Coaliția proeuropeană moare, dar nu se predă! Dimpotrivă. Fără PSD devine mai pură, mai strong, mai limpede în opțiuni.
Se realizează și o frumoasă simetrie. Iohannis declara la sfârșitul primului mandat că performanța cea mai importantă din perioada respectivă a fost scoaterea PSD de la guvernare. Desigur, a fost și un preț pentru asta. „A trebuit să moară oameni ca Guvernul să-și dea demisia”, declara cu ușurare Iohannis când Ponta a lăsat baltă Guvernul și a roit-o la Istanbul, la câteva zile după accidentul provocat de la „Colectiv”.
Cu Viktor Orban, „reconfigurăm traseul”
PSD-ul dă acum bir cu fugiții. Într-o interesantă coincidență, Iohannis scapă iarăși de PSD, la finalul celui de-al doilea mandat. Ar putea spune că și aceasta este una dintre marile sale realizări ca președinte cu prelungitor. Celelalte sunt turismul pe tot mapamondul în condiții de hiperlux, pe care neam de neamul lui nu le-ar fi putut face dacă nu erau fraierii de români.
Ciolacu a dat de înțeles că jignirile aduse de Ciucu au umplut paharul. „După ce stai la masă, ore în şir, zile în şir, unii dintre partenerii cu care stai la masă să posteze că le este silă şi că se murdăresc de PSD – dar asta este, trebuie să facă cu PSD-ul guvernare! – eu în acest film nu vreau să mai fiu. Eu cred că şi colegii mei, mai ales că am vorbit cu mulţi înainte de a lua această decizie, nu pot să mai accepte o această atitudine. Dar, fiind responsabili, vom vota în Parlament un guvern de dreapta, fără nici o reţinere”, a mai spus liderul PSD.
Plecarea pe motiv de „mimoză” cum zic useriștii, e un pretext. Cine știe ce tumbă au avut în vedere acești „comuniști reșapați”, cum îi numea vicepreședintele PNL, pastorul penticostal Robert Sighiartău.
Totuși, evadarea PSD ar trebui să fie un gest de ușurare pentru mulți dintre viitorii săi foști aliați la guvernare. După opiniile reciproce care există între PSD, PNL și USR, în combinări de trei luate câte doi, căruța coaliției nu putea merge prea departe. Câteva dintre aceste opinii sunt redate mai jos.
E o vorbă veche: Ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale, căci devin acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale, căci devin obiceiuri. Ai grijă la obiceiurile tale, căci devin caracterul tău. Ai grijă la caracterul tău, căci devine destinul tău.
După cum stau lucrurile în prezent, mulți dintre combatanți au depășit demult stadiul de vorbe sau de obiceiuri.Ei par să nu aibă alt destin decât de a-i înjura la infirnit pe ceilalți.
Mai ales că, în aceste zile se împlinește o altă „profeție” a lui Iohannis: PeeeSeeeDeee „vinde Ardealul”. Sau gazul. Sau curentul. Vînzătorul nu este România, dar nu contează. Vânzătorul este o firmă nemțească, se numește E.On.
De ce aceasta vrea să vândă, de ce Germania este în recesiune, de ce guvernul Sholz a fost demis, de ce Volskwagen închide vreo trei fabrici din Europa, trimițând în șomaj peste 5.000 de oameni s-ar putea discuta altă dată.
Până atunci, vineri vine Viktor Orban „să ne fure curentul”. Nu mai e oaia neagră a Europei. De când cu vizitele la Trump, cu ajutorul efectiv pe care ni l-a dat admiterii în Schengen și cu telefoane date lui Putin, propaganda de război coordonată de șeful de post A3 a început să dea un ocol prin cartier. „Reconfigurăm traseul”, spunea Mircea Badea că s-ar putea scrie acum pe waze cu privire la atitudinea propagandei față de premierul maghiar.
„Comportament de șuț”
Europarlamentarul Vlad Voiculescu a sintetizat cel mai frumos fuga PSD-ului spre brutăria de covrigi: „Comportament de borfași. Au făcut «aroganțe», au împărțit banii cu gardienii ca să nu mai aibă cine să îi ia, au spart pușculița și ne-au îndatorat pe generații… acum să vină alții să repare”.
