Rădăcinile capitalismului brutal al Americii (III)

3. Unii istorici americani si cativa economisti au emis opinia, socanta la prima vedere, dar plauzibila prin informatia procesata si probele analizate, ca sclavia a transformat America in colosul financiar care este astazi, iar economia americana este croita si functioneaza si acum dupa practicile inventate de stapanii de sclavi si de vatafii lor brutali, in cadrul comertului lor cu bumbac si cu sclavi, alimentat cu credite bancare, din perioada de la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX. Intr-adevar, in acel tip de comert si in acea era trebuie cautate radacinile nesanatoase si non-etice ale capitalismului atavic si bazele bankingului de tip american, practicat la nivel global in economia contemporana.

Primii multi-milionari americani au aparut pe valea fluviului Mississippi, unde se cultiva bumbac, intr-o epoca in care aceasta materie prima era tot atat de cautata si vandabila pe cat este acum petrolul. Valoarea cumulata a sclavilor utilizati si comercializati sau ipotecati de fermierii americani depasea cu mult valoarea tuturor cailor ferate si a fabricilor americane din sec. XIX. Aceasta era cea mai mare „avutie nationala” americana … Sclavii au avut, timp de peste 60 de ani, prețuri ridicate – de la 450 de dolari, în anul 1800, pretul unui sclav apt de munca ajunsese la 1200 de dolari, în anul 1837. De precizat că, la vremea aceea, dolarul nu avea valoarea contemporană, ci o valoare de peste 100 de ori mai mare¹.

Ca si marii patroni de branduri globale, fermierii stapani de sclavi din anii precedenti Razboiului american de secesiune au inteles ca profiturile lor cresc exponential cand reusesc sa extraga maximum de profit de la sclavii lor de pe plantatie. Sclavii Americii au fost determinati sa munceasca mai mult si mai eficient prin violenta (si chiar prin separarea fizica repetata de familiile pe care reuseau sa si le creeze), dar si prin metode de „management” aplicate cu strictete de brutalii si zelosii vatafi. Averile multimilionarilor americani – aparent, buni crestini, ba chiar zelosi – s-au creat cu ajutorul biciului vatafilor fermierilor aplicat cu zel pe spatele negrilor de pe plantatie.

Dar exploatarea fizica a fost, din perspectiva etica si umana, raul cel mai mic. Adevarata dimensiune a ororii acestui tip brutal de capitalism a fost data de exploatarea financiara a sclavilor, adica, de transformarea lor in ipoteci, utilizate pentru a obtine credit si pentru a mari plantatiile de bumbac cu mai multe culturi si mai multi sclavi, importati de peste tot din Africa². Averile multimilionarilor americani s-au multiplicat si mai mult cu ajutorul licitatiilor unde se vindeau sclavi si cu suportul neprecupetit al bancilor, care au luat sclavi in ipoteca, pentru a-i imprumuta pe fermeiri in vederea cumpararii de alti sclavi. Cu cat mai tineri si mai multi erau sclavii detinuti, cu atat mai mare era averea pe care fermierul o detinea sau pune in garantie pentru a-si mari productia si proprietatile.

In anii de debut al sec. XIX, cererea de bumbac a devenit exploziva. Principalul produs de export american era bumbacul. Productia si prelucrarea acestuia nu puteau tine pasul cu cererea, astfel ca a aparut necesitatea cumpararii mai multor terenuri si a mai multor sclavi, pentru culturi noi si extinse de bumbac. Intrucat era nevoie de bani pentru a acoperi aceasta necesitate, in ecuatie au aparut, desigur, bancile. Fermierii ambitiosi si dornici sa se imobogateasca rapid au inceput sa se imprumute la banci, punand ipoteci pe sclavi, pentru a cumpara mai multi sclavi.

Cum terenurile nu valorau prea mult, cele mai multe imprumuturi se bazau pe garantii constand in sclavi. În statele americane din sud, fermierii își ipotecau mult mai ușor sclavii decât pământurile. Cat despre vest, acesta era inca „salbatic”, nefiind interesant nici pentru fermieri, nici pentru banci. De aceea, mai mult de 80% din totalul ipotecilor erau constituite asupra sclavilor. Oamenii, si nu lucrurile, erau ipotecati.

