Politica prin subvenții.

Un caz care ne afectează pe toți

Guvernul României a aprobat în ultima ședință un Memorandum ce se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat care prevede sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum şi transport de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane.
Aceasta este practic o subvenție și orice astfel de sprijin acordat unor agenți economici, privați sau de stat, este suportat de toți contribuabilii. Măsura vine la câteva luni după ce fostul Executiv Tudose a decis să mărească acciza la carburanți, în două rânduri, în 15 septembrie 2017 și 1 octombrie 2017. Prețurile la stațiile de alimentare au crescut atunci destul de considerabil. Conform raportului asupra inflației, prezentat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, prima majorare a accizei la carburanți a săltat inflația cu 0,5%. A doua majorare și scumpirea energiei electrice din octombrie au adus un plus de 1,3% la inflație. Astăzi avem o inflație de 5,4%, după ce în urmă cu mai puțin de doi ani aceasta era negativă. Prin schema de ajutor de stat propusă de Guvern se restituie sumele reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, de la bugetul de stat, în baza unor decizii de aprobare a cererii de restituire a accizei. Bugetul total maxim estimat al schemei este de 60 milioane lei, cu posibilitatea suplimentării. Numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate a schemei de ajutor de stat este de 1.500.
Perioada de valabilitate a schemei în care se vor emite decizii de aprobare a cererilor de restituire a accizei este 2018-2020, iar perioada în care se vor efectua plățile ajutorului de stat este 2018-2020. Costurile eligibile constau în sumele care reprezintă diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat, prevăzute de Codul fiscal, pentru motorină.
Condițiile și procedura de acordare a ajutorului de stat către operatorii economici care efectuează transport rutier se vor stabili săptămâna viitoare prin hotărâre a Guvernului. Sprijinul va duce la o profitabilitate mai mare a companiilor și nicidecum la o scădere de prețuri.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

2 Comentarii

  1. masura a fost luata sa multumeasca transportatorii de persoane ,care au adus „masele largi,populare”la mitingul PSD!Verificati si faceti plangere penala, e cum va spun!

  2. să vezi ce miliarde de „kilometri” vor face transortatorii de vor trăi doar din subvenţii ca exportatorii de apă pe post de motorină( recuperatorii de TVA). orice chestie de ajutor este transformată în excrocherie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.