Ponta: Guvernul aprobă miercuri ajustări la Codul de Procedură Penală

Premierul Victor Ponta a transmis că miercuri vor fi aprobate „mici ajustări” la Codul de procedură penală. Ponta nu a emis vineri ordonanţa pe care i-a cerut-o în mod expres preşedintele Traian Băsescu, ordonanţă care să modifice articolul privind interceptările din Codul de procedură penală.

Legat de „micile ajustări” care ar urma să fie făcute după intrarea în vigoare a noilor coduri, Ponta a declarat că la orice legi complexe, pot apărea în practică interpretări diferite şi inadvertenţe, iar ministrul Justiţiei a discutat în acest sens cu CSM, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în măsura în care aceste inadvertenţe pot afecta în vreun fel sau altul activitatea instanţelor sau a parchetelor, vor fi operate „mici ajustări”. Ponta a spus însă că aceste ajustări nu vor fi aprobate „neapărat” prin ordonanţă de urgenţă.

„Depinde de ceea ce vor constata parchetele, instanţele. Dacă într-adevăr a fost doar o interpretare diferită şi, practic, au absolut toate instrumentele, ca şi până acum, nu e nevoie, se face proiect de lege. Dacă apar probleme în practică, putem să dăm şi ordonanţă de urgenţă pentru procedură, că pentru Codul penal ar fi neconstituţional. Un Cod penal nu poate fi schimbat prin ordonanţă de urgenţă, pentru că după aceea merge în Parlament şi ce faci dacă Parlamentul decide altfel ?”, a afirmat Ponta.

În ceea ce privește problema interceptărilor, premierul a arătat:

„La problema interceptărilor, lucrurile stau în felul următor: mandatele de ascultare pe siguranţă naţională nu s-au modificat în niciun fel, Legea 51/1991 le prevede în continuare.

În al doilea rând, în baza codurilor actuale, care intră în vigoare mâine, există şi s-a introdus acea prevedere de a se face interceptările după ce se începe urmărirea penală, adică exact cum a dispus Curtea Constituţională printr-o decizie din 2009. În măsura în care există o propunere pe care eu o consider de natură să rezolve interpretarea diferită, ca să se poată începe urmărirea penală faţă de fapte şi nu faţă de persoane, atunci toate lucrurile se rezolvă (…) Este o interpretare pe care unii specialişti spun că se pot face în continuare interceptări, alţii spun că nu şi atunci, prin textul pe care l-a propus CSM, cred că nu va mai exista nicio diferenţă de interpretare”, a spus Ponta. Victor Ponta a dat de înţeles că articolul incriminat de Traian Băsescu nu va fi modificat aşa cum îşi doreşte el.

Premierul a mai spus spus joi că, la începutul săptămânii viitoare, în Parlament, va fi aprobată o lege de abrogare a articolului 278 din noul Cod penal care poate îngrădi libertatea şi activitatea mass-media.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat la rândul său, vineri, că va propune pentru miercuri Guvernului un pachet de acte normative, care sunt avizate deja de CSM, referitoare la codul de procedură civilă.

„CSM a pus deja pe site propunerile. Ce vom transmite noi guvernului sunt în mare parte propuneri de la CSM. O să vedeți întregul text astăzi pe site-ul ministerului. O să propunem pentru miercuri Guvernului un pachet de acte normative, avizate deja de CSM, referitoare la codul de procedură civilă, care va degreva instanțele de judecată. În cadrul acestui pachet, unele pot fi legi, unele ordonanțe de urgență. Așa cum a spus și premierul sunt câteva chestiuni care trebuie corelate și probabil că acest lucru se va si întâmpla pentru a nu avea interpretări diferite”, a spus Cazanciuc.

Întrebat care este modalitatea prin care Ministerul Justiţiei va lămuri articolul incriminat de Traian Băsescu, ministrul a răspuns că acel articol nu este vizat de propunerile formulate de CSM. Întrebat de asemenea dacă, în acest caz va formula Ministerul Justiţiei propuneri în acest sens, el a răspuns că nu la acel articol deoarece nu este nevoie.

„Aşa cum a spus premierul, sunt câteva chestiuni care trebuie corelate, pentru a nu exista interpretări diferite. Din punctul de vedere al unor specialişti, e nevoie de o anumită clarificare. Cei care au lucrat la coduri spun că nu este nevoie şi că, aşa cum a fost redactat ansamblul actului normativ, lucrurile sunt destul de clare şi pot fi făcute şi interceptări”, a adăugat Cazanciuc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.