Băncile, atat cele americane, pe atunci inca in faza de nou-nascute, cat si cele europene (cum ar fi cele olandeze, franceze, sau britanice, deja inveterate la acea vreme), se înghesuiau să dea împrumuturi cu astfel de ipoteci. Pe baza acestor ipoteci se construiau portofolii de garanții derivate oferite împrumutătorilor (inclusiv cei de ultimă instanță, adică băncile centrale) care erau încântați să re-finanțeze băncile aflate în afaceri cu „lumea nouă” si se emiteau noi acțiuni vândute comercianților și persoanelor avute care își doreau un profit rapid, „onest”, din creșterea valorii acțiunilor și din dividende. Asta în ciuda faptului că în Europa se abolise sclavia încă de la începutul secolului XVIII, fiind considerată nedemnă de umanitate și ne-creștină³. In acest fel, America, prin multi-milionarii creati prin exploatarea fizica si financiara a sclavilor de pe plantatiile de bumbac, incepea sa devina o putere economica demna de luat in considerare.

4. Timp de zeci de ani, bancile au continuat sa pompeze bani in afacerile cu bumbac, pe baza presupunerii prostesti ca bumbacul nu va inceta niciodata sa se scumpeasca. Bancile europene erau mai mult decat dornice sa refinanteze astfel de imprumuturi toxice si non-etice, erau entuziaste sa o faca.

In mod evident, insa, supra-creditarea acestei afaceri cu bumbac si sclavi a determinat cresterea pretului sclavilor si supra-productia de bumbac. In anul 1834, valoarea bumbacului a inceput sa scada, iar in 1837 comerciantii europeni plateau 60 de dolari pentru ceea ce, inainte de 1934, ar fi fost bucurosi sa ofere chiar si 2000 de dolari.

Criza financiara s-a instalat aproape automat, dar falimentele care au urmat nu i-au afectat nici pe bancheri, nici pe proprietarii americani de ferme si de sclavi, intrucat au fost salvati de stat (nimic nou sub soare).

Criza din 1837 a avut toate trăsăturile crizei din 2008, exceptând expansiunea globală a celei din 2008. Într-adevăr, în 1837, băncile americane nu jucau un rol atât de mare în economie și in viața oamenilor și nu aveau extensie globală. Unele bănci britanice, franceze si olandeze aveau dimensiuni internaționale, dar nu globale si, deci, nu erau „de importanta sistemica”. În schimb, in 2008, modelul economic american, bazat pe acest gen de capitalism brutal si de speculație financiară, era deja extins la nivel global, toate țările, inclusiv România, fiind afectate de criza declansata de falimentul „bancii de importanta sistemica” Lehman Brothers.

In rest, in ambele cazuri, falimentele au fost evitate cu bani publici. In ambele cazuri a fost asigurata impunitatea celor care cauzasera criza. Erau prea mari pentru a fi lasati sa falimenteze sau pentru a fi trimisi la inchisoare. Si pe mai departe paralela intre cele doua crize este aproape perfecta : falsificarea unor instrumente financiare pentru a ascunde riscul înalt de neplata, în timp ce bănci, investitori si deponenți sau simpli particulari se conectau la nivel internațional, prin refinanțări sau acțiuni nou emise de multiple vehicule create cu scopul de a „recepta” profitul imens așteptat de la fermierii americani; transformarea speculației si a asumării unor riscuri amețitoare de pierdere in cutume si în fapte „normale” (business as usual); munții de bani – datorie emiși sau tipăriți pe baza mitului că există unele bunuri (bumbac, respectiv, case) a caror valoare poate creste la infinit; exploatarea brutala, intenționată, a „negrișorilor de pe plantație”; impunitatea acordată direct sau în mod insidios de autorități celor care au cauzat criza si au profitat de ea, bancile americane originare⁴ si fermierii exploatatori de sclavi din 1837 si, respetiv, băncile din 2008 – toate ingredientele comune ale celor doua crize sunt prezente.

Lumea financiara si juridica a retinut din aceste experiente ca legea nu este aceeasi pentru toata lumea si ca, in functie de marimea averii cetateanului sau a justitiabilului, ori in functie de importanta sistemica a entitatii culpabile de fapte ilicite si dezastre, se poate aplica o masura dubla: una pentru privilegiati si alta pentru cetatenii obisnuiti, ca in Evul Mediu.

