Politica dâmbovițeană? Hai sifon, domnule dragă! Dar care e contribuţia noastră la schimbarea lumii?! Care e obolul nostru? Să ne apucăm bărbăteşte să analizăm. Să vedem ce lucruri importante am avut noi de comunicat lumii întregi, să zicem și noi ceva adevărat. Aşa, stăm bine la golăneală. Dar în ce fel participăm noi la schimbarea lumii, dragă Bobolina? În ce fel se iau alţii după noi? Că dintre noi, am văzut, furăcioşi, o droaie. Păi nu suntem ridicoli, dragul meu Petra Petronius!? Şi ridicoli sunt ăia care ne dau lecţii de frică, de linişte, de ciocu’ mic! Aşa că, ăia dedaţi la spuiciune, la pâră, să se ducă repejor la poliţie, să ne dea pe guşă, să ne zică că suntem anarhişti şi stricători de linişte mormântală națională. Hai sifon, la turnători! Asta e! Jos socialismu’! Sus socialismu’! București e fruntea!
Baronii din nord, din Star Wars, aveau ei în clin și-n mânecă, ei puseseră la cale socialismul, intrigi de-ale lor, scamatorii, lucruri periculoase. Era o utopie, o strategică acvatică subliminală, o pompadură și-o mare nebuneală socialismul, jur că nu mint. Potloghin de la brutărie le știa pe toate, era bine informat, citea tot felul de cărți interzise și accesa Realitatea Virtuală prin portaluri secrete. Călătorea pe-acolo de dimineață și până seara, șparlise el un card piratat. Îi ieșeau tot felul de fire de prin urechi și căra cu el mufe și de electrozi, și lălăia mereu același ragtime, îndrăcit și aiurit. Adervistoian, comerciantul de blănuri, proaspăt întors din Kamela Kome sau din Budapesta sau din Torino, a avut o mulțime de necazuri cu Realitatea Virtuală pentru că s-a lăsat șmecherit de Potloghin, săracul de el, parcă-l văd! Dă-l încolo de socialism, mi-a strigat Potloghin. Zi-mi unde e comoara lui Bibescu, că nu mai dorm noaptea, am coșmaruri, nu e de glumit!
Potloghin, personaj de film. Gangster. Mardeiaș. Mă dădeam în vânt rău de tot după filmele cu gangsteri. Într-o seară m-am dus la cinema. Mă rodeau gândurile, nu-mi dădeau pace, tot voiam să-l găsesc pe Rudolf, frizerul fără foarfece, să văd de ce zice el tot felul de aiureli despre București. Când să intru la casa de bilete am văzut-o pe Bobolina zburând pe deasupra bulevardului, încolo spre Calea Victoriei. Mi s-a părut că îmi face semn, mi s-a părut că mă cheamă. Vâslea agale, înamorată de imensitatea albăstrie. Casierița de la casa de bilete s-a luat de mine, hai odată, începe dramoleta. Casierița, soră bună cu Elefteria, lumea e mică, mică. Elefteria, nebunatica, modista de la Mantao & comp. l-a văzut pe Rudolf, frizerul fără foarfece, dincolo de debarcader, prin piața de pește. Piața de pește era plină ochi, un ac n-aveai s-arunci.
Numai Pitoșkin lipsea de acolo, el pezevenghiul. Și domnișoara Margareta.
Negustori, precupețe, acrobați ambulanți, câte-un vardist încruntat, merlani, sturioni, barbuni și megalori, rechini și meduze în suc de malgave, melci și sirene prinse-n chihlimbar, de toate pentru toți. Tot felul de fabuloase acvatice care scăpau câte-un găinaț mititel și care parcă n-ar fi avut astâmpăr, care parcă stăteau gata, gata să prindă viață și să te abordeze direct, fără echivoc, hei tipule cât e ceasul? Unde să dai de Rudolf, frizerul fără foarfece, în toată nebuneala aia? Noaptea cutreieram străduțele din București încercând să găsesc un sens, să găsesc o noimă pentru toate acele întâmplări nebunești.
