Academia Română a transmis un punct de vedere privind unele aspecte ale învățământului preuniversitar din România. Academia Română propune un set de măsuri care ”să stabilizeze şcoala românească şi să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în faţa unor presiuni conjuncturale, derivate dintr-o percepţie pripită asupra schimbărilor din societatea contemporană şi lipsită de o analiză profundă şi riguroasă”. În punctul de vedere transmis, reprezentanții Academiei combat ideea conform căreia memoria nu trebuie cultivată în şcoală. De asemenea spun că ideea reducerii orelor de istorie cu scopul asigurării educației globale și pregătirea viitorilor „cetățeni europeni” este absurdă.
Iată poziția Academiei Române și măsurile propuse, integral:
Recentele constatări date publicității, referitoare la procentajul ridicat al elevilor români afectați de analfabetismul funcțional, dar și îngrijorarea produsă de analfabetismul primar (cauzat de neputința școlarizării tuturor copiilor de vârstă școlară) și de abandonul școlar, determină Academia Română să propună un set de măsuri, reieșite din experiența celui mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale și de cercetare din România. În plus, în contextul fixării unui număr mai mic de ore pe săptămână pentru învățământul preuniversitar, există riscul reducerii timpului alocat unor discipline școlare clasice.
Până la adoptarea unei noi legi a educației naționale, menită să fie stabilă și să cuprindă, mai mult principii decât date concrete (acestea trebuie să fie detaliate în statute și regulamente), este nevoie de un set de măsuri care să stabilizeze școala românească și să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în fața unor presiuni conjuncturale, derivate dintro percepție pripită asupra schimbărilor din societatea contemporană și lipsită de o analiză profundă și riguroasă. În acest sens, semnalăm și propunem următoarele:
1. Presiunea nejustificată de a introduce noi discipline școlare trebuie să fie oprită, prin crearea, în cadrul materiilor existente, a noi conținuturi care să răspundă dinamicii
societății contemporane. Astfel, protecția mediului, combaterea poluării se pot studia la Geografie, educația financiară și bancară la Științe sociale și la Istorie (în liceu),
educația civică și constituționalismul la Istorie, nutriția sănătoasă, educația igienică și educația sexuală la Biologie, circulația pe drumurile publice la Dirigenție etc. Practic,
nu există discipline școlare actuale în cadrul cărora să nu se plieze temele stringente pentru actualitate. Propunerile de a introduce discipline noi și de a le elimina sau
diminua pe cele vechi – verificate de la Renaștere încoace – sunt lipsite complet de realism și de spirit pedagogic. De asemenea, ideea de a avea mai multe discipline
încheiate cu medii semestriale și anuale și derulate în câte o oră pe săptămână este lipsită de orice fel de fundamentare psiho-pedagogică. Disciplinele de o oră pe
săptămână au cea mai slabă eficiență în procesul de predare-învățare.
2. Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susținerii deprinderilor practice are, de asemenea, un grad mare de periculozitate. În
școală, teoria și practica trebuie să fie îngemănate într-o sinteză armonioasă, fără de care rezultatele ajung să fie dezastruoase. Fără cunoștințe teoretice temeinice,
acumulate în memoria elevilor, deprinderile practice ajung să fie fără fundament. De aceea, științele fundamentale și cele ale naturii trebuie să fie studiate în continuare,
începând cu bazele lor teoretice. Cercetarea fundamentală rămâne și ulterior, în învățământul superior, baza oricărei cercetări aplicative și tehnice.
3. Presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste și de științe sociale este, de asemenea, lipsită de realism și de previziune pentru viitor.