In contemporaneitate, de fiecare data cand s-au descoperit fraude majore ale comerciantilor globali si ale bancilor sistemice, care afecteaza multiple persoane si institutii, autoritatile americane (si, in urmarea unui sustinut imperialism juridic american, mai toate tarile importante in plan economic, inclusiv cele din UE) au aplicat amenzi sau despăgubiri plătite de delincventi, în urmarea unor înțelegeri autoritati – delincventi. Amenzile si despagubirile au fost diluate ulterior in costurile comerciale sau bancare pe care le achităm toți, clienți ai băncilor sau simpli consumatori ai mărfurilor și serviciilor oferite de comercianti (vorbim de toti comerciantii, si nu numai de cei care se împrumută la bănci pentru că vor să se dezvolte sau pentru că nu au de ales). Entitățile vinovate nu sunt, însă, eliminate din piață, continuând să activeze ilicit, abuziv sau incorect, până la o nouă sancțiune negociata cu autoritatile si, ulterior, diluata in costuri pe care le achitam, din nou, tot noi, iar managerii lor nu sunt decât rareori trimiși la închisoare (mai precis, atunci când sunt necesari câțiva țapi ispășitori, pentru exemplul disuasiv) și nici măcar sunt excluși din afaceri, ci sunt rotiți sau pensionați cu sume suficient de mari pentru a fi dezangajați la nivel emoțional.

5. Din aceasta primordiala criza financiara americana din anul 1837 au rezultat doua mari consecinte: (i) Razboiul american de secesiune din 1864, care a abolit sclavia (nu si segregarea rasiala, o alta „marca” americana, dar mai de secol XX) si (ii) modelul american de capitalism financiar, care a devenit utilizabil la nivel global „datorita” imperialismului cultural american de dupa 1990.

Matthew Desmond sugereaza că Războiul civil american, izbucnit 25 de ani mai târziu, și-a avut sorgintea în această criză din 1837, generata de supra-productia de bumbac si antrenata de imprumuturile cu care fermierii americani isi ipotecau sclavii pentru a cumpara mai multi sclavi⁵. Daca este asa, atunci ideea de abolire a sclaviei a fost doar pretextul ideologic al Războiului american de secesiune. Lumea intreaga a aplaudat totusi – si inca aplauda – America pentru reusita acestui razboi, vazuta ca un triumf al libertatii.

In timpul sclaviei (o perioada de cca 250 de ani, din 1619, pana in 1864), americanii si-au construit o cultura a speculatiei financiare pe care nu au mai abandonat-o niciodata, devenind principala caracteristica a capitalismului american⁶, pe care au exportat-o peste tot in lume si pe care au impus-o prin forta celei mai mari si mai bogate armate din lume si din istorie, asa cum rezulta din cartea lui Naomi Klein, Doctrina socului. Este cultura care a produs ametitoarea inegalitate economica si sociala care s-a instalat in lumea contemporana si nedemnele conditii de munca pentru salariati, mai ales cei „selectati” dintre imigranti si cei supusi la munci aproape gratuite in tarile – colonie ale corporatiilor globale, dar si cultura care a asigurat Americii pozitia de unica super-putere economica si militara a lumii.

Aceasta forma barbara de ipoteca este, pur si simplu, modelul juridic pe care s-au construit creditele ipotecare si creditele de finantare a studiilor, tipuri de banking care sunt considerate nu numai normale pentru lumea noastra, ci chiar un „drept al omului” de a se indatora. Biciul si lanturile sclaviei fizice au fost inlocuite, in prezent, cu biciul legii, cu ciomagul contractului si cu lantul juridic (n.n. – in limba latina, vinculum inseamna atat lant, cat si legatura, iar vinculum juris inseamna, literalmente, lant juridic).

Pentru necunoscatori, trebuie precizat ca ipotecile si creditele de studii, care tin captivi simpli particulari pe perioade de zeci de ani, sunt bazele sistemului financiar – bancar american, un sistem care emite bani – datorie in mod industrial, cu ocazia fiecarei ipoteci, precum si cu ocazia fiecarei refinantarii a portofoliului de ipoteci si a crearii de „instrumente financiare derivate” pe care le cumpara fondurile de pensii, fondurile suverane (inclusiv cele care sunt in „razboi comercial” cu SUA), asiguratorii, bancile de refinantare, bancile centrale, statele si mai toate entitatile care ne dreneaza banii, sub forma de instrumente de economisire, de asigurare si de investitie sau sub forma de taxe, impozite si contributii sociale.

In zilele noastre, sclavul negru de pe plantațiile sudiștilor americani a fost înlocuit cu debitorul captiv al casei cumpărate pe credit, cu salariatul din corporație, cu fostul student care și-a finanțat studiile, din ce în ce mai scumpe, ca bani împrumutați la bancă etc.