Ploaie de bani în Ungaria înainte de alegeri

Guvernul conservator al Ungariei majorează o serie de cheltuieli preelectorale, plătind cel mai mare supliment de pensie la nivel naţional şi oferind familiilor reduceri mari de impozite.

Măsurile fac parte dintr-un pachet mai mare de transferuri sociale şi reduceri de taxe în valoare de peste 5 miliarde de euro despre care banca centrală a Ungariei şi unii economişti au spus că ar putea alimenta inflaţia, deja uriaşă, ar putea iniţia o creştere doar pe termen scurt a consumului şi ar afecta balanţa comercială externă a ţării prin declanşarea unui aflux de importuri, scrie ZF.

Ploaia de bani vine înainte de alegerile generale din aprilie, care se anunţă a fi cele mai dure de când premierul Viktor Orban a preluat mandatul în 2010. Şase partide de opoziţie au format o alianţă în încercarea de a-l da jos de la putere pe Orban.

Majoritatea sondajelor arată că partidul populist de dreapta al premierului, Fidesz, are un avans minim, cu mulţi alegători încă indecişi. Orban şi-a mai condus ţara prin ape învolburate din punctul de vedere financiar. A impins Ungaria departe de pragul incapacităţii de plată, unde ajunsese în urma crizei financiare din 2008, prin măsuri dure, cum ar fi renaţionalizarea majorităţii fondurilor de pensii private şi taxe suplimentare pentru bănci, companii mari din energie, retail şi telecomunicaţii – cele mai multe străine.

Însă guvernul său a majorat cheltuielile în ultimii ani. Deficitul bugetar al ţării a crescut la 8,1% din PIB în 2020, odată cu răspândirea pandemiei de Covid-19. Guvernul a luat în considerare un deficit de 7,5% pentru 2021 în planurile sale de cheltuieli şi prognozează un deficit de 5,9% în 2022.

Cheltuielile suplimentare anunţate de la publicarea bugetului pentru 2022 în vara trecută au inclus bonusuri la pensie de 550 de milioane de euro acordate în noiembrie pentru a reflecta creşterea economică şi inflaţia mai ridicate. Alte măsuri au inclus o creştere anuală mai mare dec‚t cea aşteptată a plăţilor pensiilor din ianuarie, la un cost anual total de 550 de milioane de euro, şi un bonus suplimentar de 1 miliard de euro în februarie.

Într-un videoclip postat luni pe pagina de Facebook a lui Orban, în care premierul a prezentat creşterea pensiei din casa unui bătrân din Budapesta, el a spus că reintroduce un bonus care a fost abandonat în 2009 de guvernul socialist de atunci în plină criza financiară. „În afară de faptul că banii fac diferenţa, au şi gustul satisfacţiei, nu-i aşa?“ a comentat Orban. „Ei i-au luat, noi vi-i dăm înapoi.“

Între timp, familiile cu copii vor beneficia de o reducere a impozitului pe venitul personal în valoare totală de 1,7 miliarde de euro; membrii forţelor armate vor primi o plată suplimentară pe şase luni la un cost de 500 de milioane de euro; iar salariaţii cu vârsta sub 25 de ani nu vor mai plăti deloc impozit pe venitul personal, o mişcare pe care ministerul de finanţe se aşteaptă să coste anual 400 de milioane de euro.

În noiembrie anul trecut, ministerul de finanţe a anunţat şi o reducere de aproximativ 2 miliarde de euro a contribuţiilor la asigurările sociale şi a altor taxe. Noile tarife au intrat în vigoare anul acesta.

„Imaginea totală arată o gaură fiscală foarte mare care va trebui finanţată cumva“, a spus Andras Farkas, un consultant independent pentru pensii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

13 Comentarii

  1. Cum să coste micșorarea sau scoaterea unui bir? Adică pe un hoț îl costă dacă n-a furat?
    Cum se mai învîrt cuvintele ca să ne piardă!
    Alta, statul a dat…de unde să dea? Are venit sau bunuri din muncă? Nu, sînt din furat. Îți ia cu două mâini și-ți dă cu una; ce guvern bun avem, ne-a dat…ar trebui să scăpăm odată de această prosteală.

