Teatrul Apropo ți-a pregătit comedii, drame, spectacole pentru adolescenți și spectacole senzoriale!
“Orfeu și Euridice” – spectacol senzorial – te va face să te descoperi pe tine însuți altfel, într-o experiență inedită! Spectacol recomandat de Irina Margareta Nistor!
“Orfeu și Euridice” propune spectatorilor un performance senzorial în cadrul zonei de business Pipera, în afara forfotei zilnice. Spectacolul explorează temele mitului orfic concentrându-se pe aspectul relațional în contextul “infernului” cosmopolit de astăzi. Componenta senzorială a spectacolului pune implicit în discuție apetența noastră curentă pentru imagine: este imaginea de sine mai importantă decât experiența sinelui? Este imaginea comunicării preferabilă experienței comunicării?”
Un spectacol senzorial de Radu Popescu și Adrian Ciglenean, cu Sidonia Doica, Fulvia Folosea, Luiza-Andreea Ghindă, Teodora Daiana Păcurar, Mihai Dulea, Cătălin Nicolau; scenografie: Diana Miroșu.
Avioane de Hârtie – un spectacol despre iubirile și dramele adolescentine. Despre singurătate și părinți plecați în străinătate. O radiografie a unei generații abandonate. Pe 22 martie, la ora 19.00.
Un text de Elise Wilk, în regia lui Cristi Juncu; scenografia: Andreea Bădescu.
Distribuția: Lena – Flavia Hojda/Eliza Teofănescu, Laura – Alina Mihuț Ionescu, Andra – Carla Mihai/Ana Crețu, Miki – Alfredo Minea/Răzvan Enciu, Bobo – Vlad Basarabescu, Alex – Andrei Bibire
Știați că:
– rujul e făcut din untură de câine?
– Donald Duck are sociofobie?
– Alain Delon incită la violență din umbra unui poster?
Despre foehnul din burta îndrăgostiților, omuleți verzi cu pălării, girafe fosforescente, hipopotami diabolici, magnetofoane și alte matrapazlâcuri adolescentine.
Cadranul Plus Plus – o comedie savuroasă despre timp, bani și cum te poti bucura de amândouă în același timp. Rețeta au descoperit-o cei care au fost la spectacol pe 8 martie!
Spectacolul a primit Marele Premiu de Dramaturgie ”Valentin Nicolau” (Yorick), 2015.
Ramona și Mircea sunt absolvenți de Litere. Andra este fotomodel. Nick are bani. Mircea visează să devină scriitor. Ramona vrea siguranță financiară. Andra este iubita lui Nick. Ramona și Mircea sunt căsătoriți de opt ani. Toți sunt la all-inclusive în Bulgaria, pe marginea unei piscine. Nick are o idee. Fixă. Ramona are și ea o idee. Ce-o să iasă din asta?
Cu: Maria Obretin, Teodora Daiana Păcurar, Andrei Bibire, George Rotaru
Scenografie: Diana Miroșu Muzică: Alexandru Suciu Regie: Radu Popescu
Ce se întâmplă când un tânăr vandalizează din greșeală statuia lui Mihai Viteazul? Cauzele și consecințele au fost identificate pe 9 martie în comedia Procesul lui David M. Golan, de Matei Lucaci-Grȕnberg, scenografie: Arh. Gabi Albu
Cu: Maria Obretin, Irina Antonie, Mădălina Craiu, Tavi Costin, Andrei Cătălin, Ștefan Huluba, Kostas Mincu și Iulian Sfircea
”Procesul lui David M. Gólan” urmărește povestea unui tânăr care vandalizează din greșeală statuia lui Mihai Viteazul din Piața Universității. Pe parcursul procesului aflăm că intenția inculpatului nu a existat, însă daunele produse există și rămân. Deznodământul procesului este la latitudinea publicului, el având puterea de a decide între trei variante de final.
Spectacolul a fost premiat la Festivalul de teatru Independent Constanța (FITIC) 2017 cu Premiul pentru dramaturgie, la Festivalul Comic7B Buzău 2017, iar la Festivalul de teatru Independent Constanța (FITIC) 2018 (Nominalizare Cea mai bună regie/ Cel mai bun actor în rol principal – Tavi Costin)
Apropo de „apropo-urile” dvs., damă Buluc, ce părere aveţi despre „componenta senzorială” a spectacolului de mai jos?:
https://media.gettyimages.com/photos/the-actress-emmanuelle-riva-as-a-prisoner-in-a-concentration-camp-in-picture-id154072422
Ce părere aveţi despre „aspectul relațional în contextul “infernului” cosmopolit de astăzi” – şi dintotdeauna, în cazul dvs. -, dintr-un lagăr de concentrare? Mă refer la relaţia de subordonare dintre ofiţerul SS şi deţinută.
Este, imaginea unei spînzurate, mai importantă decît experienţa spînzurării?
Este, „imaginea comunicării”, preferabilă „experienţei comunicării” – prin palme?
Meditaţi asupra cadrului din filmul „Kapo” (1960). Mai curînd decît credeţi, infernul concentraţionar va deveni realitatea dvs. cotidiană imuabilă – în care veţi vieţui „etern”, post-mortem. Aşa VORBEŞTE lumea. Mă refer la lumea „iniţiaţilor”.
Pont: stăpînii dvs. iudei sînt nemulţumiţi de frecvenţa – inacceptabil de scăzută – cu care abordaţi problematica „Holocaust-ului”, aşa cum a fost reflectată acesta în Artă (şi, în speţă, în Cinematografie). „Kapo” e o coproducţie Italia – Franţa – Iugoslavia. E vorbit în italiană. Or, din cîte ţin eu minte, italiana e limba maternă a marelui dvs. amor, regretatul Roger Sartet. Aşa că, măcar în amintirea lui, faceţi bine şi vizionaţi neîntîrziat pelicula. Măriţi-vă, în permanenţă, „nivelu’ politico-ideologic”! Nici nu bănuiţi cît de mult are să vă folosească pe lumea cealaltă. Acolo „comunicarea” va fi exclusiv prin şuturi, pumni, şi palme. Inclusiv (şi mai ales) de „Ziua femeii”.-