Anul 2012 marchează trei secole de la naşterea lui Jean-Jacques Rousseau, scriitor cu o influenţă incredibilă, şi prin opera, şi prin viaţa sa, asupra epocii. Mai mult, de trei sute de ani nicio perioadă istorică nu i-a ignorat existenţa.
Celebrarea va avea în vedere în primul rând opera sa literară şi filosofică, devenită indispensabilă formării spiritului şi sensibilităţii. El a încarnat „omul sensibil” al secolului al XVIII-lea. A fost unul dintre puţinii care şi-au făcut o preocupare principală din educaţie. Două mari manifestări vor marca „Anul Rousseau”, animând locurile în care şi-a petrecut viaţa.
La Geneva, oraşul său natal, sub genericul „2012. Rousseau pentru toţi”, se vor desfăşura o serie de evenimente cuprinzând lecturi din opera sa, concerte, expoziţii şi colocvii. Printre acestea din urmă se remarcă „Prieteni şi duşmani ai lui Jean-Jacques Rousseau”, organizat, în prima jumătate a lunii iunie, la palatul Ateneului, de Societatea care-i poartă numele. În zona Lyonului, „Rousseau în Rhône-Alpes” propune, pe lângă „picnicuri republicane”, în 28 iunie, ziua naşterii scriitorului, un colocviu condus de Bruno Bernardi, dedicat filosofiei lui politice.
Dar actualitatea acestui filosof, scriitor şi compozitor depăşeşte locurile lui de baştină, manifestări omagiale fiind prevăzute de la Istanbul, unde va avea loc un colocviu internaţional „Rousseau şi Turcia”, până la Leeds, cu „Jean-Jacques Rousseau şi Britania”, trecând prin Grenoble, cu „Rousseau şi exigenţa autenticităţii”, sau Montmorency, cu „Patimile după Jean-Jacques Rousseau”. Actorul Michael Lonsdale va citi câteva texte ale filosofului romancier la Montmorency.
La rândul lor, editorii pun în valoare operele marilor interpreţi contemporani ai autorului, printre care, „Rousseau. De la empirism la experienţă” de André Charrak şi lucrările colective „Rousseau şi marxismul”, coordonată de Luc Vincenti, „Jean-Jacques Rousseau în 2012: «Pentru că în sfârşit numele meu trebuie să dăinuie»”, publicată de Fundaţia „Voltaire”.
Pentru contemporanii săi, omul Rousseau a fost o curiozitate. Lumea mergea să-l vadă aşa cum merg astăzi oamenii să viziteze monumentele istorice.
Chiar dacă a încercat în zadar să obţină recunoaşerea lui Voltaire şi a lui Rameau, Rousseau aparţine unei alte generaţii de intelectuali din istoria „Secolului Luminilor”, cea formată în jurul lui, al prietenului său Diderot şi al lui d’Alembert, care a condus proiectul „Enciclopediei sau dicţionarului rezonat de ştiinţe, arte şi meserii”. Rousseau a participat, de altfel, la această imensă întreprindere, redactând articole de teorie muzicală, înainte de a se certa cu editorii.
Ilustraţie din Confesiuni
Scriitorul devine conştient de diferenţele dintre demersul său filosofic şi ideologia epocii. El ajunge la o nouă înţelegere a naturii umane, considerând că progresul moravurilor şi apărarea libertăţii nu se sprijină numai pe evoluţia ştiinţelor şi rafinamentul artelor. Primul în epoca sa, cu mult înaintea romanticilor, el respinge ideea unei Renaşteri care a smuls Occidentul dintr-un Ev Mediu întunecat şi barbar.
