PREMIERĂ MONDIALĂ: Când robotul te aduce pe lume

Copil născut de o femeie cu uterul transplantat cu ajutorul unui robot. Primul copil născut de o femeie cu uterul transplantat într-o intervenție chirurgicală asistată de robot a venit pe lume în SUA , iar medicii speră că această tehnică va face procesul de transplantare mai puțin invaziv pentru donatoare, conform presei străine.

Donatoarea a fost chiar mama pacientei care a primit transplantul, iar intervenția chirurgicală a avut loc în 2017.

Donatoarei i s-a făcut o incizie de un centimetru în abdomen, iar medicii au prelevat uterul acesteia ghidând brațele unui robot medical de o parte și de cealaltă a organului. Ulterior, s-a efectuat o incizie mai mare, pentru a scoate uterul din abdomenul donatoarei, organul fiind transplantat imediat într-o intervenție chirurgicală clasică.

Femeia căreia i s-a transplantat uterul a urmat în prealabil tratamente pentru fertilizare in vitro. La zece luni de la intervenția chirurgicală, femeii, care trăiește în Suedia, i s-a implantat un embrion în uter și, după câteva săptămâni, i-a fost confirmată sarcina.

Femeia a născut un băiețel sănătos.

Medicii speră că această tehnică va face procesul mai puțin invaziv pentru donatoare.

„Vrem ca procedura să fie cât mai puțin lipsită de riscuri pentru donatoare”, a declarat medicul Liza Johannesson, ginecolog, chirurg și oncolog la Centrul medical al Universității Baylor din orașul american Dallas.

Aceasta a făcut parte și din echipa de medici care a lucrat la primele transplanturi de uter din lume, realizate în Suedia, în 2012.

La nivel mondial, 15 copii au fost născuți de mame cu uter transplantat, însă noul caz este o premieră pentru că a fost vorba de o intervenție chirurgicală asistată de robot.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.