Ne aflăm într-o subdezvoltare culturală care face să treacă doi, trei, patru ani până să afli că a apărut un poet important. Despre cei puțin importanți afli imediat dat fiind că ei au învățat să fie o specie gășcară și au recenzenți prompți. Gășcari, recenzenții de azi ai actualității literare au pierdut, după gustul meu, simțul poeziei de mare anvergură. Îi cunosc pe câțiva dintre ei și bag mâna în foc că nici nu le-a trecut vreodată prin cap că iubirea ar putea fi și un sentiment cu anvergură cosmo-spirituală, drept care ar considera o nerozie poemele care ar încerca să exprime acest fel de sentiment. De altfel, ei nu ar fi de acord cu ipoteza că Eminescu, în „Luceafărul”, dar nu numai acolo, a luat în serios o astfel de ipoteză.
În teologia care nu gândește lemnos, iubirea cosmo-spirituală este o teză banală și solemnă, niciodată însă o realitate e x p r i m a t ă, iar când este exprimată, ca în cazul lui Juan de la Cruz, teologia tace. Nu știe ce să spună pentru că teologii nu au talent de critici literari. Nu prea mai au, azi, nici recenzenții poeziei și nu au – paradoxal? – tocmai pentru că nu au cultură teologică. La ce le-ar folosi? Presupunând că au un pic de talent de critici literari, le-ar folosi, zic eu, să descopere apariția unui echivalent al lui Juan de la Cruz.
Ei bine, în poezia de limbă română a apărut un Juan de la Cruz. O Juana, de fapt. Se numește Elena Petreșteanu, iar volumul ei „Sacra femina” (Palimpsest, 2019) este integralmente consacrat imaginației care încearcă să-și reprezinte iubirea cosmo-spirituală. Calitatea acestei imaginații este excepțională.
Dar nu doar teologia (în formele ei teoretice, dar rar aplicate), ci și antroposofia vorbește despre realitatea cosmo-spirituală a iubirii. Nu e nimic diferit în antroposofie de spusa evanghelică potrivit căreia Dumnezeu este iubire. Diferența e făcută de aplicațiile acestei revelații. Antroposofia desfășoară în detalii numeroase următoarea serie: iubire – armonie – voință – înțelepciune – mișcare – forme – euri (timp viu) – spirite ale timpului popoarelor – spirite păzitoare ale indivizilor omenești – oameni. Zece trepte, între care primele nouă sunt cunoscute, prin Dionisie Areopagitul, ucenic al lui Pavel, drept ierarhii spirituale.
Când a scris despre dragoste, Pavel a scris în proză, dar vorbele sale sunt un poem impresionant și misterios. Inspirat fiind, am putea spune că iubirea cosmo-spirituală s-a descris pe sine prin intermediul unui om.
Ceea ce putem găsi în „Sacra femina” rămâne de negăsit dacă imaginația noastră personală n-a căutat îndeajuns de pavelian să reprezinte ce vrea să spună Inspiratorul lui Pavel. Inspiratoarea, de fapt. Da, Elena Petreșteanu are dreptate: iubirea cosmo-spirituală nu este sexuată. Titlul cărții ei, „Sacra femina”, este un omagiu tandru adus (pre)judecăților noastre din era de după separarea biologică a sexelor.
Cei necomplexați de biologismul materialist pot citi cu folos maxim zecile de pagini scrise de Rudolf Steiner cu privire la separația sexelor.
„Mândră crăiasă/ A lumii mireasă” – ghici despre ce vorbește Miorița aici? Despre înțelepciunea care din iubire se trage și către ea trage. Exact ceea ce mândra noastră inteligență modernă nu mai știe a recunoaște.
Iubirea este un fenomen cosmic , doar, in masura in care si ura este un fenomen cosmic ! Iubirea si ura sunt doua fete ale naturii umane , iar a trece de la una la alta este extrem de usor !
16.36
Autorul începe acest editorial despre „subdezvoltarea culturala”. Dacă n-ai cunoscut „femeile din Avignon”, cum le poți face asemenea „recenzie”?
16.19
Inexistenta iubirii înseamnă ură. Dacă „iubești”, dar și urăști, înseamnă că n-ai cunoscut iubirea.
Cand ma uit la mazgalitura asta, imi piere cheful de iubire. Nea Ioane, nu gaseai un tablou adevarat? Trebuia sa ne arati cat de boccie poate fi o femeie?
„Gășcari, recenzenții de azi ai actualității literare”?
CINE-I PLĂTEȘTE pe acești „recenzenți de azi ai actualității literare”, gâscarii ‘lii? Hă?
…cumva, NOI ?
Putorile alea-s plătite de la bujetu’ dă Stat, dîn taxele prelevate dă la noi?
Și nu-s țitate publik, pă forumuri, în categoria „penzii șpețiale” alături dă miliȚieni, da’ plătite cu-mult-‘nainte dă împlinirea vîrstei legale de penzionare?
Un oțelar oarecare muncește greu pînă aproape de 60 de ani, ca să primească apoi o penzie amărîtă! …putorile astea cu kondey șî fon’țîie obținute PĂ ȘPĂGI îs penzionate deja dă la debutu’ în viața activă?
@Mare ti-e gradina Doamne!
-incearca cu un Kandinsky!
(erau de fapt 3,
„suprarealistii estului”
scapati din primul razboi mondial
aia delirau,visau in culori)
Firește ca e un sentiment cosmic, iubirea. Doar când ești indragostea nu zbori prin cosmos cu aripile inimii larg deschise și cu sufletul alături de cel al universului?
Actuala subdezvoltare culturala este evidenta din tabloul din titlu, din ,,Cumintenia Pamantului” din ,,cantecele” lui Salam si Adi Minune. Nimic nu poate exemplifica mai bine subdezvoltarea culturala la care se refera autorul.
Daca cineva crede ca mascarada aia de tablou este o forma de cultura, dat-mi voie sa ma indoiesc……[Rumburak]