PIETRELE (56)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.

Domnii sorbeau din cești sau din păhărele, cu excepția lui Stein care nu comandase nimic, iar ploaia și atmosfera grea de afară îi apăsa pe toți, făcându-i să se închidă fiecare, în gândurile lui.

—           Închipuiți-vă ce nenorocire, începu din nou Duma cu tonul lui plângăreț. Proprietăreasa mea se pregătea să meargă la băi, și ieri, urcând scările, bărbatul ei a căzut și și-a rupt o mână.

Nu vi s-a întâmplat să treceți prin nenorociri în­tr-adevăr mari în care să spuneți că mai bine v-ați fi rupt o mâna decât să vi se întâmple ceea ce vi s-a întâmplat? îl întrebă Stein. Ei bine, să se gândească și ei că acum li s-a împlinit voința.

—           Ce voință?

—           Bărbatul acela și-a rupt o mân[, dar nu i s-a întâmplat nenorocirea aceea mare. Eu întotdeauna când pățesc un lucru neplăcut îmi spun că acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru ca să nu mi se întâmple ceva și mai grav.

• Dar voiau să plece la băi! Nu înțelegeți? Au totul plătit!
• Ce vorbesc eu? trecu Stein la altă tactică. Uitați-vă la domnul maior Mărginean! El ne spune întotdeauna că nu există decât clipa în care ne aflăm și că pentru restul ne facem inutil griji.[1] Câtă înțelepciune Dacă vă gândiți bine, sunt sigur că acum nici nu-l deranjează pe bunul dumneavoastră proprietar prea mult brațul.
• Pe dumneavoastră nu v-ar deranja dacă ar trebui să vă duceți la băi cu o mâna în ghips? Să cari atâtea bagaje, să nu poți face mișcare…

Apăru și trimisul lui Luca, întrerupându-le discuția, îi șopti ceva lui Luca la ureche, acesta trase o înjurătură, începu să râdă și-l concedie cu un gest. După ce rămaseră singuri, Luca, oprindu-se din râs, le explică celorlalți:

—           Acest domn Lazăr e un mare șmecher. Asta e priete­nul dumneavoastră: un mare șmecher. Noi îl strângem pe domnul Szabo cu ușa ca să ne dea ce ne datorează, și el, bunul nostru domn Lazăr, are un acces de bunătate și nu se astâmpără până ce nu-i dă banii necesari. Ce inimă, dom­nilor!

—           Păi, atunci e mulțumită toată lumea, concluzionă Duma.

—           Auziți, domnilor, cum glumește din nou domnul Duma? Cum o să fim noi mulțumiți, domnule Duma? Pen­tru ce să fim noi mulțumiți?

—           Păi, pentru că veți primi banii ce vi se datorează.

—           Fac ceva pe banii ăia! Ce contează ei? Nouă dom­nul ăla Szabo ne era în cale.

—           Și de ce l-a ajutat Lazăr, că ăsta nu ajută niciodată, pe nimeni pentru ochii săi frumoși, reveni Duma la vechea sa bucurie.

—           Dar pe tine te-a ajutat să-ți deschizi prăvălia, îl enervă Jager.

—           M-a ajutat… așa să-l ajute și pe el diavolul, acolo în iad la dânsul…

—           Va trebui să-l cunosc și eu mai bine pe domnul ăsta Lazăr, spuse Luca gânditor. Azi am fost la el la depozit. Face pe marele șmecher.

Mărginean asculta cu răsuflarea tăiată:

—           Cum? Până astăzi nu l-ați cunoscut pe domnul Lazăr?

—           Am auzit de el… De pe stradă sigur că-l știam… Pe cine nu cunosc aici în Lugoj din vedere? Se pare că se ține cam bățos și că nu-și prea vede lungul nasului. Un negustor adevărat trebuie să știe cu cine se poate pune și cu cine nu. Aici, mi se pare că greșește domnul ăsta, Lazăr. N-am drep­tate, domnilor?

—           N-ați auzit de povestea din noaptea asta? se grăbi să întrebe Duma.

—           Ce poveste?

—           Se pare că l-a omorât pe taică-său.

—           Pe Copârșeu ăla?

—           Da, era taică-său. Dumneata n-ai de unde să știi, ești tânăr…

—           Și cine spune că l-a omorât el?

—           Domnul Duma este gata să depună la tribunal orice mărturie, interveni Jager.

—           De ce să depun eu? Să depună cine a văzut!

—           Dar cine a văzut?

—           Cei care au fost cu el. Se pare ca și dom’ profesor a fost cu el în noaptea asta.

—           Ba, pardon, eu nu știu nimic.

—           Dar ați plecat de aici împreună.

—           Și ce-i? Habar n-am unde m-a mai dus în noaptea asta.

—           Cum nu știți?

—           Am băut prea mult.

—           Bravo, dom’ profesor! se bucură Luca. Mai ieșiți și dumneavoastră dintre cărți! Să vedeți ce bine o să vă facă!

—           Cu tine, Luca, nu mai vorbesc niciodată! Să nu uiți asta!

—           Dar nu trebuie să vă supărați! Nici când eram elev nu înțelegeam niciodată de ce vă supărați mereu pe mine. Cu toate că nu era prea greu de înțeles, se întoarse el hohotind către ceilalți. O dată, mă iertați, dom’ profesor, o dată la o oră…

—           Luca! Te rog să termini! Auzi?

—           Uitați-vă! Iar se supără!

—           Așa ai fost întotdeauna, Luca. De aceea te-au dat afară și de la Progresul.

—           De la Progresul? Păi, n-am progresat eu destul? Luca se simțea minunat.

—           Nu vorbi prostii, Luca! De la Societatea de lectură, corală și sportivă Progresul!

—           A, de acolo?! Păi, să știți, dom profesor, că de acolo nu m-au dat afară!

—           Iar mă face mincinos! Țin minte că domnul director Bârlea te-a dat afară!

—           Nu, dom profesor!

—           Nu?

—           Nu. De la Societatea de lectură Mihai Viteazul am fost dat afară.

—           Vezi?

—           Păi, nu-i totuna. Luca jubila. Și nu dom’ director Bârlea m-a dat afară, ci dom’ profesor Peteanu. Și știți de ce, domnilor?

—           Luca, să nu începi iarăși!

—           Știți de ce? Să vedeți ce am făcut! într-o zi…

Duma se agita nerăbdător pe scaun:

—           Dar mai lăsați astea, domnilor!  Discutăm despre o crimă!

—           Dacă nici dom’ profesor n-a văzut nimic…

—           Pe mine m-ar interesa crima asta, spuse gânditor Luca, schimbând tonul.

—           Până una alta, dragilor, vă dau un sfat, un sfat pe care i l-am mai dat și lui Rusan. Alt erou! Nu-l acuzați pe Lazăr fără să aveți; dovezi, fiindcă vă poate da în judecata pentru calomnie. Pricepeți, dragilor?

—           Dar suntem între noi! Cine să-i spună? se indignă Duma.

—           Auzi întrebare!

[1] Doar că Mărginean se va sinucide tocmai în vremurile în care nu va mai putea suporta clipa prezentului, nici ca pe un lucru în sine. După ce se va împușca la începutul războiului, vor circula două zvonuri: unul oficial — cum că a fost un accident; al doilea pe șoptite,  cum că aventura militară în care a fost târâtă țara ar fi fost un lucru cu care nu s-a putut împăca.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.