Cei mai mulţi dintre prim-miniştrii ţărilor UE i-au cerut premierului Victor Ponta să se respecte standardele europene la organizarea referendumului din 29 iulie, scrie pesurse.ro.
“Ieri , la Londra, am vorbit cu cei mai mulţi dintre prim-miniştrii dintre ţările UE şi toţi mi-au spus acelaşi lucru, că respectă votul democratic al poporului român, doar că e foarte important ca referendumul să fie organizat în baza tuturor standardelor europene”, a explicat Ponta, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii.
El a a amintit autorităţilor locale că la referendum vor fi prezenţi şi observatori internaţionali.
“Dacă veţi avea solicitări de vizitare a secţiilor de vot, de inspectare a procesului de votare, vă rog să fiţi total deschişi”, le-a recomandat Ponta.