„Mai bine cu bunelu decât cu nepoții lui nea Nelu”, era sloganul liberal care a făcut furori în campanie.
E firesc să-ți fie silă să stai pe lângă un brutar de covrigi! Miroase a nădușeală. E normal că te murdărești de atâta PSD, dacă tot faci guverne cu urmașii comuniștilor.
Altfel îi stă casei cu pian, când știi câte găuri au terenurile de golf de prin Noua Zeeleandă, ca Rareș Bogdan. Astea sunt găurile care contează, nu cele ale covrigilor din piața Buzău. Însuși Werner ne recomanda tuturor să jucăm golf, că e un sport frumos…Proeuropeni adevărați.
Rareș Bogdan e prototipul proeuropeanului, chiar dacă, dintre cei 705 eurodeputați din 27 de țări, e pe locul 5 în topul celor mai mari chiulangii de la ședințele PE din trecuta legislatură de cinci ani. Pentru el, să fii proeuropean nu înseamnă să stai la ședințe, ci să circuli prin toată lumea sub pretextul că „ajută diaspora”. Proeuropean veritabil!
Robert Sighiartău, care face același tip de business ca Nuțu Cămătaru, arăta că noţiuni precum familie, ţară, patriotism, credinţă şi iubire de neam au fost „preluate” şi „batjocorite” de „comuniştii reeşapaţi” de la PSD. „Aceste noţiuni au fost preluate fără ruşine, pervertite şi batjocorite de impostori şi extremişti adevărat pur sânge, de comunişti reeşapaţi. Familia PSD este familia prezentată de Ciolacu în primul rând. E familia pe model sicilian. O familie bazată pe interese financiare şi de grup, o familie care calcă în picioare economia de piaţă, libertatea doar pentru a-şi atinge obiectivele materiale”, spune proeuropeanul predicator, singurul parlamentar PNL din județul Bistrița Năsăsud.
Președinta USR, Elena Lăsconi declara cu oarece vreme în urmă că o guvernare împreună cu PSD „este posibilă într-un univers paralel, undeva, poate pe Marte, în care PSD-ul şi-ar schimba ADN-ul”, mai spunea Lăsconi, arătând că este absolut imposibilă o asemenea colaborare, o fantezie.
Joi seara, Claudiu Năsui, adus mai demult de mânuță de iubitul său tătic din Chicago să-l facă ministru la fraieri – lucru pe care l-a și reușit – dezleagă șarada: „Ciolacu nu vrea să facă el lucruri nepopulare. El vrea doar să îndatoreze România cât poate iar apoi să paseze sarcina grea de a opri îndatorarea și a rambursa împrumuturile la alții. Tipic pentru politicienii escroci”. Tipic pentru limbajul unui proeuropean.
Dar nu stau proeuropenii într-un covrigar neîndemânatic! .„N-are, dom^le, l^usage du monde!”. Frământă la covrigi în piață fără bască pe cap! Vorba lui Ciucu: „Începeau discuțiile, că de ce ai bască? Că de ce nu ai bască?”.
PeeeSeeDee a tulit-o la greu. Drulă consideră că decizia lui Ciolacu „e un comportament imatur, e un comportament de mimoză care se dă rănită de cuvintele USR. Ce cuvinte? Ciolacu are comportament de șuț! L-ai prins cu mâna pe portofel, și-o ia la fugă! Eu cred că o nouă rundă de alegeri ar duce PSD-ul acolo unde îi e locul – în istorie, zero la sută voturi”.
Liberalul frenetic de Satu Mare, Adrian Cozma, declara că „PSD dăunează grav sănătăţii PNL. Am spus asta şi îmi voi spune punctul de vedere şi astăzi. Eu cred că nu mai putem sta la masă cu ei, dar, sigur, o să discutăm”, declara Cozma, pe la sfârșitul lunii august.
Despre varianta potrivit căreia PNL şi PSD ar trebui să rămână împreună la guvernare, vicepreședintele PNL afirma că „asta este o golănie a PSD, prin vocea preşedintelui PSD, care a spus că el ştie că va fi guvernare. De unde ştie? Eu cred că dreapta va trebui să dea preşedintele României şi un Guvern de dreapta cred că ar fi mult mai performant”.
