„Prima Casă”, prelungit până în 15 februarie

Guvernul a hotărât continuarea programului pentru achiziția de locuințe, după vechea formulă, până la 15 februarie, urmând ca după această dată să intre in vigoare o nouă versiune îmbunătățită.Anunțul vine la o săptămână după ce Fondul de Garantare a înștiințat băncile că nu mai primeşte dosare de la 1 ianuarie 2010.

"Programul guvernamental „Prima casă” va fi prelungit până la 15 februarie 2010 în actuala formulă, urmând ca după această dată să fie restructurat, astfel încât să se pună un mai mare accent pe construcţia de locuinţe noi, de la zero", a anunţat primul ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern.

Premierul a precizat că Executivul a aprobat miercuri o Hotărâre de Guvern pentru continuarea acordării de garanţii de stat, potrivit criteriilor prevăzute în legislaţia actuală, pentru achiziţionarea locuinţelor de către solicitanţii eligibili care prezintă antecontracte de vânzare-cumpărare în formă autentică sau sub semnătură privată, până la 15 februarie 2010, inclusiv, cu dată certă.

„După şase luni de la lansare, Programul „Prima casă” şi-a atins scopul, acela de a veni în sprijinul a 11.500 de români care astăzi şi-au achiziţionat locuinţe prin acest program şi nu mai plătesc chirie”, a afirmat şeful Executivului.

Executivul a hotărât ca după data de 15 februarie programul "Prima casă" să beneficieze de o nouă formulă prin care să se înceapă construirea de locuinţe noi.

„Guvernul va veni cu o nouă formulă restructurată, în care, fără să renunţăm la componenta actuală care pune accent pe locuinţele finalizate, îi vom imprima o nouă direcţie. O să punem accent mai mare pe construcţia de locuinţe noi, de la zero, pentru a întări efectul multiplicator în economie”, a declarat premierul Emil Boc.

Modificările care vor fi aduse acestui Program au în vedere relansarea pieţei construcţiilor şi impulsionarea economiei prin oferirea de resurse suplimentare utilizând garanţii guvernamentale.

"Vom culege de la medul bancar şi de la Fondul de Garantare, precum şi de la mediul de afaceri punctele lor de vedere", a mai declarat premierul Boc, care a spus că nu vrea să discute despre noua formulă a programului decât după data de 15 februarie.

De asemenea, Elena Udrea a afirmat miercuri că programul Prima Casă ar urma să fie extins şi în ceea ce priveşte cumpărarea locuinţelor ANL de către actualii chiriaşi, iar banii obţinuţi să fie redirecţionaţi către reabilitatea termică a blocurilor şi dezvoltarea regională prin reabilitarea drumurilor, canalizărilor şi a alimentării cu apă. Udrea a menţionat că prioritate la investiţii vor avea regiunile care au potenţial economic ridicat şi în special cele cu potenţial turistic.

Pentru modificarea Programului “Prima casă”, Guvernul se va consulta cu Parlamentul precum şi cu reprezentanţii mediului de afaceri şi cu cei ai sectorului bancar şi imobiliar.

Noul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat la finele anului trecut că programul "Prima Casă" ar putea fi modificat pentru a susţine nu doar sectorul imobiliar, ci şi pe cel al construcţiilor, însă autorităţile române ar trebui să discute o astfel de modificare şi cu Fondul Monetar Internaţional şi CE.

"Programul Prima Casă ar putea fi modificat, în condiţiile în care are o susţinere strict pentru piaţa imobiliară, şi ar putea susţine şi sectorul construcţiilor.

Până în prezent, Fondul a dat garanţii de circa 480 milioane de euro pentru creditele acordate prin "Prima Casă", diferenţa de 520 milioane de euro din plafon rămânând astfel neutilizată.

Premierul Emil Boc a arătat că plafonul de un miliard euro alocat pentru programul "Prima Casă", aprobat iniţial pentru 2009, trebuie realocat astfel încât să poată fi folosit şi în 2010.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Daniel Ionescu 41 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.