Digitizarea devine tot mai mult o metodă universală de viață și un mod de a acționa în toate domeniile, dar omul modern nu poate trăi și acționa în viață fără cunoștințe
lingvistice, istorice, geografice, etnografice, filosofice, etice etc. Dimensiunea istorică a existenței noastre individuale și de grup rămâne esențială. Nu putem transforma
conștiința socială în tabula rasa – ștergând întreaga experiență de viață a omenirii –, ca să construim noi identități iluzorii. Europa Unită are șanse să existe în continuare și
să se fortifice nu prin încercările de destrămare a identităților etnice, ci prin făurirea unui concert al națiunilor libere și dornice să trăiască împreună. Pentru aceasta, este
nevoie:
– de o cunoaștere aprofundată a limbii și literaturii române
– de studierea temeinică a gramaticii, inclusiv în anii de liceu, la toate profilurile, în maniere adaptate și specifice
– de exercițiul insistent al lecturii, deopotrivă din cărți tipărite sau pe suport digital;
unul din doi elevi se concentrează pe recunoașterea literelor, a silabelor și pe reconstituirea cuvântului în sine, fără să-i mai poată percepe semnificația
– cultivarea literaturii române în manieră diacronică, pe curente și mișcări literare, din Evul Mediu până astăzi
– cultivarea serioasă a limbilor străine și a literaturii universale; combinarea scriitorilor români cu cei străini, pe teme mari, fără nicio pregătire prealabilă a
elevilor nu face decât să creeze confuzie și haos în mințile tinere
– învățarea literaturii prin prisma istoriei literaturii dă rezultate foarte bune, verificate de sute de ani, iar scriitorii nu trebuie studiați după gustul profesorului,
ci după necesitățile interne ale disciplinei. Prin urmare, dacă, de exemplu, Nicolae Filimon reprezintă o treaptă în romanul românesc, iar Ion Heliade Rădulescu, prin
„Sburătorul“, un reper în poezia românească, ei trebuie studiați dincolo de preferințe, în spiritul canonului. Nici Shakespeare, nici Cervantes și nici Goethe
nu exprimă, prin creațiile lor, spiritul din „Harry Potter“ ori din „Stăpânul inelelor“ și, totuși, creația lor nu e repudiată. Creația lor conține valori perene, fără
de care nu se înțelege evoluția literaturii; canonul literar și operele clasicilor rămân puncte importante de reper pentru studierea literaturii
– separarea studiului limbilor de gramatică și de literatură este lipsită de sens; comunicarea corectă în societate se face nu prin ocolirea regulilor de gramatică și
prin ignorarea operelor literare în favoarea oralității și a limbajului colocvial, a acelui din reportaje sportive, din texte administrative, jurnalistice; disciplina
„limbă și comunicare“ nu are niciun sens, din moment ce limba română are menirea de bază să asigure comunicarea între români. Comunicarea corectă nu se
învață punând între paranteze textele literare, ci, dimpotrivă, prin cultivarea, explicarea și aproprierea lor. Limba română armonioasă se află, în primul rând, în
literatura română, care, odată studiată, garantează exprimarea corectă în mass media, în sport, în IT, în tehnică etc.
– ideea reducerii orelor de istorie cu scopul asigurării educației globale și pregătirea viitorilor „cetățeni europeni” este absurdă; identitatea europeană nu se poată
obține prin distrugerea identităților naționale, ci, dimpotrivă, prin fortificarea lor; un român care știe cum și de ce este român îl va înțelege și prețui pe un francez,
leton sau suedez; diminuarea studiului istoriei înseamnă condamnarea noastră la ignoranță și izolare (pe de o parte, va crește în societate ponderea dacopaților,
autohtoniștilor și tradiționaliștilor, iar pe de alta, a mondialiștilor și detractorilor, care exhibă nimicnicia poporului român, condamnat – după opinia lor – să rămână
la coada lumii); studiul organizat al istoriei conferă cultură generală solidă, care ne ajută, în călătoriile tot mai dese pe care le facem, să înțelegem de ce NôtreDame este o biserică gotică, de ce Constantinopolul se cheamă azi Istanbul sau cum de Praga se cheamă „Orașul de Aur“; educația prin istorie înseamnă educație
pentru viață
– același rol îl are și geografia ca disciplină școlară, pentru că ne ajută să ne plasăm în spațiu, să nu confundăm meridianele cu paralelele și să știm ce deosebire este
între Ecuator și Ecuador!
