Promisiuni de autostrăzi cu șanse mici de realizare în 2017

Ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la finalul audierilor din Parlament că în acest an România va avea 90 de kilometri de autostradă în plus, 15 dintre aceștia fiind deja puși în circulație. „90 de kilometri de autostradă vor fi gata anul acesta. 15 au fost dați deja în circulație în luna martie, vorbesc de secțiunile A, B și C din lotul II Lugoj-Deva, urmând să avem lotul III și IV Lugoj-Deva, lotul III și IV Sebeș-Turda și intrarea în București, cei trei kilometri”, a declarat Cuc.

Conform acestuia, în acest an vor fi lansate proiecte de autostrăzi de 600 de kilometri. „Până acum am lansat proiecte de 93 de kilometri, vorbim de proiectare și execuție de autostradă, și 121 de kilometri de drumuri de mare viteză. Mă refer la Pitești-Sibiu, centura de sud a Capitalei, drumul de mare viteză Pitești-Craiova”, a mai arătat Cuc. De altfel, programul de guvernare PSD arată că porțiunea de autostradă între Lugoj și Deva va fi gata până la finele lui 2017. Numai că de pe șantier lucrurile se văd puțin altfel. Lucrările efectuate pe loturile 3 și 4 din Lugoj – Deva au fost afectate de starea vremii, ceea ce ar fi dus la anumite întârzieri. În plus, mai este de lucru și la nodul rutier nou de la Holdea, susține Horațiu Simion, directorul DRDP Timișoara, citat de tion.ro. Acesta a admis că lucrările ar putea fi finalizate în acest an, numai dacă totul merge perfect. „Există această premisă, dorință, de a descărca traficul de la Holdea până la Sibiu cât mai devreme și finalizarea loturilor 3 și 4 într-un timp cât mai scurt. Lucrările sunt în curs, dar ați văzut că luna aceasta a fost deosebit de complicată din punct de vedere al condițiilor atmosferice. A făcut imposibilă intrarea pe șantier, pentru turnarea de betoane, de mixturi asfaltice. Dacă lucrurile merg bine, în cazul cel mai optimist deschiderea este anul acesta, dacă nu, cel târziu de acum într-un an”, a declarat Horațiu Simion. În plus, se arpopie iarna. „E o perioadă de iarnă în care se sistează lucrările, după care pui covorul final, faci lucrările de marcaje rutiere, semnalizări rutiere, lucrări ce nu le poți face iarna, ci după așternerea ultimului strat asfaltic. Iar covor asfaltic înainte de 15 – 25 martie nu poate fi început”, a mai spus Simion, citat de tion.ro.

Șantierele de autostradă din zona Transilvaniei se confruntă de câteva luni cu diverse obstacole precum anumite peșteri, urme de urs, șerpi, reptile, stupine sau plantații de paulownia. Una dintre cele mai problematice situații se găsește în zona deluroasă a autostrăzii Lugoj-Deva, cuprinsă între Coşava (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara), acolo unde autoritățile au prevăzut două tuneluri de subtraversare pentru urși. Investiția a umflat factura autostrăzii și din această pricină cu aproximativ o lună în urmă ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, a declarat că va încerca să-i convingă pe oficialii Comisiei Europene că soluţia tunelurilor este prea scumpă şi să-i determine să accepte soluţia excavării, absolut respinsă de organizaţiile de mediu.

Tot pe autostrada Lugoj-Deva, dar pe lotul 4, șantierul a fost ținut în loc de peșteri cu lilieci incluse în situl Natura 2000. Ca și în primul caz, costurile ar fi crescut pentru că secțiunea respectivă ar fi trebuit relicitată, pentru protejarea siturilor. „Costurile pe kilometrul de autostradă sunt date în urma elaborării studiilor de fezabilitate. Acestea generează costul pe kilometru, dar dacă avem situri arheologice pe traseu, avem alte costuri. Deja avem o suplimentare a costurilor pentru un lot de autostradă, este secţia E din lotul 2 Lugoj-Deva unde trebuie să construim suplimentar viaducte pentru mamifere mari, valoarea proiectului crescând cu 180 de milioane de euro”, a ministrul Cuc la TVR1. Acesta a declarat că a vrut să vadă cu ochii lui cum arată peșterile și a mers la fața locului și a rămas surprins de ce a găsit. „M-am dus şi eu să văd pe Lugoj-Deva, lotul 4, peştera cu lilieci. Mă aşteptam într-adevăr la o peşter, dar am găsit…o scorbură. Nu vreau să se înţeleagă că nu vreau să protejez mediul, dar mi se pare un pic deplasat să blocăm un obiectiv de infrastructură major, o autostradă în România şi să nu găsim o soluţie…Acesta este unul dintre motive pentru care costurile pentru construcţia de autostrăzi cresc exponenţial”, a declarat Cuc. Acesta a adăugat că nu a găsit niciun liliac în peștera „scorubură”. „Nu am găsit niciun liliac”, a ținut să spună Cuc.
Construcția nodului între A10, A3 și DN1 de la Strejăriș este îngreunată de lipsa expropierii plantației de paulownia care se află fix pe breteaua A10-A3 din nodul Turda. În plus, există în continuare doi stâlpi de înaltă tensiune care trebuei relocați.