Era cald. Adia un vânt molatic. Undeva, spre vest, se zăreau scânteind artificii. Sau erau crucișătoarele imperiale care bombardau tot felul de orășele care nu-și plătiseră impozitele, ba mai mult, nici n-aveau de gând s-o facă în vreun fel. Umbli brambura, n-ai stare, vălurești, vălurești. Nu mai știu care mi-a zis asta, cum să-i ții minte pe toți? Unul. Una.
Prin București trăiau mulți, multe, sute de oameni de toate felurile de la scriitori și ingineri la strungari şi şoferi, fete cochete, activişti, revoluţionari, disidenţi, paraşute, aviatori, oameni politici de tip nou, actori, plasatoare, recidivişti, ministeriali şi chiar prezidenţiabili, studenţi şi elevi, profesori, sindicalişti, pescari, oţelari, marinari, ofiţeri de toate armele, turnători, pârâcioşi, curve masculine, bârfitori, războinici sau naivi, hoţi, mincinoşi, lăudăroşi, întunecaţi, irascibili, gagicuţe, domnişoare de pension, instrumentişti, sepepişti, oameni de afaceri sau afacerişti, vedete TV, jurnalişti de toate felurile, spioni, ofiţeri din serviciile secrete, macaragii, maşinişti şi mecanici de locomotivă, fochiști şi fermieri, preşedinţi de partide, masoni, exaltaţi, melancolici, sculptori şi arhitecţi, medici, doctori, cititori în stele, agenţi dubli, aerieni, utopişti, visători, canalişti, administratori, manageri, telefoniste, gropari şi femei de serviciu, prefecţi, consilieri de toate felurile, un extraterestru, fumători şi nefumători, întreprinzători şi comercianţi, veroşi, interlopi, valutişi, gurişti, bonjurişti şi malagambişti, regizori, muzicanţi, rokări, geniali, obişnuiţi, iniţiaţi, cheflii, băşcălioşi, zurbagii, cuminţi, sperioşi, neînfricaţi, politicieni ticăloșiți bla, bla, bla.
Curvăsăreala politică din mândrul nostru București e una dintre cele mai ciudate boli din acestă lume de când e ea lume. Unii, în istoria mândrului nostru București, se bat cu cărămida în piept, de exemplu, că ar lupta împotriva ruşilor dar pe din dos fac afaceri cu ruşii de numa, numa şi, bineîţeles, sunt pregătiţi să-i trădeze pe ruşi atunci când le va veni bine, să-i vezi, numai să-i vezi. Alţii, în istoria mândrului nostru București, îi pupă-n fund pe americani dar de fapt urăsc capitalismul dar se folosesc de el pentru că-i îmbogăţeşte vertiginos. Vor fi gata să le dea cu tifla americanilor atunci când va veni momentul prielnic. Istoria oficială a mândrul nostru București ne-a păcălit tot timpul făcându-ne să credem că am fi fost mari viteji de-a lungul vremurilor. Nici pe departe. Ne-am dat cum a bătut vântul să nu care cumva să ne ologim, să nu care cumva să ni se ducă dracului bruma de avere.
Ceva despre revelatie, mai ceva ca in politica:
https://youtu.be/ThMNpRwoAP4
Ma numesc Gheorghiță Covidatu. Sunt un cetățean fidel al statului paralel și ca atare consider ca tot ce vine din zona sa e hrana pentru suflet, minte și spirit. Sunt un sustinator înfocat al aliatilor potrntului virusul si-mi doresc din tot sufletul ca vaccinul sa-l ucidă. Am acumulat, în aceste luni, o ura profunda, sora cu moartea, împotriva antivaccinistilor și dacă ar fi fost după mine i-as fi exterminat în locul covidului, căci ei îmi punea viata mea și a familiei în pericol. Azi m-am simțit puțin slăbit și a-nceput să-mi curgă nasul. Am zis ca am devenit alergic la produsele bio, asa ca m-am dus la o clinica privata de libertate ca sa-mi fac un test. Medicul m-a privit suspicios și mi-a făcut un test rapid covid. Am ieșit pozitiv. Doamne eu care intrasem vaccinat cu cele trei doze cu sufletul pozitiv la doctor, am ieșit atât de negru pozitiv , încât îmi venea ca să dau cu zerodoctul de toți pereții. M-am calmat, intra-un târziu și am plecat spre carantina. Când am ajuns acasă femeia mi-a spus franc: vei rămâne singur pana te faci bine. Copiii mi-au aruncat ironic doua trei cuvinte, de genul: vezi ca nu mai sunt locuri la ATI, asa ca ia usturoi, asa cum a făcut bunica, după care m-au lăsat singur, atât de singur, cu covidul în apartament.