Rousseau contrazice în primul rând „economia luxului”, elogiată de Voltaire şi Montesquieu, considerând că naţiunile care o promovează, inclusiv Franţa Luminilor, nu au de fapt decât o strălucire de suprafaţă. Luxul accentuează inegalitatea economică, pentru că favorizează obiecte lipsite de valoare practică şi concentrează bogăţia în oraşe. Şi, mai ales, el exacerbează amorul propriu care hrăneşte concurenţa universală a oamenilor, având un efect dezastruos asupra relaţiilor umane. Critica adusă teatrului, îndreptată împotriva articolului din Enciclopedie, redactat de d’Alambert, atacă, de fapt singura formă laică de întâlnire a oamenilor pe care o cunoşteau francezii sub Vechiul Regim, încercând să demonstreze că Molière satirizează virtuţi autentice pentru a produce efectele sale comice şi prevede eşecul genului moralizator pe care Diderot încearcă să-l introducă pe scenă. Potrivit afirmaţiilor lui Rousseau, promovarea intelectualilor este falsă şi populaţia urbană a Europei moderne nu mai este decât o mulţime animată de interesul personal şi dornică să se afirme. Lucrarea sa „Contractul social” este în fond un etalon care permite măsurarea degenerescenţei guvernărilor.
În pofida severităţii lor, propunerile lui Rousseau nu sunt moralizatoare. El încearcă nu numai să evalueze filosofia timpului său, ci şi să găsească o explicaţie raţională globală. Filosofia ar trebui să se aplece asupra fenomenelor umane, cum ar fi Răul pe pământ, fără a învinui natura, adică fără a atribui omului o răutate primitivă, izvorâtă din păcatul originar. De la „Discurs asupra originii şi bazelor inegalităţii” la „Emile”, Rousseau elaborează un fel de „teorie a omului”, cum o numeşte André Charrak, care să explice starea de fapt a timpului şi să facă posibilă dezvoltarea completă a omului, conform naturii sale.
Viaţa lui Rousseau s-a caracterizat prin independenţă şi chiar instabilitate. A părăsit la 16 ani Geneva natală pentru Savoia şi apoi, în 1742, s-a mutat la Paris, intenţionând să-şi facă o carieră în muzică. În prima periodă pariziană, caută protectori şi trăieşte cu Thérèse Levasseur, cu care va avea cinci copii pe care îi abandonează Asistenţei Publice, fapt ce va fi folosit de multe ori în criticile aduse cărţilor sale despre educaţie.
În 1762, cărţile lui sunt condamnate de Parlamentul din Paris, iar Rousseau se refugiază în Elveţia, unde începe să-şi scrie autobiografia.
Bustul lui Jean-Jacques Rousseau, sculptat de Houdon
Filosof, scriitor şi compozitor, Rousseau a intrat în istoria ideilor cu eseurile sale „Discurs asupra ştiinţelor şi artelor” şi „Despre inegalitatea dintre oameni”, în care opune starea naturală de fericire a umanităţii stării sociale, sursă continuă de insatisfacţii. Dar cum întoarcerea la starea originară era imposibilă, propune funcţionarea unei societăţi democratice, bazate pe „Contractul social”, apărut în 1762, potrivit căruia poporul suveran organizează viaţa colectivă. În acelaşi an, afirmă în „Emile sau Despre educaţie”, importanţa conservării calităţilor naturale ale copilului şi asigurarea unei învăţături concrete înaintea celei livreşti.
În domeniul literaturii, aportul lui Jean-Jacques Rousseau este determinant, prin romanul „Julie sau Noua Heloise”, din 1761, care a avut unul dintre cele mai mari tiraje ale secolului, seducând prin descrierea preromantică a îndrăgostiţilor şi a naturii, dar şi prin „Confesiuni”, ,volum publicat postum, şi prin „Reveriile unui călător singuratic”, precursor al autobiografiilor moderne în care scriitorul îşi scrutează propriul Eu.
Influenţa lui a fost importantă şi în zona filosofiei politice, şi în cea a comportamentelor, în care acordă un loc important sensibilităţii, idee care a guvernat, la începutul secolului următor, romantismul.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.