Directorul DRDP Timișoara spune că mai harnici par să fie constructorii de pe lotul 4, dar aici sunt și întârzieri mai mari. „Mobilizarea este destul de mare pe lotul 4, mai puțin semnificativă pe lotul 3, dar există și acea discrepanță: pe lotul 4 stadiul este undeva la 50 – 55 la sută realizări fizice, pe când dincoace suntem aproape de 80 la sută. Procedural, ar trebui doar să se realizeze acele exproprieri suplimentare și această atacare a zonei de descărcare. Sunt lucrări destul de ample. Pe lotul 4 sunt de săpat 600.000 de metri cubi de pământ, iar la lotul Holdea 500 de metri cubi. Pentru nodul Holdea, după finalizarea expropierilor suplimentare iese autorizația de construcție și atunci lucrările pot fi demarate. Zilele acestea, la Ocolul Silvic din Dobra se face achiziția publică pentru defrișarea unei zone deja expropriată, cea privată este în curs de tăiere, cealaltă probabil săptămâna viitoare va fi finalizată. Pe lotul 3 nu mai este altceva de autorizat. Pe lotul 4 trebuie să iasă niște exproprieri suplimentare și soluții pentru devierea rețelelor electrice, una dintre ele încurcă construcția, celelalte pot fi făcute în timp și trebuie rezolvată acea problemă a peșterii cu lilieci, strămutarea lor”, a mai declarat Simion.

La data de 21 iunie 2017, stadiul fizic al lucrărilor era următorul: Lotul 2 – 68,56 %, lotul 3 – 78,58 %, lotul 4 – 53,23%. „Câteva categorii de lucrări executate sunt următoarele: pe Lotul II – săpături, spații de servicii, taluzuri, marcaje rutiere, terasamente; pe Lotul III – terasamente, structuri pasaje, taluzări, amenajare zonă spații de servicii și utilități; pe Lotul 4 – infrastructuri pasaje, terasamente, podețe, zid de sprijin în zona barajului de la Mintia, relocări și protejare utilități și DJ706 A, sondaje geotehnice”, au informat reprezentanții DRDP Timișoara. În prezent, peste 600 muncitori și peste 300 utilaje și echipamente sunt mobilizate pe cele trei șantiere.

Lucrările pe cele trei loturi ale viitoarei autostrăzi din vestul țării au demarat la sfârșitul anului 2013 și la începutul anului 2014 și trebuiau finalizate, potrivit contractelor dintre Compania de Autostrăzi și constructori, în luna mai a anului trecut. Lotul II, între satele Coşevita şi Traian Vuia, va avea o lungime de 28,6 kilometri, valoarea contractului fiind de 562,73 milioane lei. Lucrările sunt realizate de Asocierea Salini Impregilo Spa şi SECOL SA. În martie 2017 au fost deschişi traficului rutier primii 16 kilometri, însă potrivit raportului din luna mai al CNAIR, segmentul de 14 kilometri rămas în construcţie va fi realizat până în martie 2020. Lotul III este realizat între Coşeviţa şi Ilia şi va avea 21,1 kilometri, valoarea proiectului fiind de 578 de milioane de lei, fără TVA. Lucările sunt efectuate de Asocierea Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Constructiones SA – Arcadis Eurometudes SA, iar CNAIR a estimat că proiectul va fi inaugurat în august 2017. Lotul IV, între Ilia şi Şoimuş (Deva), va avea 22,1 kilometri, costul său fiind estimat la 419,4 milioane lei fără TVA. Execuţia proiectului este realizată de SC Tehnostrade – SC Spedition UMB SRL, iar CNAIR estimează că tronsonul va fi finalizat în luna decembrie a acestui an. Autostrada Lugoj – Deva va însuma 100 de kilometri. Lotul I, dintre Traian Vuia – Sanovita, de 27,4 kilometri a costat 681,04 milioane lei şi a fost inaugurat în decembrie 2013.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4572 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.