În anul 1866 sosea la București Erhard Luther (1841 Kainsbach/Bavaria-1890 București), care avea de gând să aplice una dintre rețetele nemțești de bere cu care sosise pe pământ românesc. Dar, înainte de a porni la drum, acesta și-a făcut ucenicia ca meșter berar la fabrica Czipser din București, iar după aceea, în anul 1867, s-a asociat cu Ciopech și a deschis o mică fabrică de bere în orașul legendarului Bucur. Chiar dacă afacerea celor doi a eșuat, Erhard Luther nu a renunțat la visul său, iar după căsătoria cu Sophia Kaltmayer, acesta a cumpărat, în 1868/1869, o parcelă de la clucerul Iancu Rosseti, situată în partea de vest a orașului, în apropierea Șoselei Basarabilor, într-o zonă parțial construită, pe care, în anul 1869, a ridicat noua Fabrica de bere Luther. Conform datelor istorice, în anul 1866, exista deja o fabrică de dimensiuni mai mici.
Din acel moment, succesul este garantat. Datorită calității superioare a berii, Luther devine furnizor brevetat al Curții Regale a României, primește medalia Serviciul credincios cl. I și obține medalia de aur și Diploma de onoare a Expoziției cooperatorilor. În anul 1884, dobândește cetățenia română.
Proiectele derulate de către Erhard Luther în ultima parte a secolului al XIX-lea vizau construirea unei noi clădiri pentru fabrica sa și pentru unii dintre angajații săi. Însă, la 15 iunie 1890, Erhard Luther moare subit. Fabrica de bere este preluată și dezvoltată de soția sa, care i-a fost nu numai un partener de viață, ci și un sprijin de nădejde în afaceri.
Așadar, cu Sophia Luther la conducere, fabrica se dezvoltă, dovadă că, în anul 1894, în ,,Anuarul Bucureștilor” era publicată o reclamă în care se amintea că ,,forța productivă anuală a fabricii este de 80.000 de hectolitri de bere, [iar] în vastele sale pivnițe se află un depozit de 600.000 până la 1.000.000 de litri de bere dintre cele mai bune calități”. Pentru o scurtă perioadă de timp, Fabrica de bere Luther își schimbă numele în Bragadiru, ca urmare a căsătoriei Sophiei cu industriașul Dumitru Marinescu Bragadiru, proprietarul Fabricii de bere Bragadiru/Rahova, dar, în urma destrămării mariajului dintre cei doi, fabrica întemeiată de Luther revine la numele său inițial, așa după cum aflăm dintr-un anunț publicat de către Sophia în ,,Revista poporului”, din martie 1905: ,,Anunciu. Am onoare a aduce la cunoștința generală că, în urma desfacerii căsătoriei dintre mine și dl. D.M. Bragadiru, mi-am schimbat firma fabricei mele de bere în aceea de Sophie E. Luther, adică vechea firmă. Luându-mi, așadar, libertatea comercială, continui înainte cu fabricarea și comerciul berei ce am întreprins timp de peste 30 de ani și rog pe Onor clientelă și pe oricine va avea afaceri cu fabrica mea să mi se adreseze direct la Fabrica de bere E. Luther”.
Din acest moment și până la naționalizare, fabrica a păstrat numele fondatorului ei, indiferent cine o deținea în proprietate, întrucât era greu de renunțat la marca Luther, care devenise un brand pe piață. De aceea, în momentul în care frații Carl și Eugen Czell, industriași transilvăneni, la rândul lor producători de bere, au cumpărat, în anul 1905, fabrica de bere Luther de la Sophia, aceștia au preferat să mențină numele fabricii. Totodată, berea Luther era nelipsită din localurile de prestigiu, iar multe terase sau restaurante atrăgeau clienții prin anunțurile privind comercializarea acestei mărci.
Primul război mondial marchează începutul unei perioade nefaste pentru Fabrica de bere Luther, care se va încheia cu naționalizarea ei, chiar dacă a cunoscut o revenire în perioada interbelică; în condițiile în care Bucureștii au intrat sub ocupație germană, fabrica a fost închisă, iar ,,mașinile sale au fost folosite în scopuri legate de război”. Peste câteva decenii, respectiv în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, fabrica este bombardată (1944), fapt care i-a redus capacitatea de producție de la 120.000 litri de bere/24 ore, la 30.000 litri de bere/24 ore. La 11 iunie 1948, aceasta era naționalizată. Un an mai târziu, numele s-a schimbat în Întreprinderea de Stat ,,Grivița”, pentru ca apoi să devină Fabrica de Bere ,,Grivița Roșie”, iar după anul 1977 – Fabrica de bere ,,Gambrinus”. După revoluția din 1989, fabrica s-a numit ,,Bere Grivița S.A.”.
Bibliografie:
Mucenic, Cezara, ,,Fabrica de bere Luther/Grivița roșie”, în București. Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. XXI, București, 2007.
Bălăiță, Dorel, ,,Jetoanele concernului Friedrich Czell&Söhne”, în Cercetări Numismatice, XXIII-XXIV, Bucureşti, 2017-2018.
Bai , astia ai lui Greta trotineta vedeti ca la producerea bauturilor prin fermentatia alcoolica , avem un proces cu amprenta de carbon . Pt reducerea incalzirii globale propun interzicerea producerii bauturilor obtinute prin fermentatie alcoolica.
Astept injuraturile aferente .