Oul de Aur (6)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 1998. Prefață de Dan-Silviu Boerescu

După noaptea explicării labirintului, așa cum prevăzuse împăratul, domesticii din vila Celui de Al Douăzeci și șaselea trebuiră să se mulțumească să primească tot mai puțini bani pentru informațiile date. Stăpînul lor dovedi, o dată în plus, că este blestemat să te decepționeze, după ce te-a amăgit spre cele mai înalte culmi. Mai dură o vreme pînă să dispară și speranțele celor ce n-au fost la banchet și Hadrian se tot întreba cum de au putut aceia să fie atît de influențați de ceilalți, de cei ce au fost „inițiați” în noaptea cu pricina de către Niger. Mai ales că, și în continuare, nimeni nu se arătă dezamăgit pe față, nimeni nu se apucă să-l denigreze pe eruditul amfitrion, fiecare eschivîndu-se povestind amănunte, atunci cînd era întrebat despre petrecerea aceea. Căci toți au fost întrebați, toți devenind, la rîndul lor, purtătorii efemeri ai unor speranțe.

Dar interesul față de Niger devenise mai potolit. Primul semn că nu mai domina conștiințele era că din țară răzbătea zvonul unor noi tulburări. Nu existaseră răzmerițe cît timp nu se vorbise decît de Niger? Sau, mai degrabă, nimeni nu le-a dat importanță? Hadrian ceru rapoarte amănunțite.

Dar dacă se punea în mod greșit problema, așezîndu-se cauza înaintea efectului? Dacă nu se mai auzea, ca înainte,

despre Al Douăzeci și șaselea tocmai pentru că apăruseră probleme mai concrete și mai arzătoare?

Într-o zi se înfățișară la Niger cîțiva bărbați care au reușit să treacă peste blocada instituită de Polybius. (Blocadă tot mai inutilă – valul solicitanților trecuse de mult…) Bărbații aceia aveau creștetul acoperit și purtau doliu. Era o delegație de iudei, cîțiva dintre însoțitorii lui R. Akiba, venit să încerce o ultimă cale de compromis cu Hadrian. Evreii îi aduseră aminte lui Niger că era fiul lui Collatinus, ce se remarcase în tinerețe în organizarea exodului unei mici comunități. Veniții de la ieru salim aveau hainele cernite încă de pe vremea acelor zile: de cînd Titus a dărîmat Templul. R. Akiba a sosit la Hadrian pentru a-l convinge să rămînă la prima-i hotărire, cea atît de înțeleaptă: atunci cînd împăratul l-a rechemat pe Quietus, în ziua cînd ar fi trebuit să fie executați frații Simon și Șemaia (sau Julianus și Pappos, cum îi numeau romanii), a fost de acord să fie reconstruit și Templul. Dar abia au fost înlăturate mormanele de dărîmături și Aquila, traducătorul bibliei, nici n-a fost încă bine numit supraveghetorul lucrărilor, în timp ce aceiași Julianus și Pappos, slăvind minunea salvării lor, organizaseră pe toate drumurile publice locuri pentru donații în vederea ridicării noului edificiu, că Hadrian s-a și lăsat convins de creștini și samariteni, dușmanii din interiorul poporului iudeu, de a nu mai permite reconstrucția în același loc. După moartea lui R. Josua, R. Akiba era singurul om în stare de a-i ține pe oamenii neamului său în frîu. Teroarea și măcelurile ce bîntuiseră cu cincizeci de ani în urmă, pe vremea lui Vespasian, cu de două ori opt ani în urmă, pe vremea lui Traian, amenințau iarăși: și nu se știe cine va suferi de data asta mai mult, și nu se știe cine va învinge acum. Dacă împăratul ar reveni la prima-i hotărîre și i-ar lăsa pe supușii săi să-și reconstruiască Templul pe vechiul loc, ar fi binecuvîntat în veci și s-ar evita atîtea suferințe…

Polybius rînjea, dar evreii, întărîtați, amenințară că Messia pînă la urmă tot va veni.

– Asta am mai auzit-o, continuă să rînjească grecul.

– De data asta este deja printre noi, îi răspunseră iudeii în șoaptă, gindind la acel Bar-Kosiba, numit de R. Akiba – Bar-Kohba.

– Răsuflu ușurat, continuă Polybius zeflemeaua, credeam că Niger a fost ales de voi pentru acest rol.

Evreii se uitară unul la altul. Momentul era prea grav pentru a-l umple cu politețuri.