  2. La exportul de 119 mld. euro si crestere economica record pe 2021, iti permiti sa cheltuiesti.

  3. Nu ne interesează Ungaria, sau Rusia, e ceva timp că văd că pe cotidianul se face propagandă acestor țări. Puteți scrie pe ungurește sau rusește, sună mai bine. Ok, atunci e cazul să schimb sursa de informare în țara lingatorilor.

  4. Nu cred ca NOI suntem in masura sa apreciem cum sunt gestionate finantele altora.

  5. Este politic să ai garduri înalte să nu se vadă în curtea vecinului, să poată face cei din curte comparații. Arăți familie numai curtea ta și te lauzi că ești cel mai harnic și vrednic din lume.

  6. Guvernul maghiar face doar ceea ce a promis,. nu de ieri,. Deci are al treisprezecelea salar și pensie, Are cheltuielile cu consumul reduse cu 11 %, Are plafonate prețul combustibilului și a alimentelor de bază. NU ARE IMPOZIT PE TERENURI ȘI IMOBILE,.și are PIB cel mai mare european..Deci, are de unde căci e real, nu din pix..

  7. In Romania guvernul lui, al impielitatului nemtean, a imprumutat in 2 ani 58 miliarde de euro in timp ce preturile, facturile , inflatia si veniturile populatiei au scazut dramatic. In Ungaria fara ca guvernantii sa se imprumute datorita cresterii economice au marit salariile, pensiile si ajutoarele sociale ale statului catre cetatenii sai din respect si pretuire pentru ungurii care muncesc si traiesc in aceasta tara. Dar imbe de scarta, scart pe hartie scriu articole habarniste cu titluri de toata prastia vis-a-vis de felul in care guvernantii unguri isi pastoresc poporul.

  8. „plătind cel mai mare supliment de pensie la nivel naţional”
    De fapt nu e cel mai mare, e exact cel care fost si inainte, a 13-a pensie si care a fost anulata de guvernele socialiste care aveau aceasi ostilitate fata de proprii cetateni pe care o au iohannistii si USR-sitii nostrii. Ptr socialistii, oligarhii lui Gyurcsany au fost bani, bani luati de la cetateni. Ca si la noi acuma: „Suntem două partide care avem agende diferite. Agenda noastră (PNL) este reformatoare. Punem accent pe economie, pe investiții, la PSD au o agendă de pensii, o agendă socială… a declarat Ionuț Stroe”. Bani ptr ai mai prapaditi (poate penultimii dupa fratii bulgari) cetateni ai UE nu sunt in viziunea iohannistilor. Ptr oligarhia de partid, multinationale, armament fara numar, pensii speciale, salarii speciale… etc eufemistic numite „investitii” care doar ii imbogatesc pe „ai lor” intotdeauna sunt.
    Orban doar repune un drept obtinut si aflat in plata odata.

  9. Dă Doamne si la noi o „ploaie” din asta, ca e o seceta de vreo 30 de ani, mai ceva ca in desertul Atacama ! …

  10. Ungurii au o inflație azi de 8%.cu o rata de crestere a preturilor la alimente de 15%.(asa ca sa stea in saracia lor) pe noi nu ne intereseaza ungurimea,cum se „mananca” intre ei,inaintea alegerilor. Ce mare „valoare”!? de natie este ungaria (natiune turcica) de tot dati articale cu astia,niste cerșetor la Rusia lui Putin.!?.

  11. @ 10 FEBRUARIE 2022 LA 11:25. In ”sărăcia lor” au salariile mai mari ca un român fudul,.Au prețurile stabile, chiar de este inflație (după tinede 8%,. ???) Au gaz la același preț pe termen lung (15 ani) și au o politică externă europeană lăudată de mulți europeni reali, plus o politică economică, energetică, care cu siguranță va avea rezultate pozitive..Ai priceput bre ciumete ??

  12. Ca face ungurul Viktor Orban,se numeste POMANA ELECTORALA la PROSTII lui.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.