– limba latină, studiată cel puțin un an, de preferat în clasa a VIII-a, are un dublu rol: mai întâi ne ajută să înțelegem latinitatea căreia îi aparținem; în toate țările
civilizate, latina a rămas obiect de studiu, iar în Germania, marile universități tehnice, care pregătesc ingineri, oferă latina drept curs alternativ (opțional) pentru
studenți; în al doilea rând, gramatica latinei, ca și gramatica românească, disciplinează mintea elevilor, aduce rigoare și logică în exprimare. Latina
servește, în mod direct sau indirect, viitoarelor profesiuni de filolog, de jurist, de inginer, de farmacist, de medic, de informatician etc.; aproape 80% din termenii
englezi de pe prima pagină a Word-ului de pe orice computer sunt de origine latină (file, delete, table, insert etc.); din această perspectivă, ar fi de mare utilitate
reînființarea unor clase cu profil de studii clasice în liceele (colegiile naționale) importante ale câtorva orașe mari din România.
Pentru ca toate acestea să se poată înfăptui, este nevoie de îndeplinirea foarte multor condiții, între care profesorii buni și manualele bune, dar și schimbarea percepției greșite despre școală, insinuate tot mai mult în spațiul public în ultima vreme:
– programele școlare sau curricula (curricula este pluralul de la cuvântul latinesc curriculum, substantiv neutru de declinarea a II-a) – prin urmare, termenul nu se
poate folosi ca și cum ar fi singular feminin! – trebuie să fie, în mod categoric, simplificate, la toate materiile; mulți profesori preferă încă să predea mult și
neinteligibil, în loc să predea mai puțin și înțeles de toți elevii
– manualele trebuie să aibă forme coerente și să nu se schimbe an de an; manualele digitale vor înlocui, probabil, în viitor, manualele tipărite, dar scrisul de mână are
încă un rol important în societate; preocuparea pentru cantitatea mare de informație trebuie să fie înlocuită cu preocuparea pentru informație clară,
echilibrată și corectă
– elevii nu ajung, totuși, analfabeți funcționali, fiindcă rețin prea multă informație și pentru că sunt copleșiți de teorie – cum se insinuează în anumite medii actuale –
ci, dimpotrivă, pentru că nu rețin mai nimic; ideea că memoria nu trebuie cultivată în școală și că elevii nu au nevoie de cunoștințe, ci de metode de aplicabilitate
practică este complet greșită; ca să aplici cea mai bună metodă, trebuie să ai capacitatea de a compara datele, de a cântări alternativele, iar pentru aceasta
cunoștințele proprii sunt esențiale; memoria este o componentă fundamentală a inteligenței, iar necultivarea sa face să scadă drastic gradul de inteligență.
– în școala contemporană, ca și în societate, în general, se diminuează în mod îngrijorător cultul muncii și se impune ideea minimei rezistențe; o parte dintre
elevi sunt supraîncărcați, dar nu numai din vina școlii, ci și a părinților, și sunt copleșiți de multe activități inutile; matematica, fizica, limbile și literaturile,
chimia, istoria, geografia, biologia etc. nu se pot însuși fără muncă; nu ajunge nici să-i auzim predând pe profesori, nici să aruncăm o privire pe Google, ci este
nevoie de fixare, de recapitulare, de repetate exerciții etc.
Școala are de secole întregi filosofia ei și aceasta nu poate fi eludată de dragul modernizării sau al simplificării vieții. Școala nu trebuie redusă la o instituție de prestări de servicii care livrează ocupanți de locuri de muncă robotizați, limitați. Școala trebuie să-i dea absolventului sentimentul că viața sa are un sens, o motivație culturală, care se concretizează într-o armonie a identității personale și a celei naționale, cu apartenența la cultura europeană și la cea planetară. Și, din această perspectivă, studierea limbii și literaturii române, a limbilor străine, a limbii și culturii latine, a istoriei, geografiei etc. devin extrem de importante pentru viitor.
De asemenea, schimbările dese și mărunte din cadrul sistemului de educație din România nu fac decât să creeze dezorientare, instabilitate și să conducă la o pregătire precară, superficială și nepotrivită exigențelor lumii contemporane. Academia Română este gata să colaboreze cu Ministerul Educației și Cercetării pentru găsirea celor mai bune soluții aplicabile școlii românești. Convingerea noastră – aidoma mesajului din motto-ul pus la intrarea unui faimoase universități – este că o națiune nu moare în urma atacurilor cu rachete balistice intercontinentale, ci în urma distrugerii sistemului ei de învățământ, de educație în general.
