Privind posteriorul și picioarele oficialităților

Duminică, 14 august, de la ora 17.40, coregraful Cosmin Manolescu conduce ultima întâlnire din seria „dans_rulant” în cadrul expoziției „Normalitate, ce cuvânt brutal!” la etajul 3 al Muzeului Național de Artă Contemporană. De aproape două decenii, coregraful a fost implicat în proiecte deschise persoanelor cu dizabilități. Manolescu a explicat pentru cotidianul.ro că de data aceasta „abordarea este un pic diferită. dans_rulant, ultimul proiect de la MNAC, este un demers care aduce în discuție problema dizabilităţilor, fiind însă adresat cu precădere publicului larg (fără dizabilități). Am vrut să ofer șansa oamenilor normali de a experimenta dansul în scaunul rulant și problemele pe care le aduce existența scaunului rulant. Încă de la vernisaj, cei din cărucioarele rulante au simţit pe pielea lor excluderea. La feedbackul de la final (care închide atelierele performative) majoritatea participanților lor au menționat faptul că în timpul discursurilor publice ale oficialităților (ministrul Culturii, director MNAC, organizatori) s-au uitat la posteriorul și picioarele publicului. Nimeni nu a simțit nevoia să le facă loc în față. Asta spune mult despre mentalitatea și excluderea de care se lovesc persoanele cu dizabilități”.

În 1997, Cosmin Manolescu a organizat împreună cu Gabriela Tudor la București în cadrul Centrului Inter/Național de Dans Contemporan atelierul de dans pentru persoane cu deficiențe locomotorii condus de un coregraf austriac: „Daniel Ascwhanden din Viena conducea la momentul respectiv o companie de dans formată din persoane cu dizabilități (fizice, Down etc.). Mi s-a părut extrem de necesar să abordăm acest tip de interacțiune/artă în România. Împreună cu Gabriela Tudor l-am invitat în 1998 să conducă un atelier de dans la București care s-a finalizat cu un mini-spectacol în parcul Herăstrău. Ulterior, după circa 1 an de zile am obținut niște bani de la Fundația Soros pentru a face un spectacol, incursiune doi cu Nicu Chiosu și Manuel Pelmuș. Apoi am mers împreună în 1999 într-un turneu la Constanța, Ploiești, Brașov, Săcele (orașul meu natal) și Viena”.

Cu colaboratorii în brațe

Proiectele au schimbat perspectiva coregrafului: „M-au deschis mai mult către exterior, către lumea problemelor care există la nivel de mentalitate. Când am fost în turneu cu Nicu Chiosu și Manuel Pelmuș la Viena și când a trebuit să-l car în brațe pe Nicu în tot avionul. Taromul ne dăduse locurile în spate, nu ne-a asigurat transportul special și nici nu ne-a îmbarcat primii cum ar fi fost normal. La Viena însă am fost așteptați de o mașină de transport specială și cineva din echipa aeroportului s-a ocupat de transportul lui (eu n-am fost lăsat să-l ating). Acum lucrurile s-au mai schimbat, însă modul în care societatea și oamenii se raportează la persoanele cu dizabilități în mare parte este același”.

Principala problemă pentru acest tip de proiecte în România este lipsa posibilităților de finanțare, spune Cosmin Manolescu: “Mi-ar plăcea să pun bazele unor proiecte pe termen lung – dans & dizabilitate, însă, din păcate, nu există surse de finanțare specifice pentru acest tip de proiecte. Sunt foarte de nișă. În Marea Britanie, de exemplu, acest tip de proiecte sunt priorități iar companiile și artiștii interesați au acces la linii de finanțare speciale… la noi interesul este 0”.

„Normalitate, ce cuvânt brutal!” (un proiect Active Watch, curator: Cristian Neagoe) continuă până pe 6 octombrie la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. „Expoziția vă invită la o experiență imersivă în lumea celor privați de simțuri sau de anumite abilități. Veți putea alege modurile de interacțiune cu lucrările și veți putea lua parte la performance, instalații, fotografii făcute de nevăzători, dans în scaune rulante și un film despre copilăria oarbă”, arată organizatorii.

Recomanda
Cosmin Tupa 106 Articole
Author