Ordin: reunirea tuturor formaţiunilor politice împotriva USL!

Acţiunile de racolare din ultima vreme ale „partidului generalilor”, UNPR, racolare din rândul cadrelor de nădejde ale opoziţiei (USL), dau de gol faptul că şi ea e o formaţiune politică a serviciilor secrete (din ograda lui Băsescu), care şantajează. Zecile de parlamentari şi primari ai PSD şi PNL care vor merge în noile alegeri sub sigla UNPR ar trebui să pună pe gânduri: ce naiba li se promite? Această formaţiune care nu există în sondaje e echipa de rezervă a PDL – observaţi, la PDL nu trece nimeni, în schimb nu e zi în care să nu auzi că UNPR a mai racolat ori un parlamentar (ultimul, cu scandal, luat de la PC, Tudor Ciuhodaru, vrea să fie primar la Iaşi; apropo, PDL face tot posibilul să desfiinţeze colegiile uninominale în care Opoziţia e în avantaj).

Aşadar, şi UNPR are îndatorire de la Băsescu (ajutat de serviciile secrete, care umblă la dosare noi şi vechi) să păgubească rândurile USL şi la nivel de primari, şi la nivel de parlamentari. E clar că PDL şi UNPR vor candida împreună, probabil sub pălăria Mişcării Populare, dacă nu cumva vor fuziona din motive electorale. Din start, trebuie înţeles că UNPR (formată din parlamentari şantajaţi şi cumpăraţi de Băsescu din PSD şi PNL; UNPR are azi mai mulţi parlamentari decât UDMR!) e o creaţie a lui Băsescu, care a ordonat în 2009 serviciilor secrete să găsească o soluţie să facă o majoritate parlamentară. Sunt convins că deja există de atunci o celulă de criză la comunitatea serviciilor noastre secrete care se ocupă numai de controlul majorităţii parlamentare (aflată la limită), să ţină în viaţă actuala coaliţie guvernamentală. Natural, venind noile alegeri şi văzând prăbuşirea PDL în sondaje, această celulă de criză a lui Băsescu caută soluţii de perpetuare a majorităţii parlamentare, care să nu dea guvernarea viitoare pe mâna USL, duşmănoasă la adresa lui (indiscutabil, USL va fi câştigătoare a viitoarelor alegeri, chiar dacă se vor fura voturi prin corespondenţă din străinătate şi chiar dacă USL nu va avea 50 plus 1, de asta având grijă aceleaşi servicii secrete, care conduc din umbră tot). Aşa se face că au apărut partide ale unor televiziuni (OTV-PPDD şi B1 TV-PER şi Verzii, între timp Mugur Mihăescu a părăsit Verzii), puse în slujba puterii, şi că televiziunea publică face numai propaganda lui Băsescu şi a lui Boc-PDL. În timp ce la Realitatea TV şi Pro TV (celelalte nu contează, de la Prima TV la Kanal D sau Etno TV) balanţa atârnă tot spre putere, criticii puterii nuanţându-şi ieşirile. Insist pe aceste televiziuni fiindcă au impact la electorat, Băsescu ştie ce face. De ce actuala opoziţie nu cere socoteală în Parlament televiziunii publice pentru părtinire? Singure pe baricade rămân PSD şi PNL (n-am înţeles bine, PC candidează separat la alegerile locale?), izolate – până şi Victor Ciorbea (şi aripa lui din PNŢCD) a dat mâna cu un client al lui Băsescu, Asociaţia 21 Decembrie 1989-Tudor Mărieş, şi face pe nebunul, îşi imaginează că poate să intre în alegeri într-o formaţie denumită „Calea Dreaptă”. Te doare capul, Mişcarea Populară e de dreapta, musai trebuie să intre şi Calea Dreaptă sub pălăria ei, alături de PDL şi UNPR, plus PNG-Becali şi PRM-Vadim Tudor, plus partidul lui Ioan Talpeş, reactivat brusc, Uniunea Populară Social Creştină. E ordin: PNŢCD are ocazia să-şi unifice cele trei aripi sub pălăria Mişcării Populare… Penibile vremuri politice. Staţi, trebuie să punem pe tapet şi Partidul Albei ca Zăpada al lui Sebastian Lăzărescu (Băsescu nu l-a scăpat din braţe) şi un caraghioslâc inventat de noii intelectuali ai lui Băsescu, intitulat Noua Republică (a unui ideolog fără scrupule, M. Neamţu, un stupid teoretician, care aruncă doctrina socialistă la groapa de gunoi a istoriei; în condiţiile în care socialiştii sunt sau se întorc la conducerea statelor-cheie din Uniunea Europeană).

Nu trebuie să uit nici de fundaţia creştin-democrată a lui Teodor Baconschi, nici de redacţiile ziarelor închinate lui Băsescu, de la „Evenimentul zilei” la „România liberă”, nici de redacţia săptămânalelor „22″ şi „Formula AS” (de tiraj), nici de cei din conducerea ICR, plătiţi de Băsescu, sau de civicii pensionari sau juni plimbaţi ca sfintele moaşte pe la televiziunea publică şi de celelalte organizaţii civice, o liotă, şi ale minorităţilor subvenţionate de guvern. Cred că aţi observat, are şi TVR 1 partidul ei: PDL, îl susţine până în pânzele albe. Vă daţi seama? O veni vreodată vremea socotelilor, să fie puşi cu botul pe labe toţi aceşti profitori ai regimului Băsescu? Am făcut o listă să vedeţi că toată floarea cea vestită a României pro-Băsescu-PDL va lupta împotriva celor iubiţi în sondaje azi, cei din USL (sondaje ce exprimă voinţa poporului). Simpatizanţii lui Băsescu au motive să tragă cu dinţii să rămână la putere. De aceea cred că USL are o datorie de onoare să ne scape de toată această încrengătură de tip mafiot, care a dus România de râpă şi a coborât nedemn nivelul de trai al românului majoritar, sărăcindu-l.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.