Nu poti sa nu respecti,instinctiv,Academia Romana!Pacat ca avem atati vanzatori de tara in poolitica,atati cretini alaptati in ONG-uri finantate de Soros si fratii sai,atati vanduti Vitelului de Aur,incat e greu de descifrat viitorul…
Mai trebuie reintrodusă Instituția „Recomandării”. În țările vestice elevul său studentul eminent pleacă mai departe cu o recomandare, care la un anumit nivel, cum ar fi Universități de prestigiu, îi este solicitata. Recomandarea, mai ales în mediul rural, poate veni și de la preot. De asemenea, să se reintroducă recomandarea obligatorie a Sefului de Catedră/ Disciplină (chiar și pensionar) pentru avansare, în cazul asistenților universitari, care uneori, uită cine și cum i-a format. Altă propunere ar fi reintroducerea uniformelor școlare, pt a conștientiza demnitatea de elev si chiar pt protecție (Dincă n-ar mai fi zis că a crezut că fetele care așteptau la ocazie sunt prostituate)
De asemenea, mai trebuie regândite Facultățile cu profile care nu dau randament (pe piața muncii), spre a fi transformate în Masterate.
Domnilor academicieni ,unde ati fost pina azi ??,ati hibernat ?,ati visat ?,ati fost in concediu 25-30 de ani ??.
Cand alde Abramburica ,Morga si Popandaul si-au bagat picioarele in scoala romaneasca ,cand negustoria cu manuale alternative a devenit prioritara,cand incepea anul scolar fara manuale ,cand tarabele universitare vindeau diplome ,iar doctoratele se faceau la xerox ,cand profesorii erau mentinuti la catedre si ei nu luau nici macar un 5 la teste sau examene !, unde ati fost dvs ??.Nici azi nu v-ati sistematizat propunerea si ati venit cu amintiri si umplutura .
Incercati sa aruncati pe parinti o parte din dezastrul din educatie ,parintii sunt vinovati doar pentru cei 7 ani deacasa ai copilului,
scoala are menirea sa-l instruiasca ,sa-l educe ,sa-l formeze pentru viitor. Toti cei care au ales sa fie educatori (invatatori ,profesori)si-au ales o munca de o responsabilitate enorma. Copilul este bogatia si viitorul familiei si al tarii,este cea mai scumpa materie prima ,iar cu aceasta materie prima nu te joci nu experimentezi nu-ti permiti rebuturi .
Scoaterea exmenelor pentru admitere la liceu ,la facultate a fost o prima greseala ,admiterea pe baza de buletin si taxa este o prostituare a invatamintului -s-a pus banul ,s-a pus siguranta scaunului pe primul loc in defavoarea calitatii si performantei invatamantului. Cand nu-i o selectie nu-i un prag de pornire in orce domeniu vei avea in clasa ,in afiteatru o GLOATA ,o ADUNATURA !!,in acest caz de unde incepi procesul de invatare ??.
Avizul ,tutela ACADEMIEI ROMANE trebuie sa fie obligatorie,si continua in ceea ce priveste procesul de invatamant ,procesul de educatie .
Nu aveti nici o scuza pentru dezastrul din scoala romaneasca.
@ Sanda:
recomandarile pe care le sugerati ar fi subiective, reflectand starea emotionala, nivelul de pregatire , coeficientul de inteligenta etc etc, ale celui care face recomandarea. Oricum, o recomandare nu are sens sa nu fie una buna, iar daca e imbunatatita, la ce foloseste? A se reaminti si trage invataminte din situatia cu doctoratele „controversate”, nu numai in privinta unor texte preluate fara citarea autorilor, ci si daca lucrarile alea sunt bune de ceva, ori daca autorii au macar cunostintele de specialitate de nivelul cerut. Niste comisii au validat acele doctorate.Daca la doctorate a mers, cu atat mai usor ar fi in cazul recomandarilor.