Este limpede că acesta este fondul principal de sentimente al celor autointitulați „proeuropeni”.Ei au confiscat un termen care subliniază și mai adânc slugărnicia necondiționată față de Bruxelles. „Fiți liniștiți, aici noi facem legea!”.
În orice logică, nu poți să fii pro-ceva din moment ce ești acel ceva. Nu putem fi „proeuropeni” din moment ce suntem chiar europeni. Înțelegem – unii care au obținut încrederea românilor prin vot liber exprimat trebuie puși la stâlpul infamiei întrucât nu sunt convenabili comanditarilor și strică niște aranjamente. Ei trebuie etichetați ca dușmani ai poporului, trebuie înfierați cu mânie proletară și trebuie judecați și lapidați de tribunale inchizitoriale consituite în unele studiouri tv. Totodată, stigmatizarea unor lideri este o jignire adusă voinței libere a celor care i-au votat pe acei lideri. O astfele de maculare n-are nimic comun cu spiritul european, cu valorile europene, cu civilizația europeană. Prin comportamentul acesta, nu numai că se va adânci falia din societatea românească, dar se încalcă preceptele fundamentale ale democrației politice europene. Din această perspectivă, autintitulații proeuropeni sunt de facto, anti-europeni.
Un fleac: Românii din Ucraina cer disperați ajutorul!
În timpul acestor sedimentări ideologice ale viitoarei guvernări de la București, autoritățile din Ucraina pregătesc eliminarea limbii române din școli.
Unul dintre cei mai influenţi membri ai comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, a declarat, pentru AGERPRES, că, în cazul în care noua Lege a educaţiei va impune învăţământul în limba ucraineană în actualele şcoli româneşti, copiii vor fi determinaţi să renunţe la vorbirea în limba română.
„E foarte periculos, pentru că, dacă bagă toate obiectele în limba ucraineană în şcoli, în licee, în timp de zece ani de zile, noi nu vom mai fi ca români. Copiii încep a amesteca limba. Copilul va intra la 8.30 în şcoală şi va ieşi la 15.30, va vorbi doar limba ucraineană. Noi avem ca exemplu satul Colincăuţi. Au rămas doar bătrânii care vorbesc limba română şi a fost sat românesc”, a afirmat Nandriş.
Preşedinta executivă a Centrului bucovinean independent de cercetări actuale din Cernăuţi, Aurica Bojescu, responsabilă a Uniunii inter-regionale „Comunitatea românească din Ucraina”, este îngrijorată de faptul că Legea educaţiei ar urma să prevadă desfiinţarea unor licee româneşti.
„În limba română vor fi doar gimnazii până la clasa a IX-a. Unde vor învăţa copiii mai departe? Noi vrem să rămână măcar un liceu în fiecare comunitate”, a precizat Bojescu, care susţine că se va lupta ca toate cele 17 unităţi administrativ-teritoriale cu populaţie de români să aibă un liceu cu predare în limba română.
Românii din Ucraina cer susţinerea autorităţilor de la Bucureşti pentru negocierea drepturilor lor cu puterea de la Kiev. „Noi ne rugăm şi aşteptăm ajutor de la Guvernul României. Noi acum vrem în Europa – şi Ucraina ar trebui să respecte drepturile europene. Aşteptăm cel mai mare ajutor de la România. Dacă nu vom avea susţinere din România, ne pierdem noi, ca identitate”, a adăugat Elena Nandriş.
Comunitatea românească din Cernăuţi numără aproximativ 500.000 de persoane, fiind cea mai mare minoritate din Ucraina.
Proeuropenii ce spun? Dar anti-europenii?
Ha, ha! Nghie nghi-o placut to’diuna di apărătorii democrațâiei multi🌈oare! Ș-aieștia nu-s puțâni… Luaț’ voi ș-âi inventariați pi ăi di mai sus!
se dau uSE🌈icii și restul „pro-Europenilor” cu 🌈ul de pământ !
Taica Gyuri a pierdut Bătălia Decisivă în America, unde vin 4 ani cu Trump, 8 cu Vance, 8 cu Musk !
„Progreseii” woke pot face un singur lucru: să fugă la PhiȘiNău, ultima redută Mondială a $oro$iZdilor.