– Niger este fiul acelui bărbat pe care voi l-ați numit Colla- tinus, dar care, inițial, cu alt nume, și-a condus familia și familiile prietenilor și ale rudelor din cercul prigoanei. Opera întreruptă de tată ar trebui acum reluată de fiu…

– Dar de ce și-a întrerupt Collatinus misiunea? insinuă Polybius.

Iar Niger, care nu spusese încă nimic, ci-și îndemna doar oaspeții prin gesturi să servească din sucurile reci ce le-au fost aduse, gîndi că nu de mult au fost pe acolo și cîțiva oameni din Apulum, castrul legiunii Gemina, veniți să-l roage să-și folosească influența pe lîngă Hadrian pentru ca așezarea lor să capete rangul de municipiu. Acum evreii îi aduceau aminte de originea sa, vorbind despre fuga din încercuire, bărbații din Dacia îi vorbeau tot despre originea sa, amintindu-i de șederea lui Collatinus în preajma lui Vezina; altă dată sosiră grupuri întregi de solicitanți din Hispania și, după ce constatară că au pierdut ocazia pe lîngă împărat, sperară că n-au întîrziat și la Niger, pe care-l vedeau încă tot ca pe viitorul șef al statului. Aceia îi amintiră de originea sa din Italica, localitate între Gades și Corduba. Cine o să mai vină la el? Și ce obîrșie o să i se mai găsească?

Între timp, Polybius țipa la delegația iudeilor și aceștia îi răspundeau vociferînd. Bătrinul secretar tocmai îl înjura pe Aquila, iar ceilalți îi replicau, zbierînd și ei tot mai tare, că traducătorul bibliei este unul dintre puținii greci de treabă și că de aceea nici n-a rămas grec. Polybius, răgușit și cu ochii ieșiți din orbite, îl blestemă pe Quietus că nu și-a desăvîrșit opera, cînd interveni, în sfîrșit, și Niger în vorbă: le spuse iudeilor că nu știe ce speranțe și-au pus în el și că îi pare rău că trebuie să-i dezamăgească; invitîndu-i în camera cu marele pergament, le arătă că mutarea pieselor din chihlimbar sau lapislazuli era singura lui putere. El nu era decît un jucător, le explică, pasiunea lui era să evalueze o mutare pe care, în fond, o executau alții. îi aprecia motivele, îi cîntărea valoarea relativă și se bucura dacă putea, pe baza ei, să ghicească mișcările următoare. Cîteodată reușea, în felul acesta, să intuiască pînă la șase-șapte mutări încă neexecutate. Alteori se înșela de la început. Dar, cu mult antrenament, riscurile erorilor erau tot mai mici. Dacă și-a do- bîndit o oarecare faimă, le destăinui, atunci ea se datorează numai și numai faptului că a reușit să-și formeze o privire de ansamblu asupra a ceea ce a fost și este. Făcînd mai multe cono- tații, pare că știe mai mult decît alții. Ajunge, de pildă, să cunoști detalii despre generațiile ce s-au scurs, zece generații în urmă, douăzeci, despre unii se spune că au reușit să dezgroape chiar și o sută de generații. Acei „unii”, campionii „Oului de aur”, au știut pînă unde să-i permită speranței să-i conducă. Ei au ajuns fericiți, chiar dacă nădejdea lor a devenit, paradoxal, tot mai restrinsă.

Însă iudeii nu pentru asemenea vorbe au venit la Roma. Și nici să se umfle cu sucurile de fructe cu care erau tot timpul serviți. Ei doreau ca Niger să ia parte la o discuție între împărat și R. Akiba, discuție al cărei început avusese deja loc în vila tiburtiniană.

Al Douăzeci și șaselea acceptă. (Mai tîrziu, Polybius trebui să admită că stăpînul său, pe cît era de renumit ca om rezervat și retras de la toate, nu refuzase niciodată pe nimeni sau, chiar dacă o făcuse, a știut întotdeauna să dea impresia că oferă în schimb ceva și mai valoros.)

Hadrian îi primi în Poikile-a din grădina vilei, o copie după Poikile-a din Atena, dar avînd coloanele și frescele strălucind de prospețime. R. Akiba nu fu prea fericit de alegerea acestui loc, ba îl consideră chiar drept o impolitețe, însă deocamdată se feri să facă vreo remarcă. Dușmanul elin… Nu ar fi fost nevoie ca Hadrian să sublinieze și de data asta că preluase nu în- tîmplător și supranumele Graeculus… Pe deasupra, nici cadrul discuțiilor nu părea să fie cel al unor tratative politice: de față nu era numai împăratul și R. Akiba, de față mai erau și Hermogenes, medicul personal al suveranului, și secretarul F’legon, și niște figuri pe care nici măcar Niger nu le cunoștea, în locul consilierilor lîncezeau pe acolo cîțiva tineri frumoși, total neinteresați de tratative, ba, ceea ce întrecea orice măsură, din grădină apăreau și dispăreau, din cînd în cînd, și cîteva tinere femei. Era un du-te-vino și o atmosferă degajată, încît bătrînului emisar îi venea greu să-și adune gîndurile. Era și jignitor ca într-o asemenea atmosferă să fie hotărită soarta unui popor…