Nu cred că un profesor responsabil ar da recomandări subiective ! Recomandările la care mă refer eu sunt din cele care se dau cate maximum 10 pe liceu sau școala, pentru elevi s-au studenți eminenți, pentru care să devină o carte de vizită a respectivului, dar și a liceului sau scolii. Dvs aveți în minte recomandări pe banda rulanta
Pe de o parte Academia propune setul de masuri necesarte, beneficie pt. promovarea unui invatamant clasic,adaptat teoretic si practic unei bune educatii,cu reintroducerea istoriei,atentie lb.si lit romane, gramaticii nereducerea de ore necesar pregatirii ,nedistrugerea identitatii nationale,omul european nu poate fi conceput fara oamenii cu identitati nationale, nu exista identitatea”omul european”ci aceasta e o calitate daca e sa fie nu o idenitate.Cum se impaca aceasta cu
„Un manifest pentru adaptarea la Era digitală”, din17 oct.a.c al aceleaisi Academii ,emanat de „Grupul de reflecție privind impactul evoluției TIC și IA asupra omului şi soc.”inființat în anul 2019, la inițiativa acad. Ioan Dumitrache,compus din specialiști în știința și tehnologia informației, tehnologia microsistemelor, inteligența artificială, economie, sociologie, filososofie etc? „Grupul consideră de la sine înțeles că revoluția 4.0, digitalizarea, inteligența artificială și Internetul Lucrurilor sunt transformări pozitive și inevitabile, din care trebuie Ro trebuie să facă parte ca „actant semnificativ”. Grupul cere 2%din PIB pt.ca vrea 3D,4D si mai ales 5D-pt.ca pe ac.din urma il vrea tovarasul IOHANNIS !Deci ACademia prin acel Grup a cedat deja „în fața unor presiuni conjuncturale”si vrea periculoasa tehnologie 5D pt.societate si pentru INVATAMANT! Academia prin Ioan Dumitrache s-a aliniat deja si face apologia globalismului digitalizat ,deci ce citim in ac.articol si ce cuprinde acel document -nu vin in contradictie flagranta? Ce s acredem despre CE VREA ACADEMIA IN MOD REAL ??(Pt. mai multa edificare -„cuvantul-ortodox.ro din 23 oct.a.c)
Una dintre principalele cauze ale situatiei negative din domeniile educatie, sanatate si chiar teologie o reprezinta contradictia dintre specificitatea comuna celor trei domenii, respectiv VOCATIONALITATEA si lipsa de chemare (de foarte multe ori totala) a celor care se pregatesc pentru a activa in aceste domenii. Nu poti fi un dascal bun, un medic bun ori un preot asa cum trebuie daca nu ai chemare pentru activitatile specifice domeniului in care activezi. Cadrele de baza din procesul de invatamantul prescolar si elementar (educatorii si invatatorii) sunt de cele mai multe ori aproape total dezinteresate de activitatea lor profesionala in general (nu mai vorbesc de performanta pentru ca nu e cazul sa ne mai pierdem vremea), fiind preocupate doar de obtinerea unor avantaje personale (se practica la greu activitatea: sa-i facem un cadou doamnei/domnisoarei educatoare/invatatoare – am intalnit un caz in care un grup de mamici se trudeau din rasputeri sa adune banii necesari pentru a-i cumpara domnisoarei invatatoare un set de bijuterii din aur, adica inel, bratara, pandantiv cu lantisor, si se jeluiau ca nu reusesc sa adune suma necesara). Prin urmare, nu este de mirare ca avem elevi care ajung in clasa a IV-a si nu stiu sa scrie si sa citesca. Luata in raspar pe aceasta tema, o invatatoare cu ceva vechime in activitate a replicat contrariata ca nu se poate face nimic atata vreme cat numarul de elevi intr-o clasa ar depasi cifra de douazeci si, daca se doresc rezultate pozitive, sa se micsoreze numarul de elevi din clasa (n-a specificat la cati anume) si sa se mareasca numarul de clase, cu conditia sa se suplimenteze corespunzator numarul de cadre didactice. Cam la fel stau lucrurile, cum spuneam, si in sanatate si in domeniul teologic. In materialul Academiei n-am vazut abordata aceasta tema.
Cindva, in oricare ciclu de studii, clasele aveau in jur de 30 de elevi si se facea totusi carte. De unde deci limita maxima de 20?