M-am dus la baie și m-am privit în oglinda. Mi-am zis: asa arata un idiot. După ce am fost un susținător fanatic a canalului oficial, iata-ma singur și fără ajutor în fata dușmanului. Avusesem pana nu demult un prieten pe care l-am catalogat drept idiot fiindcă nu dorește ca să se vaccineze. Ma enerva stilul sau degajat, de om liber, neinhibat in fata covidulului, asa ca i-am spus franc în fata: sunt vremuri în care prietenia nu mai are nicio valoare, asa ca nu ne rămâne decât ca să ne luptam ca niște dușmani din tranșee diferite. El a-ncercat sa-mi explice ca nu e cazul sa privim astfel situația, ci ca rațiunea, bunul simt și prietenia ar trebui sa ca ne îndrume pașii pe mai departe. L-am privit curios și i-am zis: nu mai avem nimic in comun. Asa ca pa. Stai în cloaca ta de om medieval, cu creierul cuplat la Divinitate și nu la stiința care ne garantează viata pana la senectute. Acum ma gândesc ca sa-l sun. Poate vine ca sa-mi aducă o pâine și ceva de mâncare și ca sa-mi susțină moralul. Pun mana pe telefon și-l sun. Prietenul îmi răspunde jovial: s-a întors fiul rătăcitor? Dupa care îmi propune ca să ieșim la o bere. Ii spun ca sunt în carantina. Nu pare surprins, ba dimpotrivă ma întreabă cu ce ma poate ajuta. Zic și eu, de ivermectina și celelalte. Se oferă ca să mi le aducă. Brusc ma simt și eu om. Cineva care iubește viata la modul profund a trecut peste tot, ca un prieten adevărat, și vrea ca să ma ajute. Asa ca din curiozitate sun un amic vaccinat si-i relatez situația. Îl rog ca să ma caute. Îmi raspunde ca și vaccinatii transmit virusul și ca e cazul ca să apelez la spital. Ii închid telefonul, nu înainte de a-i mulțumi, după care îi spun sufletului: nu-i asa ca și idiotii au dreptul la căință și milosteni? Iar sufletul îmi raspunde: intoarce-ti privirea spre cer și vei vedea frumusețea.
Mi-am întors privirea spre cer și arca cineva mi-a șoptit: privește în tine. Acolo sunt Eu,viata de care ai fugit precum o ființă din calea focului. În acel moment, soneria suna cu insistenta. Ma duc la ușa. Deschid. Prietenul venise cu tot ce-i cerusem. Mi le oferă cu generozitate și încerca ca să între în apartament. Ii spun ca e periculos. El îmi raspunde ca viata in esență e periculoasa, asa ca întra și se așază pe un fotoliu. Stam la taclale. După vreo doua ore pleacă. Rămân singur si-mi zic: al dracul de covid. Al dracul de oficialități. M-au făcut sa cred ca teama de moarte rezolva totul, fără sa realizez ca dragostea de viata și libertare sunt cele care-mi dau măsură bucurie de om. Cu aceste gânduri ma asez la masa. Îmi torn în pahar o palinca de toată bunătatea și toastez de unul singur pentru prietenie, viata, dragoste, speranța, emoție, bun simt rațiune, credința și Dumnezeu. Brusc simt ca sunt un alt om. Adică cel care fusesem înainte. Cu acest sentiment ma așez în pat ca să ma odihnesc. Pentru mine era cel mai frumos lucru care mi se întâmplase de la apariția virusului. Doamne, zic cu voce tare, ce frumoasa e viata când ai prieteni aici și speranțe acolo sus.