celebrul triptic datorat compozitorului Theodor Rogalski, Trei dansuri româneşti, un model de orchestraţie savuroasă, de captivantă valorificare a melosului popular din diferitele regiuni ale ţării.
Am avut bucuria de a-mi împărtăşi impresiile în mai multe rânduri, la diferitele posturi de radio, în media online, pe blogul site-ului Adevărul, în revistele Actualitatea Muzicală, în România Literară. Impresia a fost puternică. Atât pentru tinerii muzicieni români, cât şi pentru publicul de concert, în mare parte tineri a căror vârstă nu depăşea anii studenţiei. Sala de concerte a Filarmonicii locale a devenit neîncăpătoare. A făcut greu faţa valului de melomani veniţi în strada Mihail Eminescu cu mai bine de jumătate de oră înaintea începerii concertului muzicienilor noştri.
Chişinăul? O localitate moldovenească situată între Est şi Vest. Vreme închisă în mijloc de martie, un loc cenuşiu. Oameni marcaţi de vecinătatea imediată a unuia dintre marii coloşi ai lumii actuale. Nu poţi să nu observi, diferitele etape ale istoriei, prin care a trecut acest loc, au marcat oraşul. Marea Catedrală din parcul central este construită în stilul cunoscut al lăcaşurilor creştine de cult din perioada ţaristă; ornamentaţie aurită majestuos supra-aglomerată, grafie chirilică tradiţională; în interior, la baza cupolei celei mari, un înscris mai recent, cu litere de neon, în notaţie românească, anunţă: Cristos a Înviat!
Orchestra Română de Tineret
În perioada sovietică clădirea adăpostea un depozit. A fost un timp care a marcat oraşul cu ale sale construcţii rectilinii neinspirate, cu elucubraţiile cunoscute ale barocului sovietic care a atins în anume măsură şi Bucureştiul. Clădirile vechi, din perioada interbelică sau ţaristă, abia de se mai zăresc printre costrucţiile noului regim. La amiază, în parcul catedralei, un bătrânel cu o voce decrepită, însoţit de o chitară, încerca a intona o veche romanţă rusească. În apropiere, pe unul dintre bulevardele centrale, în faţa unui magazin, nestingherit de forfota mulţimii, un tânăr declamă cu profesională elocvenţă versuri în limba rusă; …în speranţa că trecătorii îi vor arunca un bănuţ. Din fericire oraşul şi-a păstrat instituţiile muzicale de cultură din vechiul regim. Filarmonica locală îşi împarte publicul cu instituţia Orchestrei de Cameră ce fiinţează în vechea clădire a Sălii cu Orgă, cu Orchestra Radio, cu Opera din Chişinău. Muzeul de Istorie prezintă obiectiv desfăşurarea etapelor istorice ale Moldovei de peste Prut, din perioada ţaristă, din cea a apartenenţei la regatul României, inclusiv perioada puterii sovietice; de asemenea etapa actuală. La Muzeul de Artă, o excelentă expoziţie temporară prezintă valorile importante ale locului, creatori din secolul trecut, opere ce se ridică la nivelul unui remarcabil profesionalism echivalent picturii, sculpturii româneşti din secolul XX.
Trebuie menţionat, concertele O.R.T. amintite au făcut parte dintr-un proiect extins pe durata a trei seri apropiate de muzică, primul – cum notam anterior – susţinut la Bucureşti, la Atheneul Român, următorul în cadrul tradiţionalului Festival de Muzică de la Russe, din Bulgaria, în deschiderea actualei ediţii, iar ultimul, poate cel mai spectaculos, la Chişinău. Concertele au fost posibil de organizat dat fiind programul proiectelor de acest fel susţinute de Ministerul Culturii din România, dat fiind sprijinul oferit de filiala Chişinău a Institutului Cultural Român, de agenţia Lanto communication. Iniţiator şi inspirator al proiectului, maestrul Marin Cazacu s-a dovedit a fi, o dată în plus, un excelent organizator, un inimos mobilizator al elanului tinerilor muzicieni. A avut lăudabila inspiraţie de a închina concertul de la Chişinău memoriei maestrului său, profesorul, violoncelistul Serafim Antropov, într-o perioadă prorector al Conservatorului bucureştean de muzică; s-a născut în urmă cu mai bine de o sută de ani aici, în locul în care au concertat recent, pentru prima dată, tinerii muzicieni români ai O.R.T.
În alt sens, nu poţi să nu observi, prin contrast cu simpatia publică, cu căldura cu care au fost întâmpinaţi muzicienii români, autorităţile moldovene locale au manifestat o indiferenţă în bună parte jenantă privind organizarea concertului. Nu este de neglijat, concertul de la Chişinău nu a beneficiat de un potrivit program de sală. O cooperare dintre Ministerul moldovean al Culturii şi cel de la Bucureşti ar fi fost firească.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.