Multi parinti nu se descurca multumitor nici macar cu educatia a 1-2 copii, iar din asta rezulta clar ca numarul de 30 de copii intr-o clasa este prea mare, mai ales pentru clasele mici. Probabil ca 20 de copii intr-o clasa ar fi potrivit pentru ca invatatoarele sa lucreze si cu fiecare, sa poata sa le verifice temele si cat si-au insusit din ce li se preda. Munca la clasele mici este mai dificila, invatatoarele trebuie sa vorbeasca tot timpul, ragusesc de la praful facut de tropaielile alor mici, iar pentru rezultate trebuie depus mult efort.
Sunt de acord cu ce spune, in sfarsit, Academia Română. Problema este dacă va ține cineva cont de cele spuse.
Când eram elevă la liceu, aveam șase ore pe săptămână, de luni până sâmbătă (6 zile) și nu ne mai plângeam și am ieșit OAMENI ! Era muncă multă și mai puțină distracție. Astăzi este distracție multă și puțină muncă, rezultatul se vede.
Profesorul este batjocorit de toți- de elevi, de părinți, de conducerea liceului, de presă. Dacă cerți un elev, înseamnă că îl „stresezi verbal”, etc. Nu formezi așa caractere – și NE TREBUIE CARACTERE în primul rând.
Pentru Anonim. Da existau clase cu 35-42 de elevi. Dar carte faceau cu adevarat cativa,restul aveau doar note de trecere. Un profesor sau invatator nu poate sti potentialul a 30 de copii decat dupa un an de scoala. Abia daca reusea sa ii scoata la tabla o data p trimestru, restul extemporale. De aici s-a dezvoltat piata meditatiilor.
Academia limpezește 95% apele; se dau principiile unui învățământ serios, totuși și aici câteva amendamente: scrisul de mână antrenează cortexul, cf unor mari specialiști, după îndelungi experimente, ceea ce NU face scrisul digital! Apoi: lectura pe suport electronic este foarte lunecoasă, n-are acea axă de simetrie fixă a paginii tipărite, ceea ce defocalizează privirea și derutează memoria: un text citit de pe monitoare se reține un timp mult mai scurt și mai greu, fapt experimentat și de mine! E o bibliografie extrem de bogată în Occident în legătură cu „proteza” audio-video, de care, cel puțin americanii, s-au distanțat, dacă n-au reușit s-o elimine definitiv! Problema îmbinării mijloacelor IT cu cele clasice este încă nerezolvată deplin! Motorul REAL al unui învățământ serios este Proiectul de Țară, în vederea căruia pregătești tinerii cu bătaie medie și lungă! Ceaușescu, așa peltic cum era, avea și Program pe mai multe decenii pentru Țară, și de Educație, în același sens: România bine educată! Ambele ZAC în sertarele colbuite de la Cotroceni de mai bine de 5(cinci) ani, de aceea, „VIVAT ACADEMIA!”. Armonizarea dintre Economie & Ecologie este un alt deziderat, de aceea încurajată și ieșirea în Natură, respectul acesteia și al mișcării în aer liber, turismul și sportul!(Bărbierirea codrilor noștri tot pe la Cotroceni își are nașul!).
Două lucruri simple. Orele de sport s-au redus dramatic. Când se țin, o parte din clasă ascultă sau execută ce îi spune proful, cealaltă parte a clasei, scutită medical aiurea, stă
pe margine si se hlizeste.
Lângă blocul meu este tere-
nul de sport al unei școli
generale. De când mă știu,
acolo, in recreatii, picii
joacă fotbal cu bidoane de
plastic. Școală care are și
clase cu profil sportiv. Nu se gasesc bani pentru o minge? Nu știu dacă doar acest aspect este edificator, dar nu cumva dascălii sunt un pic dezu-
manizati? Este evident că
nu sunt empatici cu bucuria
copilăriei.
Academia Română, din păcate, iese foarte rar la
rampă intr-o țară care se află pe drumul pierderii identității. Comunicatele ei
sunt generaliste, rar am văzut comunicate cu subiect și predicat, despre ce, cine, unde, cum și de ce.
Subscriu la cele spuse de doamna Afrodita Iorgulescu. La unele licee, din clase de 30 si peste elevi, reuseau aproape toti la facultate. La unele licee, existau clase speciale de matematica, chimie, fizica, tot cu 30 sau peste elevi iar procentul de reusita la admiterea la facultate era de 100%. Or, atunci, examenul era examen.