Procurorii CSM au motivat de ce NU au vrut-o pe Adina Florea la șefia DNA

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a remarcat, cu ocazia interviului susţinut de Adina Florea pentru funcţia de procuror-şef al DNA, că aceasta prezintă rezistenţă scăzuta la stres, o capacitate de analiză şi de sinteză redusă, precum şi anumite sincope în raportarea sa la anumite valori precum onestitatea şi imparţialitatea. 

„Referitor la aptitudinile manageriale necesare funcţiei pentru care doamna procuror candidează, Secţia a remarcat, cu ocazia interviului, o rezistenţă scăzută la stres, o capacitate de analiză şi de sinteză redusă, precum şi anumite sincope în raportarea sa la anumite valori precum onestitatea şi imparţialitatea, atribute indispensabile personalităţii managerului”, notează Secţia pentru procurori în motivarea avizului negativ.

Astfel, se precizează în document, Adina Florea nu a dat un răspuns susţinut de o argumentare concisă, coerentă şi corectă din punct de vedere al logicii juridice cu privire la Protocolul încheiat între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii în decembrie 2016, afirmând, pe de-o parte, că acesta adaugă la lege, prin crearea unor echipe mixte care exced cadrului procesual legal, conţinând o metodologie de lucru pe baza căreia s-a creat posibilitatea reală şi concretă să se poată delega de către procurori activităţi unor reprezentanţi ai altor structuri decât structurile de poliţie judiciară, iar, pe de altă parte, susţinând că nu a cunoscut conţinutul acestui protocol până nu a devenit public şi nici vreun procuror care sa fi delegat asemenea atribuţii.

Potrivit motivării, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, potrivit Regulamentului de ordine interioară al parchetelor (…) una dintre atribuţiile procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel este aceea de a conduce activitatea de protecţie a documentelor clasificate, potrivit legii şi de a desemna personalul care desfăşoară activităţile de gestionare şi de protecţie a documentelor clasificate, iar din cuprinsul traseului profesional al Adinei Florea rezulta ca aceasta a exercitat funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în perioada 1 ianuarie 2012 – 1 ianuarie 2018, printre atribuţiile sale fiind şi cea de şef al structurii de securitate, ce presupune gestionarea documentelor clasificate.

„Analizând afirmaţia doamnei procuror privind necunoaşterea Protocolului încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu Serviciul Român de Informaţii în luna decembrie 2016, prin raportare la funcţia de conducere exercitată de aceasta în perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2018, dar şi la cadrul legal indicat, Secţia pentru procurori apreciază că necunoaşterea unuia dintre documentele clasificate înregistrate în cadrul unităţii de parchet în care candidata îşi desfăşura activitatea, poate denota o atitudine neglijentă în exercitarea funcţiei”, se arată în document, potrivit Antena3.

De asemenea, precizează Secţia, dezinteresul relevat de Adina Florea în cuprinsul interviului, manifestat cu ocazia comunicării pe cale ierarhică respectivului protocol, când aceasta s-a mulţumit să ia la cunoştinţă, conform susţinerilor sale, exclusiv de adresa de înaintare, „dovedeşte superficialitate în exercitarea atribuţiilor specifice.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, luni, propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de numire a Adinei Florea ca procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Bravo CSM. Pacat ca e aviz consultativ 🙂 Asa a dat si cand base a propus-o pe kovesi, Dar postacii nu stie carte…:)

  2. Și dacă existența protocolului i-a fost ascunsă? Șefii vin și pleacă, secretarele, responsabilii cu documentele secrete numite acum clasificate, anumite pesoane din serviciu cadre devenit resurse umane abreviat HU, sunt intangibili. Partea în care am aflat care sunt atributele principale ale activității managerului, alt cuvânt românesc, este revelatoare pentru cine ajunge în România în general și în Justiție în particular conducator de instituție sau colectiv, de marg toate atât de bine în țara noastră. Amintiți-vă înregistrările din elevatele și mobilizatoarele ședințe de lucru cu colectivul ale dnei. Kövesii tip țipetele și reproșurile antrenorului de baschet către jucatoare la timeout.

  3. Sa fim seriosi. La astia de la CSM e ca in bancul cu basca. Daca ai de ce ai, daca nu ai de ce nu ai.

  4. E clar ca lumina zilei: au depistat-o că nu este din ”gaşca” lor. E nevoie de o ”purificare” severă.

  5. In Romania, la CSM, era normalitatea normala de a desfiinta pe cineva care se impotriveste – ca subaltern sau nu – la deciziile criticabile ale Maretetilor Sefi A-Tot-Puternici si Inviolabili! Justitie, DA, dar nu pentru catei! Nu putem decat spera ca in viitorii ani sfintii de azi la CSM vor fi inlocuiti cu oameni noi pentru timpuri noi!

  6. Sectia asta este de o impertinenta gretoasa. Si de unde s-au trezit atat de destepti peste noapte? De unde si-au dat ei seama ca are „o rezistenta scazuta la stress”?, ca are „o capacitate analitica si sintetica scazuta”? si, bomboana de pe coliva, manifesta „sincope în raportarea sa la anumite valori precum onestitatea şi imparţialitatea”? Am inteles ca sectia este formata exclusiv din procurori. De cand au acestia pregatire psihologica? De cand se pricep sa depsteze si sa cunatifice rezistenta cuiva la stress? Cum de si-au dat seama de nivelul capacitailor ei analitice si sintetice si cum le-au masurat? Despre chestia cu raportarea la onestitate si impartialitate, ei vorbesc? Ei indraznesc sa vorbeasca despre onestitate? Despre impartialitate? Chiar nu mai exista nici un pic de rusine in tara asta? Si pentru ca magaria „Sectiei” nu-i suficienta, mai vin si niste papagali decerebrati care posteaza „Brava, CSM”.

  7. In Proiectul Managerial referitor la exercitarea atributiilor specifice functiei de Procuror Sef DNA, dna.Adina Florea expune brici toate consideratiile si propunerile sale ,dovedind tocmai analiza,sinteza si viziune CLARA asupra managerierii acestei activitati.Intr-o sectiune vorbeste si de rezistenta la stres determinata de complexitatea unor cauze investigate, conditie necesara printre altele a profilului procurorilor din echipa.Proiectul este clar,inchegat,limpede si intemeiat pe argmente legale si faptice de necontestat.Avizul Sectiei de Procurori a CSM contrazice flagrant valoarea documentului, facand o „analiza”fals rauvoitoare,este „inventiva”,nebazata pe document ,emite consideratii psihologice neavenite, demonstreaza lipsa de competenta si obiectivitate a acestei sectii,refuzul de a admite schimbarea sau imbunatatirea, cramponarea in lucrarea dupa „protocoale”deci dupa instrumente ilegale.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.