Preşedintele în exerciţiu al României, Crin Antonescu, le-a mulţumit, vineri, tuturor organizatorilor care s-au ocupat de campania pentru referendumul naţional destinat corectei şi cuvenitei demiteri a lui Băsescu T. din demnitatea de preşedinte al ţării noastre, demnitate pe care a confundat-o cu cea vaporean şef pe un împingător de barje. Garantul interimar constituţional al statului român a explicat faptul că România nu este cu nimic mai prejos faţă de partenerii noştri din Uniunea Europeană.
Cele mai importante declaraţii ale lui Preşedintelui Antonescu:
– deşi a fost o campanie intensă pentru referendum, s-a desfăsurat in termeni normali din punct de vedere democratic. As dori sa multumesc tuturor organizatorilor si fortelor de ordine care au concurat la păstarea unui cadru legal, civilizat, democratic al tuturor manifestatiilor publice.
– nu suntem cu nimic mai prejos de partenerii nostri din UE
– vreau să transmit două mesaje
– primul pentru toti cei care lucreaza in institutii publice – cer tuturor oamenilor implicati in procesul electoral, sa-si faca datori in totalitate, sa apere si sa impuna, unde este cazul, legea
– le cer ca pana procesul se incheie, sa se manifeste in spiritul si litera legii
– pentru toti cetatenii Romaniei – dreptul de vot este unul dintre cele mai importante drepturi, garabnteaza si apara toate celelate drepturi constitutionale. Acesta este mijlocul fundamental de a interveni si a decide evolutiile politice din tara sa
– un referendul este un moment special, intr-o chestiune de interes national
– scopul unui referendum este de a afla care este vointa natională si de a se conforma cu totii acestei vointe
– nu trebuie sa uitam ca nimic trainic, fundamental nu se aseaza in democratie decat prin folosirea de cetateni a acestui drept fundamental
– votul referendumului va doveni maturitatea democratica si cetatenească a romanilor
– votual va confirma ca România e o ţară pe deplin democratică