Sus pe trotinete, măR🤣g…
● mElena PoMpa 1 -🌈Ba ●
Nu poți fi european, și cu atât mai mai mult pro-european, pencă trebuie să fi mai întâi român, neamț, francez etc. adică să ai o identitate. A fi european e ceva imposibil pencă nu există o identitate europeană, pencă Europa nu e o națiune/popor, e un continent, atât! Vorba lui O Paler:„europeanul de nicăieri„ Despre ce vorbim? Gargara asta cu pro-…e manevră soroșistă și nu arată altceva decât habarnismul pesedit,liberal și mai ales userist. UE este un avorton al istoriei, o făcătură capitalist-globalistă contra naturii și, cum natura se autoreglează, această formațiune malignă va fi rejectată.Se va ajunge la o adevărată unitate europeană numai prin afirmarea egală a tuturor naținilor! O altă formulă, corectă însă.
Să nu ne mai facem probleme. Toate se vor rezolva. Doar îl avem acolo pe domnul Bolojan. Viitor de aur, dom’le. Ce aur? Platină, diamante. Cu domnul Bolojan în frunte vom avea succesuri multe!
Jartelutele astea din partidele politice romanesti PSD si PNL nu vor sa inteleaga faptul ca romanii nu ii mai vor la guvernare .Timp de 35 de ani s-au tot rotit intre ei si au condus tara asta si vedem cu totii in ce hal a aduso. Au vindut toate bogatiile tarii strainilor ,au facut inprumuturi enorme la bancile straine si nu se stie unde s-au dus toti acesti bani .Spun asta pt. ca tot ce sa mai facut in Romania au fost facute cu banii de la Uniunea Europeana ,asa ca ceilalti bani din vinzarea tarii si inprumuturile luate din nancile straine , nu se stie ce s-au facut cu ei .
Pentru situația în care se afla Romania exista un vinovat și el este Klaus Johanniss ,dar și cei ce l-au promovat ,umflat și i-au atribuit aura de zeu.
Toți ceilalți erau prosti,erau Ciuma roșie.
Cei ce l-au promovat ,cunoscandu-i rădăcinile,naravurile și ce poate ,sunt de departe cei mai vinovați.
Acuma tac arătând cu degetul in altă direcție ,exact cum se procedează cu un copil care plange și la care ca să-i distrgi atenția îi areți cu degetul pe geam pisica de pe trotuar.
Ați văzut unul care sa se scuze ?
Sigur ,putem da vina pe votanți ,dar ei se informează de la cei pe care-i citesc și în care au încredere .
Se aude după obloane?
Pentru situația în care se afla Romania exista un vinovat și el este Klaus Johanniss ,dar și cei ce l-au promovat ,umflat și i-au atribuit aura de zeu.
Toți ceilalți erau prosti,erau Ciuma roșie.
Cei ce l-au promovat ,cunoscandu-i rădăcinile,naravurile și ce poate ,sunt de departe cei mai vinovați.
Acuma tac arătând cu degetul in altă direcție ,exact cum se procedează cu un copil care plange și la care ca să-i distrgi atenția îi areți cu degetul pe geam pisica de pe trotuar.
Ați văzut unul care sa se scuze ?
Sigur ,putem da vina pe votanți ,dar ei se informează de la cei pe care-i citesc și în care au încredere .
Se aude după obloane?
Slava Ucraina!
SOS și aur marginalizați.Se va trezi și electoratul păcălit de extremiștii puși să de-a foc României.
Ar trebuii să construim vreo 10 stabilamente pentru tratarea bolilor psihice.Asa cu e Balaceanca ori Săpoca.
Mai lasati dracu algoritmul ala „Argus si Cerber” adica cele trei doamne CD M, LV, IR si cenzorii ceilalti. Ba trimitem comentarii prea repede , ba nu stiu ce….Spuneti clar- Nu criticati Ukruina , JohAnnuSSul si Gowewrnul. Plus Eretz Israel. Si asternem tacerea !
Prosti, corupti si tradatori.
si le-ati schimbat scutecele, inteleg,
Un Sfat daca vreti sa ramana uscati, nu le dati sa suga, dati-le niste mar ras cu biscuiti…