R. Akiba mai fusese primit de cîteva ori de către Hadrian, acesta îi povestise episoade din călătoriile lui și mai ales de pe vremea cît condusese, în tinerețe, Siria. Bătrînul învățat spera să profite măcar de acest cap de pod, dar ceea ce spunea împăratul nu se potrivea cu ceea ce știa el despre același loc. Încercînd să-l aducă la o imagine comună – cît mai apropiată de a sa – R. Akiba nădăjduia să-l poată mai tîrziu convinge și în cadrul unor subiecte mai puțin neutre. Totuși, amintirile lor nu se împăcau nicicum: fiecare copac, fiecare fîntînă, fiecare dună de pămînt primea alte culori în memoria celor doi.

„E adevărat, admise Hadrian, căruia îi făcea plăcere călătoria printre senzații trecute, e adevărat că mi se întîmplă uneori ca, în timp ce vizitez un loc pe care nu l-am mai revăzut de ani, să am impresia că mă aflu cu totul altundeva decît în ținutul pe unde m-aș mai fi plimbat vreodată…”

Hadrian se amăgea, deși ținea taina închisă în el: poate că în amintiri nu realizează numai ce a fost, ci și ce va fi. Lacunară, această ultimă percepție ducea, probabil, la confuziile amintite. (Oamenii mișunînd în Bursa din Roma modernă printre cele unsprezece coloane râmase din Hadrianeum nu pot oferi o imagine verbalizantă pentru suveranul antonin. Și nici geamul lovindu-se cu putere de peretele actualului castel papal ‘Sânt Angelo, născut din Mausoleul lui Hadrian, nud face decît să-și mijească inutil ochii.)

Împăratul se arăta binevoitor – și asta era important, se amăgea R. Akiba –, discuta prietenește și se străduia să fie atît de politicos încît ajungea să manifeste înțelegere chiar și față de suferințele îndurate cu nici două decenii în urmă de către evrei. La discuția la care fusese invitat și Niger, Hadrian aduse vorba despre „Oul de aur“ și canaliză conversația astfel ca să se desfășoare între Al Douăzeci și șaselea și R. Akiba. Bătrînul auzise de joc și povesti mai multe legende despre campioni ai unor vremuri mitice. Și regele David ar fi posedat un asemenea „Ou de aur“ și ar fi știut, cu ajutorul lui, să-și conducă într-un rînd oștile de la distanță și neridicîndu-și ochii de pe pielea pe care își ținea figurile. „Totul a mai fost”, repeta bătrînul și susținea că acesta era, în fond, și secretul „Oului de aur“. Iar Niger, lăsîndu-și capul pe spate, astfel încît părul lung îi cădea ca un lințoliu negru, pretindea că pînă și zidul lui Hadrian din Britannia nu era decît o fortificație ridicată pe un alt perete, vechi, înghițit de pămînt de mii de ani.

Un ofițer, nimerit cine știe cum pe acolo, confirmă că, într-a- devăr, în timp ce se construia valul lui Hadrian împotriva picți- lor, avea de multe ori senzația stranie că un fragment sau altul a fost acolo încă înainte de a-l clădi geniștii romani. N-ar fi fost posibil ca zidul acela străvechi, de care pomenise Niger, să fi rămas intact dintr-un alt ev pe unele porțiuni?

Dar cel întrebat se juca încîntat cu o pată de soare prinsă într-o oglindă, făcîndu-se că ascultă cuminte vorbele lui R. Akiba. Petecul de lumină îl fixă de o monedă recent emisă de împărat, o dată cu anexarea ludeei, o monedă a păcii. Pacea? Unde era pacea pe acele teritorii? Iată, tocmai intră un emisar, venit să anunțe un groaznic cutremur de pămînt ce a dărîmat Caesarea și Emmaus. Niger privește într-o doară la R. Akiba și-i pare rău că nu este acasă, în fața marelui pergament. Vestea aceasta ar impune o mutare, chiar și fără a mai fi nevoie să consulte vechi suluri.

„Caesarea, reședința procuratorului Tinnius Rufus…“ va îngî- na împăratul, amintindu-și de vizita făcută acolo.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.